25 aprilie 2024
ActualitateRomânia Centenară, România viitoarelor generaţii!

Declaraţie politică

România Centenară, România viitoarelor generaţii!

Marele act al Unirii de la 1 Decembrie 1918 reprezintă de un secol certificatul de naştere al României Mari, cea mai sfântă şi memorabilă zi din istoria noastră bimilenară.

La 100 de ani de la înfiinţarea României moderne, sărbătorirea Centenarului Marii Uniri este cel mai bun prilej de a ne aminti sacrificiile pe care înaintaşii noştri le-au făcut, pentru ca noi să avem acum privilegiul de a-i cinsti şi omagia aşa cum se cuvine. Astăzi trebuie să fim recunoscători că suntem un stat european, şi că, graţie înfăptuitorilor Unirii, ne putem savura libertatea şi dreptul la conştiinţă.

„Moldova, Transilvania, Muntenia nu există pe faţa pământului; există o singură Românie; există un singur corp şi un singur suflet, în care toţi nervii şi toate suspinele vibrează unul către altul” – portretiza sugestiv Bogdan Petriceicu Haşdeu momentul maximal al istoriei noastre, cel al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.



Aceste cuvinte au şi astăzi, după un veac, semnificaţii profund actuale, deoarece rezistenţa noastră ca ţară şi ca neam a fost posibilă în special din cauza unităţii poporului, chiar şi după ce am rămas fără părţi importante din „România dodoloaţă” a anului 1918!

1 Decembrie 2018 este ziua în care românii de pretutindeni, fiecare dintre noi, trebuie să ne amintim sensul Marii Uniri, acela de curaj, putere, solidaritate, unitate, credinţă, patriotism. Mai mult ca oricând, prin aniversarea Centenarului, trebuie să fim mândri de noi, mândri că suntem români, mândri de România.

1 Decembrie 2018 este momentul prielnic de a rememora actul de românism al făuritorilor Unirii, dar şi de a ne da frâu liber emoţiilor şi sentimentelor înălţătoare ale fiecăruia dintre noi, ale fiecărui român.

Trebuie să fim preocupaţi zilnic să „dăm dovezi la lume” că suntem un popor care ştie să-şi cinstească înaintaşii, dar care, în acelaşi timp, se îngrijeşte de soarta generaţiilor viitoare. De la oamenii simpli, la cei care administrează bunul mers al ţării, suntem datori cu toţii să acţionăm cu responsabilitate în fiecare zi, pentru ca România de mâine să fie aceea pe care şi-au dorit-o strămoşii noştri: unită, prosperă, fericită! Ne stă în putere să reuşim!

Cu prilejul acestei zile istorice, le doresc tuturor românilor de pretutindeni, din ţară şi din străinătate, precum şi locuitorilor din zona Moineşti şi din tot judeţul Bacău, multă sănătate, prosperitate, bucurii şi împliniri pe toate planurile!

La Mulţi Ani, România!
La Mulţi Ani, dragi băcăuani!
La Mulţi Ani, români de pretutindeni!

Senator PSD Bacău,
Miron Smarandache

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri