20 aprilie 2024
ActualitateRomânia 100 sărbătorită la Sărata

România 100 sărbătorită la Sărata

Școala Gimnazială Nr. 1 împreună cu Primăria Comunei Sărata au organizat „România 100”, desfășurat la Căminul Cultural din Dealu Nou. Evenimentul a fost sărbătorit cu mare entuziasm, iar programul artistic a fost prezentat de elevii școlii sărățene.

În deschiderea evenimentului, dna director Alina Zăbrăuțanu, le-a adresat elevilor, părinților și membrilor comunității, un mesaj cu privire la importanța sărbătoririi celor 100 de ani de la Marea Unire. De asemenea, dna prof. de istorie Ioana Solomon, împreună cu dl consilier Bălan Ionel au evidențiat faptul că de-a lungul timpului, strădania constantă a românilor este de a nu uita că suntem români.

Invitaţi speciali ai evenimentului sărbătoririi Centenarului au fost membrii din partea comunității, reprezentanți ai postului de Poliție din comună și susținătorii copiilor, părinții. Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Sărata au oferit un frumos spectacol de cântece patriotice, poezii dedicate sărbătorii şi dansuri populare. Efortul depus pentru desfășurarea acestui eveniment a fost realizată cu ajutorul elevilor, profesorilor, părinților și membrilor comunității.



În încheiere, cu prilejul acestei zile istorice, dorim tuturor românilor ca toate dorințele să se concretizeze! Trebuie să ținem minte că cei 100 de ani de la evenimentul major al anului 1918 reprezintă efortul strămoșilor noștri de a rămâne împreună, într-un singur ”suflet”, suflet de român, indiferent de loc și timp.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri