29 martie 2024
CulturăRomâna lui Stefan cel Mare

Româna lui Stefan cel Mare

De câte ori prezinta publicului revista pe care a initiat-o si o coordoneaza – „Meridianul cultural românesc” -, adica începând cu martie 2015, Dumitru V. Marin (n. 28 apr. 1941, Giurgioana, com. Podul Turcului, jud. Bacau) subliniaza ca scopul prim al publicatiei este de a apara drepturile limbii române. Pentru a ne convinge ca are dreptate, nu se sfieste sa construiasca enunturi alarmante în cel mai mare grad: „Nu vor fi multe zeci de ani pâna când urmasii sau urmasii urmasilor nostri vor putea alege firisoare de limba româna ca mineral diamantifer într-un sol universal”.

Viitorul este deci al absorbtiei într-un ocean monolingvistic a carui identitate nu e greu de ghicit, dar care va topi aproape toate semnele limbilor alcatuitoare: „Daca macar câteva cuvinte românesti vor patrunde în vocabularul de baza international si tot va fi ceva pentru etnicii români de pretutindeni”. În aceeasi revista, doua numere mai departe, o colaboratoare din Benissa (Spania), Gabriela Calutiu-Sonnenberg, este mai îngrijorata, ascunzându-se dupa zeflemea:

„Închid ochii si deja vad ca prin vis cum un pitic lingvistic mic-mic, caruia pe frunte îi e scris ROMÂN, fuge mâncând pamântul, de frica sa nu-l prinda acusica monstrul globalizarii si sa-l înfulece cu silabe cu tot…” Asadar, pericolul poarta un nume: globalizarea, iar salvarea nu mai este o alta limba esperanto, elaborata dupa reguli cât de cât democratice. Pentru a fi si mai convingator, D. V. Marin îsi întreaba de fiecare data auditoriul: „Daca Stefan cel Mare s-ar scula acum din mormânt si ar încerca sa stea de vorba cu noi, ne-ar întelege?” Da si nu, am raspunde noi, cu necesara prudenta.



Comparând primul text în limba româna care ni s-a pastrat, „Scrisoarea lui Neacsu” (1521), cu nivelul de azi al aceleiasi limbi, se constata o vizibila asemanare. Iata câteva enunturi: „dau stire domnietale” ca „împaratul au esit den Sofiia” „si se-au dus în sus pre Dunare” etc. Suntem la doar 17 ani de la moartea lui Stefan cel Mare si vorbim despre epoca veche a limbii române literare (1521 – 1780, când apare prima gramatica româneasca, semnata de corifeii Scolii Ardelene). Avem informatia ca relatarea trecerii la cele vesnice a ilustrului voievod a încheiat prima opera laica din cultura româna: „Letopisetul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Tara Moldovei”, copiata si adaptata pentru limba germana înca din 1502. (Unele secvente au fost scrise dupa dictarea domnitorului.) Dilema lansata de D. V. Marin nu are nicio legatura cu aceea semnata de Lucian Boia, care se întreaba daca Stefan este moldovean sau român. Ce pare sigur e ca „pâna la 1859, moldovenii din Moldova îsi spuneau moldoveni”. Fara voie, carturarul rarisim C. D. Zeletin desluseste cazul, identificând unificatorul:

„Datorita lui Vasile Alecsandri moldovenii s-au numit, începând cu 24 Ianuarie 1859, definitiv români” (Convorbiri literare, febr. 2016, p. 9). Dar care sunt armele si aliatii directorului publicatiei vasluiene, pentru ca dânsul a deschis „un nou front în batalia pentru maica noastra limba româna”? O linie de articole sub genericul „Sfânta limba româneasca”, o rubrica de profil („Si totusi, o comoara – limba noastra”), editoriale, dar si evenimente culturale. Pe 21 aprilie, la Casa de Cultura „Constantin Tanase” din Vaslui, am luat parte la un reusit simpozion dedicat limbii române, cu invitati din judet si din tara, când s-a rostit de câteva ori un adevar: în larga ei ospitalitate – ca sa folosim un eufemism, în locul maimutarelii -, limba noastra se „îmbogateste” cu atâtea anglicisme, ca va deveni curând de nerecunoscut (nu de Stefan).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri