Într-o epocă în care cultura era mobilizată politic, dar trăită cu o pasiune reală de mii de oameni, România socialistă a inventat un univers artistic aparte: festivalurile muncitorești. Astăzi aproape uitate, aceste manifestări au fost, în anii ’60–’80, un fenomen în sine — parte propagandă, parte competiție artistică autentică, parte nevoie de comunitate într-o țară centralizată. Dincolo de discursurile oficiale, festivalurile muncitorești au creat un teren fertil pentru talente locale, au ținut vie identitatea unor orașe industriale și au oferit muncitorilor o scenă pe care altfel nu ar fi urcat niciodată.
Un exemplu emblematic este festivalul „Retorta de argint”, organizat în decembrie 1972 la Gheorghe Gheorghiu-Dej, numele oficial de atunci al Oneștiului. În paginile ziarului Steagul Roșu din 12 decembrie 1972 găsim o fotografie în miniatură a unei lumi de altădată: entuziasm sindical, săli arhipline, concursuri pe ramuri artistice și un juriu care, măcar pentru trei zile, făcea din muncitori — soliști, actori, caricaturiști.
O inițiativă sindicală devenită tradiție
Festivalul „Retorta de argint” a fost organizat din inițiativa Comitetului Uniunii Sindicatelor din Industria Chimică și Prelucrarea Uleiului, cu sprijinul Ministerului Industriei Chimice și al sindicatului Grupului Industrial de Petrochimie Borzești. A fost, așadar, o manifestare prin excelență muncitorească, gândită să omagieze „aniversarea Republicii”, dar și să pună în lumină talentele din marile combinate petrochimice ale țării.
În zilele de 8, 9 și 10 decembrie 1972, Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu a răsunat de muzică populară, muzică ușoară, recitări, momente satirice și agitație artistică — acele spectacole scurte, ritmate, prin care brigăzile sindicale transmiteau „mesaje mobilizatoare”.
Pentru o zonă industrială în plină expansiune, festivalul a fost o adevărată sărbătoare comunitară.
Laureații primei ediții: oglinda unei industrii culturale muncitorești
Concursul a cuprins patru mari secțiuni, fiecare reflectând o parte din sensibilitatea epocii.
Muzică populară – stelele combinatelor chimice
Premiul I a fost câștigat de Maria Petca (Combinatul chimic Tîrnăveni) și Elena Lucaci-Balacă (Grupul industrial de petrochimie Borzești), două voci care, probabil, ar fi putut urca oricând pe o scenă profesionistă.
Printre laureați s-au numărat și reprezentanți ai combinatelor din Făgăraș, Râmnicu Vâlcea, Victoria și Tg. Mureș — o hartă completă a industriei chimice transformată într-un cor național.
Muzică ușoară – vocea oamenilor din fabrici
La această secțiune, Premiul I a mers la Nelu Seciu, reprezentantul Borzeștiului, semn că festivalul avea și o mândrie locală. Bucureștiul, Ploieștiul și Făgărașul au trimis și ei concurenți de marcă, iar competiția a fost acerbă, după cum menționa presa vremii.
Brigăzi artistice de agitație – un gen dispărut
Probabil cea mai exotică categorie pentru ochiul modern a fost cea a brigăzilor de agitație. C.F.R. Brăila a câștigat Premiul I, urmată de echipele petro-chimice din Borzești, Brazi și Făgăraș.
Aceste brigăzi se ocupau cu momente scurte, satirice sau mobilizatoare, uneori cu accente comice, alteori cu tente propagandistice evidente. Erau un fenomen tipic epocii, aflat azi în muzeul memoriei culturale.
Caricaturi – umorul din uzine
Secțiunea de caricaturi a scos la lumină umorul de atelier și spiritul critic rafinat al unor desenatori amatori. Premiul individual a fost câștigat de C. Tirian, de la Grupul industrial de petrochimie Borzești, iar premiile colective au mers spre C.F.R. Brăila și Râmnicu Vâlcea.
Simbolurile festivalului – retorta de argint
Pe lângă diplome și premii, participanții au primit simbolul festivalului: o retortă de argint, reprezentare emblematică a chimiei socialiste. În epocă, un astfel de trofeu era mai mult decât o distincție artistică — era o recunoaștere a apartenenței la marea familie industrială.
O moștenire uitată, dar nu dispărută
Astăzi, festivalurile muncitorești par relicve dintr-o epocă în care cultura era reglementată, centralizată și uneori confiscată ideologic. Dar, privite dincolo de lentila propagandei, aceste festivaluri au avut un rol esențial: au încurajat creativitatea în comunități industriale izolate; au format generații de artiști amatori; au dat identitate unor orașe noi și în expansiune, precum Oneștiul; au construit o cultură a participării, dincolo de lozincile oficiale.
„Retorta de argint” din 1972 rămâne o mărturie a unei lumi dispărute, dar nu lipsite de farmec: o lume în care, printre schimburi de noapte și furnale, oamenii își găseau timp să cânte, să deseneze, să joace teatru ori să ridice prin artă moralul unei industrii întregi.
