Trăim în societatea spectacolului, aşa că mă duc cu gândul la Shakespeare, care spunea că, pe scena vieţii cu toţii suntem actori. Dar cred că e important ce fel de roluri interpretăm. Se ştie că personajele negative sunt mai bine conturate în literatură, teatru, film, etc. Au mai multă consistenţă, carnaţie, sunt convingătoare, provocatoare, pe când personajele pozitive sunt mai palide, eterice, părând chiar neverosimile. E ca un făcut, pozitivii nu ies bine, nu te seduc, nu-ţi rămân întipăriţi în memorie, aşa cum se întâmplă cu tipii răi, mult mai reliefaţi. Există, din fericire, şi excepţii, mă gândesc la Don Quijote, în primul rând, dar şi la prinţul Mîşkin. Care, în bunătatea lui fără de margini, e socotit, de ceilalţi, pur şi simplu un idiot. Aşa cum se întâmplă, din nefericire, şi în viaţa reală, când, dacă eşti bun, eşti categorisit drept naiv, fraier. În timp ce, „durii”, şmecherii, escrocii, ticăloşii par inteligenţi. Şi au roluri principale, personajele bune, pozitive, ducând tava.
Cei răi domină scena vieţii noastre de zi cu zi, marii corupţi, ticăloşii, sceleraţii, violatorii, perverşii care acţionează sub acoperire, la adăpostul unor asociaţii, a unor instituţii, etc. Ei sunt „vedete”, despre ei se scrie la gazetă, ei apar în media în permanenţă, având parte de o publicitate delirantă. Răul este „in prime time”, la breaking news.
Cine e un om normal, care trăieşte firesc, modest, civilizat, şi mai face şi lucruri bune, are cele mai mici şanse de-a ajunge o persoană cunoscută. Rămâne un anonim, ba chiar poate fi considerat un fraier, un neadaptat la aceste vremuri, în care miza e pusă pe scandal, corupţie, mizerie, pornografie. Binele apare ca neinteresant, se trece peste el cu cea mai mare uşurinţă şi indiferenţă. Nu „vinde” nicio ştire, nu face atractivă nicio emisiune. Şi cel mai trist este că, în loc de acţiunea necesară, de curăţarea a răului, în chip practic, pe terenul lui, continuă „soluţiile verbale”, ironia grosieră, băşcălia, răfuielile şi scandalurile de bodegă, jalnicul spectacol al animozităţilor personale, adică energie în gol. În care principalul perdant este Binele comun, care ne priveşte pe noi toţi.
