aPoporul roman nu este curajos, este lipsit de ambitie pentru ca a invatat sa fie multumit cu putin. Are o mare capacitate de a suferi in tacere, fara a se revolta. Toate aceste caracteristici se gasesc in fotbalul nostru si in jocul echipei nationale”. Ati recunoscut, desigur, opinia lui Ladislau Boloni, exprimata intr-un interviu acordat revistei France Football. Tot acolo, fostul international si antrenor al echipei noastre de fotbal surprindea grozav profilul psihologic al fotbalistului roman: astie sa sufere, sa astepte, sa se apere, sa se organizeze, sa se adapteze, sa dejoace planurile adversarului, sa castige timp. Prin rautate, viclenie sau talent, echipa Romaniei este capabila sa iasa la joc, printr-o accelerare sau o lovitura libera, si sa aiba una sau doua lovituri de geniu pentru a crea surpriza”. Unii s-au grabit sa arunce cu pietre in Loti Boloni. Din 1998, cand ziaristul Sabin Gherman, devenit client al instantelor si Parlamentului, a publicat articolul aM-am saturat de Romania”, n-am mai vazut un deranj asemanator in confortul psihic al multora.
Unde greseste Boloni? Suntem curajosi, ca natie? Daca da, de ce nu suntem cu adevarat independenti, de ce-i preamarim cand pe rusi, cand pe americani, cand pe ambii colosi, simultan? L-ati vazut pe dl Basescu Traian cum diviniza axa Bucuresti-Londra-Washington, pentru ca la primul gest din spranceana al lui Putin sa inceapa cu osanalele catre Moscova? Dl Basescu exprima starea de spirit romaneasca. Ne multumim cu putin? Cu foarte, foarte putin ne multumim. Orice farama aruncata de guvernanti ni se pare a fi o binecuvantare. aAr putea fi si mai rau” este sloganul nostru cotidian. Capacitate de a suferi in tacere? Suntem campioni si aici. Dreptul de a spune NU – sefului, guvernantilor, preopinentului, adversarului – este rareori exercitat, cu exceptia circului de la tribuna alesilor, paruielilor tatesti din mahalale si incaierarilor din cartierele ferentariste ale natiunii. NU-ul civilizat, exprimat cu demnitate, nu este inca o cucerire a spiritului nostru. Daca as fi presedinte, primar sau orice alta persoana cu putere de decizie, as angaja cel putin o persoana competenta si curajoasa care sa-mi spuna zilnic tampeniile pe care le-as face. Exista astazi macar un singur demnitar in Romania care nu se crede buricul pamantului, care ar accepta exercitarea virtutilor acestui NU democratic?
Am fardat istoria noastra cu tot felul de virtuti inchipuite. Ii avem la degetul mic ba pe romani, ba pe otomani, ba pe oricare altii, ii ciomagim mar prin toate manualele de istorie, le suntem superiori in toate, numai statisticele nemincinoase ale EUROSTAT ne arata ca ramanem, alaturi de bulgari, cei mai saraci din UE. Chiar nu mai inteleg de ce aruncam cu pietre in psihologul Boloni. De ce nu acceptam adevarul?
Scris de Ion Fercu
