28 martie 2024
ActualitateProfesorul Ursu a fost demis

Profesorul Ursu a fost demis

Consiliul Profesoral de la Colegiul Tehnic de Comunicatii “N.V. Karpen” Bacau a decis cu larga majoritate ca prof. Ioan Ursu sa i se desfaca contractul de munca pentru abateri privind Legea invatamantului preuniversitar si Statutul cadrului didactic. In noiembrie 2007, doua clase de la aN.V. Karpen” au facut greva si au refuzat sa intre la ora de matematica. Liceenii il acuzau pe prof. Ursu ca-i numeste “rebuturi” si ca nu le preda materia prevazuta de programa scolara, ci materia de a VI-a. Dar cel mai tare i-a suparat pe tineri faptul ca profesorul ii filma, la ore, si posta imaginile pe un site. Prof. Ursu a recunoscut, dar a precizat ca elevii sunt foarte slabi si ca nu e vina lui. La Consiliul profesoral, Ioan Ursu nu a vrut sa participe din cauza ca nu a fost lasat sa filmeze sedinta. Directiunea l-a mutat la alte doua clase, dar masura nu a dat roade: Ioan Ursu a refuzat sa incheie mediile noilor sai elevi. S-a infiintat o comisie formata din profesori si doi inspectori scolari, care a facut cercetari si a constatat ca Ioan Ursu a incalcat legea. “Noi i-am trimis vineri, prin posta, decizia de desfacere a contractului de munca, pentru ca prof. Ursu era invoit, a declarat Ovidiu Cojocaru, inspector general al ISJ. Un alt exemplar l-am inaintat directorului Colegiului Karpen, ca sa i-l dea personal”. Profesorul destituit are dreptul sa conteste decizia, dar e greu de crezut ca va avea castig de cauza data fiind majoritatea cu care a fost votata demiterea sa. aE prima data, de cand sunt inspector general, cand unui profesor i se desface contractul de munca si nu e usor, mai ales ca preda matematica, la fel ca mine, a declarat Ovidiu Cojocaru. Eu am puterea sa recunosc ca prof. Ursu a avut rezultate bune cu ani in urma, dar nu poti trai din asta. Prima obligatie a unui profesor e sa parcurga materia ritmic. Trebuie sa respectam legea”. Scris de Silvia Patrascanu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri