20 mai 2024
ActualitateProcedura simplificata in transferul elevilor

Procedura simplificata in transferul elevilor

Elevii se vor putea transfera mai usor de la o unitate de invatamânt la alta. Ministerul Educatiei a simplificat aceasta procedura, care vine in ajutorul celui care solicita acest transfer. Astfel, cei care vor dori sa se transfere de la o unitate de invatamânt la alta, de la un profil la altul, de la o filiera la alta, de la o specializare la alta sau de la o forma de invatamânt la alta vor avea nevoie doar de un aviz consultativ al consiliului de administratie al scolii de la care pleaca si de aprobarea consiliului de administratie al institutiei la care se face transferul. Toate aceste aspecte sunt stipulate intr-un ordin al ministrului Educatiei, pentru modificarea Regulamentului de organizare si functionare al unitatilor scolare. “Este vorba despre Ordinul ministrului Educatiei nr. 6152, care prevede ca elevii au dreptul sa se transfere numai in baza unui aviz consultativ de la scoala de la care pleaca. La acest transfer se va tine cont de regulamentul intern la care se realizeaza transferul, spre deosebire de ordinul anterior care facea referire si la respectarea regulamentului intern al unitatii de la care se realiza transferul. Insa, la fel ca in ordinul precedent, transferul se poate realiza numai intersemestrial”, a explicat prof. Claudia Merticaru, inspector scolar ISJ Bacau. Practic modificarea tine de faptul ca inainte aceste transferuri se realizau prin acordul ambelor scoli, cu respectarea regulamentelor interne, iar acum este nevoie doar de un aviz consultativ. Potrivit aceluiasi ordin al ministrului Educatiei, transferul elevilor in timpul anului scolar se poate efectua in mod exceptional la schimbarea domiciliului parintilor copilului intr-o alta localitate, la recomandarea de transfer eliberata pe baza unei expertize medicale efectuate de Directia de Sanatate Publica, de la invatamântul de arta sau sportiv, de la clasele de invatamânt liceal la clasele de invatamânt profesional, de la invatamântul intensiv sau bilingv la alte profiluri, dar si in situatii exceptionale cu aprobarea consiliului de administratie al Inspectoratului Scolar. Chiar si acum, cu simplificarea procedurii, trebuie respectata conditia principala de transfer, prevazuta de Legea Educatiei si anume ca media de admitere a elevului care cere transferul sa fie cel putin egala cu ultima medie de admitere inregistrata la nivelul scolii unde se va transfera.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri