29 martie 2024
ActualitatePrinși de polițiștii Secției 1 Poliție Bacău după ce ar fi sustras...

Prinși de polițiștii Secției 1 Poliție Bacău după ce ar fi sustras combustibil

La data de 07 februarie a.c, în jurul orei 03.30, o patrulă din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Stadionului din localitate, au oprit în trafic, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr, de 20 de ani, din comuna Letea- Veche.

În autoturism, se mai aflau trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.

Polițiștii au procedat la efectuarea controlului autoturismului, ocazie cu care, în portbagaj, au fost identificate patru recipiente a câte 20 litri fiecare, dintre care, două erau pline cu combustibil, un furtun din plastic incolor, de aproximativ 2 metri, o pâlnie, precum şi un acumulator.



Tinerii au fost conduşi la sediul Secţiei 1 Poliţie, ocazie cu care, din cercetări s-a stabilit că, în cursul nopţii, s-au deplasat pe raza localităţii Nicolae Bălcescu, iar de pe un teren viran unde se afla un buldo-excavator, ar fi sustras aproximativ 40 litri de combustibil, precum şi acumulatorul, apoi s-au deplasat pe raza municipiului Bacău. Valoarea prejudiciului creat, este de aproximativ 800 de lei.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri