26 aprilie 2024
ActualitatePrimul ascensor schimbat pe banii locatarilor

Primul ascensor schimbat pe banii locatarilor

Cele peste doua sute de lifturi din municipiul Bacau au ajuns de mult la vârsta la care ar trebui scoase la pensie. Pretul mare al unui ascensor nou, mult peste un miliard de lei vechi, le face insa inaccesibile pentru locatari. Exista insa si doua blocuri unde locatarii au inlocuit majoritatea componentelor din vechile ascensoare.

Intr-un alt bloc, de pe strada Carpati, lânga Inspectoratul de Politie, au investit intr-un intreg ascensor nou-nout. Lucrarea va incepe la 1 martie si va fi gata la 1 aprilie. Norocul locatarilor a fost ca au avut incasari importante de pe urma unei antene a unui operator de telefonie mobila, „plantata” pe bloc, iar banii i-au strâns pentru aceasta investitie.

In municipiul Bacau exista peste doua sute de ascensoare in imobile de locuinte, dintre care majoritatea au ajuns la vârsta senectutii, fiind expirate si de multa vreme uzate fizic si moral. Ca niste batrâne Dacii 1300, ele inca functioneaza, dar au nevoie destul de des de reparatii, mai mult cârpeli, mai ales ca de procurat piese de schimb nu se plânge nimeni. Anual, ele sunt verificate de ISCIR si primesc autorizatie de functionare.



Cele mai vechi lifturi din Bacau sunt cele din blocurile turn de la Gara, cam de acelasi leat fiind lifturile din Cornisa, vechi de vreo 45-46 de ani. Norocul lor, dupa cum spun unii hâtri, ar fi ca pe vremea lui Ceausescu lifturile erau destul de des oprite, pe motiv de economie de electricitate, asa ca si-au prelungit viata involuntar.

Preturi prohibitive

Oricum, lifturile „au expirat” demult si mai toate ar trebui inlocuite cu altele noi. Chiar daca, spun unii liftieri, ascensoarele vechi sunt mai bune decât cele noi, tocmai fiindca se gasesc piese de schimb pentru ele si nu au nici dezavantajul celor noi, despre care folclorul spune ca incep sa se strice subit dupa ce ies din garantie.

A schimba insa un ascensor vechi de 40 de ani cu unul nou-nout inseamna insa o aventura financiara impoibila pentru majoritatea populatiei. De exemplu, un lift nou, de patru persoane, pentru un bloc de zece etaje, complet echipat de la motor pâna la cabina, cu finisaje din inox, inclusiv transport si montaj, costa in jur de 30.000 de euro+TVA. Este lesne de inchipuit ca locatarii dintr-un bloc in care predomina pensionarii nu isi pot permite o asemenea cheltuiala.

Trei exceptii

Exista, insa, si câteva exceptii fericite in oras. Un exemplu este un bloc turn de la Gara, unde a fost schimbata cea mai mare parte a ascensorului, adica troliul in intregime, cu o cheltuiala de 600 de milioane de lei vechi. De asemenea, la scara E a blocului 2 de pe strada Carpati au fost schimbate partile cele mai importante, cu suma de 500 de milioane de lei vechi.

In acelasi bloc Carpati 2, de lânga Inspectoratul de Politie, la scara D, locatarii ar dori ca ascensorul sa le intre in reparatii capitale, ceea ce ar presupune schimbarea cablurilor, modernizarea cabinei, iar totul i-ar costa 233 de milioane de lei vechi, conform devizului de lucrari. Acolo nu mai exista pe bloc o antena generatoare de venituri, fiindca locatarii s-au temut de radiatii si au cerut sa fie data jos. Astfel, s-au apucat de strâns bani, dar abia au adunat 64 de milioane de lei.

La scara F insa, liftul va fi schimbat in intregime, cu unul nou-nout. Seful scarii, Vasile Hermeziu, a adunat trei luni informatii legate de ascensoare pâna sa faca o alegere potrivita. „Vechiul lift se strica foarte des, asa ca am strâns banii incasati de pe urma antenei, cam 15 de milioane pe luna, si am achitat deja in avans jumatate din suma totala, care se ridica la 837 de milioane de lei vechi plus TVA. Totodata, vrem sa reabilitam si casa liftului. Montajul va incepe pe 1 martie si va fi gata in 30 de zile, dupa cum ne-a asigurat firma care face lucrarile”, spune Vasile Hermeziu, seful scarii F din blocul Carpati 2.

Vechi, dar sigure

In ciuda vechimii lifturilor, in Bacau nu au existat incidente majore legate de functionarea lor, care sa duca la ranirea vreunei persoane. „Ascensoarele au sisteme de siguranta foarte bune. Daca sunt folosite corespunzator, conform instructiunilor, nu prezinta riscuri in functionare”, a precizat Ion Barzaghideanu, administrator la SC Tunali SRL Bacau, una dintre cele doua firme care se ocupa de intretinerea lifturilor din Bacau.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri