Consilierii locali se vor reuni miercuri in sedinta extraordinara de la ora 12. Capul de afis sunt proiectele de hotarâre prin care se va aproba prelungirea, cu toate costurile aferente, a termenelor de executie a mai multor lucrari incepute cu fonduri europene dar neincheiate la timp.


PUBLICITATE

Printre ele se numara Insula de Agrement si reabilitarea strazilor Milcov si Stefan cel Mare. Tot pe ordinea de zi este si o initiativa de exercitarea a dreptului de preemptiune asupra imobilului din strada Cuza Voda 1, cunoscut ca fosta Scoala Comerciala, cladire de patrimoniu.

Pretul de vânzare al acestuia ar fi de 450.000 de euro, anuntat de actualul proprietar, Camera de Comert. Imobilul structurat pe subsol, parter, etaj si mansarda dispune de o suprafata desfasurata de 1.012 mp, si teren, cu o suprafata de 1.556 mp. Din 2013 cladirea a ramas goala, dupa ce servise drept sediul al Serviciului de Gospodarire a Apelor si serviciului de prevedere a vremii.

Daca se va aproba achizitionarea imobilului, aceasta ar fi o premiera in ultimii ani in care de regula Consiliul Local s-a opus unor astfel de achizitii. In 2011, a existat intentia de a cumpara „Casa Patrascanu”, de pe strada Vasile Alecsandri, urmând a fi transformata in casa a casatoriilor. Pretul de piata al imobilului era 600.000 de euro, plus TVA.

Apoi, cu aceeasi suma de 450.000 de euro, primaria ar fi putut achizitiona Casa Cancicov, unde au avut sediu liberalii, dar in acel caz, proiectul privind exercitarea dreptului de preemptiunea nici n-a fost adus in discutia Consiliului Local. Intre timp, casa si-a gasit un nou proprietar.

Contactat telefonic, primarul Cosmin Necula a spus ca „decizia apartine consilierilor locali, dar eu personal sunt de principiul ca trebuie sa luam o cladire utila, daca tot luam una. Din ce inteleg, acolo ar trebui facute investitii serioase”, a spus edilul sef.

Consilierul local independent Cristian Ghinghes sustine in schimb ca este de acord cu preluarea imobilului, „pentru ca ne-ar folosi ca spatiu pentru un viitor centru de tineret amenajat de municipalitate.”

Ramâne de vazut ce vor decide toti consilierii miercuri.

Alte articole