20 aprilie 2024
ActualitatePrima zi de şcoală

Prima zi de şcoală

În prima zi de şcoală, vreau să vă vorbesc despre educaţia din România. Numai că nu vreau ca asta să rămână singura zi în care le acordăm atenţie elevilor noştri şi în care facem declaraţii pe acest subiect. Ci îmi doresc ca, de la începutul şi până la sfârşitul anului şcolar să fim la curent cu tot ceea ce se întâmplă cu elevii noştri şi să găsim cele mai bune soluţii pentru a-i putea ajuta.

Școala românescă încă mai produce valori. Acest lucru e cert. România are de două ori mai mulţi copii supradotaţi decât media mondială. Anual, mii de elevi participă la olimpiade. Îi vedem mereu pe elevii noştri cum urcă pe podium la competiţi internaţionale, cum câştigă premii importante şi cum se bat pentru titlul de “cel mai bun” cu copii care sunt o adevărată concurenţă. Iar mai apoi, când cresc, ajung în marile universităţi din lume, acolo unde numele ţării noastre este asociat cu cel al unor copiii foarte buni la matematică şi informatică.

Eu am încredere că sistemul sistemul de învăţământ se va schimba în bine. Exact aşa cum a anunţat şi prim-ministrul României, Viorica Dancilă, că se va întâmpla într-un timp scurt, chiar din 2019. Există şi o ordonanţă în domeniul educaţiei, care include măsuri bune, menite să contribuie la creşterea calităţii în învăţământ. De exemplu, finanţarea de bază pentru copiii sub 3 ani, înscrişi la creşe şi grădiniţe, se va realiza, începând cu anul şcolar 2019-2020, din bugetul de stat şi după metodologia Ministerului Educaţiei Naţionale. În acest fel, copiii cu vârsta mai mică de 3 ani vor beneficia de activităţi educative susţinute de către cadre didactice specializate.



În plus, Ordonanţa va “regândi” şi sistemul de învăţământ superior, iar una dintre modificări arată că avansarea în cariera didactică se va face prin introducerea de promovare pe post prin examen, conform practicilor internaţionale. Dar există posibilitatea personalului didactic de conducere, de îndrumare şi de control să fie degrevat de norma didactică şi astfel să poată acorda timpul necesar organizării şi activităţii manageriale.

Tot până în anul 2020, avem de muncit ca rata abandonului şcolar să fie sub 11%, procent care este menţionat în stretegia Europa 2020. Și mai avem de lucrat şi la autorizaţiile de securitate la incendiu, la renovarea şcolilor, dar şi la dotarea lor.

Știu că tot ceea ce ne-am propus nu e ceva ce putem face peste noapte. Ci e nevoie de multă răbdare şi înţelepciune. Însă vreau să cred că nu ne lipseşte niciuna şi că vom aduce la strandarde internaţionale unităţile de învăţământ din ţară.

deputat PSD Elena Hărătău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri