duminică, 15 martie 2026

Președintele CJ Harghita, la Ghimeș: „Pot exista granițe pe hartă, dar nu există nicio graniță în ceea ce privește responsabilitatea”

Președintele Consiliul Județean Harghita, Borboly Csaba, a participat la mai multe evenimente organizate cu ocazia zilei de 15 martie, când Ungaria comemorează începutul Revoluția Maghiară de la 1848.

Una dintre ceremonii a avut loc la Capela Kontumáci din Ghimeș-Făget, județul Bacău, loc situat în apropierea fostei frontiere istorice dintre Regatul Ungariei și Moldova. La eveniment au participat elevi locali, cadre didactice și membri ai comunităților din zona Gyimes.

În mesajul transmis la ceremonie, Borboly Csaba a afirmat că „timpul s-a oprit în loc la granița milenară”, adăugând că locuitorii din Gyimes trăiesc acolo „pentru că aceasta este casa lor”, iar unitatea comunității reprezintă „o resursă, nu nostalgie”.



Acesta a făcut referire și la ideile arhitectului și politicianului transilvănean Károly Kós, spunând că mesajul acestuia rămâne actual: „trebuie să ne ridicăm, să începem și să săpăm adânc”.

Totodată, Borboly Csaba a afirmat că „pot exista granițe pe hartă, dar nu există nicio graniță în ceea ce privește responsabilitatea”.

Într-o postare publicată ulterior pe Facebook, președintele Consiliului Județean Harghita a făcut referire și la comemorarea organizată la Miercurea-Ciuc (Csíkszereda).

Uneori, câteva secunde spun mai mult decât orice discurs lung. Am văzut asta în acest scurt videoclip la comemorarea de ieri din Csíkszereda: curaj, echilibru și putere liniștită”, a scris acesta.

Borboly Csaba a adăugat că tinerii din 1848 ar fi putut fi caracterizați printr-o atitudine „directă, curajoasă și fermă, dând glas în ceea ce credeau”.

Treaba noastră ca adulți în martie 2026 este să ascultăm tinerii, să le oferim spațiu și să ne asigurăm că vocile lor nu se pierd. 15 martie nu doar o amintire. O responsabilitate, de asemenea. Cred că suntem mulți care gândim așa”, a mai scris acesta.

Pentru comunitatea maghiară, 15 martie este o zi de sărbătoare națională. În memoria istorică românească din Transilvania, evenimentele revoluționare din 1848–1849 sunt asociate însă și cu conflictul izbucnit după proclamarea de către maghiari a unirii Transilvaniei cu Ungaria.

Liderii românilor transilvăneni, reuniți la Adunarea Națională de la Blaj și conduși militar de Avram Iancu, au respins această decizie, iar confruntările dintre români și trupele revoluționare maghiare s-au soldat cu numeroase masacre și cu mii de victime în rândul populației civile.

 



spot_img