20 mai 2024
ActualitatePreședintele CJ anunță controale la centrele DGASPC

Președintele CJ anunță controale la centrele DGASPC

Președintele Consiliului Județean Bacău a declanșat, acum 4 luni, un control de fond în cadrul DGASPC, pornind de la aspectele sesizate în misiunea de audit efectuată în această instituție.

Acum, acesta a prezentat sintetic factorilor de conducere, rezultatele acestui control de fond cât și măsurile care trebuiesc luate în cel mai scurt timp, respectiv necesitatea implementării unui sistem de control managerial intern funcțional care să asigure gestionarea eficientă, economică și eficace a fondurilor publice.

“Am stabilit, ca și indicator cuantificabil în managementul instituției, o creștere a standardele de calitate în ceea ce privește asigurarea serviciilor sociale oferite beneficiarilor.



De asemenea, am avut o întâlnire cu liderul de sindicat al DGASPC pentru a analiza și soluționa problemele semnalate de către angajații care lucrează direct cu beneficiarii și care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă.

Voi continua verificările în toate centrele DGASPC, pentru a monitoriza implementarea măsurilor stabilite în urma controlului efectuat, în vederea creșterii calității serviciilor sociale, având în centrul atenției beneficiarii și respectarea drepturilor acestora”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

Totodată, a fost elaborat și publicat un regulament care să asigure o finanțare echitabilă pentru toți furnizorii privați de servicii sociale licențiate pentru copii. Finanțarea este destinată copiilor instituționalizați în cadrul fundațiilor & asociațiilor precum și celor din centrele de zi din comunitate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri