As mai avea un dor, sa ma lasati sa mor, la marginea codrului, in vesnicia satului, caci acolo imi simt radacinile. Este, cred, dorinta oricarui roman indragostit de frumusetile nemasurate ale satului. Am ajuns, bunaoara, prin zona de est a judetului, oprindu-ma in nou-infiintata comuna Prajesti.

Pana in acest an, satul Prajesti era inclus in comuna Traian din care mai faceau parte inca vreo alte patru-cinci sate. In vara, autoritatile judetului au decis ca ar fi timpul ca locuitorii din satul Prajesti sa aiba primaria la ei &#8222acasa”. Sunt mai bine de 3.000 de suflete care isi duc veacul prin partile locului. Cu demnitate si mai increzatori in viitor decat multi alti romani. Pe ei nu i-a doborat necazul, notiunea care nu prea arata ca ar fi cunoscuta de vreun satean. Peste tot locul vezi numai gospodarii bine ingrijite care te fac sa-ti dai seama ca sunt oameni de isprava prin partile astea. Or mai exista si familii sarmane, pe care, insa, sincer, nu le-am vazut. Si apoi, Dumnezeu iti da, nu iti baga si in straita.

Recordul verii: cinci viloaie intr-o luna

Dupa &#821689, cand s-au deschis granitele, tot romanul s-a inghesuit sa plece prin lume. Au incercat si taranii nostri, mai curajosi si, de ce nu, mai priceputi in toate, manati de dorinta de a iesi din saracie. Au ajuns prima data la polonezi, unde treaba s-a stricat in scurt timp. Au urmat drumurile lungi si istovitoare pe la turci, care ne-au inchis destul de repede portile Stambulului. Pana sa izbucneasca razboiul in fosta Iugoslavie, romanii si-au aratat priceperea si pe acolo. De la un timp, insa, atractia cea mai mare a devenit insorita Italie. Acolo si-au gasit rostul, castigand nu doar bani, ci si faima. Nu au lipsit din afacere nici prajestenii, in randul carora s-a nascut o adevarata competitie. Cine poate sa ridice in cel mai scurt timp casa cea mai mare. &#8222Cam 30 la suta din populatia Prajestiului este plecata la munca in Italia. Vin inapoi cu bani multi si cu chef sa faca treaba. De exemplu, s-a ajuns ca, intr-o singura luna, sa fie ridicate cam cinci-sase case cu etaj. Mai ramane sa finiseze casa si sa o utileze”, explica viceprimarul Stefan Antochi. Sunt familii intregi care au ales calea strainatatii. Pur si simplu, au pus lacat la casa si au plecat. Parintii, copiii, cu totii s-au dus afara, atrasi de stralucirea Occidentului. Au ramas cei mai batrani, care pentru nimic in lume nu si-ar lasa agoniseala de o viata pe mainile vreunui strain, darmite sa o vanda. Stau acasa si asteapta un telefon sau o scrisoare de la copii sau nepoti. Din fericire, odata cu plicul ajunge si o suma frumusica. In medie, 50 de euro lunar, suficient pentru un batran cu o pensie de cateva sute de mii de lei ca sa traiasca fara griji. De aici se &#8222adapa” si mici comercianti din comuna, crasmarii, unde, din cand in cand, se mai opreste mos Gheorghe sa traga o cinzeaca si sa mai schimbe o vorba.

Apa curenta este, dar drumul spre comuna-i presarat de gropi

Din pacate, capriciile naturii din acest an nu i-au ocolit nici pe locuitorii din Prajesti. Au venit apele Siretului si le-au luat recoltele. Viceprimarul Antochi spune ca au fost distruse culturile de pe 400 de hectare. Apa le ajunsese pana la brau. S-a dus soreanca, s-au dus si cartofii, lucerna si porumbul. Nu a mai ramas nimic, nici de samanta. Lumea nu se plange, desi, pana acum, nu a primit nimeni vreun ajutor de la stat, de unde se asteapta cu totii sa soseasca ceva. Pana sa se gandesca autoritatile, Primaria a avut inspiratia sa faca alte lucruri utile prin comuna. &#8222Am reusit sa decolmatam paraul Recea, care trece prin sat si, aproape, in fiecare an, se umfla si ne inunda. Oamenii stateau cu frica in san ca vin apele si le iau gospodariile. Sunt trei kilometri de curs curatate. Am reusit, totodata, sa facem cu bani putini, si un pod peste parau. Cu 600 de milioane de lei am facut constructia peste apa, care, in mod normal, ne-ar fi costat cam doua miliarde”, se lauda viceprimarul Antochi. Are cu ce, deocamdata. Prin comuna, multe din strazi sunt asfaltate. Am inteles ca meritul este al fostei primarite de la Traian, care a adus bani prin proiecte SAPARD si le-a asfaltat ulitele, e drept, nu toate. Tot cu bani de afara a fost instalata reteaua de apa. Au cismele la fiecare suta de metri. Inca nu curge apa la ele, pentru ca mai trebuie rezolvata problema clorinarii. Sursa de apa este panza freatica din zona, pretiosul lichid fiind captat si dus in bazine uriase din beton. Am cautat sa gasesc si ceva care scartaie prin comuna. Am gasit la crasma vreo doi petrecareti. I-am intrebat ce nu le convine. Surpriza, insa, toata lumea era multumita. &#8222Mai ales noi, batranii, pentru ca nu mai suntem nevoiti sa ajungem la comuna, la Traian. Avem primarie aici, la noi, in Prajesti”, spune nea Pal Petre, un batran la satului care a ajuns la 86 de ani. Nu le convine prajestenilor ca drumul ce duce spre comuna este cam gaurit. Am aflat ca acesta e drum judetean, asa ca obligatia de a-l repara nu revine alesilor comunei, ci celor de la Bacau.

Afacerile cu lapte

se branzesc din lipsa de seriozitate

La Prajesti, oameni muncitori care nu se dau in laturi de la munca. Dovada sunt gospodariile pline de animale, acareturi si alte cele. Printre ei, de departe cel mai gospodar este nea Ianos Cadar, unul dintre cei peste 2.000 de catolici din comuna. Are omul tot ce-si doreste la cei peste 72 de ani. E verde inca, pentru ca, spune el, nu sta degeaba. Are si el vreo opt copii. Sapte sunt plecati…in Italia, cum altfel. Fiecare are cate o vila si cate un apartament in oras. Batranul Ianos a lucrat o viata la CPL, dupa care a iesit la pensie. E un fel de-a spune ca este pensionar, pentru ca nu traieste din banii statului, ci munceste zi lumina. La inceput si-a cumparat oi si capre. In total vreo 400, pe care, insa, le-a vandut. Nu mai erau o afacere pentru el. A facut un grajd in camp pentru animale mari si, cu cele zece hectare de pamant, vrea sa faca zootehnie. Are doua vaci cu lapte, doua juninci si patru taurasi. Plus porcii din fostul saivan pentru oi, care se cresc de regula pe langa vaci. Laptele l-a dat pana acum la un intreprinzator de la Negri, care s-a dovedit a nu fi deloc serios. Asta pentru ca de vreo jumatate de an trebuie sa-i plateasca lui nea Cadar vreo 26 de milioane de lei si inca nu a facut-o. A hotarat sa duca produsele la piata. Vinde branza, angro, ca nu e timp sa dea cu bucata. 65.000-70.000 kilogramul. Pe mesele orasenilor ajunge cu 90.000-100.000 kilu&#8217. Daca legea permite… &#8222Am, am, am. Dar, ce nu ai, nea Ianos&#8222, intreb. &#8222O combina Class”, raspunde. Se aude prin comuna ca se duc tratative cu o societate din Germania care este dispusa sa faca aici o asociatie cu profil agricol. Lumea sa vina fiecare cu pamantul, iar nemtii sa-l lucreez cum stiu. De aici au de castigat cu totii, mai ales localnicii, pentru ca o parte din recolta le revine lor, iar, in plus, mai si invata cum se lucreaza pamantul ca in Occident. Cu timpul, taranii din Prajesti mai pot sa-si cumpere fiecare utilaje sau masini agricole, pe care sa le foloseasca in afacerea proprie.

Sarbatoare

fara sarbatoriti

Satenii din Prajesti vor sarbatori, in acest an, 140 de ani de la infiintarea primei scoli. Din pacate, evenimentul risca sa fie umbrit de un fenomen care se dezvolta de la an la an cam peste tot in Romania. Mai exact, plecarea in strainatate a tinerilor are si partile ei mai putin bune. De pilda, din cauza ca s-a redus, temporar, numarul locuitorilor, nici scoala nu mai poate primi copii ca in vremurile de dinainte. In acest an scolar care sta sa inceapa, vor veni in scoala proaspat renovata doar 150 de copii. Anul trecut au fost mai norocosi pentru ca au avut cate doua clase paralele la invatatori. &#8222Pleaca multi in Italia. In prima faza, copiii sunt lasati la rudele din comuna, de regula, la bunici, dupa care, incet-incet, ii iau parintii in strainatate. Asa s-a ajuns la limita eficientei pe clase”, spun cadrele didactice din scoala. In acest an, cu putin noroc vor fi 13 clase, din care sapte la ciclul primar si sase la general.

Valentino Rossi

in varianta neaosa

Prajestiul este comuna contrastelor. Casele mici din lut, construite dinainte de 1989, contrasteaza cu vilele multietajate, din caramida rosie. Carutele clasice concureaza cu succes cu masinile, e drept, multe inchiriate, din Vest. Am vazut multa lume care foloseste motoarele pe doua roti. Primul care mi-a atras atentia a fost doctorul stomatolog din Prajesti. I-am vazut parcata la dispensar motocicleta stralucitoare, asteptandu-si stapanul sa o incalece dupa ce va fi sa termine de plombat maselele greu incercate ale taranilor. Ma asteptam la o oarecare raceala din partea doctorului, insa aveam sa gasesc un tip extrem de simpatic si comunicativ totodata. E ardelean de prin Tirgu Mures. A acceptat chiar sa faca o poza langa prima lui iubire (sau a doua, pentru ca a avut o Java de 350), pana sa se insoare, in urma cu un an jumatate. &#8222E din 1982. Cam batrana, dar mi-e draga. Arata bine pentru ca e adusa din Germania de vreo doi-trei ani”, spune doctorul. Stomatologul Ciprian Vancea are 30 de ani si este posesorul unui permis auto de 11 ani. Pe motocicleta cea noua a dat cam 2.000 de euro, dar, merita, cu toate ca intretinerea costa cam mult. Numai un cauciuc ii scoate din pusculita cam 3,5 milioane de lei, schimbul de ulei alte 1,5 milioane de lei. Despre deplasarile la intalnirile anuale ale motociclistilor ce sa mai zica. Daca are bani, merge, si, de regula, a cam avut. A venit de vreo saptamana de la intalnirea din acest an a iubitorilor de motoare. Doctorul de dinti e in comuna de vreun an jumate, cam de cand s-a insurat. Nu regreta deloc. A prins loc aici si nu vrea sa mai plece. Va ramane in comuna mult timp, pentru ca, spune el, e greu de deschis un cabinet in Bacau. In Tirgu Mures nici nu se poate vorbi despre o afacere de acest gen. E o jungla in care nu poti patrunde fara un ban pe tine. Cu motorul face cam 20 de minute. Sunt 18 kilometri de la Bacau. I-ar parcurge si in mai putin timp, dar s-au cam stricat drumurile in ultimii ani. Invatatorul Eugen Coseraru, zis Giani, este un alt pasionat. E ceva mai in varsta decat doctorul de dinti. Ii place sportul, inotul, a facut atletism viteza,

a practicat dansuri populare. &#8222Am avut o minimobra. A urmat un Hoinar, iar, de ceva timp, am un King Honda de vreo 60 de milioane. Merita, este un 125 in patru timpi, cu doi litri consum. Este si mai silentioasa. Rezumand, putem spune ca este ceva pentru intrarea in Europa”, spune vajnicul invatator. Pe cand era cu mult mai tanar, nea Giani a tras o spaima mare. Era intr-o curba, l-a prins ploaia, cu un tractor din sens invers. A iesit de pe asfalt si, cand sa revina pe sosea, o dala lipsa l-a proiectat in sant. Din fericire, nu si-a rupt oasele, pentru ca era imbracat cu costum de schi.

Campionii miscarii

de la &#8222Siretul” Prajesti

Locuitorii comunei sunt recunoscuti ca pasionati ai sportului. Se pot mandri ca au cea mai dotata baza sportiva din judet destinata neprofesionistilor. Un gazon perfect, cosmetizat periodic cu masina de tuns iarba. Pe el se desfasoara meciurile de acasa ale echipei comunei, Siretul Prajesti, aflata undeva pe locuri fruntase ale diviziei Onoare. Un mare merit al pastrarii echipei in capionatul judetean este al viceprimarului Antochi, care, spune el, de vreo cinci ani este sponsorul permanent al echipei. Ii cara cu Dacia papuc, marcheaza cu var terenul, plateste arbitrii… Cel mai recent meci l-au avut cu Inter Onesti, in care jucatorii de la Siretul s-au batut singuri. aAm dat un autogol si am ratat un 11 metri. Puteam sa-i batem, dar n-a fost sa fiea povesteste cu patima viceprimarul. Pana in acest an, nu

au avut antrenor. Au reusit

sa-l convinga pe domnul Marasteanu sa se ocupe de baietii din echipa, care ii antreneaza fara sa ceara salariu. Fotbalistii nici atat. Primesc o bere dupa fiecare meci si beneficiaza si de o sanatate de fier. Eusebiu, Sorin, cu totii sunt iubitori ai miscarii in aer liber.

Comori inestimabile la Prajesti

Toata lumea stie ca nu poti trece prin Prajesti fara sa treci pe la profesorul Paul Taralunga, cel care a inteles la timp ca, daca vrei sa lasi o urma dupa tine, trebuie sa ai grija sa nu o trasezi pe nisip. Dovada stau generatiile de tarani pe care i-a scolit vreme de 30 de ani. Insa, mandria cea mai mare a dascalului din Prajesti sunt colectiile inestimabile, rod al unei munci colective de o viata. Satul Prajesti atrage orice calator prin multitudinea de plante si arbori si prin valoroasele colectii de obiecte de arta, populare si istorice, toate acestea reunite in Gradina Botanica si Muzeul Prajesti. Nu exista, nici chiar la munte, atatia brazi ca la Prajesti. Totul a inceput la 1 septembrie 1945, cand proaspatul invatator intors de pe front, Taralunga, a considerat ca este impropriu sa predai unor copii intr-o scoala devastata de trupele rusesti. Asa ca, in timp ce renova micuta cladire a scolii, tanarul dascal tinea orele in mijlocul naturii. In acele zile, la ora de istorie de la clasa a IV -a, un elev a gasit un varf de sageata. Invatatorul l-a luat si l-a pus deoparte. Dupa 2-3 luni de predare in padure si pe camp, elevii reusisera sa adune diferite obiecte: un banut vechi, o roca deosebita, o planta interesanta etc. Atunci, dascalul s-a hotarat sa transforme una dintre putinele sali de clasa intr-un mic muzeu. In momentul in care odaita devenise neincapatoare, invatatorul si-a mutat muzeul acasa, dar majoritatea obiectelor erau folosite tot ca material didactic. Din lipsa de spatiu nu putem sa zugravim intreaga munca a profesorului

Taralunga, dar, promitem ca vom reveni cu un reportaj complet in editiile viitoare ale ziarului. Vom povesti inclusiv despre muzeul traditiilor populare, despre sectia rezervata curiozitatilor naturii, dar mai ales despre raiul botanic de la Prajesti etc.

Scris de n Florentin RADU

Alte articole