Sta ghemuita pe un stalp de ciment, la doi pasi de statuia lui Bacovia. E garbovita, batranetea i-a lasat transee adanci pe fata, iar un ochi sta pe jumatate inchis in spatele ochelarilor cu lentile groase. Batranica priveste in gol, nu pare sa bage in seama oamenii care trec pe langa ea. Fata sa este atat de expresiva incat lumea o priveste cu tristete si mila. Nimeni nu stie daca babuta se afla acolo pentru a cersi sau i s-a facut rau. Am sfredelit-o cu privirea, cand am trecut prin dreptul ei, si nu am putut sa mai fac decat cativa pasi. “Ti-e rau, mamaie?”. Doi ochi isteti ma fixeaza pret de cateva clipe. “Ma cam doare capul. Din cauza ochilor”, spune incet batranica. “Am ochiul stang operat. Nu mai vad deloc cu ei. Nici ochelarii astia nu mai sunt buni”. Cu mana tremuranda isi scoate ochelarii si zambeste. “Uite, aici s-a rupt toarta. Am legat-o eu cu niste sarma, dar nu am facut treaba buna”. Dupa ce isi pune ochelarii pe nas, bunicuta se apuca de povestit. “Mai pierd timpul aici. Am venit la fata mea, care sta aici, la bloc. Eu sunt din Poieni, Rosiori. Nu ma duc in seara asta acasa! Stau la fata! Dar ea lucreaza pana mai tarziu, iar eu astept sa vina de la serviciu”, spune dintr-o suflare matusa Magdalena Stan.
Cucoanele de acum sunt fandosite!
Bunicii ii turuie gura fara incetare. Ca prin minune, obrajii s-au imbujorat, iar fata nu mai are culoarea pergamentului. “Pai, doamna-domnisoara, nu stiu cum sa va zic, sa nu va supar! Sunt de 18 ani vaduva. Mai pune matale la socoteala inca 9 ani, cat a stat barbatul meu la pat. Dar m-am descurcat. Am crescut cinci copii. Nu eram fandosita, cum sunt cucoanele in ziua de azi. Eu luam copiii de tata cu mine la camp. Ii duceam cu tot cu covata. Ii tineam toata ziua, pana terminam treaba! Acum, doamnele sunt tare comode”, spune iute babuta. Speriata ca a luat-o gura pe dinainte, batranica face ochii roata. Se linisteste insa cand vede ca nimeni nu trage cu urechea la discutia noastra. “Cred ca m-a ajutat si Dumnezeu. Stii, eu vand lumanari la biserica si cred ca de asta ma ajuta”, spune cu glas scazut bunica Magdalena, ca si cum si-ar fi dezvaluit marele secret al vietii. Nu-i ascund ca sunta reporter. Chipul femeii se insufleteste rapid si isi aduce aminte de un necaz care o macina de ceva timp. “E jale cu drumul de la mine. Uite, doamna, astia sunt pantofi de gospodina?”, spune tusa Magdalena in timp ce isi priveste pantofii murdari. Tresare si ma apuca de mana, speriata! “Doamne fereste, nu cumva sa-i spuneti primarului ca stiti de la mine de drum!” Ii promit. O las pe bunicuta pe acelasi stalp de beton. Garbovita si cu umerii incovoiati. La fel ca Bacovia din spatele ei.
Lili Adochitei
