Duminica, de la ora 10, in Parcul Gheraiesti a avut loc marsul factorilor postali, faza judeteana, eveniment cu traditie ajuns la editia a 35-a. "Practic, postasii strabat zilnic strazile si ulitele, iar 80 la suta din activitatea lor este de fapt mersul pe jos", a explicat Sorin Sova, director Oficiului Judetean de Posta Bacau. 50 de postasi s-au inscris in competitie, incercand sa se claseze pe un loc fruntas. Cel mai tanar participant are 19 ani, in timp ce veteranul competitiei are 60 de ani. "Am venit pentru ca ne ajuta sa ne mentinem tonusul. Cred ca varsta si faptul ca ma antrenez cateodata o sa ma ajute", ne-a spus Marian Scurtu, cel mai tanar dintre participanti. "Am participat de cand ma stiu, chiar si pe vremea lui Ceausescu. Mai am trei ani pana la pensie si vreau sa tin traditia", ne-a spus si Ludovic Florea.
Doamnele au parcurs primele traseul de 3.000 de metri. Locul I a fost castigat de o veterana a acestui concurs, care a participat si la Balcaniada. "Daca ai antrenament nu este dificil. Experienta isi spune cuvantul. Imi place sportul asta si este singura motivatie de care am nevoie", a explicat Felicia Moisa, imediat ce a trecut linia de final. Sase postasi bacauani vor participa la faza regionala a competitiei de la Iasi de la finalul acestei luni: Felicia Moisa, Mirela Dediu si Mihaela Horvath la femei si Constantin Branza, Silviu Balaita si Cristinel Mardare la barbati. (A. Gavrila)















