„Rasplata e zâmbetul copiilor!”
„Câte zile are o saptamâna?” – am intrebat-o pe Roxana Sandu, eleva in clasa a X-a, atunci când am aflat ca face voluntariat in centrul Pro Familia al DGASPC, in Centrul „Daniel”, la FSC, in atelierul „Activ Mozaic” si in vânzari, atunci când se organizeaza campanii. Dar mai sunt si teme, mai sunt si sarcini in familie! „Sapte”, a spus adolescenta zâmbind, apoi a adaugat: „Mie nu mi se pare greu!” Si-a dorit intotdeauna sa faca voluntariat, iar prezentarea facuta de FSC, anul trecut, in Colegiul National „Gh. Vranceanu” a fost un bun prilej de a-si pune inteligenta si energia in slujba unor proiecte sociale. „Mi-am depus dosarul si am fost invitata la interviu, iar de atunci fac parte din aceasta familie minunata”, marturiseste Roxana, cu modestie. Totusi, prima zi nu a fost usoara. „Am inceput la Pro Familie, unde sunt si copii cu dizabilitati sau cu probleme de comportament. Eu sunt mai emotiva si la inceput mi-a fost putin frica. Dupa ce am derulat câteva jocuri cu mingea si am vorbit despre noi, ca sa ne cunoastem mai bine, au devenit mai increzatori. Am fost impresionata ca unii copii, desi vorbeau greu, stiau poezii foarte frumoase. O fetita mi-a dat un pupic si mi-a spus ca am facut-o sa se simta ca in familie!” Dupa o luna, acesti pusti, introvertiti, de obicei, au inceput sa-i povesteasca despre trecutul lor, despre probleme pe care le aveau la scoala, „despre fiecare nazbâtie pe care o faceau”. Roxana i-a invatat sa pretuiasca ceea ce aveau, chiar daca traiesc intr-un centru, sa aiba incredere in ei si sa-si doreasca mai mult. „Cu unul dintre ei am intrat in conflict. Era repetent din cauza ca nu voia sa mearga la scoala. Am discutat mult cu el, am inceput sa facem temele impreuna, apoi am aflat ca nu mai lipseste.”
„Mai bine stai acasa decât sa nu-ti pese si sa te duci fara chef. Eu, când ajung la Pro Familia, imi inchid telefonul si nu ma uit la ceas. Zilele trecute am invatat un baietel sa numere pâna la zece si asta a fost, pentru mine, o mare victorie, o mare bucurie!”
„Ma doare sa-i vad pe copii suferind!”
Cel mai important pentru un voluntar este sa vrea sa se implice. „Daca ma duc in centru si stau cinci ore fara sa fac nimic, doar ma uit la televizor, e in zadar! Nu asta inseamna voluntariat. Mai bine stau doua ore si ii invat niste lucruri. Discutam despre igiena, despre relatiile cu baietii, despre comportamentul fata de adulti. Acesti copii sunt mai reactivi, au impresia ca trebuie mereu sa se apere si par agresivi.” Roxanei ii place foarte mult sa lucreze cu copiii, dar nu planuieste sa devina pedagog. „Ma gândesc sa plec in Anglia si sa studiez la Cambridge. Vreau sa fac ceva cu viata mea, vreau sa demonstrez ca pot mai mult chiar daca provin dintr-o familie modesta.” A participat la olimpiada de latina, faza nationala, s-a clasat a IV-a pe tara, iar saptamâna viitoare va merge la baraj pentru faza internationala. Cu toate astea, nici filologia nu e pe agenda ei. „Vreau sa urmez stiinte sociale sau politice si sa lucrez la Bruxelles, apoi, dupa zece ani, sa ma intorc in tara si sa infiintez o fundatie sau sa finantez o fundatie. Ma doare sa-i vad pe copii suferind. Eu am avut o copilarie fericita, plina de iubire, i-am avut pe parintii mei, pe bunici, in timp ce acesti copii se au doar unii pe altii. Implicarea sociala este ceea ce ma defineste. Vreau sa schimb lumea si am credinta ca voi reusi.”
„Rasplata, pentru un voluntar, este zâmbetul copiilor. E de nedescris sentimentul pe care ii ai atunci când un copil iti zâmbeste si isi spune ca l-ai facut sa se simta important si iubit!”
