19 aprilie 2024
ActualitatePorcii “zboara” liberi prin târguri si abatoare

Porcii “zboara” liberi prin târguri si abatoare

Crescatorii individuali de porci pot, in baza unui recent ordin emis de ANSVSA, care reglementeaza circulatia porcului dintr-o gospodarie in alta, dar si liberalizarea comertului de carne de porc crescut in gospodariile taranesti, sa-si vânda animalele pe piata libera sau sa ii abatorizeze. “Dupa mai multi ani de restrictii in acest domeniu, ca urmare a deselor si frecvantelor cazuri de pesta porcina clasica, in ultimul timp nu s-au mai inregistrat asemenea cazuri, fapt ce a condus la aceasta liberalizare, cu efecte pozitive pentru crescatorii individuali de porci. Sunt si acum câteva conditionari, care trebuie respectate neconditionat de proprietari si crescatori, in caz contrar intra sub incidenta legii, care prevede santiuni destul de severe, de la amenzi pâna la confiscare. Numai in ultimile 3 luni au fost aplicate 33 de sanctiuni, in valoare de 19.800 de lei.”, ne-a precizat Gheorghita Vlad, director execuiv al DSVSA Bacau. Miscarea suinelor pe teritoriul României se efectueaza doar daca acestea sunt identificate si insotite de certificat de sanatate, documente de miscare, formularul de miscare pentru porci vii si de documentul de lant alimentar, in cazul miscarii catre abator. Lantul alimentar (un istoric al tratamentelor dar si al furajarii, mai ales pentru suinele vii destinate abatorizarii), ca si celelalte documente se elibereaza de medicul veterinar de libera practica. Ordinul mai precizeaza ca porcii vii pot fi comercializati catre alte gospodarii, in aceeasi localitate sau in alte localitati, cu respectarea tuturor conditiilor impuse, catre târguri de animale autorizate si inregistrate sanitar-veterinar in vederea vânzarii catre alte exploatatii nonprofesionale sau abatoare neincluse in sistemul canalizat de producere a carnii de porc in România, destinata punerii pe piata Uniunii Europene. In esenta, este vorba de vânzare si comercializare doar pe teriotirul României. In tara exista doar un singur abator, la Timisoara, care face parte din sistemul canalizat de producerea a carnii pentru piata UE. Inaintea miscarii suinelor vii, cu destinatiile precizate mai sus, animalele trebuie inspectate de medicul veterinar, care va completa fisa de inspectie, in care se specifica starea de sanatate, perioada de vaccinare (este interzisa abatorizarea porcilor care au fost tratati in ultimile 7-14 zile), care va face parte din documentele de insotire. Miscare animalelor vii catre abator, prin târguri, se face in aceleasi conditii, cu precizarea ca lantul alimentar poate fi completat de propietar in târg, de catre medicul veterinar imputernicit, impreuna cu proprietarul. Transportul se face cu mijloace inregistrate/autorizate sanitar-veterinar, pentru o distanta mai mare de 50 km, sub aceasta distanta transportul se poate face si cu mijloace proprii, in conditii de bunastare. Costurile aferente certificarii de origine sunt suportate de proprietar/detinator.

In judetul Bacau functioneaza in sistem autorizat de catre DSVSA Bacau opt târguri, Onesti, Racaciuni, Tescani, Plopana, P.Turcului, Palanca, Oncesti si Darmanesti. Municipiul Bacau nu are un asemenea târg.

Abatoare autorizate sanitar-veterinar in judetul Bacau sunt doar la Onesti si N. Balcescu.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri