27 aprilie 2024

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău a regândit concepţia de organizare a intervenţiei la nivelul judeţului. În acest sens, sâmbătă, 10 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00, va fi operaţionalizat Pichetul de Pompieri Sascut.

Înfiinţarea acestei noi subunități are ca scop eficientizarea acţiunilor de intervenţie prin reducerea timpului de răspuns.

Echipajele vor executa misiuni specifice de pregătire şi răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pe raza administrativ teritorială a nouă comune, respectiv comuna Sascut, comuna Parava, comuna Corbasca, comuna Huruiești, comuna Orbeni, comuna Pâncești, comuna Răcăciuni, comuna Tătărăști și comuna Valea Seacă, cu cele 50 de sate aparţinătoare, numărul total de locuitori care vor beneficia de serviciile noii structuri fiind de aproximativ 40.000.



Pichetul de Pompieri Sascut va avea în compunere două autospeciale de intervenție cu apă şi spumă şi o ambulanță SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat.

Datele statistice relevă faptul că, în comunele arondate Pichetul de Pompieri Sascut, salvatorii băcăuani în cooperare cu serviciile voluntare pentru situații de urgență au desfășurat, în anul 2017, 693 misiuni, iar în cele 10 luni ale anului 2018, 677 misiuni.

La activitatea de operaționalizare a Pichetului de Pompieri Sascut și-au anunțat prezența secretarul de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență – domnul dr. Raed Arafat și inspectorul general al IGSU – domnul general de brigadă Dan Paul Iamadi.

De asemenea, la eveniment vor fi prezenti oficialități centrale și locale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri