Duminica trecuta, cu tot vântul rece, Bazarul de pe Milcov si Târgul de masini din Serbanesti aratau ca un furnicar. Oferte laudate in gura mare, negocieri la sânge, câte o mica gainarie la anumite produse contrafacute.
Pescarii veniti in bazar nu au ce sa negocieze. Produsele au pretul scris pe etichete. Daca iei mai multe… mai prinzi o reducere. Putini cumpara. Vin, se opresc, intreaba de ceva ce sigur vânzatorul nu are momentan, si apoi o lungesc la o sueta. Iau pulsul cum se spune.
Cine si unde a mai fost, ce-a prins, la ce. Subiectul zilei erau cei doi inecati, scosi la suprafata de apele Bistritei, cu o zi inainte. Tot felul de zvonuri si presupuneri. „S-o fi rupt gheata cu ei la copca.” Sau, mai cinic: „Le-a facut Bistrita carte de munca de i-a tinut atâta!” Ori: „Nu! Astia sigur intindeau plase pe sub gheata. Stii cum se face! Baga unul un capat printr-o gaura, si altul mai la vale, il trage. O lasa acolo priponita peste noapte.”
O setca la doua-trei saptamâni
Suntem in bazar, in dreptul unuia din micile magazine cu articole de pescuit, imprastiate printre celelalte gherete, unde gasesti tot felul de maruntisuri necesare la casa omului. Imbracat bine, cu o sapca neagra pe cap, Gheorghe Gavrila incearca sa-si tenteze clientii cu marfa de calitate. Cozorocul larg tine streasina ochilor, scotându-i in evidenta mustata stufoasa. Face parte din generatia anului saizeci. „Am locuit pe Milcov de mic copil. Casa noastra era fata in fata cu Fabrica de Suruburi. Am prins Bistrita veche, dealul de pirita, spraitul, podul de lemn spre Letea Veche. Pescuiam la sase ani cu bolduri indoite, legate de lozia de alun cu ata de papiota. Prindeam boistean. Dar era peste atunci. Nu se bracona ca acum. Vedeai un crâsnic odata la doua-trei saptamâni.”
A absolvit liceul numarul unu de la URA, lucrând apoi la Aerostar pâna a fost trimis in somaj, in baza Ordonantei din doua mii doi. „Acum douazeci de ani am deschis un mic magazin, la inceput pe alt profil. Apoi am imbinat si pasiunea, trecând pe articole de pescuit. Vânzarile…? Cu timpul tot au scazut.
Acuma, sincer, fiecare are câte o lanseta, o mulineta, câte-o varga. Si-a facut omul o rezerva. Se mai cauta maruntelele. O nada, un cârlig, o pluta. Pâna in urma cu trei ani se vindeau bine monturile acelea chinezesti, gen arici. Dadeau unii cu ele la crap pe Siret sau faceau prapad la Motoseni. Nada o reprezinta cam nouazeci la suta din vânzari. Dar nu asta e problema. Acuma nu mai are lumea unde sa se duca. Nu numai ca nu mai este peste, dar este perioada asta, ianuarie, februarie, martie, când e frig, iar din aprilie pâna in iunie e prohibitie.”
Pescari de foame
Au ramas putini pescari de duminica, cei care au serviciu. „Sunt multi pescari de foame, cum le zic eu. Se duc zilnic pentru un kilogram de peste. Mai sunt multi care merg la privati sa prinda câte zece kilograme, pe care apoi sa le vânda. Dar nici acolo nu se mai prinde. Logic, la un iaz mergi sa te recreezi. Eu nu mai stiu unul in care sa prinzi doua-trei kilograme de peste. Am fost in toamna doua saptamâni la rând, la iazuri diferite. M-a costat o suta cinzeci de lei, benzina si taxa, si am prins doua fite.” Sezonul mort, in care nu se pescuieste, nu este prielnic pentru afacere. „Rapitorul, daca are perioada de depunere a icrelor intr-o anumita luna, de ce imi mai inchizi sezonul la el si in lunile când au bataie alte specii de peste? Au constatat ei probabil, când au facut controale, ca pescarii nostri nu sunt corecti.
Prind si pastreaza la gramada. Nu elibereaza nici puietul. Asa ca au hotarât sa puna prohibitie la tot.” Tatiana, sotia lui Gheorghe Gavrila, ii accepta, dar nu-i impartaseste pasiunea. „E de acord cu ce fac eu, dar nu-i place sa mearga. Ii place insa sa gateasca peste. Si mie. Preferatul meu e salaul. Acum nu mai am de unde sa-l prind, cum o faceam cu zece ani in urma. Cel de crescatorie nu are acelasi gust”. Râde a nostalgie. Il intreb de copii. „Avem doua fete, Andra si Ramona. Dupa facultate s-au stabilit una in Qatar si cealalta in Germania. Si trei nepoti… nemti. Au cetatenie germana.” Il retin din treaba. Vine un client cu un pinion tocit de la o mulineta. Se mai ocupa si cu reparatul. „Sunt singurul din bazar care mai are piese de schimb” Este ora zece dimineata. Vântul s-a mai domolit putin, dar e frig. Se aduna pescari. Ii urez toate cele bune si ma indrept spre vecinul lui, Traian Grigoras, cu magazinul de pescuit situat pe colt, spre tarabele cu vechituri. Chiar daca nu recunosc, exista o tacita concurenta intre ei.
Rangerii de balta
Aici, alt grup de analisti. Pescari ce n-au dorit sa raceasca iesind pe balta. Subiectul dezbaterii… tot problema braconajului. Isi incalzesc palmele, ascunzând in caus, paharele aburinde de plastic. Dam noroc. „Când faceti dom’le un articol despre braconerii astia? Nu se mai poate! Sunteti pescar?” Le spun de jandarmi, de 112, de controalele AJVPS-ului. Ca mai trec si cei de la CRE si mai agata câte o plasa. „Pai nu se vede rezultatul? Vin in dreptul tau. Iti baga setcile in fata ta si le scot pe la gura canalului. Daca zici ceva… iti taie cauciucurile la masina. Te temi ca te mai iau si la bataie. Sunt uniti. Degeaba suni la 112! E prea departe. Pâna vin jandarmii… au sters-o cu tot cu plase si peste. De asta când suni nici nu mai vin. Foamea-i mare. Mai trec si aia de la filiala, dar ii iau la intrebari tot pe cei cu permis. Jandarmii se duc pe canalul de fuga la Galbeni.
Ii gaseste braconierului barca acolo, n-o sparge, n-o confisca. Ala traverseaza de acolo, vine de pe albia veche din Cleja si baga setcile chiar sub nasul nostru.” Toti sunt nemultumiti. „Da’ auziti! Cum am putea organiza noi o asociatie, o fundatie, asa un fel de politie a pescarilor?” Ideile infiintarii unei politii a apelor curg de la toti. Se completeaza. „Ar trebui o organizatie neguvernamentala, ceva mai legionara asa, sa-i zicem Fundatia Rangerilor de Balta. Punem toti pescarii sportivi mâna de la mâna, angajam cu carte de munca niste baieti zdraveni… Ii echipam cu uniforme si tot ce le trebuie si… sa-i lasam sa patruleze! Sa-i vad eu pe aia care mai intind setcile sau dau la curent. O sa-si pescuiasca barcile.” Ii las sa viseze pescareste. Ideea e totusi interesanta.
Prohibitia 2016
Conform Ordinului Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, din zece februarie pâna pe cinsprezece martie, este interzis pescuitul la stiuca, salau, clean, ghibort. La pastravul indigen si curcubeu, pâna pe treizeci aprilie si in perioada cinsprezece septembrie, treizeci si unu decembrie. Din zece aprilie, timp de saizeci de zile, pâna pe opt iunie inclusiv, este interzis pescuitul oricarei specii de peste, in lacurile de baraj si apele de ses, colinare sau de munte. Iazurile private nu intra sub incidenta acestei legi.
