În „Cercul mincinoșilor” (București, Editura Humanitas, 2006), minunată culegere de povestiri filosofice din lumea întreagă, Jean-Claude Carriére redă dialogul dintre un orb și Srulek, un fel de Nastratin Hogea polonez. „Cum arată zăpada?”, întreabă orbul. Răspunsul: „Albă”. „Dar ce înseamnă albă?”, întreabă din nou orbul. „Albă, i se răspunde, înseamnă așa, ca laptele”. Dialogul continuă… „Dar laptele cum e?” „Laptele e ca și păsările de apă, știi tu, lebedele”.
„Dar, spune-mi, Srulek, cum arată o lebădă?” „Ei bine, răspunse acesta, este o pasăre mare cu aripi mari, cu gât lung și arcuit și un cioc cam așa…” Pentru a fi mai convingător, Srulek și-a îndoit încheietura mâinii precum gâtul unei lebede. Pipăind brațul interlocutorului, orbul a spus satisfăcut: „Acum înțeleg, în sfârșit, cum arată zăpada”. „Care e morala acestei istorisiri?”, întreabă filosoful Petru Bejan în „Lumea artei. Târcoale hermeneutice” (Iași, Editura Fundației Academice Axis, 2012). De bună seamă, ea trimite la o situație care pune în dificultate orice teorie a înțelegerii sau a receptivității”.
Am aproape jumătate de secol de atașament față de catedră, dar, dacă m-ar întreba astăzi cineva care este esența învățământului românesc, dacă m-ar invita să-i vorbesc despre reperele/strategiile sale, oricât m-aș strădui, n-aș putea să schițez portretul domeniului mai mult decât a realizat Srulek portretul zăpezii. Și nu pentru că interlocutorul meu ar fi orb sau ar avea în destrămare virtuți ale percepției, ci pentru că în acest haos managerial nu e nimic de priceput…
O elevă îi scrie ministrului Educației, așezând degetul pe rănile învățământului românesc. I se răspunde ca-n Kafka: „Nu putem schimba totul peste noapte”. De fapt, noaptea aceasta are cel puțin 30 de ani. Vreme în care actualul ministru a gestionat fenomenul în vreo trei mandate. Trăim în coșmar: școli/ clase supraaglomerate, programe sufocante, mizerii mentale, manuale asediate de greșeli, birocrație alienantă, uzine de diplome și doctorate, politizare excesivă, sfidarea intereselor elevului/ părintelui/ societății. Ministerul schimbă nonșalant regulile jocului în timpul anului școlar, cei plătiți numai și numai pentru a elabora subiecte pentru evaluări/ examene naționale se fac de râsul curcilor cel puțin o dată pe an, o disciplină de studiu nu este trecută („Am uitat!”) în portofoliul unui bacalaureat dorit a fi revoluționar, simulările naționale au devenit variante de spectacole pentru circ, investițiile în viitorul resurselor umane/ materiale sunt caricaturale, interesul pentru studiul autentic este atins de apatie, motivarea tinerilor pentru cariera didactică lipsește.
Doamna ministru are o obsesie cu noaptea. Și locuitorii orășelului norvegian Rjukan au avut o asemenea problemă. Ei nu vedeau razele Soarelui, din cauza unor munți, decât jumătate de an. Au cugetat și au rezolvat problema, instalând pe un munte trei oglinzi heliostatice uriașe, numite Solspeil, care au rolul de a reflecta lumina. Se va găsi cineva capabil să instaleze asemenea oglinzi și pentru învățământul românesc?
