Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 57 de ani, din comuna Oituz, bănuit de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, la data de 7 aprilie a.c., oamenii legii au pus în aplicare un mandat de percheziție emis de Judecătoria Onești.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, o armă letală de vânătoare, confecționată artizanal, precum și 12 cartușe letale, dintre care patru confecționate artizanal, toate deținute ilegal.
Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.















