26 aprilie 2024
ActualitatePentru frigotehniștii băcăuani, sănătatea planetei are prioritate

Pentru frigotehniștii băcăuani, sănătatea planetei are prioritate

Compania Splendid Service din Bacău a realizat primul curs de instruire pentru specialiștii în instalații frigorifice în conformitate cu Regulamentul nr. 517/2014 al Parlamentului și al Consiliului European, privind gazele fluorurate cu efect de seră.

Cursul a fost organizat la sediul companiei și a inclus 2 seminarii teoretice, unul practic și 3 examinări finale, respectiv două probe teoretice și proba practică. Trainerii fac parte din Asociația Generală a Frigotehniștilor din România, singura organizație din țară atestată pentru instruirea tehnicienilor în vederea obținerii certificărilor necesare. Mai mult, acesta a fost primul curs realizat pentru frigotehniști în județul Bacău în ultimii 30 de ani. Apetitul acestora pentru dezvoltarea cunoștințelor a făcut din ediția pilot a acestui curs un real succes.

La curs au participat 35 de tehnicieni, majoritatea fiind specializați în instalații frigorifice comerciale, dar și o parte specializați pe instalații frigorifice auto. Toți cursanții au obținut certificarea cu note bune și foarte bune.



Regulamentul 517/2014, pe baza căruia a fost realizat cursul, prevede o serie de restricții care au ca scop eliminarea treptată a hidrofluorcarburilor (HFC), precum și anumite restricții referitoare la introducerea pe piață a HFC-urilor, la producerea și comercializarea echipamentelor care necesită agenți frigorificii, tipurile acestora, dar și la modalitatea de operare cu aceste gaze.

Motivația pentru introducerea acestui regulament la nivelul Uniunii Europene este reducerea impactului gazelor fluorurate asupra mediului. Astfel, tehnicienii care au ca obiect de activitate instalarea, asigurarea service-ului, întreținerii sau reparării echipamentelor care conțin gaze fluorurate cu efect de seră sau care funcționează pe baza unor astfel de gaze, au obligația de a participa la programe de certificare și formare recomandate și agreate de UE. Ei trebuie să obțină o certificare necesară în operarea cu gaze fluorurate cu efect de seră.

Stratul de ozon filtrează două treimi din razele ultraviolete emise de soare și are rolul de a ne proteja de radiațiile care provoacă numeroase afecțiuni grave, precum cancer de piele și slăbirea sistemului imunitar. Dacă toate razele ar ajunge pe Pământ, viața pe planetă nu ar mai fi posibilă.

În evoluția stratului de ozon, din ultimii 30 de ani, se poate observa degradarea continuă a acestuia, motiv pentru care apar mereu legislații specifice pentru stoparea consecințelor grave, precum încălzirea globală și subțierea stratului de ozon.

 

Splendid Service SRL are ca obiect de activitate fabricarea instalațiilor de refrigerare și ventilație profesionale și realizarea soluțiilor personalizate de amenajare și utilare a spațiilor comerciale cu echipamente profesionale HoReCa și din sectorul industriei alimentare, pentru antreprenorii români din țară sau din diaspora. Serviciile oferite includ consultanță tehnică, proiectare 2D/3D, comercializarea echipamentelor profesionale, instalare, montaj, service garanție și post-garanție. Persoanele interesate de înscrierea la cursurile de frigotehnie organizate în viitor în Bacău pot trimite cererile la [email protected].

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri