luni, 22 decembrie 2025

Pensionarii bacauani au iesit in strada

Cateva zeci de pensionari au pichetat ieri Prefectura Bacau, nemultumiti de masura anuntata de Guvernul Boc, de reducere cu 15% a pensiilor. Revolta pensionarilor a atins accente dramatice, cei mai multi dintre acestia fiind bolnavi si cu venituri foarte mici. Protestul a fost organizat de Uniunea Generala a Pensionarilor din Romania, Filiala Bacau. “Oamenii sunt foarte speriati. Au venituri mici, traiesc si asa foarte greu, iar aceasta masura de reducere a pensiilor a provocat panica. Ei trebuie sa stie ca o masura luata are baza legala. Cu totii trecem printr-o perioada foarte grea”, a declarat Mihai Enache, presedintele bacauan al Uniunii Generale a Pensionarilor. Batrani, tristi, pensionarii au venit cu ultimile cupoane de pensii la ei, pentru a le arata trecatorilor cati bani primesc dupa o viata de munca. “Am 490 de lei pensie. Traiesc de pe o zi pe alta. Barbatul meu e operat la cap. Sa-mi ia 15%? De ce? Cum e posibil asa ceva?”, a intrebat revoltata Ana Rosca. Alti pensionari doresc tragerea la raspundere a guvernului, chiar penala, daca e cazul. “Ii dam in judecata. Reducerea asta a pensiilor e caz penal. S-au agatat de pensii, nu le mai ajunge sa fure. Oricum punctul de pensie a scazut. Nu au cum sa faca asta! Va fi rau. Poate vor creste si TVA-ul”, a spus si Viorel Balaita. Pensionarii nu mai cred nici in sloganul “Sa traiti bine!”. Cei mai multi il acuza pe presedinte de toate relele. “Primul sinistru a tradat. Tine cu FMI. A distrus tara, au cheltuit toti banii si au ajuns la pensiile noastre”, a spus si Radu Petru.

Lipsa de coordonare?

La actiunea de protest din fata Prefecturii au fost reprezentate doar doua organizatii ale pensionarilor din cele opt, care sunt membre ale Consiliului Judetean al Persoanelor Varstnice. Au participat la pichetarea institutiei Guvernului Filialele Bacau ale Uniunii Generale a Pensionarilor si Federatiei Nationale a Sindicatului Pensionarilor. Din Consiliul Judetean al Persoanelor Varstnice mai fac parte, insa, si filialele Confederatiei "Unirea" a Pensionarilor, Federatiei Caselor de Ajutor Reciproc, Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi din MApN, Asociatiei Veteranilor din Ministerul de Interne, Uniunii Nationale a Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere si ale Uniunii Veteranilor de Razboi si a Urmasilor Veteranilor. "Actiunea nu a fost organizata de catre noi, pentru ca de la Bucuresti nu am primit niciun comunicat in acest sens, ne-a spus Eugen Negrea, presedintele Consiliului Judetean al Persoanelor Varstnice. Ca sa organizezi o asemenea actiune trebuie sa ai clare obiectivele, sa stii lozincile si sa ai aprobare de la institutiile abilitate." Protestul din fata Prefecturii nu a avut autorizatie, dar liderii celor doua organizatii care au manifestat au declarat ca le-a fost imposibil sa-i impiedice pe membrii acestora sa iasa in strada.



Elena Tintaru
Mircea Merticariu


spot_img