Un oras in care doar centrul este ingrijit, iar cartierele sunt murdare si napadite de burieni arata ca un ins cu palarie noua si pantofii plini de praf. Este parerea celor care locuiesc in Cartierul Nord si care beneficiaza de o parcare ecologica invadata de stir si scaieti. Cetatenii acuza ca, pentru Primaria Bacau, periferia nu exista.
Cartierul Nord nu se afla intre cele agreate de autoritatile locale. Aceasta este concluzia locuitorilor de pe str. Hatman Berescu. Motivul? In parcarile din zona centrala s-a semanat iarba. Aici, "la margine", de fapt, in fata blocului 10, se face ecologie cu stir, mohor si palamida. "Nu s-au ingrijit, afirma Claudiu Frunza. Când s-au facut pregatiri pentru alegeri, nu au avut in vedere si zona asta", iar acum, dupa ce bacauanii au votat, "chiar ca nimeni nu mai vine aici." El afirma ca in parcarea ecologica a fost semanata iarba, dar nu s-a mai ocupat nimeni de ea. Altii spun ca nu s-a semanat nimic aici. Sigur este ca nu a rasarit. Dupa ploile din luna mai, natura a invins si printre pavele au crescut buruieni. "Mai bine puneam ceapa, usturoi", afirma Ioan Alexandrescu, care e mai practic. Cartierul Nord "e neglijat, periferic", dar nu e singurul in situatia asta. "Varianta Milcov, pâna in vara a stat cu mizeria din iarna, sustine barbatul. Prundul, balastul pe care l-au aruncat, abia acum l-au strâns. Sunt multe zone neglijate. Doar centrul si câteva strazi mai vizibile sunt ingrijite." Oamenii recunosc, totusi, ca nu e doar vina Directiei de Servicii Publice, ci si a unora dintre locatari, care nu iubesc spatiile verzi. Suntem mustrati si noi: "Daca veneati mai devreme, acum vreo saptamâna, când erau buruienile mari! Asta-i iarba care s-a pus, ce sa facem? Trebuia sa fi semanat iarba, daca tot au montat pietrele astea", afirma Mariana Rusu.
„E frumos asa?”
Unii dau vina pe autoritati, altii pe asociatia de proprietari, care nu le apara interesele in raporturile cu primaria si cu furnizorii. Administratorul Asociatiei nr. 113, care are geamul spre parcarea cultivata cu spini, a refuzat sa-si spuna numele, dar a precizat ca si-a facut datoria si a sunat la Spatii Verzi. mariana Rusu ma contrazice categoric, nu crede "sub nicio forma!" ca administratorul s-a implicat caci, de obicei, are alte preocupari. "Noi daca avem o problema pe scara, asociatia nu ne ajuta cu nimic. Sa se strânga un fond, ceva… La alte asociatii se poate, la noi nu!", afirma si Dana Frunza. In cealalta parcare, de pe Tazlaului, pamântul e uscat si batatorit. Nu se vede niciun semn ca ar fi inteervenit cineva. Daca va ploua va rasari si aici stirul ecologic. Locuitorii din Cartierul Nord au si alte critici. Lipsa curateniei, neglijarea parcului de joaca, prezenta câinilor murdari si flamânzi ii deranjeaza la fel de mult. "E foarte urât", sustine Ana Rosca, care s-a saturat "si de câini, si de parcare, si de curatenia care lasa de dorit. Uitati-va la parcul asta! Domnul primar ne-a promis ca va pune un covor, când vine copilul de pe tobogan sa nu cada in pietris. Se face balta, se face mizerie, uitati-va ce-i acolo! E frumos asa?" Ar trebui "sa se implice foarte mult, iar curatenia sa fie esentiala" pentru autoritati, sustine Ana Rosca. Mai mult, administratia ar trebui "sa ajute, sa stea de vorba cu omul", sa-l asculte. Bacauanii vor ca primaria sa nu fie doar o denumire din antetul adreselor emise de institutie sau cladirea in care functioneaza institutia. Ei pretind ca administratia sa fie vie si reprezentata de angajati carora le pasa de nevoile simple, firesti ale oamenilor.
Silvia Patrascanu















