Vestea bună

Aflăm din mass-media audiovizuală şi cea scrisă că a început montarea pe şosele a unor elemente de siguranţă rutieră mai potrivite decât acele ziduri despărţitoare din beton sau alte materiale. Mai precis, pe şirul liniei continue – care pe unii şoferi îi îmbie să o încalce, fie ea şi dublă –, se găureşte asfaltul, se pun piloni flexibili, prin care trece un cablu destul de gros pentru a nu se rupe oricum, dar suficient de elastic pentru ca maşina să ricoşeze atât cât să-şi reia parcursul pe spaţiul regulamentar. Metoda, eficientă, este preluată din ţările nordice.

Cum se numeşte un astfel de element?

La radio nu am reuşit să identific terminaţia cuvântului, iar micul ecran a reuşit să mă deruteze: la o televiziune pluralul era parapeţi, la alta parapete, iar un lucrător întrebat de reporter folosea a doua formă şi pentru singular: (un) parapete. Deducem că e posibil ca baza să fie parapet/parapete, iar pluralul, parapeţi (rareori, parapete).

De unde deruta?

Vorbitorul are deja în minte imaginea unui perete (nu *peret!) despărţitor, aşa că alunecarea spre un *parapete – *doi parapeţi nu este decât copierea (lingviştii îi spun calchiere morfologică) a perechii (un) perete – (doi) pereţi.

Alte exemple de -ete

„Dicţionarul invers” al limbii române (Ed. Acad. R.P.R., 1957), care înregistrează cuvintele în funcţie de litera finală, ne aduce şi alte exemple: orbete, pecete, scaiete, sticlete, ciuciulete, ştiulete, nămete, scripete, oaspete, erete, sângerete, burete, castravete, juvete ş.a. Indiferent de gen (pecete este feminin), pluralul se încheie cu -ţi (de la orbeţi, până la juveţi).

Aşa arată şi pluralul pentru parapet(e)?

Deschidem îndreptarele/dicţionarele ortografice şi găsim: „parapet, s.n., pl. -e”. Aşadar, singularul se termină în consoană, genul este neutru, iar pluralul este obligatoriu în -e. Acesta este tabloul normativ al substantivului: nu ni se permite să-l alungim şi nici să-i schimbăm genul (câţi dintre noi nu suntem tentaţi să rostim „parapeţi”, în loc de „parapete?).

Şi totuşi…

Avem de făcut propunerea ca în DOOM3 să se dea libertatea de a folosi ambele forme de plural („parapete” şi „parapeţi”): s-ar elimina confuzia cu singularul, fie el greşit (*parapete), şi s-ar alinia altor substantive cu conduită identică („subiecţi”, „elemenţi” etc.), din limbajul tehnic.

Ne convine sensul noului produs?

Da şi nu. Dicţionarele spun: „PARAPET, parapete, s.n. 1. Perete (de înălţime mică) din piatră, metal etc. care serveşte la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei şosele etc.” (DEX, 2016); „balustradă” (DEXI, 2007).

În engleză, are un singur sens: „A parapet is a low wall along the edge of a bridge, roof, or balcony” (în loc de traducere, vă trimitem spre definiţia de mai sus, din DEX), iar în franceză sunt precizate sfera (construcţii) şi genul: masculin.

Noi l-am extins la domeniile militar („întăritură de pământ sau de zid la redute şi la tranşee, pentru protejarea luptătorilor”; „Urcăm, luptăm… iată-ne-acum/Sus, sus, la parapete” – Peneş Curcanul, de V. Alecsandri), construcţii navale („prelungire a bordurilor unei nave, deasupra punţii superioare, având rolul de a proteja oamenii, instalaţiile şi obiectele de pe punte contra valurilor”) şi căile ferate („obstacol aşezat la capătul unei linii ferate pentru ca trenul să nu mai poată înainta”).

Invenţia nordicilor, importată de noi, are câte ceva din fiecare dintre descrierile de mai sus. De altfel, paternitatea trebuie împărţită între italieni (parapetto), francezi (parapet) şi nemţi (Parapett).

Alte articole