luni, 22 decembrie 2025

Pământul, casa mea

În cadrul proiectului Erasmus „Clean nature, long life”, în care parteneri sunt Turcia, Macedonia, Anglia, România și Portugalia, preșcolarii de la Școala Gimnazială „Octavian Voicu”, îndrumați de cadrele didactice implicate în proiect prof. înv. preșc. Diaconu Florina, Ungureanu Claudia, Suciu Loredana, Tabarcea Loredana, Iulia Lefter și Amăriei Elena au desfășurat proiectul tematic „Pământul, casa mea”, având drept obiective: protejarea mediului înconjurător; apropierea de mediul înconjurător; familiarizarea cu aspecte legate de viața păsărilor,animalelor și plantelor; însușirea unor norme de comportament eco-civic; formarea unei atitudini dezaprobatoare față de cei care încalcă aceste norme; stimularea imaginației și a creativității prin reutilizarea materialelor reciclabile și confecționarea de căsuțe și hrănitoare pentru păsărele.

„Contactul nemijlocit cu mediul înconjurător oferă copiilor multiple şi noi posibilităţi de cunoaştere a unor aspecte, a legăturilor dintre acestea, a cauzelor pe care le determină şi urmările pe care le au. Poluarea mediului este o problemă fără granițe, o problemă a întregii lumi.



Apele murdare, aerul plin de gaze toxice, solul încărcat cu reziduri nocive, iată tot atâtea pericole pentru viața de pe Terra. Prejudiciile pe care le aduc plantelor, animalelor sunt adesea evidente și pot fi recunoscute cu ușurință. În lupta contra poluării, noţiunea de frontieră nu-şi mai are sensul, poluarea afectând calitatea vieţii la scară planetară. Scopul tuturor tărilor partenere din proiectul Erasmus “Clean nature, long life” ,este de a educa copilul încă de la o vârstă fragedă să iubească și să protejeze natura pentru binele tuturor.

Copiii sunt foarte încântați să le dea o mână de ajutor păsărelelor sălbatice, prin montarea de hrănitori și adăposturi pentru iarna, care vor fi bucuroase să găsească ușor hrană și adăpost.Cu sprijinul părinților aceștia au construit căsuțele din materiale reciclabile și le-au decorat foarte atractiv. Fiecare din ei au realizat o hrănitoare cu diferite boabe și semințe oleaginoase de floarea soarelui, in, cânepă, mei, cu ajutorul educatoarelor.

O parte din căsuțe au fost agățate în curtea Muzeului de Științele Naturii „Ion Borcea”, pe care copiii l-au vizitat și au aflat mai multe informații despre păsări si animalele care au dispărut din cauza omului. Curtea grădiniței a fost și ea înfrumusețată de către preșcolari cu mai multe căsuțe și hrănitoare. Prin această acțiune, copiii și-au însușit informații cât mai utile despre importanța păsărilor în natură. Pe lângă rolul de sanitari din grădina ecologică, cântecul și veselia lor, munca pe care o depun pentru construirea cuiburilor, coloritul acestora care ne încântă privirea, devotamentul cu care își hrănesc puii, trebuie să ne stârnească admirație și respect față de aceste făpturi minunate.

Descoperind şi înţelegând tainele naturii, copiii vor învăţa s-o prețuiască. Vor învăţa să îngrijească plantele, să ocrotească animalele, să respecte mediul înconjurător. Prin exemplul lor, vor putea arăta că planeta şi omenirea pot fi salvate”, a explicat prof. învățământ preșcolar Loredana Suciu.

„Trăim într-o lume modernă , în care folosim tot mai mult din resursele naturale și producem extrem de multe deșeuri. Acest mod de viață pune în pericol planeta, plantele, animalele și implicit sănătatea și viața noastră și a generațiilor viitoare. De aceea, prin astfel de activități este important să le transmitem copiilor mesajul că trebuie să avem grijă de natură și de planetă, să îi obișnuim cu obiceiuri bune în acest sens. Cu cât noi, adulții, le arătăm că ne pasă de natură si de mediul în care trăim și facem ceva în acest sens, cu atât și ei vor fi mai interesați să facă la fel”, a completat prof. învățământ preșcolar Florina Diaconu.

 



spot_img