marți, 23 decembrie 2025

Pamant in haznaua Bacaului pentru proprietarul de la Real

Oferta de improprietarire in bataie de joc

Dumitru Chiriac, bacauanul care revendica in numele Elenei Duhalm un hectar de sub complexul comercial Real, a primit o oferta de improprietarire din partea municipalitatii. Primaria vrea sa-l compenseze pe Chiriac cu un hectar situat pe fostul izlaz al Bacaului. Acesta a fost desfiintat de catre edili la sfarsitul lunii aprilie, printr-o hotarare a Consiliului Local. Suprafata de 15 hectare este insa impracticabila, devenind – datorita deversarilor de la statia de epurare – o adevarata hazna a municipiului.

Primaria Bacau a decis sa-l oferteze pe Dumitru Chiriac cu un teren in compensarea hectarului revendicat de acesta si care se afla sub complexul comercial Real. Pe 25 mai, municipalitatea i-a remis lui Chiriac o oferta de improprietarire pe fostul izlaz al Bacaului, desfiintat de edilii – prin hotarare de Consiliu Local – la sfarsitul lunii aprilie.

„Nici schizofrenicii n-ar accepta”

Bacauanul spune ca va refuza oferta Primariei. Chiriac a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca terenul pus la dispozitie de municipalitate nu se ridica nici pe departe la valoarea celui revendicat si ca Primaria ar fi putut sa-l puna in posesie cu terenul de sub Real inainte de construirea hypermarketului. "Ei recunosc in adresa ca pe vechiul amplasament au facut alte improprietariri, desi eu am revendicat terenul in repetate randuri. Nu mi se spune insa de ce Primaria nu a putut sa-mi dea pamantul pe vechiul amplasament. Niciun bolnav mintal, niciun schizofrenic nu ar accepta sa fie improprietarit cu un teren in mizeriile orasului. Cat valoreaza acel teren, in comparatie cu cel de la Real?", a afirmat Chiriac.



„Putem face o alta oferta”

De cealalta parte, reprezentantii municipalitatii spun ca sunt dispusi sa faca o noua oferta daca prima ar fi respinsa. Irinel Asaftei, functionar in cadrul Serviciului pentru Restituirea Proprietatilor, a declarat ca oferta initiala a fost stabilita de Comisia Locala de Fond Funciar. "Eu doar editez pe calculator aceste oferte. Comisia locala le face. El (n.r. – Chiriac) poate sa faca o hartie ca nu e bun terenul si-i facem o alta oferta. Este optiunea omului sa refuze", a apreciat Asaftei.

Izlaz desfiintat

Cele 15 hectare ale izlazului din orasul Bacau au fost trecute, printr-o hotarare a CL Bacau de la finalul lui aprilie, in domeniul privat al municipiului. Edilii si-au motivat demersul prin faptul ca exista sute de dosare de retrocedare finalizate, dar nu exista suficiente terenuri pentru ca proprietarii sa fie pusi in posesie.

Lucian Bogdanel


spot_img