miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 978

Gioseni: Dor de şezători

O întâmplare…

Pentru două ore, satul tradiţional românesc s-a mutat în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Io(a)n Strat” Gioseni. De o parte, în stânga, erau meşteşugarii: o echipă de lingurari, o alta de opincari şi, autoritar, o localnică aflată şi ea la lucru în faţa unui impresionant şi vechi război de ţesut lăicere. În spatele lor, un perete larg era acoperit cu mândre covoare moldoveneşti. În prim plan, alte muncitoare: mai multe femei, în costume populare specifice locului, reconstituiau fazele de demult ale prelucrării lânii, la instrumente încă vii şi cu diverse înfăţişări ale uneia dintre bogăţiile naturale de la ovine. În dreapta, publicul: invitaţi, preoţi (romano-catolic şi ortodox), cadre didactice, angajaţi ai Primăriei, săteni. Primarul Bernadin Tamaş, într-o frumoasă bundă şi cămaşă cu altiţă, ne anunţă că după o tăcere de ceva vreme, a reluat obiceiul şezătorilor giosenene.

 

… oficială totuşi

Florin Zăncescu, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale – instituţie publică aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Bacău –, informează că vom asista la ediţia de Dragobete a „Conexiunilor culturale” şi că până la spectacolul propriu-zis vom afla mai multe despre sărbătoarea de la 24 februarie de la etnografa Feodosia Rotaru. Au urmat prezentarea şi donarea de carte produsă de C.J.C.P.C.T.

Pentru Biblioteca Comunală „Paul Nicorescu” Gioseni

Menirea instituţiei judeţene provocatoare de evenimente culturale este şi aceea de a face propuneri de revigorare a mişcării spirituale din zona respectivă şi de a pune la dispoziţie documentaţia aferentă. „Vom identifica un spaţiu şi vom pregăti un salariat al Primăriei pentru a fi bibliotecarul comunei”, a declarat Bernadin Tamaş, după ce a primit cele dintâi donaţii: cărţile oferite de C.J.C.P.C.T. („Arta naivă băcăuană”, „Decemianuarie. O panoramă a tradiţiilor de iarnă – judeţul Bacău”, „Ion Drăgoi, violonistul desăvârşit”) şi de artistul plastic şi poeta Carmen Voisei („Desţelenind înţelesuri”), precum şi reviste de cultură băcăuane („Ateneu”, „Plumb”, „Vitraliu” ş.a.). Unele dintre acestea au ajuns şi la biblioteca Şcolii; patronimul ei, Io(a)n Strat (1836, Roman – 1879, Bucureşti; primul rector al Universităţii din Iaşi, înmormântat la Gioseni), a fost şi un fecund publicist. Simona Ciobanu, dăscăliţa de română, a promis un cerc de lectură publică cu elevii şi ne-a chemat la o proximă activitate didactică.

Donaţie specială

A venit din partea poetului Constantin Juncu, dascălul care a predat limba şi literatura română vreme de 15 ani (din care 14 a fost şi directorul Şcolii Generale de 8 Ani Gioseni), şi a fost constituită din cele nouă volume de versuri ale sale: „Antipragmatice”, „Cetatea riverană”, „Profesori şi poeţi”, „Galactice bizarerii”, „Povestea cărţilor minore”, „Oximoronice”, „Colecţionarul de peceţi”, „Conul de umbră”, „Un timp de zile”. I le-am încredinţat fostului său elev (i-a fost şi diriginte patru ani) Bernadin Tamaş. Un detaliu: primarul de Gioseni este şeful de promoţie (cu media 9,66) al şcolii din comuna pe care o conduce. Când am rostit numele Constantin Juncu, am auzit din sală: „M-a învăţat limba română!”; „E domnul diriginte!” Erau localnice de 50-60 de ani, care s-au ridicat în picioare pentru a se bucura de o amintire pozitivă.

 Noi am oferit, de Dragobete, antologia „Cântecul iubirii” (Editura pentru Literatură, 1966), cu o vorbă sinceră: „În numele iubirii de carte, adică de adevăr, frumos şi bine, această primă ofrandă să fie o pietricică de temelie la clădirea Bibliotecii Comunale «Paul Nicorescu» Gioseni”. Reamintim: Paul Nicorescu (1890, Gioseni – 1946, Iaşi) a fost un cunoscut istoric şi universitar ieşean, discipol de frunte al lui Vasile Pârvan.

Şi totuşi, spectacolul

Înainte de mult aşteptatul moment, am cerut îngăduinţa de a arăta o carte-document: „Poezii şi proză”, de Agatha Grigorescu-Bacovia (cu o dedicaţie din 1967 către Radu Cârneci, „poet al iubirii”) şi a citi doar primele două versuri din poezia „Amanţii mei”, publicată în 1923: „Amanţii mei/ Sânt cărţile-nţelepte”. Artiştii gioseneni au însemnat formaţii de dansatori de la 6 la 14 ani (adică debutanţii, care s-a descurcat admirabil), alături de profesionişti (şase perechi, aflate în elementul lor, cu revărsare de energie şi bună dispoziţie), solişti de muzică populară şi, din partea invitaţilor, Rareş Drăghici, care a oferit trei cântece. Îi vom revedea în vară, la Festivalul Judeţean de Folclor de la Slănic-Moldova. Un detaliu important: dansurile populare ale celor mici au fost însoţite de strigături, multe spontane, lansate de „muncitoarele” care au lăsat deoparte pentru aceasta furca, vârtelniţa, cheptănuşii, depănătoarea etc. Laude merită şi cei ce i-au pregătit: Robert Costrovanu (care conduce aici o clasă externă a Şcolii Populare de Arte şi Meserii Bacău), împreună cu adjuncţii săi, directoarea Şcolii, educatoarele, învăţătorii şi profesorii, ba chiar şi părinţii elevilor, aflaţi în vacanţă.

Post-scriptum pur lingvistic

A doua zi, la „Vatra luminoasă” de la Radio-România Actualităţi (redactor, Costin Enache), Orodel Olaru ne desluşeşte o expresie moldovenească: a avea stuchit la furcă: femeia care toarce prinde cu trei degete bucăţica de caier în fuior, dar ca să poată aduna cu spor lâna din furcă, scuipă rapid în degete. De aici comparaţia privind viteza cu care emite cineva vorbele.

Foto: Amedeo Spătaru

ACS Karate Tradițional Initio Bacău, din nou la înălțime

ACS Karate Tradițional Initio Bacău continuă să se afle la înălțime. Prin natura locației care a găzduit ultima competiție la care a participat, Cupa Carpathia de la Cheile Grădiștei, dar, mai ales, prin prisma faptului că gruparea băcăuană urcă mereu cât mai sus pe podium. Așa a fost și la Cupa Carpathia, de weekendul trecut.

La întrecerile organizate de Asociația Cluburilor de Karate Fudokan și de ACS Campionii Lerești ce au reunit peste 200 de sportivi de toate vârstele de la 12 cluburi din țară, ACS Karate Tradițional Initio Bacău s-a prezentat cu nouă karateka la Cheile Grădiștei. Și toți nouă s-au regăsit pe podium, totalizând un număr de 25 de medalii.

„O competiție foarte bine organizată, foarte puternică și care a fost onorată de prezența lui Sensei Dr. Ilija Iorga, 10 DAN, mentor al karate-ului din România și maestru fondator al karate Fudokan. Sportivii clubului nostru s-au impus printr-o foarte bună ținută, răsplătită cu  numeroase aprecieri, medalii și prezențe pe podium”, a subliniat antrenorul ACS Karate Tradițional Initio Bacău, Sorin Aștefănoaei 6 DAN. Mezinul lotului băcăuan, David Senteș a fost și unul dintre principalii remarcați ai Cupei Carpathia, cucerind, la categoria 10 ani, trei medalii de culori diferite: aur la kata individual, argint la kumite jiyu ippon și bronz la kihon kumite.

La cadetele în vârstă de 14 ani, Ileana Oancea s-a clasat a treia la kihon kumite, iar Alexia Paizan a ocupat locul secund la kata individual, în timp ce în întrecerea cadeților de 14 ani, băcăuanii au totalizat opt medalii, împărțite în mod frățește de Alexandru Ciobanu (locul 2 la kumite, locul 2 la kata echipe, locul 3 la kata individual și locul 3 la kihon kumite) și Darius Mihăiță Gherasim (locul 1 kata individual, locul 1 la fuku-go, locul 2 la kumite și locul 2 la kata echipe masculin).

Ploaie de medalii și în rândul cadeților de 15 ani, acolo unde Ana Maria Brașoveanu a colecționat un triplu bronz (la kumite, la kata echipe feminin și la fuku-go), iar Alexandru Ștefan Vasilică a urcat de două ori pe treapta a doua a podiumului (la fuku-go și la kata echipe) și o dată pe treapta a treia, la en-bu mixt.

În fine, junioarele de 17 ani au demonstrat, la rândul lor, că fac față cu brio aerului tare al înălțimilor. Georgiana Teletin a înșirat trei medalii de bronz la fuku-go, kata echipe feminin și en-bu mixt, în timp ce una dintre figurile de prim-plan ale karate-ului băcăuan, Ioana Tanțoș a cucerit aurul la kumite și fuku-go și bronzul la kata echipe feminin.

De altfel, la Cheile Grădiștei, Ioana Tanțoș a îmbinat cu succes statutul de sportivă cu cel de arbitru stagiar, debutând în această ultimă ipostază după ce în ianuarie a participat, în premieră, la un stagiu de arbitraj organizat de Asociația Cluburilor de Karate Fudokan.

 

 

Urmează și alte tipuri de tichete sociale?

    Familiile și persoanele singure sărace ar putea beneficia, pe lângă tichetele de energie și alimente, de alte vouchere în valoare mult mai mare decât a celor care se acordă în prezent. Referitor la noile vouchere, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat la un post central de televiziune că vor fi utilizate de către beneficiari pentru achiziționarea de electrocasnice și repararea locuinței.

    Mai exact, este vorba despre două tichete, fiecare în valoare de 4.000 lei. Cu unul se va putea cumpăra aparatură electrocasnică (aragaz, frigider, mașină de spălat etc.), iar cu celălalt se vor repara locuințele, în special cele sociale care sunt ale primăriilor, dar și cele aflate în proprietatea beneficiarilor.

    La acest sprijin financiar ar putea avea dreptul familiile cu peste 5 copii, persoanele cu dizabilități, care nu pot munci, precum și cele trecute de 60 ani și care au un venit de până în 2.000 lei. Banii necesari acoperirii cheltuielilor cu acest tip de ajutor vor fi asigurați din fondurile europene. Ministrul Marcel Boloș a mai precizat că voucherele pentru electrocasnice și repararea locuinței vor fi introduse, ”probabil”, în trimestrul II 2023. Deocamdată, ordonanța de urgență care va reglementa acest sprijin financiar se află în lucru la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, urmând să ajungă la Guvernul României în luna martie.

    Lumea în care supraviețuiesc

    Sub ocrotirea ,,Sf. Spiridon” de Iași, devenit patronul cardiacilor, morții au dat una bucată-mână-ajutor celor încă vii. Asta ar fi de bine, dacă și morții au ajuns atât de sensibili la suferința viilor. Numai că, după asta, am auzit o  trăsnaie  ieșită pe trompeta oficială a președintelui Colegiului Medicilor din România: ,,Eu cred că 50-60% dintre medicii din România sunt foarte onești (s. n., I.F.) și eu pentru ei lupt”. M-am ciupit. Asta-i cheia mea de control.  E adevărat ce-am auzit? Chiar și unii medici prieteni mi-au spus că n-am halucinații… Atunci m-am întrebat: dacă mă lovește un guturai covidesc, Doamne, ce mă fac? De unde știu că nu dau peste jumătatea cealaltă a medicilor?… Mi s-a vorbit la grădiniță despre faptul că nu există codru fără uscături, dar chiar juma/juma, parcă-i prea de tot. Totuși,  ca să fim drepți, poate că onor președintele o fi vrut să spună că jumătatea cealaltă este onestă. Aici avem o problemă: gramatica lumii mele zice că ONEST n-are grade de comparație.  Ne cam jucăm de-a uscăturile și onestitatea.

    ROMARM este  compania  producătoare/ furnizoare de armament/ tehnică de luptă; a statului. Săritoare, aceasta s-a aruncat în luptă și pe frontul ticălosului Covid, producând cea mai de temut armă: masca aceea bănoasă de care a beneficiat toată  românimea. A tras și DNA-ul cu ochiul pe acest front și a făcut ceva mofturi. Un mizilic: la război, ca la război. Numai că… La marea paradă militară de la Galați, de Ziua Națională, un tanc a rămas orfan de-o șenilă. Fiind ea made in ROMARM, aud că tanchiștii s-au cam burzuluit. Dumnezeu e totuși cu noi; n-avem război…

    Lumea în care supraviețuiesc este, la propriu, cea-n care, în haită sau solo, maidanezii te atacă. Pe acest front mioritic, unii (oameni, nu câini) au murit. Primarii, care măcar de pacostea asta ar trebui  să ne ferească, n-au pățit nimic. În schimb, pe piață s-au bulucit niște dispozitive (cu ultrasunete) de apărare împotriva atacurilor maidanezilor. Scumpe, dar fac toți banii. Logică de guvernant român. Dacă-ți este casa prădată, riști ca poliția să te scoată vinovat, întrucât  nu te-ai baricadat corespunzător; ca într-o țară aflată sub asediu. Dacă vă ucide vreun maidanez, aveți grijă: veți fi considerat vinovat, post-mortem, din cauză că n-aveați dispozitivul anti-maidanez în dotare.

    În lumea asta trăiesc eu. N-am zis țara, ca nu cumva să-i deranjez pe cei cu naturelul patriotic simțitor.

     

    Bullying-ul înfierat pe scenă

      Violența verbală, dar și fizică, înregistrată parcă tot mai mult în școli, bullying-ul așa cum a fost numită ea, a fost înfierată într-un spectacol de teatru pregătit de o trupă de șapte tineri cu vârste între 12 și 18 ani de la Școala de teatru „Catolica”, înființată pe lângă așa-numitul „Teatru din clopotniță” din Bacău. Spectacolul, intitulat „Bucuria copiilor”, a avut loc în sala Ateneu și a fost pregătit, în parteneriat cu Decanatul romano-catolic din Bacău, de regizorul Ion Coșa, el însuși actor în spectacol.

      Scenariul spectacolului – am aflat de la Ion Coșa – a fost alcătuit pe texte de Jean-Paul Sartre, de Eugen Ionescu, de Daniel Harms (autor american cunoscut pentru scrierile sale despre ocultism, magie, mitologie și folclor) și de Ilf și Petrov, de unde s-a putut lua tot ce înseamnă absurdul.

      Iar sala Ateneu s-a umplut la refuz cu elevi ai Colegiului Național Catolic „Sf. Iosif” și de la Seminarul „Sf. Iosif” din Bacău.

      „În spectacol – ne-a spus regizorul Ion Coșa – este vorba despre bullying, un termen care mie nu prea îmi place, dar care este cunoscut și folosit. Este vorba, deci, despre violența în școală, despre violența de limbaj, dar și de violența fizică. Spectacolul este un fel de brainstorming și a fost urmat chiar de un brainstorming, în dialogul nostru cu sala. Povestea lui arată cum niște copii sunt răpiți de acasă sunt duși la o școală unde sunt «spălați» pe creier și transformați în criminali. Ei vor avea, astfel, o bucurie fantastică de a ucide, dar și de a se lăsa uciși. Și o fac cu nonșalanță. Este, deci, vorba de manipulare, de spălarea creierului. Într-un limbaj de lemn se vorbește și despre război. La final, apare o fetiță ucraineană care are în mână o păpușă cu mâinile și picioarele rupte, căreia îi spune o poezie. Mesajul către păpușă a fost: «Dacă auzi bombe căzând, să nu plângi, să râzi!»”.

      Pe scenă, prima apariție a fost a unei femei ofițer nazist, care va colabora deseori cu un deținut de drept comun (interpretat de Ion Coșa) pentru a supune și a militariza grupul de tineri răpiți, costumați inițial în costume de pionieri, cărora le interzice apoi orice mijloc de informare cu ceea ce se întâmplă în realitate. Ei au fost dezumanizați și, la final, uciși sau împinși la sinucidere. Regizorul a considerat potrivit ca pe fundalul sălii să fie proiectat permanent fie portretul dictatorului Stalin, fie cel al odiosului Hitler, dar și scurte și înfiorătoare secvențe filmate în cel de Al Doilea Război Mondial.

       

      Decadența, ca sfârșit al Imperiului

      Imperiile se nasc dintr-o mare de sânge și sfârșesc într-o mare de ridicol. Când romanii nu au mai considerat că este necesar să lupte și au delegat paza granițelor unor clienți barbari, ei preferând hedonismul vieții aspre de militar, Imperiul Roman a căzut. E cel mai citat exemplu de prăbușire al unui imperiu din motive ce țin de decadență.

      Imperiul Occidental pare să se indrepte în aceeași direcție. Noi, la marginea Imperiului, simțim mai puțin, dar, totuși, începem și noi să simțim decadența. Când, de exemplu, un om pune mai presus bunăstarea unui animal, lăsându-se seamănul să moară de foame, fără acoperiș deasupra capului, ce este? Când ni se toarnă în farfurie lăcuste și viermi pe motiv că, în acest fel, salvăm planeta, ce este? Când economii întregi sunt condamnate la pieire pentru că unii birocrați, închiși într-un birou, consideră că interzicerea motoarelor termice va preveni încălzirea Pământului cu 1 grad Celsius și, în acest fel, se vor salva calotele glaciare, nu ar fi nici o problema dacă milioane de oameni nu i-ar aproba, convulsiv.

      Inventarea a zeci de genuri sub pretextul că nu există sexe în anatomia umană și că orice băiețel poate să devină, fără probleme, fetiță, nu este altceva decât decadență pentru că există o sumedenie de oameni care sunt în stare să dea în cap celor care spun că asta e o prostie. Iar decadență cu decadență se unesc într-un amalgam de probleme care macină temeliile societății. Imperiul Occidental se prăbușește nu sub asaltul unui alt Odoacru, ci sub asaltul imbecilității propriilor cetățeni.

      Ultimul pe lista, războiul absurd al sancțiunilor contra Rusiei, aplaudat la scară largă de europeni, tinde să genereze mai multe probleme Imperiului decât inamicului sau. Și îi spun „absurd” pentru că, la un an de la impunerea a vreo zece rânduri de sancțiuni, Rusia nu pare afectată cât par afectate țările din Imperiu. Și nu e tot; pentru a pretinde că susțin sancțiunile, componentele Imperiului inventează metode de a le păcăli, astfel încât petrolul rusesc, de exemplu, e exportat masiv în Africa, de unde e reexportat în UE, cu eticheta de petrol african.

      Lista cu probleme e mai lungă și complicată: legalizarea drogurilor, BLM, purificarea și interzicerea operelor de artă și a literaturii pe motiv că ofensează anumite categorii de persoane, interzicerea oamenilor de cultură pentru că au o anumită naționalitate, și așa mai departe. Nu asta este esențial. Esențial este că semnele se văd.

      Vânzări de peste 2,2 miliarde de lei la Chimcomplex în 2022

      • veniturile din operațiuni (EBITDA) au fost de 480 de milioane de lei

       

      Chimcomplex raportează venituri totale de 2.415.212 mii lei, din care 2.385.750 mii lei venituri din exploatare. Majorarea prețurilor de achiziție la utilități, mult peste cele ale competitorilor direcți din Uniunea Europeană, a avut un impact semnificativ asupra costurilor de producție, ceea ce a dus la obținerea unei marje de profitabilitate mai scăzută cu 35%, comparativ cu anul 2021.

       

      În anul 2022, Chimcomplex a avut vânzări de 2.259 de milioane de lei și venituri din operațiuni (EBITDA) de 480 de milioane de lei. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut s-a modificat și structura produselor în cifra de afaceri: a crescut ponderea sodei caustice până la 44%, de la 20% în 2021.

      Compania a crescut portofoliul de clienți internaționali, în special din regiune, iar exportul a ajuns la 71% din cifra de afaceri. Europa este piața care consumă 92,45% din produsele care se fabrică la Borzești și la Râmnicu Vâlcea, unde Chimcomplex are platforme industriale. Compania a menținut la un nivel ridicat vânzările pe piața națională și internațională chiar dacă aceasta este invadată de produse provenite din zona asiatică, mult mai ieftine.

      Chimcomplex a luat decizia ca începând cu luna iunie 2022 venitul mediu brut lunar oferit angajaților să crească cu 24,3%, la 7.150 de lei, de la 5.750 de lei și mizează, astfel, pe creșterea performanței companiei prin creșterea și încurajarea performanței fiecărui salariat și menținerea unui stil de viață al acestora peste nivelul altor bresle.

      De asemenea, grupul industrial a plătit în 2022 către statul român impozite, taxe şi contribuţii de aproximativ 140 de milioane de lei, în creștere cu 3% comparativ cu 2021.

      Planuri pentru viitorul imediat   

      În următorii cinci ani – spune Ștefan Vuza, președinte și CEO al Chimcomplex – intenționăm să rămânem concentrați pe proiectele de investiții care vor conduce la prelucrarea resurselor naturale ale țării în produse care în prezent se importă sau care se pot exporta. Deficitul balanței comerciale a fost de 34 de miliarde de euro în 2022, din care 14 miliarde reprezintă importuri de produse chimice. Cu investițiile pe care le avem în plan, vom elimina semnificativ importurile de produse chimice de cca. 5 miliarde Euro și vom crea și disponibilități pentru export. Totodată, investim în tehnologii producătoare de hidrogen verde, energie verde, în instalații care absorb CO2, în dezvoltarea producției de energie electrică și termică în centrale de cogenerare și trigenerare”.

      Chimcomplex și-a consolidat în 2022 portofoliul de servicii prin achiziția Sistemplast Râmnicu Vâlcea, companie localizată pe platforma Oltchim, specializată în furnizarea de soluții integrate de mecanică, proiectare, construcție, verificare și monitorizare de lucrări industriale. Totodată, în 2021 Chimcomplex a achiziționat o parte din activele CET Govora, în scopul de a construi o centrală de cogenerare cu o capacitate de aproximativ 108 MW energie electrică și 85 MW energie termică, pentru asigurarea necesarului anual de energie termică a municipiului Râmnicu Vâlcea. 

      Ștefan Vuza:Rezultatele din 2022 arată că modelul de afaceri integrat al Chimcomplex și planul strategic 2022-2030 au fost cheia unei performanțe pozitive. Lumea de mâine va deveni și mai mult o lume creată de chimie, deoarece multe dintre soluțiile neutre din punct de vedere climatic se bazează pe chimie, de la turbine eoliene la vehicule electrice.

       

       Blondele se deșteaptă și preiau controlul   

      Am nevoie mereu de noutăți care să-mi satisfacă marea mea curiozitate  în materie de arte, dar și de viață pur și simplu. Îmi scapă destule, fiindcă e imposibil să ții pasul cu avalanșa de producții, evenimente, apariții de carte, dar și asta face parte din plăcerea mea, faptul că selectez ce vreau, că sunt stăpână pe alegerile mele. Care au multe motivații și nu sunt întotdeauna din teritoriul artei înalte, pentru că nu-mi displace nici zona de divertisment, care mă relaxează. Și, oricum, nu suport snobii și pe cei cu aere de superioritate intelectuală. Nu am scăpat ocazia, așadar, să văd filmul „Pamela, o poveste de dragoste”, despre care aflasem că are calitatea sincerității, a autenticității, și chiar așa este. Pamela Anderson, care nu m-a interesat niciodată, dar despre care știam cine este și ce serial a făcut-o cunoscută ca sex symbol, mi s-a părut o persoană foarte directă și simpatică acum, la 55 de ani, când și-a făcut publică autobiografia. Blonda considerată prostuță, cu minte de bibilică, și ăsta e un clișeu foarte des folosit, și uite că s-a uzat!, s-a trezit la realitate. Pentru că blondele se mai și deșteaptă, adică devin conștiente de multe lucruri, de felul în care s-au lăsat exploatate de industria cinematografică, de sistemul de fabricat vedete de la Hollywood, dar și de bărbații din viața lor, și vor să-ți ia soarta în mâini. Sfidează valorile patriarhale și misogine, refuză încadrarea într-un tipar și își fac propriile alegeri. Pamela Anderson a avut curajul să se apuce serios de treabă, s-a înhămat la o muncă dură în timpul repetițiilor la musicalul „Chicago”, încântată de coregrafia lui Bob Fosse (genialul regizor, actor, dansator, coregraf, care a părăsit scena lumii în 1987) și a avut un debut mai mult decât onorabil pe Broadway.

       

      Am văzut că sunt unii care o compară cu Marilyn Monroe, ceea ce mi se pare cam mult, chiar deplasat. Da, amândouă au început prin a fi modele Playboy și au fost categorisite, cu mult cinism, drept  „blonde stupide”. Chestie foarte nedreaptă, pentru că cele două, și nu numai ele, au fost victime ale unui sistem. Însă Monroe a fost o actriță adevărată și a strălucit în câteva filme, făcute de mari regizori și având distribuții valoroase. A jucat în „Unora le place jazz-ul”, „Râul fără întoarcere”, „Șapte ani de căsnicie”, „Inadaptații”, am dat titlurile cele mai bune. Billy Wilder, Otto Preminger, Jean Negulesco și John Hudson au fost regizorii care i-au încredințat roluri, iar câțiva dintre actorii parteneri de platou au fost Tony Curtis, Jack Lemmon, Laurence Olivier, Clark Gable, Robert Mitchum, Montgomery Clift, Yves Montand

      Avea un teribil sex-appeal și nu era deloc vulgară. Dimpotrivă, era amuzantă, nostimă, absolut adorabilă în numerele ei muzicale, cum este cea faimoasă din „Some like it hot” (Sugar a ei este de neuitat!) și cea în care cântă o compoziție a celebrului compozitor de pe Broadway Cole Porter, „My heart belongs to daddy”, îmbrăcată într-un pulover gros într-o nuanță de violet și cu dresuri negre. Nebunatică și senzuală la culme! A fost măritată cu scriitorul Arthur Miller și a trăit lângă el o perioadă în care a citit mult, și nu fleacuri, fiind  atrasă de scriitori dificili, problematici, ca Dostoievski. Era perfecționistă, ambițioasă, și a urmat cursuri de actorie, iar cel mai important lucru este că a ajuns, la acea vreme, prima femeie proprietară de casă de producție. Blondă și cu minte de păsărică este clar un stereotip, un clișeu expirat, mai ales că, de cele mai multe ori, este vorba despre false blonde. Care au demonstrat  că sunt inteligente, instruite, preluând controlul propriei vieți și a profesiei lor.

       

      Ofertă diversă de locuri de muncă

        Deși numărul șomerilor este de aproape nouă ori mai mare decât cel al locurilor de muncă vacante, în primele două luni din anul în curs, mai puțin de 100 din posturile libere, înregistrate oficial, au fost ocupate. Mai exact, la începutul lunii ianuarie, în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău erau 1.340 locuri de muncă disponibile, iar acum sunt 1.245.

        Toate cele 95 angajări s-au făcut în Bacău, astfel că în capitala județului și zonele limitrofe oferta de muncă a scăzut de la 1.044 la 949 posturi libere. În restul județului, situația este neschimbată față de începutul anului. Astfel, în Onești și localitățile învecinate sunt libere 244 locuri de muncă, Comănești-13, Tîrgu Ocna-33 și Răcăciuni-6.

        Cum era de așteptat, cele mai mari șanse de angajare sunt în sfera serviciilor. Aici oferta constă din 17 locuri de agent vânzări, 15-ambalator (Onești), 7-barman, 11-bucătar, 7-călcător lenjerie, 9-electrician întreținere și reparații, 11-instalator sanitar și de gaze, 8-electromecanic, 7-gestionar depozit, 19-ospătar, 11-șlefuitor metale, 11-vânzător (Onești) și multe altele. În domeniul confecțiilor se găsesc 166 (23-Onești) locuri de confecționer îmbrăcăminte, 30-confecționer articole din piele și înlocuitori, 7-CTC-ist, 5-confecționer tricotaje și 133 (30-Onești)-muncitor necalificat. Și în construcții se caută spre angajare 18 dulgheri, 8 electricieni, 21 fierari betoniști, 3 faianțari, 7 zidari, 2 zugravi și 69 (25-Onești) muncitori necalificați.

        În alte domenii sunt disponibile 10 locuri de AMC-ist (Onești), 10-macaragiu, 30-operator prelucrare mase plastice, 47-muncitor necalificat, 24 (11-Onești)-sudor, 24-lăcătuș mecanic, 10-lucrător operator pentru autocompactoare, 14 (Onești)-tâmplar universal etc. Și pentru unii șomeri cu studii superioare sunt câteva posibilități de angajare, mai ales pentru ingineri.

        Pentru aceștia posturi sunt în specialitățile: mecanic (4), constructor (3), tehnolog (2), proiectant (1), producție (4), electrotehnic (3), electronist (4), drumuri și poduri (2), sudură (1), confecții (1), aviație (2), achiziții (1), energetician (1), rețele electroenergetice (1), topometrist (2), sisteme softwear (3) și mase plastice (2). Cei care vor să acceseze unul din posturile vacante se pot adresa AJOFM Bacău, str.I.S.Sturza, nr.63, telefon 0234576736.

         

         

        CSM Bacău, fete de aur

        322 de sportivi din Republica Moldova, Ucraina și România a reunit cea de-a 44-a ediție a Cupei Mărțișorul la judo derulată în ultimul weekend din februarie, în Bacău. Și la ediția din acest an, judoka CSM Bacău pregătiți de Simona Aruș și Aurel Chelariu s-au aflat în prim-plan, totalizând 14 medalii, dintre care patru de aur (toate la feminin), trei de argint și șapte de bronz.

        Locul 1: Denisa Cadar 44 kg, U14; Paula Stanciu 48 kg, U16; Maria Chevici 63 kg, U16; Ștefania Olaru 70 kg, U16.

        Locul 2: Alexandra Galea 40 kg, U10; Dragoș Nistor 42 kg, U10; Rareș Galea 60 kg, U14.

        Locul 3: Matei Niga 26 kg, U8; Ovidiu Stanciu 26 kg, U8; Davide Cojan 26 kg, U10; Cristian Prisacariu 38 kg, U10; Alessia Martin 60 kg, U12; Rareș Abordulesei, 60 kg, U14, Ștefan Trișcariu 81 kg, U16.

        La finalul acestei săptămâni, opt sportivi antrenați la CSM Bacău de Simona Aruș și Aurel Chelariu vor participa la finala CN U21 de la Focșani.

        Aihan Omer, întâlnire cu studenții din Bacău

        Prima sâmbătă din martie aduce o surpriză plăcută pentru studenții Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Astfel, pe 4 martie, de la ora 11.00, în aula Universității „Vasile Alcesandri” va avea loc manifestarea „Studenții de azi, antrenorii de mâine”, care îl va avea ca invitat de onoare pe unul dintre antrenorii emblematici ai handbalului românesc, Aihan Omer.

        Evenimentul este organizat la inițiativa expertului EHF, profesorul Alexandru Acsinte, sponsorul principal al manifestării fiind Sandu Iacob.

        „Am decis că aducerea unui om de valoarea lui Aihan Omer în mijlocul studenților noștri este o oportunitate care nu trebuie ratată. Asta cu atât mai mult cu cât Facultatea noastră are, la nivel de masterat, un program unic în România: cel de performanță sportivă”, a declarat profesorul Acsinte, care contează pe o prezență însemnată la întâlnirea de sâmbătă.

        Bacăul de altădată

        În 1970, Dinamo Bacău participa la Cupa Orașelor Târguri. A eliminat Floriana la Valetta (Malta), Skeid Oslo (Norvegia) și Kilmarnock (Scoția). Cu Arsenal a pierdut cu 0-2 partida din Bacău și cu 7-1 meciul de la Londra. În imagine, echipa Dinamo Bacău de atunci.

        Mai informați și pregătiți în cazul producerii unor situații de urgență

          ISU Bacău a continuat și astăzi activitățile din cadrul programului dedicat sărbătoririi Zilei Protecției Civile din România.

          Cadrele Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, împreună cu personal al subunităților de intervenție și voluntarii SMURD au fost în mijlocul elevilor de la Colegiul Național Catolic „Sfântul Iosif” Bacău, Colegiul „Henri Coandă” Bacău, dar și în mijlocul cetățenilor prezenți astăzi în centrul orașului, în cadrul Caravanei SMURD “FII PREGĂTIT”.

          Pompierii băcăuani au susținut demonstrații de acordare a primului ajutor, dar și sesiuni de informare și pregătire, privind modul în care cetățenii ar trebui să acționeze, în eventualitatea producerii unei situații de urgență.

          La activitate au participat peste 300 de tineri și adulți. Pe această cale dorim să le mulțumim cetățenilor care au înțeles cât de necesară este prevenția, dar și tuturor instituțiilor care ne-au susținut și de această dată – conducerea colegiilor la care am fost prezenți și Instituția Prefectului Bacău.

          „Vă aducem la cunoștință faptul că, acțiunile de informare preventivă vor continua și în zilele următoare, colegii noștri fiind prezenți în școli, licee, gospodăriile cetățenești și în zonele cu afluență mare de persoane.

          De asemenea, porțile detașamentelor de pompieri din județ vor avea porțile deschise și în următoarele zile, pentru toți cei interesați să se familiarizeze cu specificul intervențiilor noastre”, se arată într-un comunicat primit la redacție.

          Pacient din Bacău transferat la Iași cu elicopterul

            O misiune aeromedicală a avut loc, în această seară, la heliportul Spitalului Județean de Urgență bacău.

            Un pacient în vârstă de 51 ani, din localitate, cu ruptură vasculară de aortă, a fost transferat la Iași pentru intervenție chirurgicală de urgență.

            Umbrărescu a construit cel mai lung pod din România. Acum îl construiește pe al doilea

              Cel mai lung pod din România a fost construit de UMB si are 1.700 de metri. A fost construit peste râul Olt, pe drumul extres DEx 12 Craiova-Pitești. Acum, tot compania lui Dorinel Umbrărescu va construi al doilea cel mai lung pod din țară, de 1.360 metri lungime.

              Podul se construiește în județul Buzău și va face parte din Autostrada A7. Valoarea totală a proiectului este de 733,44 milioane lei, fără TVA, potrivit documentelor oficiale.

              „Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Buzău – Focșani sunt în graficul asumat. Constructorul a efectuat decopertarea în procent de 70% și se lucrează și la infrastructura podului peste râul Buzău.

              Lotul 1 al Autostrăzii Buzău – Focșani, km 0 + 000 – km 4 + 600, se desfășoară pe teritoriul administrativ al județului Buzău, respectiv UAT municipiul Buzău și UAT comuna Vadu Pașii.

              Autostrada traversează întreaga albie majoră a râului Buzău, de aici rezultând lungimea de 1.360 de metri a podului care va ajunge să fie unul dintre cele mai lungi poduri din România. Valoarea autorizată a lucrărilor este de 733,44 milioane de lei, fără TVA”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău pe Facebook.

               

              Cea mai cunoscută Inteligență artificială sfătuiește consilierul digital al premierului să țină seama de oameni

              Astăzi, premierul României a anunțat că are un nou consilier: o Inteligență Artificială (IA) pe nume Ion, care va da sfaturi în materie de guvernare. Ion (http://ion.gov.ro) se află încă în stadiul în care trebuie să învețe, de aceea, Deșteptarea.ro a stat de vorbă cu cea mai cunoscută Inteligență Artificală – Chat GPT – despre acest consilier.

              ChatGPT este o inteligență artificială antrenată și dezvoltată de OpenAI, o organizație de cercetare cu sediul în San Francisco, California. OpenAI este o companie privata, fara scop lucrativ, fondata in 2015 de catre un grup de lideri din domeniul tehnologiei, printre care se numara Elon Musk și Sam Altman.

              Înainte de toate, ChatGPT nu aflase, încă, de numire lui Ion la cabinetul premierului Ciucă, dar a spus că nu este un lucru surprinzător, deoarece inteligența artificială devine din ce în ce mai utilizată în guvernare și în alte domenii. „AI poate fi utilizat pentru a procesa și analiza datele, pentru a identifica modele și tendințe și pentru a oferi recomandări pe baza acestor informații. Cu toate acestea, este important ca utilizarea AI să fie etică și transparentă, iar deciziile finale să fie luate de oameni responsabili și informați”, ne-a spus ChatGPT.

              – Daca ai putea dialoga cu acea AI care este consilier, ce ai întreba-o?

              – Dacă aș putea dialoga cu acea AI care este consilier pentru premierul Romaniei, i-aș putea pune următoarele întrebări:

              • Care sunt principalele probleme pe care le-ati identificat in guvernul Romaniei si care sunt recomandarile dvs. pentru a le solutiona?
              • Cum se asigura ca deciziile pe care le recomandati sunt etice si transparente?
              • Cum folositi datele pentru a ajuta la luarea deciziilor si cum va asigurati ca acestea sunt corecte si exacte?
              • Cum putem sa ne asiguram ca inteligenta artificiala este folosita in mod responsabil si cu beneficii pentru toata lumea, si nu doar pentru unii?
              • Cum se poate imbunatati comunicarea dintre oameni si AI pentru a asigura o colaborare mai buna si mai eficienta?

              – Acea AI este inca in stadiul in care invata. De cat timp apreciezi ca are nevoie pentru a putea lucra efectiv?

              – Este dificil sa dau un raspuns exact la aceasta intrebare, deoarece timpul necesar pentru ca o inteligenta artificiala sa devina functionala depinde de mai multi factori, precum:

              Gradul de complexitate al sarcinii: daca sarcina este simpla si bine definita, AI poate invata si deveni functionala mai rapid decat in cazul unei sarcini mai complexe.

              Cantitatea si calitatea datelor disponibile: AI are nevoie de date pentru a invata si a deveni functionala. Cu cat sunt mai multe si mai variate datele disponibile, cu atat invatarea poate fi mai eficienta. In plus, calitatea datelor este importanta pentru a evita erorile in procesul de invatare.

              Algoritmul de invatare: exista diferite algoritmi de invatare AI, fiecare cu avantajele si dezavantajele lor. Un algoritm potrivit poate imbunatati viteza si precizia invatarii.

              Capacitatea de procesare: o inteligenta artificiala necesita o putere de procesare mare pentru a putea invata si functiona eficient. In functie de capacitatea hardware-ului, invatarea poate fi mai rapida sau mai lenta.

              In general, poate dura de la cateva saptamani pana la cateva luni sau chiar ani pentru ca o inteligenta artificiala sa invete si sa devina functionala. Dar trebuie sa trecem printr-un proces continuu de ajustare si imbunatatire pentru a asigura o performanta optima.

              – Daca ai putea sa-i dai acelei AI un sfat, care ar fi acela?

              Aș sugera să țină întotdeauna cont de impactul pe care deciziile sale îl au asupra oamenilor și a societății în general. Chiar dacă AI se bazează pe date și algoritmi, este important să ia în considerare și factorii sociali, culturali și etici.
              În plus, aș sugera ca acea AI să fie transparentă în procesul sau de luare a deciziilor, astfel încât oamenii să poată înțelege cum și de ce se iau anumite decizii. De asemenea, ar trebui să colaboreze cu oamenii și să ia în considerare opiniile și sugestiile lor, pentru a crea soluții mai bune și mai adaptate la nevoile societății.

              Campionatul Național Universitar de Atletism – Sală

              Ministerul Educației, prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului şi Sănătății, a organizat, în perioada 25-26 februarie 2023, la Bacău, Campionatul Național Universitar de Atletism – Sală. A devenit deja o tradiție ca această competiție să fie organizată la Bacău, din cele 25 de ediții, 24 fiind organizate la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. La acest campionat au participat 105 studenți și cadre didactice din 18 centre universitare.

              Cu un total de 12 medalii (2 de aur, 3 de argint și 7 de bronz), echipa Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, formată din 14 studenți, s-a clasat pe locul III, în clasamentul centrelor universitare, din punct de vedere al criteriului „medalie aur”, din totalul celor 18 centre universitare participante (16 medaliate cu cel puțin o medalie). Pe primele două locuri s-au situat echipele de la Universitatea din Constanța și Universitatea din Craiova.

              Din punct de vedere al criteriului „număr total de medalii”, echipa Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău s-a clasat pe locul II.

              Organizatorii mulțumesc, pe această cale, Ministerului Educației și Federației Sportului Școlar și Universitar, dar și partenerilor: Federația Română de Atletism, Direcția pentru Sport a Județului Bacău, Liga Studențească din UBc și Clubul Sportiv Știința din Bacău.
              Felicităm toți participanții pentru rezultatele obținute, implicare și efortul de a promova valorile sportive universitare!

              Aur pentru Bronx Sport Club la Turneul Internațional „Cupa Mărțișorul” ediția a XLIV

              Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău a găzduit duminică, 26 februarie, cea de-a XLIV-a ediție a Turneului Internațional „Cupa Mărțișorul”, eveniment sportiv cu tradiție în comunitatea băcăuană și punct de lansare pentru numeroși judoka de renume. Competiția a fost organizată de către Asociația Județeană de Judo Bacău, Direcția Județeană de Sport Bacău, Judo Club Royal Bacău și CS Bronx Powerlifting Club Bacău și s-a adresat categoriilor U12, U13, U14, U15 și U16, atât masculin, cât și feminin.

              CS Bronx Powerlifting Club Bacău s-a prezentat la competiție cu un număr de 5 sportivi și s-a întors cu 4 medalii, ocupând topurile în clasamente. Clubul a obținut 3 medalii de aur: Zodian Maria-Katerina, medalie de aur la categoria U15 feminin 63 kg, Dragomir Bianca-Ioana, medalie de aur la categoria U15 feminin 52 kg, Oprea Nicoleta-Simona, medalie de aur la categoria U16 feminin 63 kg și o medalie de argint, pentru sportiva Cociangă Paula-Maria, la categoria U16 63 kg.

              Sportivele au fost antrenate de Zodian Daniel-Nicolae și de Budău Maria, a cărei poveste demonstrează cum, în lumea judoului, competiția poate ghida drumul sportivului, atât la nivel persoanl, cât și profesional. Acum 13 ani, Cata Maria debuta în lumea judoului la „Cupa Mărțișorul”, câștigând o medalie de aur la categoria de 36 kg. Astăzi, devenită Budău Maria și mamă a doi copii, judoka a debutat ca arbitru și antrenor la cea de-a XLIV-a ediție a aceleiași competiții, cu 3 medalii de aur și 1 de argint aduse clubului.

               

              Angajații Direcției de Drumuri strâng cauciucurile aruncate de șoferi

              Pentru a doua zi consecutiv, angajații de la Secția Drumuri Naționale Bacău au fost nevoiți să intervină pentru colectarea zecilor de anvelope uzate, abandonate de șoferii de autocamioane pe marginea unuia dintre cele mai tranzitate drumuri naționale din zona Moldovei: E 85.

              Dincolo de disconfortul vizual și poluarea astfel create, acest lucru spune multe despre comportamentul unora dintre participanții la trafic.

              Competiția în sporturile virtuale: evenimente pe care poți paria în 2023

              Dacă la începutul jocurilor de noroc, acestea se refereau doar la sloturi, odată cu trecerea timpului oferta industriei s-a diversificat. De la un simplu joc s-a ajuns treptat la un portofoliu vast cu multiple opțiuni de joc. Acum poți juca poker online împotriva jucătorii profesioniști, poți paria în timp ce vizionezi meciul și poți paria chiar și pe competițiile de sporturi virtuale.

              Jocurile de noroc au ajuns să aibă o altă perspectivă. De la clasicele jocuri de masă s-a ajuns la sloturi în cazinourile stradale, apoi la competiții vaste la care participă cei mai mulți pricepuți jucători. Atmosfera este intensă, iar premiile oferite motivează jucătorii în atingerea performanței.

              Competiții importante în sporturile virtuale în 2023

              Jocurile de tip slot, cele de masă și pariurile sportive sunt doar o parte din oferta prezentă a cazinourilor din mediul online, dar și offline. În afară de faptul că în prezent poți juca sloturile preferate la aparate online, mediul online a cazinourilor a devenit mult mai ofertant.

              Sporturile virtuale au luat amploare, ajungându-se să fie organizate numeroase competiții în care cei mai buni jucători să se întreacă. Am studiat oferta acestei ramuri pentru anul 2023 și am selectat câteva din aceste competiții ce vor avea loc în vara acestui an.

              Unsplash

              Competițiile din iunie 2023

              În prima lună a verii vor avea loc 2 competiții majore de sporturi virtuale: Apex Legends (8 iunie) și Counter-Strike: Global Offensive (7 iunie).

              La turneul Apex Legends premiul cel mare va fi de 5.000.000 de dolari, iar la competiție vor participa concurenți din peste 79 de țări. Turneul va fi de fapt compus din 3 evenimente live în care cei mai pricepuți jucători își vor demonstra abilitățile.

              Counter-Strike: Global Offensive e unul din cele mai iubite sporturi virtuale. Jocul ce a fost lansat inițial în 1999, a devenit celebru odată cu creșterea numărului de jucători. Astăzi, jocul are mai mult de un milion de jucători.

              Competițiile din iulie 2023

              În cea de-a doua lună a verii, se vor desfășura 4 competiții importante în sporturile virtuale: Counter-Strike: Global Offensive (13 iulie, 25 iulie), Dota 2, Fortnite (20 iulie) și Rocket League (6 iulie).

              Dota 2 e un alt joc care e aproape la fel de popular precum CS:GO. Jocul implică o multitudine de personaje fantastice și arme care mai de care mai puternice. Se vor întrece ligi din toate colțurile lumii, iar premiile vor fi pe măsură.

              Fortnite e un alt joc care intră pe lista competițiilor importante din sporturile virtuale. În competiția majoră din 2023 concurenții se vor întrece pentru premii cu o valoare totală de 10.000.000 de dolari.

              Rocket League e un eveniment al cărui fond de premiere se ridică la 6.000.000 de dolari. Concurenții se vor întrece pe multiple circuite virtuale.

              Unsplash

              Competițiile organizate în august 2023

              Ultima lună din sezonul cald vine cu 3 evenimente în sporturile virtuale. Acestea continuă turneele începute în lunile anterioare, fiind organizate mai exact competiții de Counter-Strike: Global Offensive – sezonul 8 (15 august), League of Legends – finala (1 august) și Rocket League – Campionatul Mondial (4 august).

              Campionatele de sporturi virtuale: o nouă atracție în jocurile de noroc

              Odată cu creșterea popularității sporturilor virtuale, au căpătat o nouă amploare și pariurile sportive. Sporturile clasice au fost completate de varianta lor virtuală, dar și de competiții care se desfășoară la un cu totul alt nivel. Dacă o persoană joacă un anumit joc, poate urmări competițiile și poate paria pe echipa preferată prin intermediul cazinourilor online.