14 mai 2024
OpiniiEditorialLumea în care supraviețuiesc

Lumea în care supraviețuiesc

Sub ocrotirea ,,Sf. Spiridon” de Iași, devenit patronul cardiacilor, morții au dat una bucată-mână-ajutor celor încă vii. Asta ar fi de bine, dacă și morții au ajuns atât de sensibili la suferința viilor. Numai că, după asta, am auzit o  trăsnaie  ieșită pe trompeta oficială a președintelui Colegiului Medicilor din România: ,,Eu cred că 50-60% dintre medicii din România sunt foarte onești (s. n., I.F.) și eu pentru ei lupt”. M-am ciupit. Asta-i cheia mea de control.  E adevărat ce-am auzit? Chiar și unii medici prieteni mi-au spus că n-am halucinații… Atunci m-am întrebat: dacă mă lovește un guturai covidesc, Doamne, ce mă fac? De unde știu că nu dau peste jumătatea cealaltă a medicilor?… Mi s-a vorbit la grădiniță despre faptul că nu există codru fără uscături, dar chiar juma/juma, parcă-i prea de tot. Totuși,  ca să fim drepți, poate că onor președintele o fi vrut să spună că jumătatea cealaltă este onestă. Aici avem o problemă: gramatica lumii mele zice că ONEST n-are grade de comparație.  Ne cam jucăm de-a uscăturile și onestitatea.

ROMARM este  compania  producătoare/ furnizoare de armament/ tehnică de luptă; a statului. Săritoare, aceasta s-a aruncat în luptă și pe frontul ticălosului Covid, producând cea mai de temut armă: masca aceea bănoasă de care a beneficiat toată  românimea. A tras și DNA-ul cu ochiul pe acest front și a făcut ceva mofturi. Un mizilic: la război, ca la război. Numai că… La marea paradă militară de la Galați, de Ziua Națională, un tanc a rămas orfan de-o șenilă. Fiind ea made in ROMARM, aud că tanchiștii s-au cam burzuluit. Dumnezeu e totuși cu noi; n-avem război…

Lumea în care supraviețuiesc este, la propriu, cea-n care, în haită sau solo, maidanezii te atacă. Pe acest front mioritic, unii (oameni, nu câini) au murit. Primarii, care măcar de pacostea asta ar trebui  să ne ferească, n-au pățit nimic. În schimb, pe piață s-au bulucit niște dispozitive (cu ultrasunete) de apărare împotriva atacurilor maidanezilor. Scumpe, dar fac toți banii. Logică de guvernant român. Dacă-ți este casa prădată, riști ca poliția să te scoată vinovat, întrucât  nu te-ai baricadat corespunzător; ca într-o țară aflată sub asediu. Dacă vă ucide vreun maidanez, aveți grijă: veți fi considerat vinovat, post-mortem, din cauză că n-aveați dispozitivul anti-maidanez în dotare.

În lumea asta trăiesc eu. N-am zis țara, ca nu cumva să-i deranjez pe cei cu naturelul patriotic simțitor.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri