sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 964

Ce prețuri se oferă pentru primele curse Bacău – Roma

    Aeroitalia a anunțat deschiderea unei noi rute între Bacău și Roma, în vederea extinderii propriului network de zboruri. Zborurile care vor conecta Aeroportul din Bacău cu Roma Fiumicino începând cu 1 iunie 2023 vor fi operate de aeronave de tip Boeing 737-800 cu 189 de locuri și sunt programate în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă.

    Pentru a sărbători lansarea acestei noi conexiuni, Aeroitalia a pus în vânzare numeroase bilete la prețuri promotionale, începând de la 39,99 euro pe sens de călătorie, taxe incluse, ce pot fi achiziționate de pe site-ul companiei.

    Gaetano Intrieri, CEO al Aeroitalia, a declarat că Bacăul va fi punctul de intrare în regiunea Moldovei, iar Aeroitalia este mândră să înceapă operarea unei noi rute pentru a stimula schimburile economice și culturale între Italia și România.

    Radu Bezniuc, Președinte Executiv al Aeroportului Internațional Bacău, a declarat că Aeroitalia este prima companie aeriană înscrisă în proiectul „BACAU RE-CONNECT”, dezvoltat de Consiliul Județean Bacău în parteneriat cu Aeroportul Internațional Bacău „George Enescu”.

    Destinația Roma este a doua cea mai importantă destinație pentru pasagerii care călătoresc din Bacău, iar odată cu introducerea a trei zboruri săptămânale începând cu 1 iunie 2023, călătorii din Bacău vor putea beneficia de întreaga rețea a Aeroitalia și a partenerilor săi din importantul hub Roma Fiumicino.

    Primadonă a Operei din Milano și soție a generalului Averescu, concert extraordinar la Slănic-Moldova

    Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.

    În fapt, un  jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

    Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

    În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 4, Anul VI, Duminică, 20 iulie 1908

    (la 107 ani de la descoperirea primului izvor mineral, în ziua de 20 iulie 1801).

    Din sumarul acestui număr: viitorul Slănicului sună bine; despre rezultatele medicale și medicii care activează în stațiune; premieră literară semnată de dramaturgul, prozatorul și poetul Ilie Ighel Deleanu; progresele Slănicului cuprinse într-un tablou comparativ realizat pe ultimii opt ani; o altă aventură romantică, de un comic aparte; o rugă în versuri adresată Slănicului; ziarul ,,Curierul Slănicului Moldova” și ecourile din presa vremii; un veac și șapte ani de la descoperirea primului izvor mineral al stațiunii; concert extraordinar susținut în scopuri caritabile de Clotilde Calligaris Averescu.

    Pe prima pagină, redacția face referire la succesele Slănicului din ultimii ani și prevede progrese pe măsură și în viitor, mai ales că se fac pași importanți și repezi în construirea șoselei Târgu-Ocna – Slănic-Moldova, menită să producă o adevărată revoluție în progresele acestei stațiuni: ,,Noua arteră de comunicație se construiește în așa condiții de soliditate și de bună întreținere încât să poată susține și o linie ferată de interes local, care să poată servi cu folos băile și să înlesnească un bun și comod mijloc de comunicație pentru vizitatori. Ce se va întâmpla mai apoi? ,,În scurt timp Slănicul va fi de nerecunoscut. Hotelurile se vor înmulți, vilele vor răsări din mijlocul stâncilor, ca în povești, toată sălbăticia aceasta minunată va lua o înfățișare nouă, care vor lua asemănarea peisajelor elvețiene. Când gândim că viitorul acesta bogat și frumos se datorește inițiativei de mai sus, când ne gândim că aceasta se datorează actualilor epitropi, activilor domni, C. B. Pennescu, D. Botez și prof. dr. Pușcariu, credem că nu îndeplinim decât o cinstită datorie de a le aduce prin `Curierul Slăniculu`, tot prinosul nostru de laude, mulțumiri și recunoștință”.

    În articolul ,,Medicii și Slănicul” se vorbește despre rezultatele obținute până în prezent referitoare la tratarea diverselor boli și despre medicii de prestigiu care activează în stațiune: ,,Rezultatele obținute pînă în prezent, cu cei care s-au curărisit la Slănic (de la cură, care au făcut o cură, care au urmat un tratament, n. a., cf. DEX) sunt dintre cele mai satisfăcătoare. Izvoarele Slănicului, pe drept cuvânt numite `izvoarele tămăduirii` sunt excelente pentru următoarele maladii: constipaţia obișinuită, colita muco-membranoasă, bolile aparatului genito-urinar, cistite, calculi vezicali, nefrite, boli de ficat, ale aparatului respirator, bronșita cronică, enfizemul pulmonar, faringită cronică, astm, boli de nutriție, reumatism, gută etc. Numeroase personae care au fost atinse de vreuna dintre aceste maladii, urmând cura la Slănic, sub supravegherea directă a medicilor respectivi, au fost complet vindecate. De aceea, medicii noștri savanţi, a căror reputaţie este stabilită, recomandă cu multă căldură Slănicul Moldovei, pentru vindecarea acestor maladii, și mulți dintre pacienți sunt trimiși de către doctorii Buicliu, Stoicescu, Marinescu, Juvara, Riegler, Manicatide, Negel, Russ, Schachman, Obreja, Ion Nanu-Muscel, sau de alți medici savanți din diferite orașe ale țării. Ziarul nostru, care urmărește cu interes orice activitate din Slănic în timpul sezonului, își îndeplinește o plăcută datorie de a releva meritele corpului medical de aici, care salvează omenirea de multe suferințe”. Bineînțeles, nu lipsește din careul de ași dr. Alexandru Brăescu (primul medic primar şi director al Spitaului „Socola” din Iași, przentat într-unul dintre episoadele anterioare), medicul-șef al Stabilimentului de hidroterapie. Foarte apreciat în tratarea maladiilor nervoase, dr. A. Brăescu s-a implicat total în alinarea suferinzilor sosiți la Slănic, alături de distinsul corp medical mai sus prezentat. Și ca o completare, medicul Ion Nanu-Muscel (1862 – 1938) a fost una dintre marile personalități medicale românești, profesor de semiologie și clinică medicală timp de 30 de ani la Universitatea de Medicină din București, senator din partea conservatorilor, doctor la Spitalul ,,Filantropia” și apoi la Spitalul ,,Colțea”, timp de 36 de ani. A mai fost președinte al Societății Medicale a spitalelor din București și membru al Academia de Științe Medicale. Conform Wikipedia, ,,în amintirile lor, prietenii și colaboratorii medicului Ion Nanu-Muscel spuneau că acesta cu greu se putea despărți de spital, iar modestia și punctualitatea lui erau bine cunoscute; elevii săi vorbeau despre modul delicat și meticulos de a examina bolnavii și despre meșteșugul său de a cunoaște și a vindeca boala, cu toate greutățile și bucuriile medicinei”.

    O frumoasă și impresionantă poveste de dragoste este publicată în paginile acestui număr al ziarului, de către dramaturgul, prozatorul, poetul și traducătorul Ilie Ighel Deleanu (1870 – 1938).

    Figură pitorească în viața literară românească de la sfârșitului secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, Ilie Ighel Deleanu (prezentat mai pe larg în episodul nr. 8 al acestui serial) s-a născut la Pitești în 1870. A desfășurat o activitate publicistică importantă, fiind redactor literar al mai multor periodice. Cea mai semnificativă lucrarea a sa rămâne, fără îndoială, „Întâiul Dicționar Românesc de Rime”, publicat în 1889. Ilie Ighel a fost și cel care i-a dat titlul și a publicat poezia scrisă de Eminescu cu o oră înainte de a muri (Sursa: Evenimentul Istoric, la https://evenimentulistoric.ro/ilie-ighel-ii-da-titlu-si-publica-poezia-scrisa-de-eminescu-cu-o-ora-inainte-de-a-muri.html).

    Intitulată ,,Povestea Cascadei”, aceasta este de fapt o minunată legendă, iar descoperirea sa este datorată acestui ziar, care o publică în premieră, cu data și semnătura lui Ilie Ighel Deleanu. Astfel, această narațiune va întregi salba de legende din opera scrisă a localității Slănic-Moldova. Aflat în stațiune și inspirat de ineditul peisaj al Cascadei, scriitorul realizează o adevărată perlă literară, care ne prezintă o tulburătoare poveste de dragoste dintre doi tineri. În marea lor dorință de a rămâne pe veșnic îndrăgostiți ca-n prima clipă, se lasă vrăjiți de chemarea de sirenă a râului Slănic și acceptă îndemnul de a coborî în sânul său, unde nimeni nu le va tulbura fericirea, nici măcar vremurile care vor veni: ,,Veniți, veniți! Da, așezați-vă în patul de mătase albă și străvezie a râului. Acolo e leagănul iubirii veșnice… Noi vă vom parfuma etern cu mirosul nostru și vă vom cânta imnuri nemuritoare, povestind în vecii vecilor, celor care ne vor asculta și pricepe, istoria iubirii voastre!” Și, hotărâți a-i dărui iubirii lor veșnicia, se aruncară de pe mal în râul care se avânta năvalnic la vale și care îi aștepta într-o îmbrățișare la fel de veșnică, precum iublirea lor…

    În ziar este publicat un tablou comparativ realizat la Slănic în ultimii opt ani, de către prof. dr. Ludovic Russ junior, care se referă la veniturile încasate din procedurile de hidroterapie și la numărul consultațiillor medicale efctuate, de unde reiese un real  progres înregistrat în activitatea medicală a stațiunii.

    Ca să avem o imagine mai clară și rezumativă, tocmai pentru a nu ne încărca memoria cu prea multe cifre, iată cea mai semnificativă comparație: Anul 1900 – băi minerale calde (2. 500 de proceduri), în valoare de 4. 659 lei; băi minerale reci (150), în valoare de 150 lei; băi de hidroterapie (6. 857), în valoare de 11. 359, 50 lei; aer comprimat (717), în valoare de 1. 434 lei; consultații medicale (1. 197). Anul 1907 – băi minerale calde (6. 383), în valoare de 15. 105 lei; băi minerale reci (nu se mai recomandau); băi de hidroterapie (14. 312), în valoare de 21. 667 lei; aer comprimat (1. 500), în valoare de 3. 000 lei; consultații medicale (2. 843).

    O comică aventură romantică, salvată în final de un ghiveci de nalbe este povestită de unul dintre jurnaliștii ziarului, care se semnează cu pseudonimul ,,Reporter”.

    Chiar dacă subiectul este simplu, pentru unii chiar banal, acțiunea din articolul ,,O aventură romantică”, din rubrica ,,Reportajul nostru” este interesantă și comică, deopotrivă. Așadar, pe la mijlocul lunii iunie, o familie distinsă din orașul Botoșani (D.) a poposit la Slănic, fiind găzduită în Satu-Nou. Din sânul acestei onorabile familii făcea parte și o suprbă domnișoară (A.). Aceasta a ,,răpit” din orașul femeilor frumoase și al lui Eminescu, un tânăr licențiat (M.), aspirant nu doar la o funcție înaltă, ci și la inima frumoasei domnișoare. Prin intermediul răvașelor, tânărul M. a aflat de sejurul familiei la Slănic. Ghinionul a făcut ca o vreme neprielnică să țintuiască vizitatorii stațiunii mai tot timpul în interiorul hotelurilor și vilelor, astfel că în afara unor serenade făcute cam pe furiș sub fereastra domnișoarei nu putu să întreprindă mai nimic. Dar, duminică dimineața, ,,când soarele ardea a ploaie, dar cerul era încă senin”, îndrăgostitul licențiat, destul de enervat de timpul irosit până acum se plimba, dând târcoale pe sub fereastra iubitei sale, când, deodată, căzu peste el ,,un obiect greu, apos și plin de țărână”. Tânărul rămase amețit și căzu în nesimțire, iar când își reveni în fire se văzu înconjurat de întreaga familie a domnișoarei  pe care o îndrăgise. Întâmplarea a făcut ca dl D., care nu știa nimic de dragostea dintre cei doi tineri, pe când se îndrepta spre fereastră lovi un ghiveci mare de nalbe, pe care servitoarea tocmai îl udase. Acesta căzu drept pe umărul tânărului și îi împroșcă haina de culoare deschisă, cu ,,țărână umedă”. Vădit emoționat de cele petrecute, dl D. coborî în fugă scările, și cu ajutorul servitorilor urcară victima în odaie, care se văzu înconjurată de toți ai casei și în apropierea iubirii sale, domnișoara Aurelia: ,,Consecințele momentane ale acestei întâmplări constau în aceea că tânărul M. este veșnic în jurul acestei familii, căreia i-a câștigat pe deplin simpatia… Rezultatul – pe cât îl putem anticipa – va fi desigur, o logodnă apropiată, care va uni două inimi ce se iubesc și care, dacă s-au putut apropia atât de lesne e datorită întâmplării pe care am descris-o și mai cu seamă, faptului că cei doi au petrecut sezonul de vară în paradisul Slănicului din Moldova”, încheie autorul relatarea din reportajul acestei săptămâni.

    Nu știu câte rugăciuni sub formă de poeme există prin arhivele sentimentale ale unor localități din țară, dar cu siguranță, unul dintre ele, emoționant și plin de dragoste este cel închinat Slănicului. Poemul, și el o premieră este publicat în acest număr sub pseudonimul ,,Blag” și sună așa:

    ,,Rugă”

    ,,Slănicule, dă-mi codrii tăi/ Încununați de steme/ Să făuresc fecioarelor/ Din taina lor, poeme; / Slănicule, dă-mi glasul/ Cel din munți și din izvoare, / Să fac cu el ecouri lungi/ Cântării care moare; / Slănicule, dă-mi cerul tău/ Senin chiar și-n furtună/ În raza cărui cei setoși/ De liniște se-adună; / Slănicule, dă-mi pentru o zi/ Întreaga frumusețe/ Ce risipești făr’ de măsuri/ Pe frunți, pe guri, pe fețe; / Dă-mi ochii toți ce-i bucuri tu/ Și-i umpli de iubire/ În schimb îți dau prin cântul meu/ Un veac de nemurire.

    Periodic, sunt publicate ecourile pe care acest ziar le are în presa vremii. În două numere consecutive, cel anterior și cel actual sunt reproduse aprecierile unor importante publicații naționale (selectiv): ,,A apărut `Curierul Slănicului`, care o dată cu acest număr intră în anul al șaselea de existență. Ziarul, care s-a dovedit a fi de mare folos persoanelor care vizitează stabilimentele noatre climaterice, conține articole interesante și numeroase știri privitoare la Slănic. Ziarul care este redactat de M. Miereanu, mai are importanță pentru faptul că tinde a face cunoscut localitățile pitorești din țară, fapt a cărei importanță este unanim recunoscută” (Ziarul ,,Dimineața, 23 iunie 1908); ,,Primim la redacție primul număr al sezonului actual din `Curierul Slănicului`, interesanta publicație ce apare la Băile Slănic din Moldova, redactată de M. Miereanu, din Iași. Materia variată și de actualitate face din această publicație, cea mai potrivită și mai plăcută lectură pentru publicul ce caută odihnă în lunile de vară, într-o localitate pașnică și fermecătoare ca Slănicul Moldovei. `Curierul Slănicului` este într-adevăr curierul sârguincios ce ne aduce veștile din cea mai pitorească și animată locație din țară, în care se concentrează viața Moldovei pentru lunile de vară” (Ziarul ,,Liberalul”, 26 iunie 1908); ,,A apărut Nr. 2 din `Curierul Slănicului`, ziarul săptămânal al stațiunii balneare Slănicul Moldovei. Atât numărul acesta cât și cel precedent se prezintă în excelente condiții de tipărire și redactare, cu o materie pe cât de variată, pe atât de interesantă și cu un număr îndestul de bogat. Astfel cum e redijat (redactat, cf. DEX), acest ziar corespunde unei reale necesități, procurând fiecăruia, câteva clipe de adevărată distracție intelectuală” (Ziarul ,,Evenimentul”, 5 iulie 1908, Iași); ,,`Curierul Slănicului`, ziar balnear, anul VI, a apărut din nou, la 22 iunie. Dl M. Miereanu, corespondentul ziarului `Universul` din Iași, redijează acest ziar, cu mult gust și simț poetic” (Ziarul ,,Egalitatea”, 27 iunie 1908, București); ,,Trebuința de a impune atențiunii publice o anumită localitate, de a-i fixa reputația, dă naștere acestei speciale literaturi, ca și în cazul `Curierului Slănicului`, care are o oarecare putere de sugestie și nu poate fi neglijat. Dacă nu greșim, ni se pare că astăzi, numai Slănicul Moldovei își are `curierul` său, un ziar de sezon, cu destulă varietate și cu sugestive ilustrații și texte, redactat după toate regulile galanteriei de … oraș.

    Slănicul salvează și în această privință, țara noastră de occidentali” (Ziarul ,,Opinia”, 3 iulie 1908, Iași). Desigur, mai sunt și alte publicații, multe dintre ele confirmând faptul că ziarul ,,Curierul Slănicului Moldova” a fost primul ziar care a apărut într-o stațiune din România, aspect menționat într-unul din episoadele trecute.

    Redactorul-șef, M. Miereanu aduce un prinos de recunoștință serdarului Mihalache Spiridon, descoperitorul primului izvor mineral al stațiunii, data atestată fiind 20 iulie 1801, de ziua Sfântului Ilie, care este și patronul spiritual al localității. Articolul este intitulat ,,Un veac și opt ani” (corect este un veac și șapte ani, întrucât e vorba de anul 1801 și nu 1800, așa cum greșit apare în publicație) și face un arc peste timp preamărind realizările Slănicului.

    Momentul fulminant al săptămânii pe care o marchează acest ziar, o constituie prezența cu totul specială a doamnei Clotilde Calligaris Averescu la Slănic-Moldova, soprană și pianistă, primadonă a Operei din Milano și soție a generalului Alexandru Averescu. Aflăm tot de la M. Miereanu, în articolul ,,Festivalul de Joi”, motivul prezenței în stațiune a distinsei doamne, care mai era numită și Clotilde General Averescu: susținerea unui concert în scopuri caritabile, mai precis, în folosul Institutului Fiicelor de Militari, manifestare artistică desfășurată sub înaltul patronaj al Principesei Maria, viitoarea regină a României (din 1914). Concertul a avut loc în Sala Cazinoului Regal, în cursul zilei de joi, 17 iulie 1908 și a stârnit un interes imens printre vizitatorii Slănicului și nu numai: ,,Tot ce Slănicul are mai ales și cult a ținut să asiste la această sărbătoare artistică, atras fiind de mărinimia scopului și de fericita alcătuire a unui program încărcat de cele mai rare atracții. Succesul doamnei Averescu a fost desăvârșit. Vocea domniei-sale este pasională, dulce și fermecătoare, cu o dicție clară și comunicativă. Distinsa doamnă a cântat cu un talent într-adevăr rar, bucăți din cele mai grele opere, precum aria din ,,Cavalleria Rusticană” (de Pietro Mascagni), aria din ,,Boema” (de Giacomo Puccini), dar și numeroase și emoționante romanțe, captivând lumea și provocând un entuziasm general”. La acest concert și-au mai dat concursul mari nume ale scenei românești, printre care: compozitorul și violonistul Constantin C. Nottara, fiul reputatului actor Constantin I. Nottara (ambii prezentați în numerele anterioare); Mărioara (Căpitan) Ivanciu și artiștii ieșeni Vlad și Verona Cuzinschi; orchestra Regimentului 4 Roșiori ,,Regina Maria”, condusă de simpaticul șef de muzică, căpitanul Ioan Cutrupi.  Și, concluzia de final a lui M. Miereanu: ,,La încheiere, putem spune că a fost un concert rar, cu siguranță cel mai reușit din stagiune, în care e de mirare cum din atâta risipă de note, n-a fost discordantă niciuna singură!”.

    Despre personalitatea celei care a fost Clotilde Calligaris Averescu puteți citi în ,,Evenimentul Istoric. ro”, la  https://semnalulora.wordpress.com/2021/03/15/mehedinti-actele-caritabile-ale-lui-clotilde-averescu-sotia-maresalului-averescu/, iar despre cronica teatrală a săptămânii din acest număr al ziarului și demascarea unei infamii, în deschiderea episodului următor.

    Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

    Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

    Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

    Sursa foto Ilie Ighel Deleanu: Evenimentul Istoric, la https://evenimentulistoric.ro/ilie-ighel-ii-da-titlu-si-publica-poezia-scrisa-de-eminescu-cu-o-ora-inainte-de-a-muri.html.

    Sursa foto prof. dr. Ion Nanu-Muscel: Evenimentul muscelean.ro, la https://evenimentulmuscelean.ro/2021/08/27/scrisori-din-campulung-de-adrian-savoiu-un-savant-prof-dr-ion-nanu-muscel/.

    Sursa foto Clotilde Calligaris Averescu: Dosarele secrete.ro, la https://dosaresecrete.ro/moartea-maresalului-averescu-funeralii-nationale-pentru-eroul-romaniei-mari/.

    Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului.

    Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.

    În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.

    (Va urma)

     

    Depistat de polițiști, băut, la volanul unui autoturism

      La data de 16 martie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au depistat în flagrant delict, un bărbat de 40 de ani, din comuna, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

      Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

      Nu le-a plăcut arestul la domiciliu. Acum au fost mutați în arestul IPJ

      La data de 15 martie a.c, polițiștii din cadrul Poliției orașului Buhuși au identificat un bărbat de 34 de ani din localitate care a părăsit imobilul unde execută arestul la domiciliu, context în care s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracţiunii de evadare.

      În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de evadare, iar faţă de bărbat s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Bacău.

      La aceeași dată, polițiștii din Buhuşi au stabilit faptul că, în cursul zilei de 12 martie a.c., în jurul orei 17:00, un bărbat, aflat în arest la domiciliu, ar fi părăsit locuinţa sa din comuna Racova, conducând totodată, un autoturism pe raza localităţii, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

      Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei oraşului Buhuşi, pentru audiere, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de evadare şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

      În urma probatoriului administrat, faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J Bacău.

      Lions Club Moldova a premiat câștigătorii concursului Afișe pentru Pace

      Șase dintre elevele Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău au fost premiate de Lions Club Moldova pentru lucrările lor participante la Concursul internațional „Afișe pentru Pace 2022-2023”. Toate cele șase eleve sunt în clasa a VII-a.

      La faza organizată de clubul băcăuan, premiul I a fost acordat elevei Ioana-Sophie Bulibașa (profesor îndrumător Ioan Lăzureanu), premiul al doilea elevei Daria-Maria Olaru (prof. Ioan Lăzureanu), iar premiul al III-lea elevei Andreea Gavriluță (prof. Alina-Mihaela Craiu). De asemenea, au fost acordate trei mențiuni, elevelor Maria-Elenia Maxim (prof Ioan Lăzureanu), Briana Stoica (prof. Alina-Mihaela Craiu) și Ioana Urban (prof. Alina-Mihaela Craiu). Premiile, însoțite de diplome, au fost acordate în bani, suma lor totală fiind de peste 1.000 de lei.

      „Ca în fiecare an – ne-a declarat, la final, prof. Ioan Lăzureanu – ne bucurăm să participăm la acest frumos concurs organizat de Lions Clubs International și de organizațiile sale din toată lumea. Ne bucurăm și pentru aportul, în acest fel, al copiilor la construirea unei lumi mai bune, mai armonioasă, o lume a păcii. La faza pe România a concursului, eleva noastră Ioana-Sophie Bulibașa a luat o mențiune, dar ne bucură și succesul participanților la faza locală. Iar parteneriatul nostru cu Lions Club Moldova este unul pe termen lung pentru a participa la acest concurs.”

      Lions Club Moldova a fost reprezentat la ceremonia de premiere de Dragoș Secăreanu – președinte și de alți trei membri marcanți – Romel Guțu, Constantin Cristea și Constantin Radu.

       

      Acțiunea de stingere a incendiului de lizieră din cadrul Ocolului Silvic Privat Oituz s-a reluat în această dimineață

        În aceste momente, pentru lichidarea incendiului acționează forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor de Pompieri Bacău, Onești și Moinești șia Stației de Pompieri Podu Turcului respectiv: 26 de pompieri și un elev ce încadrează următoarele mijloace tehnice: șase autospeciale de primă intervenție și comandă, o șenilată și patru motopompe transportabile.

        La locul indicat acționează și 15 reprezentanți ai Ocolului Silvic Privat Oituz și șase voluntari.

        Incendiul este localizat, manifestându-se pe suprafața menționantă în comunicările anterioare, respectiv aproximativ 2 ha.

        Terenul pe care se intervine este unul greu accesibil, accesul făcându-se fără autospeciale.

        În cursul zilei de ieri, a fost creată o cale de acces, cu un boldoexcavator. Astfel, cu ajutorul tractoarelor din dotarea Ocolului Silvic Privat Oituz se face alimentarea cu apă, la locul indicat.

        Computerul tomograf de la Spitalul Buhuși a fost făcut bucăți

          Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși își modernizează echipamentele medicale! După o lungă perioadă de utilizare, computerul tomograf vechi a fost casat și dezasamblat.

          În ultima decadă a lunii martie, un nou computer tomograf va fi pus în funcțiune la spitalul buhușean, unul performant și de ultimă generație, cu 64 de slice-uri.

          Acesta va îmbunătăți semnificativ posibilitățile de investigație a pacienților și va contribui la un act medical de calitate, unul dintre obiectivele prioritare ale spitalului nostru.

          Echipamentul va fi operat de medici cu competențe și specialiști în investigațiile cu tomografie computerizată.

          În plus, pacienții vor putea beneficia de investigații pe baza de bilet de trimitere, pe perioada spitalizării sau contra cost.

          Tomografia computerizată este o metodă neinvazivă de diagnosticare care permite obținerea de imagini clare și detaliate ale diferitelor părți ale corpului, inclusiv abdomen, cap, membre, oase, plămâni, inimă, ficat, pancreas, rinichi, glande suprarenale și vase de sânge.

          Încep simulările naționale la Evaluarea Națională 2023 și examenul de Bacalaureat 2023

            Aceste testări se organizează pentru elevii înscriși în clasele a VIII-a, care vor susține simularea națională la Evaluarea Națională 2023, dar și pentru elevii din clasele a XII-a și a XIII-a, care vor susține simularea națională la examenul de Bacalaureat 2023.

            Astfel, simularea Evaluării Naţionale va începe, luni, pe 20 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, iar pe 21 martie va fi susţinută proba la Matematică. Elevii de clasa a VIII-a din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 22 martie proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 29 martie.

            Simularea probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, în anul şcolar 2022 – 2023, va începe pe 27 martie cu proba la Limba şi literatura română, care va fi urmată pe 28 martie de proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), iar pe 29 martie de proba la alegerea profilului şi specializării (Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie).

            Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 30 martie proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Rezultate vor fi comunicate pe 6 aprilie.

            Subiectele la aceste simulări vor fi transmise în fiecare zi de testare, conform calendarului de organizare, de către Ministerul Educației și vor fi unice la nivel național. Rezultatele obţinute de elevi la aceste simulări vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat simulările, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Notele de la simulările naționale vor fi trecute în catalog numai dacă elevii vor solicita acest lucru.

            O porțiune din Centura Bacăului va trebui demolată

            Autostrada Bacău-Pașcani va fi construită cu costul demolării unei porțiuni din centura orașului Bacău, scrie Ziarul de Iași. Acesta este un cost asumat de la început, care va afecta circa 9.000 de metri pătrați de carosabil, bariere metalice, elemente de susținere, fundații, un podeț, rigole și elemente de semnalizare. Intervenția este necesară pentru conectarea autostrăzii Bacău-Pașcani la centura Bacăului, variantă ocolitoare care este realizată, parțial, tot în regim de autostradă.

            Execuția nodului rutier va fi făcută în trei faze de construcție, astfel încât circulația pe centura Bacăului să nu fie afectată radical. În primă fază, vor fi realizate o bretea, drumuri laterale de întreținere, lucrări de drenaj, o structură peste autostrada Bacău – Pașcani și extinderea platformei existente a centurii Bacăului.

            Demolarea parțială a centurii va fi executată în faza a doua de construire a nodului, și doar după executarea „bretelei 3 din Bretea Bacău Nord”. Demolările vor afecta 9.000 mp de parte carosabilă, 1.720 metri liniari de bariere metalice, 3 metri cubi de beton armat la un podeț prefabricat existent, 10 bucăți de semnalizare și 1.290 metri liniari de rigole.

            În ultima fază de construcție a nodului, vor fi realizate lucrările lipsă pe tronsonul de autostradă pe legătura dintre cele două drumuri, iar partea carosabilă va fi amenajată în două etape, astfel încât traficul să fie restricționat doar parțial.

            Potrivit autorităților, demolarea este necesară pentru a asigura continuitatea și o conectivitate mai bună între cele două drumuri. Execuția acestui nod rutier va fi realizată astfel încât circulația pe centura Bacăului să nu fie afectată radical.

            AeroItalia revine pe Aeroportul Bacău cu zboruri către Roma

              AeroItalia, companie aeriană italiană, a anunțat că va relua zborurile spre România, oferind bilete pentru rutele Roma – București și Roma – Bacău. După ce a retras toate zborurile către România din sistemul de rezervări, AeroItalia a decis să mai încerce o dată intrarea pe piața locală. Aceste zboruri vor fi disponibile începând cu data de 1 iunie 2023.

              Ruta dintre Roma Fiumicino și aeroportul „George Enescu” din Bacău va fi operată de AeroItalia în fiecare marți, joi și sâmbătă. În ceea ce privește ruta dintre Roma Fiumicino și aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București, aceasta va fi operată de AeroItalia de patru ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică.

              Zborurile de pe ambele rute vor avea o durată de aproximativ două ore și zece minute și vor fi operate cu Boeinguri 737. Biletele pentru aceste zboruri sunt disponibile pentru rezervare pe site-ul companiei aeriene.

              Pe ruta Roma – Bacău nu mai zboară, în prezent, nicio altă companie aeriană, făcând AeroItalia prima companie aeriană care oferă zboruri directe între cele două orașe. În schimb, între Roma și București operează zboruri TAROM, Ryanair și Wizz Air.

              În prezent, AeroItalia operează și zboruri spre alte orașe din Italia, cum ar fi Alghero, Catania, Milano Bergamo, Olbia și Palermo. De asemenea, compania aeriană românească HelloJets operează zboruri cu două Boeinguri 737NG pentru AeroItalia.

              Piața muncii 2030 e deja palidă

              Auzim deseori cum se plâng angajatorii de la noi că nu mai găsesc forță de muncă pentru afacerile lor și mai ales oameni cu ceva calificare profesională. Românii au plecat pe capete în țări care caută și ele brațe de muncă și mai ales creiere, pentru că dintre cei care au ales regimul de stranieri sunt enorm de mulți profesioniști, oameni chiar luminați.

              Mai grav e că de vreo 30 de ani nu s-a întreprins nimic de la cei care ne conduc, de la cei care ar trebui să aibă strategii pentru o țară și un popor care vrea să țină pasul cu progresul, cu evoluția comunității internaționale. Ba, s-a permis și mai multor străini, de prin Asia mai ales, să vină la noi la muncă, pentru că la ei salariile sunt mai mici și ca în Occident, dar și ca în România. Se pare că astfel de oameni fac, în general, treabă bună, însă vom schimba românii cu asiaticii în propria noastră țară?

              Ce va fi la Orizontul 2030? – se întreabă toți, în toată lumea. Tocmai a fost publicat raportul „Why the world needs to upskill young people to enable the net zero transition”, realizat de PwC, UNICEF și de Generation Unlimited. Acesta spune, negru pe alb: peste 60% dintre tinerii cu vârsta între 15 și 24 de ani de la nivel global (830 de milioane de persoane) nu vor avea competențele necesare pentru piața muncii în 2030, inclusiv cele pentru tranziția la economia verde. Iar printre principalele cauze ale acestei situații se numără lipsa unei strategii de educare și formare pentru piața muncii, bazată pe colaborarea dintre guverne, mediul de afaceri și organizațiile neguvernamentale, dar și accesul limitat sau inexistent la internet.

              O fi pe la toți la fel ca pe la noi? Știu, munca e pentru tractoare și roboți, dar și acestea sunt făcute și conduse tot de oameni.

              Deja-vu cu crize și război

              Este dezolant să constatăm că, în ciuda progresului tehnologic și al evoluției sociale, ne confruntăm cu aceleași probleme pe care le-a întâmpinat și România în urmă cu mai bine de opt decenii. În loc să ne protejăm libertățile civile și drepturile democratice, ne trezim din ce în ce mai des sub asediul cenzurii și sub autoritatea unui guvern care își arogă puteri sporite în numele „precauției”.

              În februarie 1933, presa aservită a încercat să convingă publicul că starea de asediu impusă de guvernul român nu avea nimic de-a face cu o încălcare a drepturilor cetățenești, ci reprezenta o simplă măsură de prevedere. Sună cunoscut? Astăzi, presa manipulează și minimizează abuzurile puterii într-un mod similar, încercând să ne convingă că restricțiile și cenzura sunt necesare pentru a ne proteja de „orice eventualitate”.

              În 1933, cei care au îndrăznit să atragă atenția asupra pericolelor acestei situații au fost ridiculizați și discreditați. Astăzi, cei care se opun abuzurilor puterii sunt tratați cu dispreț și considerați niște extremiști periculoși, fiind numiți „putiniști”. Dar adevărul este că, așa cum s-a întâmplat atunci, dacă nu suntem atenți, putem vedea curând o varsare de sânge ca la Atelierele Grivița, unde muncitorii care-și cereau drepturie au fost uciși de armată în numele „păcii și ordinii publice”.

              Criza economică din 1929-1933 a fost una dintre cele mai grave din istorie, cu consecințe devastatoare asupra economiei mondiale și a vieții oamenilor. În urma prăbușirii Bursei de la New York din 1929, întreaga lume a intrat într-un ciclu de recesiune și șomaj care au determinat guvernele să implementeze politici de austeritate, tăind salariile și cheltuielile publice, ceea ce a dus la o scădere a puterii de cumpărare și la o accentuare a sărăciei. În această perioadă, fascismul și comunismul au prins avânt în Europa, iar tensiunile internaționale au escaladat, culminând cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

              Astăzi, lumea se confruntă cu o altă criză economică, declanșată de „pandemia” de coronavirus și de conflictul din Ucraina. Sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, afacerile au falimentat, iar puterea de cumpărare a scăzut în multe țări. În plus, tensiunile internaționale sunt la un nivel ridicat, iar problemele legate de migrație, sărăcie și instabilitate politică continuă să se agraveze.

              Unele idei politice, de-a lungul istoriei, au sugerat că trebuie să se sacrifice interesele și drepturile majorității în favoarea conservării puterii Capitalului. În timpul crizelor economice, aceste politici ar putea fi, oarecum, justificate ca fiind necesare pentru redresarea economiei, dar, de cele mai multe ori, ele au dus doar la o accentuare a inegalității și a sărăciei, în timp ce elitele politice și economice au continuat să se îmbogățească.

              Aceste idei sunt încă prezente în politica contemporană, iar recentele crize economice și „pandemia” de coronavirus au evidențiat și mai mult aceste tendințe. Guvernele „democratice” au ales să sprijine corporațiile și băncile, în detrimentul cetățenilor, prin reducerea ajutoarelor sociale și a cheltuielilor publice, în timp ce măsurile de stimulare economice au fost concentrate asupra sectorului financiar și al afacerilor.

              Lumea se chinuie să se mențina în echilibru mergând în vârful picioarelor pe o gheață tot mai subțire. Spectrul unui nou „februarie ’33” este depășit doar de spaima unui nou război mondial.

              Paștele vestit pe mărci poștale

              Romfilatelia a adus și în magazinul său din Bacău emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști 2023”. Emisiunea este compusă din două timbre cu aceeași valoare nominală, de 2,90 de lei, care ilustrează icoanele „Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim” și „Răstignirea”, și o coliță dantelată care conține timbrul cu valoarea nominală de 34 de lei cu imaginea icoanei „Învierea Domnului”.  În compoziția grafică a coliței este reprodusă imaginea icoanei „Cina cea de taină”. Pentru colecționari este pus la dispoziție un produs special cu timbru de argint.

              Produsul special cu timbru de argint, într-un tiraj limitat de 201 exemplare, reunește, într-o prezentare grafică originală, un bloc filatelic de colecție, înseriat de la 001 la 201, cu două timbre nedantelate și reproducerea icoanei Învierea Domnului, împreună cu replica modelată în argint a mărcii poștale din colița filatelică a emisiunii Sfintele Paști 2023 și Certificatul de Autenticitate eliberat de Monetăria Statului, înseriat de la 001 la 201.

              Icoanele reproduse pe mărcile poștale ale emisiunii Sfintele Paști 2023 fac parte din patrimoniul Mănăstirii Neamț.

              Un paradox agreabil

              Se spune că nimic nu e mai trecător decât o modă. Nu e chiar așa, din moment ce există și aici câteva constante și multe tendințe considerate noi sunt de fapt reluări ale unor idei mai vechi. Îmi place moda, e un subiect serios pentru mine, pe care-l urmăresc, pentru că ține de  creativitate. M-am uitat la toaletele de anul acesta de la Gala Premiilor Oscar și nu pot să spun că am fost foarte încântată. Puțină inspirație, în schimb, banalitate, prost-gust, stridență, rochii aiurea, fără niciun stil, ca niște cămăși de noapte. Am remarcat doar câteva ținute, care erau chiar de gală, purtate de Nicole Kidman, în rochie neagră cu paiete, de un extrem rafinament, Angela Bassett, într-o superbă creație vestimentară, de un violet vibrant, rochia de organza, tribut Marilyn Monroe, purtată de Ana de Armas. Foarte stilată și reținută, într-un chip surprinzător, a fost Lady Gaga, cu o seducătoare rochie neagră atent elaborată, cu câteva elemente de efect. Și prestația ei a fost una specială, de o simplitate și o naturalețe dezarmante. E frumos și cald cântecul ei „Hold my hand” din „ Top Gun: Maverick”.

              O să mă țin și eu de subiectul meu, și voi spune cum mi se pare moda de primăvară anunțată de stiliștii celebri ai momentului. Eclectică, așa cum este de multă vreme, de fapt, într-un sezon coexistând multe direcții, în funcție de personalitatea, de viziunea creatorului. Am văzut o deversare de culori vii, acidulate, puternice, pe podiumurile de prezentare, mult liliachiu, roz, verde și galben neon, dar și tonuri neutre de bejuri naturale. Și  o nuanță de bleu inocent, un baby bleu. Vedeta sezonului pare a fi un galben sunshine, în degradeuri, așadar, foarte spectaculos. Materialele aurii, cu luciu metalic, sunt și ele în mare vogă. Din moda anilor trecuți au rămas în actualitate imprimeurile cu flori, genul bucolic, dar acum se impun și ținutele cu aplicații florale în relief, sau cele care reproduc o anumită plantă, vezi topul în formă de anthurium, pe care l-a arborat, foarte provocator, cum altfel?, și Emily Ratajkowski. Au rămas bine cotate croșeturile și dantelurile, cu aerul lor atât de feminin. Deși tot mai multe femei, nu numai cele tinere, preferă stilul sport și aleg gecile și jachetele din denim, din piele, aici stilul biker fiind un evergreen, și pantalonii largi, din pânză, practici, genul cargo, cu buzunare laterale. Oricum, în acest sezon, plouă cu buzunare, copios folosite de mulți stiliști, la bluze, cămăși, rochii, fuste, haine de tot felul. Foarte plăcute la purtat, având și o notă de eleganță binevenită oricând, sunt hanoracele din satin. Au câștigat teren și nu l-au mai părăsit de o bucată de vreme, materialele transparente, unele având și decorațiuni, cristale aplicate. Stilul urban lejer, cel gotic sau soft grunge sunt bine reprezentate în colecțiile actuale. După cum spuneam, eclectismul este la ordinea zilei, astfel că libertatea de mișcare, de opțiune este mare.

              Și acum o mărturisire: îmi place să fiu la curent cu noutățile din modă, dar preferințele mele absolute sunt old fashion și se numesc Chanel, Dior, Yves Saint Laurent. De la ultimul, am fost cucerită, pour toujours, de costumele pantalon, de smokingul pentru doamne, de rochiile Mondrian, de vestoanele marinărești cu nasturi metalici, de trenciuri și sahariene. Pe bună dreptate, despre YSL se spunea că a demodat moda, și de aceea e actual oricând. Un paradox cât se poate de agreabil.

              Judo/ „Memorialul Mihai Alexandroae”: Mulți și buni

              Cea de-a treia ediție a turneului internațional de judo „Memorialul Mihai Alexandroae” a reunit, la finalul săptămânii trecute, în localitatea suceveană Ipotești, un număr de 370 de sportivi de la 29 de echipe care s-au întrecut la mai multe categorii de vârstă. Prezentă cu 42 de judoka, gruparea băcăuană condusă de Dorin Cruceanu, CSM- Palatul Copiilor, și-a trecut în cont 28 de medalii, dintre care șapte de aur, două de argint și 19 de bronz.

              „A fost un turneu de casă, de bun augur, la care obiectivul principal a fost deplasarea unui număr cât mai mare de sportivi. Prin această prezență masivă, demonstrăm că baza secției de judo este consolidată. Sâmbăta viitoare ne așteaptă un turneu foarte puternic la Sibiu, care ne va arăta cât de bine suntem pregătiți pentru finalele naționale ce vor urma, respectiv cele de U16 și U14”, a declarat antrenorul CSM-Palatul Copiilor Bacău, Dorin Cruceanu.

              Rezultatele înregistrate de CSM- Palatul Copiilor Bacău la „Memorialul Mihai Alexandroae”

              Locul 1: Casian Marian, Ingrid Flenchea, Giulia Mihai, Ana Lucia Patea, Sofia Ungureanu, Matei Anghel, Victor Ungureanu.

              Locul 2: Sofia Ardeleanu, Mălina Lupu.

              Locul 3: Victor Roșca, Alexandru Cîrlan, Radu Subcinski, Dominic Bâliș, Sofia Florea, Rareș Tănase, Alexandru Chiticaru, Ariana Nichituș, Mădălina Hriscu, Giulia Cimpoeșu, Anastasia Sameș, Eduard Stan, Mario Ciobanu, Radu Amarghioalei, Denisa Chiticaru, Mihai Descu, Sofia Păduraru, Mark Șandor, Mara Păduraru.

              Locul 5: Andrei Damian, Anastasia Macaru, Briana Popa, Mathias Cruceanu.

              S-a reluat Seria 2, urmează Seria 1

              Campionatul Ligii a IV-a la fotbal s-a reluat weekendul trecut, doar cu meciurile Seriei 2. La finalul acestei săptămâni returul va începe și pentru Seria 1. Motivul acestui start de retur în două faze? Grupările de pe Valea Trotușului sunt în număr de 12, cu trei în plus față de echipele ce compun Seria de Bacău. La încheierea sezonului regulat, primele două clasate din cele două serii care posed Certificat de Identitate Sportivă eliberat de Ministerul Sportului vor participa la play-off-ul pentru desemnarea campioanei județului Bacău.

              Play-off-ul se va derula în sistem campionat, tur-retur, pe parcursul a șase etape, iar echipele vor porni la drum cu punctele adunate în sezonul regulat. La finalul celor șase runde din play-off, echipa cu punctaj maxim se va laurea campioană și va merge la barajul de promovare în Liga a III-a contra campioanei județului Neamț. Barajul Bacău- Neamț se va disputa tur-retur, prima manșă fiind programată pe 17 iunie, de la ora 18.00, acasă la campioana Bacăului, returul urmând să se desfășoare o săptămână mai târziu, pe 24 iunie, de la 17.30, pe terenul nemțenilor.

              Revenind la startul de retur, să consemnăm primul semi-eșec stagional al liderei Sportul Onești care, după cele 11 victorii din tot atâtea meciuri bifate în toamnă, a început primăvara cu un egal surprinzător în compania Voinței Oituz.

              Seria 1

              Programul etapei a zecea, prima a returului/ sâmbătă, 18 martie: Gauss Bacău- AS Negri (ora 11.00, teren „Green Club”- Baza Nautică, Șerbănești), Unirea Bacău- Siretu Săucești (ora 13.00, teren „Green Club”- Baza Nautică, Șerbănești). Duminică, 19 martie: Rapid Bacău- Flamura Roșie Sascut (ora 11.00, Răcăciuni), CS Faraoani- AS Filipești (ora 11.00, sat Valea Mare). Viitorul Nicolae Bălcescu stă.

              Clasament

              1 Gauss Bacău                  8        7        1        0        31-13 22p.

              2 AS Filipești                    8        6        1        1        26-10 19p.

              3 CS Faraoani                   8        5        1        2        18-14 16p.

              4 Viitorul N. Bălcescu        8        4        1        3        22-9   13p.

              5 AS Negri                       8        4        0        4        17-18 12p.

              6 Siretu Săucești               8        4        0        4        15-16 12p.

              7 AFC Unirea Bacău          8        3        0        5        12-13 9p.

              8 Fl. Roșie Sascut              8        1        0        7        7-30   3p.

              9 AS Rapid Bacău             8        0        0        8        4-29   0p.

              Seria 2

              Rezultatele etapei a 12-a, prima a returului: CSM Moinești- Măgura Târgu-Ocna 6-0, UZU Dărmănești- CS Dofteana 1-1, Sportul Onești- Voința Oituz 1-1, Viitorul Curița- Voința Brătești 6-1, Viitorul Căiuți- Bradul Mânăstirea Cașin 1-0, AS Bârsănești- AS Măgura Cașin 2-0.

              Programul etapei a 13-a/ sâmbătă, 18 martie, ora 11.00: UZU Dărmănești- Sportul Onești, Măgura Târgu-Ocna- AS Bârsănești. Duminică, 19 martie, ora 11.00: CS Dofteana- CSM Moinești, AS Măgura Cașin- Viitorul Curița, Voința Brătești- Viitorul Căiuți, Bradul Mânăstirea Cașin- Voința Oituz.

              Clasament

              1 Sportul Onești                12      11      1        0        67-9   34p.

              2 Viitorul Curița                12      11      0        1        63-7   33p.

              3 CSM Moinești                 12      9        0        3        47-15 27p.

              4 UZU Dărmănești            12      8        1        3        23-12 25p.

              5 AS Bârsănești                12      5        2        5        17-16 17p.

              6 AS Măgura Cașin            12      5        2        5        13-25 17p.

              7 CS Dofteana                  12      4        2        6        16-24 14p.

              8 Bradul Mânăstirea Cașin  12      3        2        7        13-34 11p.

              9 Voința Oituz                  12      3        2        7        23-47 11p.

              10 Viitorul Căiuți               12      3        0        9        10-47 9p.

              11 Voința Brătești             12      2        2        8        18-42 8p.

              12 CS Măgura Târgu-Ocna 12      0        2        10      6-38   2p.

               

              Pionieri în producerea alimentelor sănătoase. Sute de fermieri, certificați bio, în tot județul

              Producătorii agricoli au ales agricultura ecologică, atrași de prețurile mai bune la desfacere, dar și de subvențiile primite de la stat. Cei mai mulți produc miere de albine eco și cătină certificată bio, dar sunt și fermieri care produc prune sau nuci în sistem organic. Cu excepția apicultorilor, ceilalți fermieri ajung să încaseze de la stat  sute de euro la hectar.

              Fermierii băcăuani care vor să obțină profituri mai mari pot opta să înființeze culturi agricole sau crească animale, respectând regulile agriculturii ecologice. Acest lucru presupune un efort multiplicat, în comparație cu agricultura convențională, dar care, la final, garantează prețuri mult mai bune, la desfacere. Astfel, cei care vor să intre în elita producătorilor ecologici, trecând de la culturile convenționale la cele bio, au termen până pe 16 mai pentru a-și înregistra activitatea la Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Bacău. Pot subscrie acestui tip de agricultură atât deținătorii de plantații de pomi fructiferi sau fructe de pădure, proprietarii de pajiști sau de terenuri cultivate cu lucernă, cât și cei care cresc animale etc. E drept că pentru aceasta este nevoie de numeroase documente care trebuie depuse la DAJ, respectiv copii după actul de identitate sau după CUI (unde este cazul), după certificatul eliberat de organismul de certificare, precum și contractul încheiat cu acesta, adeverință de la primărie cu suprafețele sau animalele deținute, și o serie de declarații pe propria răspundere și fișe, completate, datate și semnate. În plus, după depunerea documentelor pentru obținerea atestatului ecologic, urmează verificări din partea Direcției Agricole. De reținut că, pe o perioadă de maximum 2 ani, pentru culturile anuale, și de maximum 3 ani, pentru cele perene, conversia la agricultura ecologică se va face cu menținerea certificării suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului, timp de cel puțin 5 ani de la semnare.

              Miere ecologică, alături de cătină și pomi fructiferi „bio”

              Din fericire, tot mai mulți fermieri sau societăți din agricultură aleg să producă ecologic. „Agricultura ecologică”, cunoscută și ca ,,agricultura organică” sau ,,agricultura biologică”, a apărut ca o necesitate a societății contemporane, aceea de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, asigurând, totodată, conservarea şi dezvoltarea mediului. De altfel, unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este obținerea de produse agroalimentare proaspete şi autentice, care să respecte factorii naturali şi de mediu. Potrivit Direcției Agricole Bacău, anul trecut, în evidențele instituției, figurau 135 de producători bio. Dintre aceștia, cei mai mulți erau crescători de albine – 54, cu 7.480 de familii, urmați de propietarii de pajiști și suprafețe cultivate cu lucernă, precum și de deținători de plantații de cătină. În rest, alții au ales să crească animale în sistem bio (bovine, caprine sau ovine) ori să plateze pomi fructiferi – pruni, nuci etc. În total, aproape 3.200 de hectare de teren agricol din tot județul sunt înscrise în sistemul de agricultură ecologică.

              Cătina „bio”, de Lichitișeni, din ce în ce mai căuată de străini

              În Lichitișeni, comuna Vultureni, de câțiva ani, există o plantație de cătină certificată organic, afacere condusă de inginerul horticol Camelia Mihaela Popa. În total, firma Eco Catena administrează 97 de hectare de teren, pe lângă cătină, cultivând, prin rotație, grâu, mazare, rapiță, soia, lucernă, astfel încât să se asigure în mod natural nutrienții necesari solului. În prezent, plantația de cătină bio se întinde pe o suprafață de 28 de hectare. De pe aceste suprafețe, s-a ajuns să fie obținute producții de circa 110 tone de fructe, dat fiind că, abia de un an și jumătate, plantația a intrat pe rod. „Am ales să recoltăm eșalonat, în fiecare an, doar de pe jumătate din suprafață, întrucât cătina trebuie culeasă un an, după care, în următorul, se face pauză. În felul acesta, avem continuitate la recoltare. Noi desfacem producția în țară, dar de ceva timp, suntem prezenți și la export. Avem beneficiari din Germania, Italia, Spania, Franța, chiar și din Taiwan, în general, din industria de bio-cosmetice, care produce creme, seruri, gomaje, peeling-uri (procedură prin care se corectează problemele de la nivelul pielii n.r.)”, ne-a declarat Camelia Popa. Producția ajunge peste granițe, sub formă de suc, dar și pudră obținută prin metoda de uscare care folosește vacuum-ul (și nu temperaturile de ardere), precum și ulei, extras cu CO2 (păstrându-se, astfel, cantități semnificativ mai mari de elemente nutritive). Resturile rezultate în urma proceselor de fabricație ajung sub formă de furaje certificate bio la crescătorii de animale – păsări, bovine etc.

              Apicultorii, uitați total de guvernanți

              Apicultorii din județ au înțeles la timp avantajul producerii mierii bio. E drept că, pentru moment, satisfacțiile sunt minime, luând în calcul concurența sălbatică și adeseori neloială venită din afară (China, Ucraina etc). Chiar și așa, cei din zona „bio”, împătimiți fără leac, preferă să-și ducă mai departe ambiția de a produce miere sănătoasă, chiar dacă beneficiarii sunt, de regulă, cei cu bani mai mulți decât media. Tiberiu Sandu, din Oituz, membru al unei familii renumite de florari din zonă, deține 240 de stupi certificați „bio”. Admite că momentul nu este prielnic apiculturii „curate”,  având și în prezent cantități mari de miere de salcâm, obținută în anul precedent. „E drept că avem un preț de valorificare cu circa 20% mai bun față de mierea convențională. Problema este că a produce bio presupune mai multe eforturi, implicări, griji, costuri, tratamente speciale care, câteodată, te descurajează. Plus că, în fiecare an, trebuie plătite acele reautorizări, mai trebuiesc făcute, periodic, și analize mierii, care, de exemplu, anul trecut, m-au costat vreo 3.000 de lei”,  ne-a mărturist apicultorul din Oituz. Mierea sa ajunge angro,  în țară, la procesatori, cu excepția, acestui an, când piața este blocată.

              Fructe „curate”, ca pe vremea bunicilor

              Cornel Rusu este un tânăr din localitatea Valea Arinilor, de lângă Moinești, și administrează o afacere a familiei, cu prune obținute ecologic – Livada din Valea Arinilor. Deține circa 2 hectare de livadă, de pe care obține o cantitate de circa 7-8 tone de prune, față de circa 20 de tone, cât dă o livadă intensivă. „Am vrut ca totul să fie în familie, să nu ne ducem spre sistemul intensiv. Avem o livadă de 9 ani, clasică, pe care o administrăm ca pe vremea bunicilor, fără să intervenim cu tratamente chimice. Sunt două soiuri de masă – Stanley și Tuleu Gras. Nu mergem, neapărat, pe profit, ci vrem să facem totul ecologic, clasic, iar lumea, în special din zonă, este foarte mulțumită. Oamenii vin la noi, se plimbă prin livadă, în aer curat – suntem într-o zonă frumoasă. Majoritatea clienților preferă să mai adauge puțin la preț și să cumpere ceva bun, de calitate”, spune tânărul Cornel.

              Sute de euro la hectar, de la stat

              De precizat și avantajul subvențiilor pe care statul le asigură celor care practică agricultura ecologică. Astfel, anul acesta, prin Măsura 11, fermierii înregistrați în sistemul ecologic pot obține 293 de euro pe hectar, la culturile agricole pe terenuri arabile. Pentru legume aflate în conversia la agricultură ecologică, subvenția este de  500 de euro pe hectar, pentru livezi, 620 de euro pe hectar, iar pentru vii, 530 de euro la hectar. În plus, 365 de euro, pe hectar, este subvenția pentru plantele medicinale și aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică, iar pentru pajiști, 39 sau 143 de euro la hectar. Aceste sume sunt pentru fermierii care se înscriu pentru prima dată în sistemul ecologic și primesc certificarea, sumele crescând, în cazul beneficiarilor care au deja plantații ecologice.

               

              ONG-ul Agent Green susține că a Primăria Bacău depozitează ilegal resturile de la garajele demolate

                Depozit ilegal de deșeuri industriale cu potențial cancerigen în Bacău: Investigatorii Agent Green descoperă o încălcare gravă a legii privind depozitarea deșeurilor industriale în municipiul Bacău.

                În urma investigațiilor, s-a constatat că camioanele firmelor contractate de Primăria Bacău ar fi depozitat deșeuri industriale, inclusiv azbest și beton provenit de la garajele dărâmate recent, pe un teren public al primăriei situat pe strada Stejarului.

                În ciuda faptului că zona este o zonă rezidențială, deșeurile au fost lăsate să se acumuleze, contribuind la poluarea generală a orașului.

                „Cerem Garda Naţională de Mediu, Agenției de Protecția Mediului și Primăriei Bacău să desființeze și să ecologizeze acest depozit, să ia masurile legale împotriva făptașilor și să informeze cetățenii asupra pericolului rezultat din inhalarea particulelor fine din azbest”, se arată într-o postare a ONG-ului pe pagna sa de Facebook.

                Sălile de jocuri de noroc, verificate de polițiștii locali

                  Astăzi, 14.03.2023, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică, control comercial și protecția mediului au organizat o acțiune care a vizat modul în care sunt organizate și exploatate sălile de jocuri de noroc, prevenirea faptelor antisociale, a fumatului în spațiile închise și a consumului de alcool, precum și prevenirea absenteismul școlar prin identificarea minorilor care frecventează astfel de spații.

                  Cu această ocazie, au fost verificate un număr de 15 săli de jocuri de noroc, fiind legitimate un număr de 36 persoane și aplicate 6 sancțiuni contravenționale.

                  „Menționăm că sălile pentru jocuri de noroc vor rămâne în atenția polițiștilor locali și în perioada următoare, în vederea respectării condițiilor impuse de legislația în vigoare”, se aarată într-un comunicat al Politiei Locale Bacău.

                  O șoferiță din Bacău a provocat un accident cu trei răniți în județul Neamț

                    Trei femei au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier produs pe DJ 156A, în localitatea Borleşti, în care au fost implicate două autoturisme şi o căruţă.

                    „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce o femeie, în vârstă de 59 ani, din judeţul Bacău, conducea un autoturism, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului ‘Oprire’, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 35 ani, din Borleşti, care ar fi fost proiectat într-un atelaj hipo, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Borleşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.

                    În urma accidentului au fost rănite trei femei – o pasageră în vârstă de 59 ani din primul autoturism şi conducătoarea auto, în vârstă de 35 ani, precum şi o pasageră din atelajul hipo, în vârstă de 54 de ani.

                    Victimele au fost preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi au fost transportate la UPU Piatra-Neamţ.

                    Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă. AGERPRES