duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 859

„Cerneala diplomatică”

Confraternitatea, solidaritatea intelectuală, onestitatea și respectul pentru profesioniștii adevărați sunt flori rare la noi, mai ales de când, odată cu democrația prost înțeleasă, orice și oricine este atacabil. În sensul ăsta, m-a amuzat o scurtă definiție a Facebook-ului, dată de puștii care stau  acum  pe TikTok, pe Insta etc: „FB este aplicația aia pe care se ceartă bătrânii”. Ce-or fi având de împărțit, e greu de înțeles. Cert este că e mare criză de „cerneală diplomatică”, cu tastatura fiind mult mai ușor să dai frâu liber umorilor, uzând și de identități false sau de anonimat. Cerneală despre care aflăm, din noua carte a lui Constantin Călin, „Întoarceri la Alecsandri”, că a fost folosită de poet de-a lungul întregii vieți, imprimată tuturor actelor sale. „Sub aspect uman, de la Alecsandri sunt de reținut: caritatea, prietenia (prietenii vesele, nu ursuze) și politețea. Aceasta din urmă se manifestă prin capacitatea de a se menține civilizat inclusiv cu cei despre care știa sigur că-i sunt defavorabili”. Ei, asta-i chiar o calitate de excepție! Voi reproduce câteva sfaturi de-ale poetului: „Fii mușcător fără patimă, fără amărăciune, fără înverșunare, într-un cuvânt – îi spunea odată lui Pantazi Ghica – fii spiritual ca un om de salon care ar dori să distreze niște doamne”. De ce să fii mereu posac, rigid, sarcastic, așadar, în loc să alegi o atitudine destinsă, detașată, flexibilă, deschisă, binevoitoare? Când dispui de o fire solară, pacifistă, ca Alecsandri, sigur că e ușor să adopți astfel de atitudini, nu și când ești un tip conflictual, aflat mereu pe poziții belicoase, urmărind neabătut să impui tuturor adevărul tău, părerea personală. Genul resentimentar, veninos, biliar, iute de mușcătură și amator de „lovituri de copită” e foarte răspândit în câmpul vast al vieții literar-artistice, rivalitățile dintre creatori otrăvind un climat în care spiritul tolerant, generozitatea, altruismul, simțul relativului sunt aproape inexistente. Găsești, în schimb, aroganță, nombrilism, atacuri josnice la persoană, mitocănie. N-ar fi mai bine ca toate aceste tare, și multe altele din aceeași gamă, să fie înlocuite de politețe? Care presupune, după cum notează Constantin Călin: „comprehensiune a situațiilor, precum și o bună stăpânire de sine:  să te abții de la a da curs pornirilor nervoase, iritărilor, să te păstrezi obiectiv sau măcar indiferent, să nu scapi vorbe inutile, să te ții la  distanță, să-ți reprimi impulsul de a repudia și să feliciți dacă pare oportun, să încerci să fii agreabil («sincer stimător»), să folosești «cerneala diplomatică» și atunci când mai la îndemână ar fi flaconul cu acid. În viață  și în literatură, a-ți domina aversiunile constituie o victorie mai mare decât a copleși cu sarcasme și imprecații”. Mi se par foarte importante aceste rânduri, pentru că vin din partea unui critic care nu stat deloc departe de „flaconul de acid”, în jurnalul său, în „cronicile mărunte”, în  „scurtissimele” sale. Timpul, întâmplările vieții au scos la iveală  o nouă înțelegere a lucrurilor, a complexității unor situații, a omenescului pur și simplu, îmblânzind spiritul critic al unui intelectual de mare calibru, al unui cărturar adevărat, pe care l-am prețuit dintotdeauna. Îl citesc cu o mereu vie curiozitate și cu o mare plăcere, admirându-i precizia stilului îndelung șlefuit. De când nu mai sunt nici eu tânără, teribilistă, cu mici cochetării ludice, simt că ne-am apropiat mai mult și că ne înțelegem foarte bine, stând, uneori, la îndelungi taclale, la telefon, pentru a ne pune la curent cu noutățile și a schimba diferite impresii. Mă susține și mă îmbărbătează întotdeauna când este vorba despre profesia mea, știind că nu-i deloc simplu să fii critic de teatru și nici să răspunzi de o revistă cu tradiția Ateneului. Am o stare de bine, de reconfort spiritual după fiecare astfel de convorbire.

Pentru că astăzi este ziua  domniei sale, îi urez din toată inima „La Mulți Ani!” cu sănătate, cu voie bună, ca să mai scrie alte cărți, din acelea care ne aduc bucuria lecturii.

Carmen MIHALACHE

 

 

 

22 iunie 2023

    Fonduri europene pentru distracție, sport și dans. Visul pe role al Ioanei e sus, la Luceafărul!

     Totul a început în studenția de la Academia de studii Economice – ASE – celebra școală de economiști și contabili din București, unde Ioana era în anul II. Deșteaptă și hărnicuță la carte, băcăuanca a urmat un curs de antrepenoriat care avea ca premii  subvenții  pentru o afacere din fonduri europene pentru primii  20 de absolvenți. Iar Ioana Pătrașcu a fost printre cei mai buni și a primit șansa de a investi în ceea ce a crezut ea că e afacere de viitor. Și unde să se ducă altundeva decât în orașul unde s-a născut, a crescut și a învățat? Așa că a transformat în realitate visul unei săli de roller skate, adică o pistă pentru iubitorii de mișcare, întreceri sau dans pe role. Iar locul cel mai potrivit și convenabil a fost la etajul  IV de la ”Luceafărul”, acolo unde proprietarii clădirii i-au oferit condiții decente de închiriere. Euphoria Roller Skate – așa cum și-a botezat Ioana investiția – s-a deschis, deja are clienți și se poate transforma într-o adevărată atracție pentru Bacăul ce duce o tristă lipsă de locuri interesante pentru relaxarea tuturor vârstelor.

    Trebuie să fie loc cu suflet, pentru suflet, acolo unde vrei să te întorci

    Încă de când învăța la Colegiul  ”Ferdinand”, se gândea ”să-și deschidă ceva”, dar nu îndrăznea să se gândească la o așa rapidă postură de manager. Adică la doar un an după ce-a terminat facultatea. Așa cum ieșea în liceu cu colegii prin două-trei locuri unde se simțeau, la fel cum a găsit în studenția bucureșteană altele cu vino-încoace, și-a dorit să creeze așa ceva și în Bacău. ”Fiecare loc trebuie să aibă suflet, sufletul tău și al celor care vin acolo. Nu poți să vopsești și să mobilezi  un spațiu fără a-i da ceva din tine, din dorințele tale, din nevoia ta de a te simți bine. Abia atunci îi câștigi pe oameni, abia atunci ei simt că primesc un dar frumos!” – crede Ioana Pătrașcu.

    Unic în România, nemaivăzut în Bacău

    Toată munca a meritat, deoarece rezultatul este de top. În primul rând, vorbim despre pista de role, care poate primi 80 de patinatori deoadată, fiind acoperită cu un material special, care asigură o alunecare plăcută și sigură. Bineînțeles că toată lumea – de la copii (vreo 30 într-o singură tură), la părinți și bunici – primește role și echipament de protecție! Foarte popular în SUA prin anii 70-80, Roller Skate  – adică datul cu rolele – a revenit ca trend peste tot în lume și e pe toate gusturile indiferent de vârstă pentru distracție, relaxare sau sport.

    ”Ochitorii” de la darts și îndemânaticii biliardului au loul ideal

    Ioana Pătrașcu chiar are ”nas” pentru afaceri și nu a pus toate ouăle într-un coș. Pe lângă pista de role, ea oferă și alte alternative. De exemplu, panourile de darts, cele mai moderne de pe piață, care permit inclusiv ținerea scorului pe o tabletă. Și de aceea, echipa de darts a Bacăului (care are în componență și campioni  naționali!) și-a ales ca loc de ”catonament” acest loc pentru pregătire și relaxare. Iar cei ce s-au săturat de jalnicele oferte de prin Bacău au la dispoziție mese de biliard nou-nouțe, care le vor permite să-și etaleze măiestria.

     

    Ca patron, am învățat într-un an cât nu învățam în 10 ca angajat

    ”Când am început, aici era o hală mare, cu pereți, podele și tavan din beton, care trebuia transformată într-un loc frumos, cu personalitate. A trebuit să învăț totul, de la materiale de construcții, la instalații electrice, la corpuri de iluminat și mobilier. Chiar le spuneam și părinților, mai bine că n-am știut de la început ce înseamnă asemenea efort, că dacă știam… cine știe dacă aș mai fi fost aici!  Dar nu m-am lăsat și aa învățat, iar dorința de a crea un loc cu bun-gust mi-a pus și bidineau în mână. După ce-au plecat zugravii, mi-am dat seama că nu-i potrivită culoarea pereților, așa că m-am apucat să vopsesc, iar în două zile de muncă am schimbat aerul de la Euphoria Roller Skate.”

    Ioana Pătrașcu, manager

     

    Dans artistic pe role cu o actriță

    Cei ce vor să-și desăvârșească arta mersului pe role au șansa de a lucra cu Bianca Babașa, actriță la Teatrul ”Bacovia”, o îndrăgostit-expertă a lunecării expresive. Lecțiile ei deja au cucerit pe cei mici, care descoperă atât posturile grațioase, cât și curajul de a fi în prim-plan. Apropo de educație, de ce nu o Școală Altfel pe role? Că de miniecologizări fără efect și plicticoase prelegeri ale unor instituții cred că s-au săturat elevii!

     

    Știința Bacău îl vrea ca antrenor pe Aurel Cazacu

    Conducerea clubului poartă discuții pentru readucerea tehnicianului pe banca echipei, în tandem cu Lucian Voinea. În paralel, se duc tratative cu impresari referitor la cooptarea de jucătoare, în condițiile în care toate voleibalistele din sezonul trecut au părăsit gruparea băcăuană

    Spre deosebire de sezonul trecut, atunci, când pe fondul numeroaselor retrageri, s-a pornit la drum cu doar 11 echipe, în ediția 2023-2024, Divizia A1 la volei feminin va alinia la start 12 formații. Nici vara aceasta nu a fost scutită însă de abandonuri. Astfel, SCMU Craiova și-a desființat echipa de senioare, motiv pentru care s-a retras din A1. Locul său în campionat va fi luat, la invitația FRV, de CSU Târgu-Mureș, echipă clasată pe locul 3 la turneul de promovare, după CSM Constanța și CSM Corona Brașov. În ceea ce o privește pe CS Știința Bacău, aceasta își va continua aventura în prima ligă, în ciuda faptului că, după încetarea protocolului cu CSM Bacău, scadent la finalul primăverii, a rămas fără nicio voleibalistă în lot.

    „Important este că ne-am înscris în A1. Acum, purtăm discuții cu impresarii pentru cooptarea de jucătoare. Am discutat și cu fetele care au evoluat la echipă anul trecut. Deocamdată, niciuna nu a dat vreun răspuns, însă continuăm să așteptăm”, a declarat directorul CS Știința, Cristina Alexe, care a explicat că, prioritar pentru obținerea unui buget cât mai consistent din partea forului tutelar, Ministerul Educației, este ca achizițiile să îndeplinească și statutul de studente:

    „Ordinul nostru de finanțare impune acest lucru, iar noi încercăm să ne consolidăm un buget care să ne permită desfășurarea activității sportive în condiții cât mai bune, începând cu echipa de volei feminin, singura din prima ligă. Până să primim ajutor financiar din alte părți, trebuie să ne ajutăm singuri. Asta nu înseamnă automat că vom avea la echipă doar studente, după cum nu exclud nici posibilitatea ca în lot să regăsim și straniere, asta cu atât mai mult cu cât plaja jucătoarelor din România este destul de restrânsă”. În ceea ce privește antrenorul, CS Știința are o țintă precisă: Aurel Cazacu. Conducerea clubului l-a ofertat pe tehnicianul care a mai antrenat gruparea băcăuană în mai multe rânduri, ultima oară în sezonul 2021-2022.

    „Ne dorim ca domnul Cazacu să conducă echipa, în tandem cu Lucian Voinea. Am purtat discuții în acest sens și urmează să primim un răspuns. Eu sper ca acesta să fie unul afirmativ”, a subliniat directorul Cristina Alexe, care a fixat ca dead-line perioada de căutări la nivelul lotului sfârșitul lunii iulie: „Dorința noastră este ca, cel târziu la mijlocul lunii august echipa să-și reia pregătirile cu efectivul complet”.

    Bianca Ghelber, speranțe la o medalie

    Cu un rezultat de 72,97 metri, sportiva SCM Bacău a terminat pe primul loc întrecerile Diviziei secunde la aruncarea ciocanului de la Cracovia Mariopolska. La această probă, podiumul competiției continentale va fi decis vineri, după ce vor concura și atletele din Prima Divizie

    Bianca Ghelber își respectă statutul de campioană europeană la aruncarea ciocanului. O dovedește din plin și rezultatul obținut marți seara, în uvertura Jocurilor Europene ce au loc în Polonia, la Cracovia Mariopolska. Atleta SCM Bacău a câștigat întrecerile Diviziei a Doua cu un rezultat de 72, 97 metri, care îi permite să spere în mod justificat la o medalie. Podiumul competiției în proba feminină de aruncare a ciocanului va fi stabilit vineri, atunci când vor concura și atletele din Prima Divizie. Cu acest 72, 97 metri obținut pe stadionul din Chorzow, Bianca Ghelber este lidera probei, depășindu-le categoric pe următoarele două clasate în Divizia a Doua, unguroaica Reka Gyratz (67,15 m) și daneza Katrine Koch Jacobsen (67,10 m), dar și pe câștigătoarea Diviziei a Treia, azera Hanna Skydan, care, cu o aruncare de 71,69 metri, a reușit cea mai bună performanță personală din acest sezon.

    „M-am simțit bine în concurs și mă declar mulțumită de evoluția mea, chiar dacă întotdeuna e loc de mai bine. Sper să fie și o medalie”, a declarat Bia. „Evoluția Biancăi este ok și ne bucurăm mult pentru acest rezultat, mai ales că, în baza lui, Bia deține poziția de lideră. Aveam unele rezerve legate de daneza Jacobsen, în condițiile în care, anul trecut, aceasta a reușit să dea peste 74 de metri”, a spus antrenoarea Biancăi Ghelber, Mihaela Melinte, făcând referire la performanța de 74,22 metri realizată de Katrine Koch Jacobsen în iunie 2022, la un concurs desfășurat la Trnava, în Slovacia.

    „Important este că Bia își menține această linie a rezultatelor bune și demonstrează că nu întâmplător este campioana Europei. Acum așteptăm să vedem ce va fi și în Prima Divizie”, a adăugat Meli. Bianca Ghelber și Mihaela Melinte vor pleca din Polonia sâmbătă, însă sunt șanse mari ca ele să revină pe stadionul Silesian din Chorzow pe 16 iulie, atunci când este programat concursul Diamond League. „Am discutat cu managerul meu și așteptăm acum răspunsul din partea organizatorilor. Până la Diamond League, urmează însă un concurs în Franța, după care Naționalele României”, a subliniat Bianca Ghelber, a cărei principală țintă din această vară o reprezintă Mondialele din august, de la Budapesta.

    În ceea ce privește Jocurile Europene de la Cracovia Mariopolska, întrecerile de atletism au și statut de Campionat European pe Echipe, iar obiectivul României este promovarea în Prima Divizie. Rezultatul de marți al Biancăi este, cu siguranță, un pas important pe care delegația tricoloră îl poate face în această direcție.

     

    ISU Bacău, locul întâi la proba de descarcerare din autovehicule

    Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza zonală s-a încheiat, stabilind echipele și comandanții de top din regiune. Evenimentul, desfășurat pe parcursul a trei zile, a reunit echipele de intervenție și paramedici din județele Bacău, Iași, Neamț și Botoșani.

    În urma competiției intense și a demonstrațiilor impresionante, la categoria „Proba de Descarcerare din Autovehicule”, prima poziție a fost câștigată de echipa ISU Bacău, demonstrând o tehnică excelentă și un timp de intervenție remarcabil. Pe locul doi s-a clasat echipa ISU Iași, urmată de ISU Neamț pe poziția a treia.

    La categoria „Proba de Acordare a Primului Ajutor Calificat”, echipa ISU Iași a obținut locul întâi, demonstrând un nivel ridicat de cunoștințe medicale și eficiență în gestionarea situațiilor de urgență. Locul doi a fost ocupat de echipa ISU Neamț, în timp ce echipa ISU Botoșani a obținut poziția a treia.

    De asemenea, au fost acordate și premii individuale pentru cei mai buni comandanți de echipaj și echipe de specialiști. Plutonierul Ungureanu Gabriel de la ISU Bacău a fost recunoscut drept cel mai bun comandant de echipaj, datorită abilităților sale de coordonare și luare a deciziilor în timp real.

    Pentru categoria „Cea mai bună echipă de paramedici”, premiul a fost acordat plutonierului adjutant șef Pintilie Ovidiu și plutonierului adjutant Adamuță Lucian de la ISU Bacău, în recunoașterea competenței lor în acordarea primului ajutor medical în situații de urgență.

    În final, la categoria „Cea mai bună echipă de servanți”, premiul a fost acordat plutonierului maior Vlad Marius și plutonierului Popa Răzvan de la ISU Bacău, în semn de apreciere pentru abilitățile lor în manipularea și utilizarea echipamentelor specifice.

    Administrația Bazinală de Apă Siret lucrează la punerea în siguranță a barajului de pe Trotuș

    Administrația Bazinală de Apă Siret desfășoară lucrări de punere în siguranță a barajului priză Trotuș, situat în zona municipiului Onești, județul Bacău. Scopul principal al proiectului este refacerea infrastructurii barajului pentru a asigura siguranța și funcționalitatea acestuia.

    În prezent, se efectuează lucrări de refacere a pragului și a rizbermei din anrocamente aval de prag. Aceste acțiuni vor consolida structura barajului și vor contribui la îmbunătățirea rezistenței acestuia în fața presiunii exercitate de apele râului Trotuș.

    În cadrul proiectului, va fi construit și un prag nou, cu scopul de a reduce panta de curgere a apei și de a menține un flux mai liniștit în avalul disipatoarelor. De asemenea, echipamentele hidromecanice vor fi înlocuite pentru a asigura funcționarea corectă și sigură a sistemului hidrotehnic.

    Barajul priză Trotuș se află pe cursul inferior al râului Trotuș, în apropierea platformei industriale a municipiului Onești. Acesta este situat la aproximativ 1,5 km în aval de confluența cu râul Oituz și râul Cașin, precum și la aproximativ 2,5 km în amonte de confluența cu râul Tazlău.

    Finalizarea acestui proiect de investiții va permite asigurarea necesarului de apă pentru alimentarea consumatorilor de pe platforma industrială Onești, precum și menținerea unui debit adecvat pe râul Trotuș. De asemenea, se vor crea condiții optime pentru exploatarea în siguranță a echipamentelor hidrotehnice, contribuind astfel la protejarea mediului și a comunității locale.

    Un baraj priză este o construcție hidrotehnică situată pe un curs de apă, utilizată pentru a colecta apa dintr-un râu sau un lac în vederea utilizării în scopuri industriale, agricole sau de aprovizionare cu apă potabilă. Acest tip de baraj are rolul de a controla debitul de apă și de a-l direcționa către un sistem de captare și distribuție.

    Barajul priză este de obicei amplasat într-o zonă strategică, în apropierea unei platforme industriale, oraș sau zone agricole importante. El este proiectat astfel încât să permită acumularea apei și să controleze fluxul acesteia în funcție de necesități.

    Principalele funcții ale unui baraj priză sunt asigurarea apei necesare în scopuri industriale sau agricole, furnizarea apei potabile și controlul inundațiilor în aval de baraj. Prin reglarea debitului de apă, se poate asigura o distribuție echilibrată și eficientă a resurselor hidrice.

    În plus, barajele priză pot fi echipate cu diverse sisteme de filtrare și tratare a apei, pentru a asigura calitatea acesteia înainte de a fi distribuită utilizatorilor finali. Aceste construcții sunt deosebit de importante pentru gestionarea resurselor de apă și asigurarea necesităților comunităților și industriei într-un mod durabil și eficient.

    Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe. Recomandările polițiștilor

     În acest an Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe este marcată la data de 21 iunie, prin activități de informare preventivă a cetățenilor, derulate în statele membre U.E., printre care și în România.

    Acest eveniment este un concept lansat în anul 2019 de Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității (E.U.C.P.N) și își propune să aducă în atenție modurile de operare cel mai frecvent utilizate de hoți, precum și principalele măsuri de siguranță pentru protejarea locuinței și a bunurilor personale.

    Astăzi, 21 iunie a.c., cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii băcăuani au discutat cu cetățenii și le-au oferit sfaturi pentru siguranța locuințelor.

    Astfel de activități au fost susținute pe raza județului Bacău, de polițiști din cadrul Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității și din cadrul subunităților și secțiilor de poliție.

    Polițiștii au discutat cu cetățenii și cu reprezentanții asociațiilor de proprietari și le-au oferit flyere și informații referitoare la factorii favorizanți ai infracțiunilor de furt din locuință, modurile de operare cel mai frecvent utilizate, precum și principalele măsuri de siguranță pentru protejarea locuinței și a bunurilor personale.

    Cele mai cunoscute metode de operare în comiterea faptelor de furt din locuință sunt „prin împrietenire” și „folosirea de chei potrivite”, însă nu sunt neglijate nici metodele clasice, precum escaladarea ușilor/ ferestrelor, prin forțarea/tăierea încuietorilor/elementelor de siguranță ale ușilor/ porților cu instrumente dure sau ruperea butucului/sistemelor de închidere.

    De asemenea, polițiștii de prevenire au discutat și cu reprezentanții agențiilor de turism de pe raza municipiului Bacău, în vederea transmiterii mesajelor preventive către cetățenii care aleg să-și petreacă vacanțele în țară sau în străinătate. Mesajele au cuprins două componente. Măsurile de prevenire a furturilor din locuință pe timpul plecărilor în vacanță, asigurarea locuinței, verificarea ferestrelor, cât și siguranța fizică și a bagajelor în timpul călătoriilor.

    Un accent deosebit a fost pus pe măsurile de precauție care trebuie avute în vedere în mediul online, cetățenii fiind sfătuiți să nu posteze pe rețelele de socializare informații despre plecările de acasă pentru perioade mai lungi de timp sau imagini cu bunurile de valoare din locuință.

     

    Polițiștii vă recomandă:

    • să montați o alarmă vizibilă şi să o activați de fiecare dată când plecați de acasă, să nu ascundeți chei de rezervă afară, în garaj sau în magazie, pentru că hoţii caută întotdeauna acolo;
    • să vă asigurați că obiectele de valoare precum sume de bani, laptopul sau telefonul mobil nu pot fi văzute de pe fereastră;
    • să nu faceţi cunoscută public plecarea de acasă (nu postați pe rețele de socializare că sunteți în călătorie);
    • atunci când plecați în vacanţă, discutați cu un vecin sau o cunoştinţă să treacă periodic să verifice starea locuinţei şi să colecteze poşta;
    • este recomandat să montați pe uşa de acces două încuietori, având sisteme de chei diferite, dar și să nu ţineți sume mari de bani în casă în acelaşi loc;
    • Fiți atenți la falșii vizitatori, pentru că, pentru a intra în casă, hoții pot pretinde că sunt lucrători ai rețelelor de gaze, polițiști, agenți de vânzări sau chiar practicanți ai diverselor culte religioase. Verificați foarte atent identitatea și calitatea acestor persoane și permiteți-le accesul în locuință abia după ce v-ați format convingerea că sunt persoane de încredere.

    Campionul băcăuan Ronald Gavril s-a întâlnit cu președintele CJ Bacău

    Astăzi, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, l-a primit pe campionul băcăuan, Ronald Gavril, un adevărat ambasador al Bacăului și al României pe plan mondial.

    În cadrul întâlnirii, președintele Ivancea a subliniat că performanțele remarcabile ale lui Ronald Gavril demonstrează că tinerii pot transforma visele în realitate prin disciplină și dedicare, sub îndrumarea unor antrenori de elită, precum Relu Auraș, care l-a pregătit pe Gavril în primii ani ai carierei sale.

    Ronald Gavril a adus mândrie Bacăului și României prin rezultatele sale impresionante în lumea boxului. În 2009, el a câștigat medalia de aur la Cupa României la box și a reușit să cucerească de două ori competiția internațională „Centura de Aur”. Mai mult, el a reușit să ducă tradiția școlii de box băcăuane peste ocean, prin trecerea la boxul profesionist și stabilirea sa în Las Vegas începând cu anul 2012.

    Reputația și potențialul lui Gavril nu au trecut neobservate. Floyd Mayweather și Leonard Ellerbe i-au recunoscut talentul și spiritul de campion, oferindu-i un contract cu una dintre cele mai prestigioase agenții de impresariat sportiv. Această oportunitate i-a permis lui Gavril să se afirme și mai mult în ringurile internaționale.

    În luna februarie a acestui an, la San Francisco, Ronald Gavril a obținut o nouă victorie importantă, câștigând Centura WBC Inter Continental, consolidându-și astfel statutul de campion și demonstrând că munca sa susținută și determinarea i-au adus recunoaștere și succes pe plan global.

    Președintele CJ Bacău a transmis sincere felicitări lui Ronald „The Thrill” Gavril pentru performanțele sale sportive și i-a mulțumit pentru mândria pe care o aduce Bacăului, purtând cu demnitate drapelul țării noastre peste ocean.

    Campionul băcăuan Ronald Gavril reprezintă un exemplu pentru tinerii sportivi și pentru întreaga comunitate, inspirându-i să-și urmeze visurile și să se dedice cu pasiune în realizarea lor.

    Prefectul a discutat cu primarii problemele critice ale autostrăzii A7 în județul Bacău

    Prefectul Lucian Bogdănel s-a întâlnit astăzi cu cei 12 primari ai comunelor prin care trec sectoarele autostrăzii A7 care se intersectează cu județul Bacău, într-o şedință de lucru organizată la Prefectură. În cadrul întâlnirii, au participat reprezentanți din trei compartimente ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), precum și proiectanții A7 și reprezentanți ai antreprenorului lucrărilor de construcție.

    Discuția a fost concentrată pe rezolvarea mai multor aspecte stringente cu care se confruntă localitățile din zonă în contextul lucrărilor accelerate la „Autostrada Moldovei”. Printre problemele abordate s-au numărat accesul cetățenilor la proprietățile lor, găsirea soluțiilor pentru traversarea autostrăzii, facilitarea accesului către terenurile agricole afectate de construcție, gestionarea gropilor de împrumut, identificarea terenurilor care necesită exproprieri suplimentare și compensarea proprietarilor afectați de exproprieri sau agricultorilor ale căror culturi au suferit din cauza lucrărilor.

    Funcționarii CNAIR, antreprenorul lucrărilor și proiectantul au oferit răspunsuri și lămuriri privind majoritatea problemelor semnalate de primari. Importanța unei comunicări directe și prompte a fost subliniată ca fiind cheia pentru depășirea obstacolelor birocratice care întârzie proiectul autostrăzii A7. Prefectul a subliniat că înțelegerea acestui aspect de către primari este crucială, mai ales că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) impune un termen limită pentru finalizarea autostrăzii mult așteptate, iar orice întârziere ar însemna irosirea unui timp prețios.

    Prefectul a adus în discuție și sprijinul consecvent oferit de colegul său, Gabriel Bunduc, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în rezolvarea problemelor legate de A7 și a apreciat modul în care acesta a alcătuit o delegație solidă din partea CNAIR, care a participat la ședința de astăzi. Prin această colaborare eficientă și prin implicarea tuturor părților implicate, se urmărește accelerarea lucrărilor și respectarea termenului impus de PNRR pentru finalizarea autostrăzii A7 în județul Bacău.

    Programul de vară pentru preșcolari în unitățile de învățământ din Bacău

    activități educativ-recreative și servicii de creșă în vacanța mare

    Inspectoratul Școlar Județean Bacău anunță că în perioada vacanței de vară vor fi organizate activități în unitățile de învățământ preșcolar în cadrul programelor speciale denumite „Grădinița de vară”, conform legislației în vigoare.

    Potrivit Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, articolul 10 (1) și (2), este permisă desfășurarea de activități educativ-recreative cu copiii în perioada vacanțelor în unitățile de învățământ cu nivel antepreșcolar și preșcolar.

    Perioada în care se vor desfășura aceste activități va fi aprobată de Consiliul de administrație al unității de învățământ, ținând cont de programările concediilor de odihnă ale angajaților și va fi adusă la cunoștința părinților sau reprezentanților legali ai copiilor. În prezent, există unități de învățământ care au decis să organizeze astfel de activități până la finalul lunii iunie, precum Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău și Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Bacău.

    Alte unități de învățământ urmează să ia o decizie în funcție de nevoile specifice ale fiecărei grădinițe, având în vedere programările concediilor de odihnă pentru personalul didactic și nedidactic, precum și activitățile de igienizare și reparații planificate în spațiile școlare. De menționat că recenta grevă a cadrelor didactice a generat întârzieri în luarea deciziilor la nivelul tuturor unităților de învățământ care doresc să organizeze programe de vară, afectând atât procesul educațional, cât și pe cel managerial.

    În următoarele zile, Inspectoratul Școlar Județean Bacău va prezenta o listă cu unitățile de învățământ preuniversitar de stat care vor desfășura activități cu preșcolarii pe perioada vacanței de vară, odată ce procesul decizional din școli va fi finalizat. De asemenea, se menționează că antepreșcolarii vor putea beneficia de serviciile creșelor pe întreaga durată a vacanței de vară conform normelor legale, cu excepția a două săptămâni din luna august, când vor avea loc lucrări de igienizare și alte intervenții în pregătirea pentru noul an școlar.

    Primarul Viziteu vrea să-i mute pe elevii de la Alecsandri la Liceul Sportiv iar pe cei de la Sportiv, la Liceul Letea

    Primarul Bacăului a anunțat că a găsit soluția pentru a se putea începe lucrările de modernizare ale Colegiului Național Vasile Alecsandri: elevii acestuia vor învăța în Liceul cu Program Sportiv, în vreme ce elevii de la Liceul Sportiv vor fi trimiși să învețe în fostele clădiri ale Liceului Letea, desființat de câțiva ani.

    Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu anunță că lucrările de reabilitare ale Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din municipiul nostru sunt pe punctul de a începe în curând. Cu fondurile necesare deja asigurate și autorizația de construcție aproape finalizată, primarul afirmă că șantierul va fi deschis imediat ce lucrările de execuție vor fi scoase la licitație.

    Primarul Viziteu a menționat că există o clădire disponibilă pentru a muta temporar elevii din școlile aflate în reabilitare, cea a Liceului Letea, iar autoritățile analizează posibilitatea de a o igieniza și a muta acolo elevii de la Liceul cu Program Sportiv, dat fiind faptul că aceasta se află în apropierea Bazei Sportive „Constantin Anghelache”. Astfel, clădirea actuală a liceului sportiv ar putea fi utilizată pe perioada lucrărilor pentru a găzdui elevii din școlile care sunt renovate.

    Ideea a fost respinsă de viceprimarul Cristian Ghingheș:

    „Sper ca Inspectoratul Școlar să nu dea curs și să nu avizeze o astfel de idee de-a dreptul creață și discriminatorie. Eu, unul, nu voi permite ca instituția de învățământ unde am crescut și m-am format să fie «tamponul» unor personaje care susțin sportul pentru copii și juniori doar declarativ, nu și faptic”, a declarat acesta.

    Ursoaica și cei doi pui au reapărut în Slănic Moldova – VIDEO

      În cursul serii de ieri, o ursoaică cu cei doi pui ai săi a făcut apariția în orașul Slănic Moldova, lăsând localnicii uimiți și entuziasmați în același timp. Aceasta a fost observată căutând disperată hrană în ghenele de gunoi de pe străzile principale ale orașului.

      Slănic Moldova se află într-o zonă montană, unde întâlnirea cu animalele sălbatice nu este neobișnuită. Cu toate acestea, prezența unei ursoaice cu pui în mijlocul orașului a stârnit un interes deosebit în rândul comunității, determinând autoritățile să adopte măsuri suplimentare pentru a proteja atât animalele, cât și cetățenii.

      Locuitorii sunt încurajați să manifeste responsabilitate și să evite orice acțiuni care ar putea perturba viața sălbatică. De asemenea, autoritățile solicită sprijinul populației în a raporta orice incident sau comportament neobișnuit al animale

       

      Video: Marius U.

      Președinți noi la cluburile Lions „Sf. Gheorghe” și „Artemis”

      La Centrul de Cultură „G. Apostu” din Bacău a avut loc predarea și primirea mandatelor de președinți ai Lions Club „Sfântul Gheorghe” și „Artemis”. Un mandat de președinte în aceste organizații este acordat pentru o perioadă de un an, iar noul an lionistic începe la 1 iulie. Mandatul 2022-2023 a fost predat, la Clubul „Sfântul Gheorghe” de Cristian Godea. Mandatul 2023-2024 a fost preluat de omul de afaceri Adrian Băluță, iar la Clubul „Artemis” a fost predat mandatul 2022-2023 de Diana Godea și noul mandat a fost preluat de Iulia Jicu, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 10.

       

      Ceremonialul a fost condus de past-guvernatorul Districtului 124 România, al Lions Clubs International, Mirela Grigorovici, o ieșeancă originară din Bacău. La eveniment au fost prezenți și viceguvernatorul 2 Alexandru Grigorovici și past-guvernatorul Ionel Lupu, precum și Romel Guțu – viitor președinte de regiune în România lionistică, ambii băcăuani.

      „În Bacău – a declarat asistenței Alexandru Grigorovici – se află cel mai tare nucleu Lions din Moldova, deși un club a dispărut, dar mai sunt active trei cluburi. Eu, în următorii trei ani până ce voi prelua funcția de guvernator al Districtului 124, voi colabora permanent cu membrii acestora. Avem nevoie de un fel de locomotive pentru a face lucruri bune în lionism, iar familia Godea, din Bacău, este o astfel de locomotivă”. Viitorul guvernator a subliniat importanța unei acțiuni anuale precum Tabăra pentru copiii insulino-dependenți, organizată în mai multe orașe din țară, dar inițiată în Bacău și mult apreciată de părinții acestor copii.

      Foștii președinți au reamintit, pe scurt, acțiunile pe care le-au promovat și organizat în mandatele lor, iar noii președinți au prezentat echipele care îi vor sprijini în activitatea din mandatul lor și au subliniat ceea ce așteaptă de la anul lionistic pregătit să înceapă. „Liniște și siguranță” – a spus mai experimentatul membru Lions Adrian Băluță. „Echilibru și bună înțelegere” a spus și Mirela Grigorovici.

      Activitatea și importanța cluburilor Lions au fost subliniate și apreciate și de Ionel Lupu și de Romel Guțu.

      Membrilor celor două cluburi care s-au remarcat prin acțiunile lor le-au fost înmânate diplome de apreciere și insigne ale mișcării lionistice. O distrincție specială i-a fost acordată și veteranului Lions Club Sf. Gheorghe, carismaticul Marius Dan Nemțeanu.

      Rada Ciobanu (SCM Bacău), campioană balcanică

      După ce Rebeca Drobotă s-a laureat vice-campioană la Balcaniada Under 18 din Macedonia de Nord, iar Ioana Cociorbă a cucerit bronzul la aceeași categorie de vârstă, weekendul trecut a venit rândul unei alte sportive antrenate de Constantin Manole să urce pe podiumul balcanic. De data aceasta, pe cea mai înaltă treaptă la U13

      Ce urmează după un argint și un bronz la Balcaniadă? Evident, un aur. Adevărul este că salba de medalii bacanice înșirată în această lună de judoka pregătiți de Constantin Manole nu putea fi completă fără strălucirea aurului. Prin urmare, după medaliile de argint și de bronz adjudecate de Rebeca Drobotă, respectiv Ioana Cociorbă la Balcaniada Under 18 desfășurată la Krushevo, în Macedonia de Nord a venit și satisfacția unui titlu balcanic. Performeră? Rada Ciobanu. Vice-campioana națională la +57 kg nu a avut adversară la Balcaniada Under 13 de zilele trecute, de la Sibiu.

      Grație unei forme sportive de zile mari, Rada a trecut prin ipon, pe rând, de Adela Tatlic (Bosnia și Herțegovina) și de Irem Incir (Turcia), pentru ca după victoria din semifinale obținută în compania compatrioatei Valeria Ion, să vină și succesul categoric din finală, contra unei alte românce, Adriana Lițu. Alături de aurul Radei ar fi stat bine și un bronz în contul Isidorei Cojocaru. Medaliată cu bronz anul trecut, la Campionatul Balcanic U13 din Bosnia și Herțegovina, Isidora a fost aproape de podium și anul acesta, la Sibiu, unde s-a clasat însă pe locul 5. O comportare frumoasă au avut și vicecampioana națională U13 la 52 kg, Paula Farauanu, și medaliatul cu bronz de la Naționale la 60 kg, Tudor Palade, ambii aflați la primul lor concurs internațional de o asemenea anvergură.

      „Per total, putem vorbi de o evoluție meritorie a sportivilor noștri, evoluție încununată cu medalia de aur a Radei Ciobanu. Maniera în care Rada s-a impus la Sibiu confirmă valoarea, ambiția și munca depusă la antrenamente”, a concluzionat antrenorul SCM Bacău, Constantin Manole.

      Număr modest de înmatriculări de societăți comerciale cu participare străină

      Într-un raport recent al Direcției Județene de Statistică, s-a constatat că județul Bacău a înregistrat doar 4 înmatriculări de societăți comerciale cu participare străină în luna martie 2023. Aceasta reprezintă doar 0,64% din numărul total de societăți înregistrate la nivel național și plasează județul Bacău pe locul 17 în ierarhia județelor din această perspectivă.

      La nivel național, primele poziții sunt ocupate de municipiul București, cu un impresionant 44,98% din numărul total de societăți înregistrate, urmat de județele Ilfov (6,70%), Constanța (6,06%), Bihor (5,74%) și Cluj (5,10%). Dintre cele 6 județe din regiunea de nord-est a țării, Bacăul și-a adjudecat 6,22% din numărul total de societăți cu participare străină la capital. În cadrul acestei regiuni, județul Iași se află pe primul loc, înregistrând 24 de înmatriculări, ceea ce reprezintă impresionanta cifră de 61,54% din totalul regiunii de nord-est.

      Cu privire la capitalul social subscris de societățile înmatriculate în județul Bacău, acesta a fost de 0,6 mii lei (RON), ceea ce reprezintă 0,56% din regiunea de nord-est și sub 0,01% din totalul țării. Aceste cifre plasează județul Bacău într-o poziție modestă în ceea ce privește înmatriculările de societăți comerciale cu participare străină. Cu toate acestea, municipiul București continuă să domine în această privință, deținând o cotă de piață semnificativă de 85,92%.

      Cu scopul de a stimula investițiile străine și de a atrage mai multe societăți comerciale în județul Bacău, autoritățile locale pot considera implementarea unor politici și măsuri atractive pentru investitori, pentru a crește atractivitatea și competitivitatea economică a regiunii.

      Republica fustelor lungi

      Un banc de odinioară spune că liderul de la Kremlin și cu cel de la Casa Albă, în spiritul prieteniei între popoare și a detensionării relațiilor, au făcut schimb de secretare. După câteva luni, șeful de personal de la Casa Albă o întreabă pe trimisa lor cum o mai duce. Asta răspunde că e bine, doar că tovarășii o pun să-și lungească mereu fusta. „Rezistă, te rog, e pacea mondială la mijloc”, i se transmite. La rândul său, șeful de personal de la Kremlin o întreabă pe secretara trimisă la Washington cum se mai simte. Asta răspunde că bine, doar că i se cere întruna să-și scurteze fusta. La rugămintea de a rezista întrucât sunt interese mari la mijloc, secretara răspunde înțepată: „Dacă o mai scurtez mult mi se văd… și pistolul”…

      Asta ca să înțelegeți care e rolul fustelor lungi în politică: Să ascundă pistolul!

      Bunăoară, fuhrerul în fustă de la Chișinău, marea iubitoare de Europa, a obținut interzicerea Partidului Șor. Decizia de scoatere în afara legii a fost pronunțată de șeful Curții Constituționale, care este tatăl unei alte fuste lungi – Olga Roșca, nimeni alta decât unul dintre consilierii prezidențiali ai Maiei Sandu. Într-o altă țară acest grad de rudenie ar fi declanșat deja o anchetă penală; nu e cazul în Moldova.

      În cauză este implicată o altă fustă lungă, Evghenia Guţul, care a câștigat alegerile pentru funcția de bașkan al Autonomiei Găgăuze, pe listele Partidului Șor.

      Imediat după alegeri, Maia a trimis trupele de poliție să ridice buletinele de vot pe motiv că au fost înregistrate fraude electorale. Însă, Comisia Electorală a decis să valideze alegerile. Peste poate! Conform Constituției, bașkanul devine membru al Guvernului și Maia nu acceptă așa ceva. Așa că Șor este istorie, partidul dizolvat iar parlamentarii, deși își păstrează mandatele, nu mai au voie să se afilieze la alte grupuri.

      Nu cu mult timp în urmă, Maia Sandu a avut probleme cu o altă fustă lungă: Marina Tauber, candidata Partidului Șor ajunsă în turul 2 al alegerilor pentru Primăria Bălți a fost descalificată imediat după primul tur în care obținuse aproape 48% din voturi.

      Mai înainte de asta, o altă fustă lungă, Reghina Apostolova, tot din partea Partidului Șor a fost scoasă din cursa pentru Primăria Chișinău pentru că o firmă care a donat bani pentru campanie ar fi primit bani din Rusia.

      Dar mai există o fustă lungă, procurorul-șef Anticorupție, Veronica Dragalin, care a fost înregistrată în timp ce și-a amenințat colegii că va da buzna în casele lor și le va pune cătușe de față cu copiii și soțiile. Pentru a o pune în funcție, liderii partidului de guvernământ s-au pretat la niște acte care, la noi, ar fi fost considerate cel puțin conflicte de interese dacă nu cumva trafic de influență, dar scandalul de anul trecut a fost repede înăbușit.

      Altfel, în Moldova e stare de urgență de un an, în continuu, ceea ce a dus la numeroase măsuri abuzive, inclusiv la interzicerea presei care nu pupă fundul măreței conducătoare, se interzic partidele care nu-i plac divinei președinte, se încearcă anularea alegerilor cu rezultate care nu sunt favorabile lui madam, procurorul anticorupție amenință că va intra cu mascații în case să-i încătușeze în fața copiilor pe aia care mișcă în front… cea mai democratie europeană ever!

      Și pe urmă se întreabă de ce moldovenii vor cu rușii…

      21 iunie 2023