Sunt mulți cei care bombăne mereu, nemulțumiți de orașul nostru, și au, desigur, multe motive, dar Bacăul nu este chiar un loc în care nu se întâmplă nimic, cel puțin cultural vorbind. Are câteva instituții și personalități cu nimic mai prejos decât în alte părți mai răsărite din țară. Și, de câteva ori într-un an este centrul unor evenimente cultural- artistice de substanță, de anvergură și de rezonanță. O spun invitați de prestigiu care participă și conferă valoare acestor manifestări.Tocmai s-au încheiat o nouă ediție a Festivalului Național „George Bacovia”, una pe deplin reușită, care s-a bucurat de o largă audiență, Colocviile Revistei Ateneu .i urmează alte festivaluri, simpozioane importante, de lungă tradiție. E o toamnă bogată, cu multe tentații culturale, avem de unde alege, încotro să ne îndreptăm pașii, ce să vedem, ce întâlniri nu vrem să pierdem. Întâlniri cu oameni de cultură, creatori, artiști, fericite ocazii ieșite din comun, care ne îmbogățesc spiritual, ne scot din rutina zilnică, ne deschid și ne luminează orizontul.
Mă voi opri, în rândurile ce urmează, la o astfel de întâlnire foarte provocatoare, și anume la aceea cu Victor Eugen Mihai-VEM și expoziția sa „Ceci n’est pas un Magritte”. Nici ceea ce scriu nu este o cronică plastică, e doar un mic exercițiu de admirație.
Nici nu am băgat de seamă că a trecut o groază de timp, peste douăzeci de ani, de când îl știu pe Vem. Am lucrat împreună la „Deșteptarea”, la TV Symbol și la Alfa TV, împărțind multe experiențe profesionale, încercând să facem lucruri noi și interesante. Dar oare îl știu cu adevărat? Pentru că Vem este misterios, enigmatic (e un personaj nu ușor de deslușit, de aceea m-a dus cu gândul, într-o joacă stilistică, la un alt cetățean celebru în cinematografie) și, mai cu seamă, un mare mucalit. Afișează o figură serioasă, dar dincolo de fațada asta mereu mustăcește ceva, caută, scormonește, și are o privire laser, care vede dincolo de coaja lucrurilor. Tace și face, pune el ceva la cale. Vede enorm și simte monstruos, inteligența lui e senzorială și spiritul ludic, de aceea a ales caricatura ca artă care-l exprimă cel mai bine. Și iată-l acum dezvăluindu-se și ca un fotograf foarte talentat, după cum ni se prezintă în noul său proiect artistic stând sub semnul suprarealismului. Ceea ce nu m-a mirat, pentru că el are multe afinități cu spiritul suprarealismului, cu fronda, provocarea, revolta, cu libertatea de gând și de imaginație practicate de corifeii acestui curent artistic. Să fii suprarealist, în sens larg, înseamnă să nu accepți banala realitate, sufocantele convenții, limitele impuse, cumințenia burgheză, ipocrizia, falsul, mediocritatea, logica formală, comună. Și ar mai fi: minciuna, placiditatea, blazarea, rigiditatea, inerția. Toate acestea trebuie aruncate în aer, dinamitate, pentru că, de multe ori, adevărul se găsește în inconștient, în vise, autenticul, omenescul, care pot fi scoase la iveală prin explorarea acelor zone ascunse și prin acte insurgente, scandaloase chiar, care să șocheze, epatând burghezul. Deparazitați-vă creierul! Este sfidarea, îndemnul dadaiștilor, care e acolo, în întreaga expoziție a lui Vem. Feriți-vă de influențe nefaste, nu cădeți pradă manipulării, pentru că, unori, cele mai frumoase, îmbietoare mere, fructe, pot fi pline de viermi. Colajele fotografice ale artistului, remarcabile sub raportul execuției (una precisă, minuțioasă, cu un simț fin al detaliului expresiv) sunt surprinzătoare prin asocieri și disocieri inedite, prin umorul coroziv sau prin poezia subversivă a unor bizare alăturări. Satira este evidentă sau subtextuală în multe imagini, amintind de acele „vacheries” (obrăznicii), ale lui Magritte, artist cu care Vem se află într-un foarte personal dialog vizual și de spirit. Toate interpretările lui Vem sunt originale, fantezia ludică, ironia, apetitul farseur, piruetele semantice, tifla dată simțului comun, detectarea absurdului, bufoneriile, poantele savuroase dau farmec și energie tonică unei expoziții de excepție, care ne dă o binevenită rație de oxigen într-o lume tot mai pervers programată, anume organizată ca să ne ia aerul curat, să ne sufoce. Citizen VEM, chapeau!
