miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 744

Monedă BNR la aniversarea Convenției pentru patrimoniul cultural imaterial

    Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, pe 2 octombrie, o monedă de argint cu tema „20 de ani de la adoptarea Convenției pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial”.

    Moneda are valoarea nominală 10 lei, un diametru de 37 mm și greutatea de 31,103 g.

    Aversul monedei prezintă modele de cusături tradiționale românești, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”.

    Reversul monedei o prezintă pe Regina Maria purtând ie, semnătura reginei și inscripțiile „20 DE ANI DE LA ADOPTAREA CONVENTIEI PENTRU SALVGARDAREA PATRIMONIULUI CULTURAL IMATERIAL” și „ARTA CAMASII CU ALTITA – ELEMENT DE IDENTITATE CULTURALA”.

    Monedele vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoțite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

    Tirajul maxim este de 5.000 de piese, iar prețul de vânzare pentru o monedă este 460 de lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României.

    Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.

     

    Petru Done

    Fotbal/ Liga a III-a: CSM Bacău, dublu câștig

    Pe lângă victoria contra Șomuzului, „CSMeii” profită și de retragerea Viitorului Darabani, echipă în fața căreia pierduseră două puncte și ale cărei rezultate vor fi anulate

    Sâmbătă fastă pentru CSM Bacău. Înainte de toate, „CSMeii” au obținut cea de-a patra victorie consecutivă în Seria 1 a Ligii a III-a. Ce-i drept, succesul de sâmbătă, de pe „Letea”, 1-0 (1-0) contra codașei Șomuz Fălticeni a fost unul materializat destul de greu, grație penalty-ului transformat în min. 40 de Săvoaia în urma unui henț comis de oaspeți în propriul careu, însă importante rămân punctele luate. În plus, CSM Bacău mai are un motiv de satisfacție: Viitorul Darabani a contabilizat două neprezentări și, conform regulamentelor federale, va fi exclusă din campionat , anulându-i-se rezultatele de până acum. Cum „CSMeii” erau singurii care pierduseră puncte (două, în etapa de debut) contra grupării botoșănene, este clar că noul clasament favorizează cu precădere echipa lui Popovici.

    Astfel, Adăscăliței și compania urcă pe locul secund al Seriei 1, la doar un punct de lidera Foresta Suceava, care vinerea viitoare va veni la Ruși Ciutea, pentru jocul cu FC Bacău. „Alb-roșii” antrenați de Costel Enache au reușit un rezultat bun în această rundă, remizând pe terenul Bucovinei Rădăuți și vor face tot ce le stă în puteri pentru a încurca lidera și, implicit, pentru a-i ajuta pe concitadinii de la CSM. Cât despre a treia reprezentantă a Bacăului în Seria 1, Aerostar, aceasta nu s-a mai deplasat sâmbătă la Darabani pentru jocul cu Viitorul, „aviatorii” fiind informați în timpul antrenamentului de vineri că botoșănenii au anunțat în mod oficial forfaitul.

    Aflată la al doilea abandon, după cel de acum o săptămână, de la partida  externă cu FC Bacău, Viitorul Darabani urmează, așa cum am precizat, să fie exclusă, iar rezultatele sale (2-2 cu CSM Bacău, 0-4 cu Rapid Brodoc, 0-3 cu Foresta Suceava, 1-10 cu Viitorul Darabani și 0-3, la masa verde, cu FC Bacău) radiate. Seria 1 va continua cu doar nouă echipe, la fel ca și în ediția precedentă, atunci când o altă echipă din județul Botoșani, Dante a aruncat prosopul, numai că a făcut-o în pauza de iarnă. În fine, în Seria 5, Viitorul Curița a fost învinsă acasă cu 4-2 de Olimpic Cetate Râșnov, cele două goluri ale gazdelor fiind înscrise de Padovei.

    Seria 1

    Rezultatele etapei a șasea: Foresta Suceava- Știința Miroslava 5-1, CSM Bacău- Șomuz Fălticeni 1-0, Rapid Brodoc- CSM Vaslui 0-2, Bucovina Rădăuți- FC Bacău 0-0. Viitorul Darabani- Partida Aerostar Bacău nu s-a disputat, gazdele anunțând FRF că nu pot organiza meciul.

    Programul etapei viitoare/ vineri, 6 octombrie, ora 15.00: FC Bacău- Foresta Suceava, Aerostar Bacău- Bucovina Rădăuți. Sâmbătă, 7 octombrie, ora 15.00: Șomuz Fălticeni- Rapid Brodoc, Știința Miroslava- CSM Bacău. CSM Vaslui stă.

    Clasament

    1 Foresta Suceava   5        4        1        0        15-6   13p.

    2 CSM Bacău           5        4        0        1        10-4   12p.

    3 CSM Vaslui          6        3        1        2        11-9   10p.

    4 Știința Miroslava   6        3        0        3        12-11 9p.

    5 Bucovina Rădăuți  5        2        2        1        8-7     8p.

    6 Aerostar Bacău     5        2        1        2        7-8     7p.

    7 FC Bacău             5        1        1        3        5-10   4p.

    8 Rapid Brodoc       5        1        0        4        5-10   3p.

    9 Șomuz Fălticeni    6        0        2        4        7-15   2p.

     

    Seria 5

    Rezultatele etapei a șasea: Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- Ciucaș Târlungeni 1-1, AFC Câmpulung Muscel 2020- KSE Târgu-Secuiesc 2-0, Kids Tâmpa Brașov- AFC Odorheiu Secuiesc 0-0, Olimpic Zărnești- SR Municipal Brașov 8-0, Viitorul Curița- Olimpic Cetate Râșnov 2-4.

    Programul etapei viitoare/ vineri, 6 octombrie, ora 15.00: AFC Odorheiul Secuiesc- Viitorul Curița. Sâmbătă, 7 octombrie, ora 15.00: Olimpic Cetate Râșnov- Olimpic Zărnești, KSE Târgu-Secuiesc- Kids Tâmpa Brașov, Ciucaș Târlungeni- AFC Câmpulung Muscel 2020, SR Municipal Brașov- Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2.

    Clasament

    1 AFC Câmpulung Muscel 2020    6        6        0        0        15-3   18p.

    2 Olimpic Cetate Râșnov             6        5        0        1        19-8   15p.

    3 Olimpic Zărnești                      6        3        1        2        16-9   10p.

    4 AFC Odorheiu Secuiesc            6        3        1        2        9-4     10p.

    5 Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2        6        3        1        2        13-9   10p.

    6 Kids Tâmpa Brașov                  6        2        2        2        6-6     8p.

    7 Viitorul Curița                          6        2        0        4        11-14 6p.

    8 KSE Târgu-Secuiesc                 6        2        0        4        4-9     6p.

    9 Ciucaș Târlungeni                    6        1        1        4        4-11   4p.

    10 SR Municipal Brașov               6        0        0        6        2-26   0p.

     

     

    Bacăul s-a pus în mișcare la Cursele Urbane

    Sâmbătă, 30 septembrie, sute de băcăuani s-au adunat în centrul orașului pentru a lua startul celor trei curse:  Semimarathon, Cursa Urbană și Cursa Comunității.  Cele trei evenimente, organizate de Fundația Comunitară Bacău alături de parteneri locali, au adunat în Piața Tricolorului alergători, organizații și un public numeros.

    Semimarathon la superlativ

    Semimarathon Bacău este un eveniment cu tradiție, care de fiecare dată adună sute de alergători, arătând că există apetit din ce în ce ma mare pentru sport și mișcare. Reuniți pentru curse de 5, 10 și 21 de km, alergătorii prezenți la start au avut vârste cuprinse între 9 și 70 de ani. „Străzile și Parcul Cancicov s-au umplut de alergători. Am fost, pentru prima dată, de partea cealaltă a vieții de alergător, ca organizator. Sunt plină de emoții și de recunoștință pentru comunitate, care ne-a susținut în toate etapele competiției”, a declarat Adriana Subcinschi, coordonator Grup de inițiativă Împreună în mișcare.

    Energie la Cursa Urbană Bravito

    La Cursa Urbană Bravito au luat startul zeci de echipe care au traversat orașul în căutare de provocări organizate de ONG-uri, chiar la ele acasă. Concurenții au parcurs un traseu solicitant și plin de provocări care i-a adus mai aproape de ONG-uri și de voluntarii acestora. „Este fabulos cum se exprimă comunitatea când devii curios cu privire la ceea ce are ea de spus. M-a uimit cum ONG-urile Bacăului au transmis mesaje la minut echipelor înscrise, dar și cum au încercat să facă trecerea de la competiție la colaborare. Comunitatea se mișcă atunci când îi oferim evenimente care mișcă prin valoare lor de conectare între componenetele ei. Deși mai avem de lucru la colaborare și suntem foarte buni la competiții, eu sunt mândru de progresele făcute de echipa mea și de comunitate în ansamblu. Toate cursele au avut ca scop strângerea de fonduri pentru proiecte ale ONG-urilor băcăuane, iar acestea se găsesc în continuare înscrise pe https://fundatiacomunitarabacau.ro/competitie/proiecte/”, a declarat Mihai Căprioară, director al Fundației Comunitare Bacău.

    Spectacol la Cursa Comunității powered by Cybernet Autocenter

    La Cursa Comunității powered by Cybernet Autocenter au fost prezente licee, școli, ONG-uri și instituții care au ținut să arate cât de diversă și dinamică este comunitatea băcăuană. Creativitatea și numărul mare al celor prezenți au arătat cât de minunați și plini de viață sunt oamenii și organizațiile din orașul nostru.

    Partenerii principali ai evenimentelor au fost Asociația Agricola Neam de Gospodari și Cybernet Auto-Center, cu sprijinul altor parteneri strategici din comunitate.  Evenimentul este parte din proiectul ”Click <Like> ONG,  derulat de Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Fundația Comunitară Bacău și Fabricat în Bacău®, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

    „Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”.

     

    Cazaci în Bacău. 1944

    Imaginea, provenită dintr-o arhiva privata, ar reprezenta cazaci din Waffen SS, pe frontul de Est, în 1944, la Bacău.

    Unitățile de „străini care luptau pentru germani” sunt amintite în memorialistica locală, și se relatează că, în 24 august 1944, acestea ar fi fost de vină pentru panică stârnită printre locuitorii Bacăului, care au crezut că rușii au intrat deja în oraș.

    Avocatul băcăuan Aurel Popa povesteşte: «Militarii nemţi din oraşul Bacău se retrăseseră, rămânând numai nişte unităţi cu scopuri specifice retragerii, dar noi, populaţia civilă, nu mai ştiam nimic. La vestea că ruşii au trecut podul peste Bistriţa şi înaintează spre centru, pe la ora 11 s-a produs o panică în tot oraşul. Atunci mulţi cetăţeni, printre care şi eu, luându-şi câteva obiecte în fugă, au pornit spre zonele presupuse libere ale ţării.

    Mi-am luat o servietă cu un rând de schimburi şi ceva de mâncare şi am pornit la drum. (…) În realitate, nu erau ruşii la podul peste Bistriţa, ci nişte unităţi străine aliate nemţilor, care purtau alte uniforme şi au derutat pe necunoscătorii ce au creat panică.»

    Cazacii din Waffen SS reprezintă o parte din trupele străine care au servit sub comanda Germaniei naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Waffen SS era o divizie de elită a trupelor SS naziste, și în timpul războiului, a inclus o serie de unități compuse din cetățeni străini sau voluntari din diferite țări și regiuni, inclusiv cazacii din Rusia.

    Cazacii erau populații de origine slavă cu o tradiție militară puternică, și unii dintre ei au ales să se alăture Germaniei naziste din diverse motive, inclusiv rezistența față de comunismul sovietic, promisiunea de independență sau avantajele materiale. Acest grup de cazaci a fost organizat în cadrul unităților speciale ale Waffen SS și a fost implicat în luptele din Frontul de Est, unde au luptat împotriva Uniunii Sovietice.

    Un conflict între copiii români și ucraineni la Brașov se încheie cu doi ucraineni spitalizați

      Un incident violent a avut loc în seara zilei de 26 septembrie 2023, în orașul Brașov, la un loc de joacă din zona străzii Carpaților, în urma căruia doi copii ucraineni de 11 ani au fost spitalizați. Părinții acestor copii, care au venit în România ca refugiați consideră că  incidentul a avut la bază motive etnice, scrie Bună Ziua Brașov.

      Conform relatărilor, un grup de copii români ar fi agresat verbal niște copii ucraineni, în timp ce aceștia se aflau la terenul de joacă din complexul Urban Plaza. Incidentul a început prin lovirea unei fetițe ucrainene, iar doi băieți din Ucraina au intervenit pentru a-și apăra prietena.

      Situația s-a agravat când copiii români s-au întors pe teren, într-un număr mai mare, și au folosit obiecte precum bețe de fier și rachete de tenis pentru a-i ataca pe copiii ucraineni care i-au luat apărarea fetiței. Doi dintre acești copii, unul dintre ei fiind fiul unui ucrainean prezent la locul incidentului, au suferit răni la cap și au fost transportați de urgență la spital. Unul dintre ei a leșinat chiar înainte de sosirea ambulanței.

      Ruslan Olegovici Krivobog, un ucrainean ajuns la Brașov, a făcut o postare pe pagina de Facebook „Uniți pentru Ucraina”, în care a relatat incidentul și a subliniat că acesta ar putea fi rezultatul unor motive etnice.

      Poliția din Brașov a deschis un dosar penal și a început investigațiile în legătură cu acest incident de agresiune. Părinții copiilor implicați au depus plângeri la autorități.

      Incendiu tragic la o discotecă din Spania. Cazul amintește de Colectiv

        Duminică dimineaţă, cel puţin 13 persoane au pierit într-un incendiu devastator care a izbucnit într-o discotecă din oraşul Murcia, situat în sud-estul Spaniei. Bilanţul tragic se aşteaptă să crească pe măsură ce echipele de intervenţie continuă căutările sub dărâmături, conform informaţiilor transmise de AFP.

        Incendiul a izbucnit în jurul orei locale 06:00 într-o discotecă de pe strada Atalayas din Murcia, o zonă cunoscută pentru mai multe cluburi de noapte. Primarul oraşului, José Ballesta, a caracterizat gravitatea incendiului ca fiind extremă.

        Eforturile pompierilor au reuşit să stingă incendiul, însă numeroase persoane rămân sub dărâmături, iar operaţiunea de recuperare este extrem de dificilă din cauza riscului de prăbuşire a structurii, a explicat edilul local.

        Cauzele exacte ale tragediei rămân neclare, dar autorităţile susţin că trei discoteci au fost afectate de flăcări, iar toate victimele se aflau în una dintre ele, discoteca Fonda Milagros.

        Un poliţist a declarat că în prezent sunt date dispărute 15 persoane, dar este posibil ca printre acestea să se afle şi persoane deja declarate decedate sau transportate la spitale. Alte patru persoane au suferit intoxicaţii din cauza inhalării de fum.

        Într-un incident separat, în aceeaşi dimineaţă, un incendiu a izbucnit la clubul de noapte Teatre din acelaşi cartier Atalayas, soldându-se cu şase decese şi patru răniţi. Primarul Jose Ballesta a confirmat această tragedie şi a anunţat deschiderea unei anchete pentru a stabili cauza incendiului.

        Echipele de pompieri şi de urgenţă continuă căutarea supravieţuitorilor şi avertizează că numărul victimelor ar putea să crească pe măsură ce operaţiunile de salvare avansează. Situaţia rămâne fluidă, iar comunitatea locală este profund afectată de aceste tragedii cumplite.

         

        Asociația Națională a Colecționarilor de Arme, întâlnire în Poligonul din Buhuși

          Asociația Colecționarilor de Arme din România a organizat în data de 30 septembrie 2023 cea mai așteptată întâlnire a anului pentru toți pasionații de arme și militaria. Evenimentul a fost găzduit cu generozitate de poligonul „Hunting Fun” din Buhuși.

          Colectori și entuziaști din toate colțurile țării, inclusiv din Arad, Constanța, Craiova, București, Iași, Galați, Brăila, Vaslui, Piatra Neamț, Botoșani, Severin și Sibiu, au răspuns prezent și au transformat această zi într-un eveniment memorabil.

          Complexul de poligoane a fost pus la dispoziția participanților, oferindu-le oportunitatea de a se bucura de o varietate de activități.

          În cadrul întâlnirii, a fost organizată tradiționala expoziție de arme de foc, care a atras atenția pasionaților.

          Cu toate acestea, surpriza a fost adusă de o colecție impresionantă de săbii rare din perioada regală, începând cu domnia lui Carol I și ajungând până la sabiile caracteristice epocii regelui Mihai.

          Acestea au fost prezentate cu mândrie de unul dintre membrii asociației, domnul Robert Obreja, cunoscut ca unul dintre cei mai mari colecționari de arme albe și militaria din România.

          În premieră, colecțioinarii din Bacău, condusi de domnul Boboc Vasile, au prezentat o expoziție inedită de artefacte de pe frontul din Primul Război Mondial din zona Moldovei, obținute cu ajutorul detectoarelor de metale, demonstrând astfel un hobby fascinant.

          Nu în ultimul rând, Mihai Tudosa, muzeograf la Muzeul din Piatra Neamț, a oferit o prezentare valoroasă a pistoalelor din patrimoniul muzeelor pietrene, dezvăluind istoria interesantă a acestor artefacte.

          FOTO: Asociatia Nationala a Colectionarilor de Arme

          Medalie de bronz pentru sportivul Molea Eduard Florin de la CSM ONESTI

          Ieri, în cadrul prestigiosului Turneu Internațional de Judo desfășurat în municipiul Focșani, sportivul Molea Eduard Florin, reprezentând CSM ONESTI și evoluând în categoria 90 kg, a reușit să obțină o medalie de bronz remarcabilă, consolidându-și astfel statutul de luptător de excepție în această disciplină.

          Eduard Florin Molea a demonstrat o performanță remarcabilă în cadrul competiției, luptând cu determinare și pasiune pentru a atinge succesul. Efortul susținut al sportivului a fost răsplătit cu o medalie de bronz, într-un turneu în care concurența a fost deosebit de puternică.

          De asemenea, merită menționat că și alți sportivi talentați de la CSM ONESTI s-au remarcat în această competiție. Florea Marta Alesia, Toma Alexandru Stefan și Toma Catalina Ioana au luptat cu curaj și au câștigat, de asemenea, medalii de bronz, subliniind astfel calitatea pregătirii și a echipei de judo din Onești.

          Antrenorul Cristi Pantiru a avut un rol esențial în pregătirea și îndrumarea acestor sportivi, contribuind la succesul lor la Turneul Internațional de Judo. El și-a dedicat timpul și experiența pentru a-i forma pe acești tineri luptători și pentru a-i ajuta să-și atingă potențialul maxim în acest sport.

          CSM ONESTI se mândrește cu performanțele obținute de acești sportivi și continuă să susțină dezvoltarea talentelor locale în judo și alte discipline sportive. Medaliile de bronz câștigate în acest turneu reprezintă un nou motiv de mândrie pentru comunitatea sportivă din Onești și pentru întregul oraș.

          Sărbătoare de suflet în Onești: Vârstnicii, omagiați și premiați pentru contribuția lor deosebită la comunitate

          Într-o zi plină de emoție și recunoaștere, în municipiul Onești, duminică, președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, a exprimat profundul său respect și prețuire pentru vârstnicii comunității, subliniind importanța și valoarea inestimabilă a experienței acestora. Sub deviza „O sărbătoare de suflet, pentru vârstnici!”, evenimentul a adunat în sala Polivalentă „Nadia Comăneci” oameni a căror viață a fost marcată de trecerea timpului și de bogăția amintirilor.

          Inițiativa de a celebra vârstnicii din Onești a fost pusă în mișcare încă din anul 2012, la propunerea primarului Laurențiu Neghină, ca un gest de apreciere și recunoaștere a contribuției lor la comunitate și la trecutul localității. Astfel, în prima zi a lunii octombrie, orașul devine gazda unui eveniment special menit să aducă bucurie și sărbătoare în inimile celor care și-au dedicat o mare parte din viață pentru binele celor din jur.

          Această ediție a evenimentului a fost una deosebită, cu un spectacol de excepție susținut de legende precum Elena Comăneci și Gabriel Dorobanțu, care au încântat audiența cu talentul și harul lor. În plus, primăria municipiului Onești a avut onoarea de a premia nu mai puțin de 83 de cupluri care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie, subliniind astfel valoarea durabilității și a angajamentului în dragoste și viață de familie.

          Evenimentul a demonstrat încă o dată că, în Onești, familia și credința sunt valori fundamentale și pline de însemnătate. Comunitatea locală a arătat astfel că apreciază înțelepciunea și experiența celor mai în vârstă, precum și contribuția lor inestimabilă la construirea unei societăți mai bune.

          Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, în încheierea discursului său, a adresat un sincer „mulțumesc” vârstnicilor pentru lecțiile de viață pe care le transmit zi de zi, subliniind că datorită lor, comunitatea există și învață din experiența lor. Evenimentul a reprezentat un moment de bucurie și recunoștință pentru toți cei implicați, dovedind că vârstnicii reprezintă o comoară a cunoașterii și a înțelepciunii, ce merită să fie celebrată și onorată în fiecare zi.

           

          Recorduri termice în Bacău: Septembrie 2023, a patra lună de vară

            Luna septembrie a acestui an a adus cu sine o surpriză meteorologică de proporții în orașul Bacău, conform declarației profesorului Lucian Șerban.

            Temperaturile neobișnuit de ridicate în ultima lună au făcut ca septembrie 2023 să poată fi considerată a patra lună de vară a anului.

            Într-o analiză a datelor climatologice din ultimii 80 de ani, profesorul Șerban a dezvăluit că temperatura medie a lunii septembrie în Bacău a depășit valoarea de 19 grade Celsius doar în cinci situații, toate înregistrate după 1990.

            Totuși, anul acesta a adus o schimbare semnificativă, cu o medie de 19,6 grade Celsius, egalând recordul termic absolut înregistrat în anul 1994.

            Cu o diferență de 3,8 grade Celsius peste media multianuală pentru perioada 1970-2020, septembrie 2023 a reușit să intre în istoria recordurilor climatologice băcăuane.

            Ministerul Educației aduce Atelierele CRED în județul Bacău: Educație Deschisă pentru Dezvoltarea Competențelor-cheie

              Atelierele CRED, inițiate de către Ministerul Educației și cercetării și organizate în colaborare cu mai mulți parteneri, au revenit în județul Bacău, marcând astfel începutul celei de-a patra serii de evenimente sub numele sugestiv „Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă”. Această serie aduce în prim-plan toate tipurile de Resurse Educaționale Deschise dezvoltate în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED.

              Resursele Educaționale Deschise (RED) includ o gamă variată de materiale, de la documente de politici educaționale, ghiduri metodologice și programe școlare pentru opționale integrate, până la resurse educaționale digitale și analize de cercetare. Toate acestea alcătuiesc un fond educațional valoros pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar din România.

              Atelierele CRED se desfășoară în toate județele țării, cu un total de 129 de ateliere programate între septembrie și noiembrie 2023. Participanții, peste 3.300 în total, au ocazia să se implice activ în discuții și să adreseze întrebări lectorilor. Această interacțiune are ca scop valorificarea experienței participanților în implementarea curriculumului național axat pe competențe-cheie.

              Fiecare Atelier CRED are o durată medie de 4 ore și vizează cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, precum și alte categorii de profesioniști din domeniul educației, cum ar fi directori de școli, cadre didactice debutante, metodiști, inspectori de specialitate și reprezentanți de asociații sau organizații non-guvernamentale.

              În județul Bacău, primul atelier din Seria IV a avut loc la Școala Gimnazială „Explorator Teodor Gheorghe Negoiță” din Sascut, pe data de 29 septembrie 2023. Acest eveniment a fost dedicat învățătorilor din mediul rural din zona înconjurătoare și a fost condus de către profesorul doctor Gabriel Leahu, coordonator local al formării CRED, și inspectorul școlar Nicoleta Gărgăun, expert în grupul țintă CRED. Atelierul a abordat subiectul Ghidurilor metodologice pentru învățământul primar, dezvoltate în cadrul Proiectului CRED, și a inclus prezentări și exemple de bune practici din partea unor experți și profesori din teren.

              Proiectul „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED reprezintă o inițiativă importantă pentru sistemul de învățământ românesc, având ca scop îmbunătățirea calității educației primare și gimnaziale. Acest proiect este parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin intermediul Strategiei privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii. Finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, CRED implică 12 parteneri instituționali, inclusiv Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, 8 Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și 3 Inspectorate școlare.

              Pentru mai multe informații despre proiectul CRED și activitățile sale, puteți accesa www.educred.ro sau pagina de Facebook „Proiectul CRED”. Aceste resurse sunt disponibile pentru a sprijini eforturile de îmbunătățire a educației în România și pentru a încuraja inovația și dezvoltarea continuă a cadrelor didactice din țară.

              Au furat componente din vagoanele CFR. Perchezitii la suspecți – VIDEO

              La data de 01 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău, cei din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, împreună cu polițiști din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Oneşti și luptători pentru acțiuni speciale au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în comuna Ștefan cel Mare, la persoane bănuite de furt calificat.

              Din cercetări a reieșit că, în luna septembrie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras mai multe componente de la vagoanele CFR din Stația CF Borzești, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 27.000 de lei.

              În urma activităților investigativ-operative, polițiștii de la transporturi au identificat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 40 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, bănuiți de comiterea faptei.

              În urma administrării probelor, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, a doi bărbați dintre cei în cauză, de 29 respectiv 40 de ani, aceștia fiind introduși în Arestul I.P.J. Bacău.

              Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și celor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

              Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

              Tg Ocna: În drum spre picnic, un bărbat de 61 de ani și-a înjunghiat soția apoi s-a sinucis

              Șocantul incident de la limita dintre județele Vrancea și Bacău a lăsat o comunitate în stare de șoc și a pus în alertă autoritățile locale. Un bărbat din Târgu Ocna a atacat brutal soția sa cu o armă albă, evenimentul având loc în timpul unei călătorii aparent obișnuite către lacul Sascut pentru un picnic, relatează ProTV.

              Conform informațiilor oferite de anchetatori, cuplul în vârstă de 61 de ani a plecat ieri din Târgu Ocna cu mașina, în căutarea unei zile de relaxare la malul lacului. Cu toate acestea, o ceartă apărută pe parcursul călătoriei a escaladat într-un mod terifiant. Bărbatul s-a năpustit asupra soției sale cu o armă albă și i-a provocat multiple răni grave.

              În momentul în care a văzut sângele vărsat, agresorul s-a panicat și a crezut că și-a ucis soția. Copleșit de remușcări și de frică, a părăsit în grabă mașina și s-a refugiat într-o pădure din apropiere, unde și-a pus capăt zilelor într-un gest extrem.

              Cu toate acestea, femeia, în ciuda rănilor grave și a hemoragiei masive, a reușit să își sune fiul și să ceară ajutor. Fiul a alertat imediat serviciile de urgență și a furnizat indicații pentru a-i ajuta pe salvatori să o găsească.

              Femeia a fost transportată la Spitalul Județean din Bacău, unde medicii se luptă acum să îi salveze viața. Starea sa rămâne critică, iar echipa medicală depune eforturi susținute pentru a-i acorda asistența necesară.

              Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla motivele care au dus la această tragedie și pentru a aduna dovezi despre cele întâmplate. De asemenea, ei vor audia membrii familiei pentru a obține mai multe informații despre evenimentul șocant de pe drumul către Sascut. Comunitatea locală este profund afectată de acest incident și își exprimă compasiunea față de victima agresiunii și familia sa.

              Artistul care pictează cu ochii

              Andrei Fokkink, un artist din Olanda cu dizabilități fizice severe, a devenit o sursă de inspirație pentru iubitorii de artă din România. Originar din Bacău, el s-a întâlnit cu Anrei Muit, președintele Asociației Betania.

              Cu o viață marcată de provocări, Andrei Fokkink a reușit să transforme adversitatea în artă. Artistul, care locuiește în orașul Enschede din Olanda, a dezvoltat un talent unic de a crea desene folosind doar mișcările ochilor, controlând un computer specializat. Această tehnologie i-a permis să-și pună în valoare creativitatea și să devină o voce puternică în lumea artei.

              Cu origini în Bacău, România, Andrei a simțit întotdeauna o legătură profundă cu țara sa natală și a decis să folosească talentul său pentru a sprijini o cauză bună. Acesta a colaborat cu Asociația Betania din Bacău, o organizație non-profit dedicată susținerii persoanelor cu dizabilități.

              Prin intermediul colaborării sale cu Asociația Betania, Andrei Fokkink și-a adus creațiile unice în atenția publicului românesc.
              Pe viitor, artistul promite că vor urma și alte colaborări și evenimente artistice. „We’ll be back,” a anunțat Andrei Muit.

              Andrei Fokkink demonstrează că arta poate depăși orice obstacol și poate aduce schimbări pozitive în lume. Cu o viziune artistică unică și o determinare remarcabilă, acest artist cu dizabilități severe continuă să inspire și să impresioneze cu creațiile sale, lăsându-ne cu așteptări ridicate pentru viitorul său în lumea artei.

              Creațiile sale pot fi admirate aici: https://www.andreitekent.nl/galerie-andrei/

              Matematica libertății și iubirii evanghelice

              Ființăm într-o lume în care, de cele mai multe ori, cunoașterea lui Dumnezeu, viața noastră, precum și gândirea sunt înțelese greșit. Nu este surprinzător faptul că noțiuni importante, precum cele de libertate și de iubire, sunt incorect înțelese și interpretate. Am dori, în cele ce urmează, să ne oprim asupra unui aspect esențial: care este raportul dintre libertatea lui Dumnezeu și libertatea omului. De la bun început, însă, trebuie să admitem faptul că libertatea absolută și necondiționată aparține doar lui Dumnezeu, în timp ce autonomia umană este întotdeauna determinată și, în consecință, una care nu poate fi absolută. Dumnezeu nu trăiește în cadrul unor categorii. El este! El nu este definit și influențat în niciun fel de vreo necesitate interioară sau de circumstanțe exterioare, nici în actul de creație și nici în relațiile cu lumea. El nu este constrâns nici din interior și nici din afară. El nu este niciodată, dacă-mi permiteți, la timpul trecut. Este întotdeauna în mod suprem și activ. Omul… dimpotrivă, își trage existența din voia lui Dumnezeu. A existat un timp în care el nu era. A fost un moment în care a fost dorit și chemat la existență și, de atunci, începe ființarea și libertatea sa. Prin urmare, nu se poate pune problema unei libertăți absolute, în sensul uneia care se definește pe ea însăși. Ea este dată, deci este limitată!
              Omul nu își alege și nu își definește natura. Natura umană, oricare ar fi măreția vocației sale, este un dat. Nu există decât un punct în care omul posedă putere fără limite. Acesta este actul care-i permite a da, sau nu, inima sa. Sfântul Maxim Mărturisitorul, exprimându-se cu privire la libertate, ne arată că Dumnezeu poate totul, în afara unui singur lucru: El nu poate constrânge niciuna dintre creaturi să-L iubească, pentru că a iubi reprezintă libertatea absolută. În afara unei libertăți supreme, care să se poată refuza sau da, actul iubirii este imposibil.
              Într-un pasaj din cartea profetului Isaia, ce poate fi parcurs la vecernia Nașterii Domnului, citim că înainte chiar de a distinge binele de rău, Copilul care va fi Mântuitorul lumii, din iubire va alege binele tuturor. Doar o ființă perfect normală și sănătoasă nu poate să se înșele atunci când alege Viața, Binele și pe Dumnezeu, contra morții, distrugerii și a răului. Prin dragostea Fiului, Cerul așterne rouă de sens peste viețile noastre! Să-I urmăm bucuroși! Lecția este pentru noi, cei neliberi afară de El!

              Inspector scolar,
              pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

              Duminica a XXVI-a din Timpul de Peste An (A)

              Isus ne provoacă în fragmentul evanghelic din această duminică (Mt 21,28-32) să ne întrebăm care este modul în care noi ne raportăm la Dumnezeu și dacă împlinim sau nu cuvântul său.
              Și pentru a face acest lucru, se folosește din nou de un exemplu, de parabola celor doi fii trimiși să lucreze în vie: „Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. A venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus”.
              În cei doi fii care spun ceva și apoi se contrazic, este prefigurată inima noastră împărțită. Contradicția este prezentă în viața noastră, ca și cum am avea două inimi: una care spune „da” și alta care o contrazice.
              Este important să cerem de la Dumnezeu ca inima noastră să nu fie împărțită, să nu avem două inimi care luptă între ele: cea a cuvintelor și cea a faptelor, inima aparenței sau a ipocriziei și cea a sincerității.
              Atunci când ne prefacem, când acționăm doar pentru a atrage atenția sau simpatia altora suntem asemenea fiului care spune „da” și apoi nu face. Acționăm ca niște simpli actori.
              Cei doi frați din parabolă sunt egali, au aceeași viziune cu privire la tatăl: tatăl este unul care poruncește, un stăpân în fața căruia ori te supui, ori te revolți.
              Dacă îl vedem și noi astfel pe Dumnezeu, atunci avem nevoie de convertire, avem nevoie să ne schimbăm ideea cu privire la Dumnezeu. Nu vrem să fim nici rebeli, nici sclavi. Dincolo de revoltă și de supunere putem descoperi că Dumnezeu Tatăl este iubire și libertate.
              Acest lucru îl descoperă fiul care spune: „Nu vreau”. El se gândește măcar că Dumnezeu va respecta libertatea, că poate să nu meargă fără a fi pedepsit sau refuzat.
              Celălalt, care spune „da” și nu merge, îl vede pe tatăl său doar ca pe un stăpân, și îl minte, pentru că se teme de el. Nici nu intuiește că poate exista libertate. Minciuna ne ia libertatea și ne ține sclavi.
              Dumnezeu ne trimite astăzi și pe noi să lucrăm în via sa. Care este răspunsul nostru? Mântuirea depinde de fapte, nu de cuvinte frumoase.

              Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău

              Voie bună la Cursele Urbane

              Peste 800 de participanți au luat startul în ultima zi a lui septembrie la Cursele Urbane, un eveniment organizat de Fundația Comunitară Bacău. A fost un eveniment plin de voie bună, culoare, o bună ocazie de a aduce băcăuanii împreună și pentru a susține proiecte comunitare.

              Au fost mai multe curse derulate pe categorii de vârstă și diferite distanțe, atât la feminin cât și masculin, dar și probe pe echipe. Evenimentul a demonstrat implicarea comunității și a adus bucurie tuturor.

              Detalii despre Cursa Urbană veți afla din ediția de luni, 2 octombrie, a ziarului Deșteptarea.

              Succes remarcabil la penultima sterilizare în Bacău

                Un proiect de sterilizare gratuită a câinilor a avut parte de un succes remarcabil în Bacău, la cea de-a șaptea campanie desfășurată în cadrul Adăpostului Primăriei Municipiului Bacău, anul acesta. Dacă în 2019, la prima campanie, doar 12 căței au fost sterilizați, ieri, 52 de câini au trecut pragul cabinetului medical veterinar, ceea ce ridică la 352 numărul câinilor de anul acesta.

                Această creștere semnificativă în numărul de animale sterilizate este rezultatul eforturilor depuse de organizatori pentru informarea și promovarea beneficiilor sterilizării în comunitatea locală. Bacăuanii au răspuns pozitiv și au așteptat cu nerăbdare următoarea campanie.

                Următoarea campanie de sterilizare gratuită este programată pentru vineri, 27 octombrie 2023, însă organizatorii atrag atenția că aceasta va fi ultima campanie din acest an. Cu toate că rezultatele pozitive încurajează, nu este încă clar dacă proiectul va continua în 2024. Pentru înscrieri și mai multe informații, vă rugăm să sunați la numărul de telefon ☎️ 0234-547.427.

                Sterilizarea este o măsură esențială pentru controlul populației de câini fără stăpân și pentru prevenirea suferinței animalelor. Eforturile depuse de comunitatea din Bacău în această direcție merită recunoaștere și susținere, iar fiecare câine sterilizat reprezintă un pas înainte în direcția protejării și îngrijirii animalelor.

                Lansarea cărții „Comuna Ștefan cel Mare, jud. Bacău – leagăn voievodal”

                Ștefan cel Mare, o comună aflată în inima județului Bacău, a fost scena unui eveniment cultural de excepție, marcând lansarea cărții „Comuna Ștefan cel Mare, jud. Bacău – leagăn voievodal” scrisă de talentata autoare Maria Dohotaru. Lansarea cărții a avut loc într-un cadru solemn și festiv, la care au participat personalități de marcă din lumea literară și culturală.

                Unul dintre momentele de mare însemnătate a fost recitalul extraordinar de muzică la pian susținut de doamna Corina Vlad Diaconescu, o pianistă de excepție, care a încântat publicul cu interpretarea sa plină de pasiune și talent.

                Evenimentul a fost onorat și de prezența domnului profesor dr. Narcis Zărnescu, un critic și istoric literar de renume, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). De asemenea, domnul Zărnescu este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România și șef al revistei „Academica” a Academiei Române. El a adus un aport valoros în cadrul evenimentului prin discursul său inspirat.

                De asemenea, invitat special a fost și domnul profesor și istoric Corneliu Stoica, laureat al premiului Eudoxiu Hurmuzaki acordat de Academia Română. Acesta este inclus în Enciclopedia Reprezentanților Scrisului Istoric Românesc al Academiei Române și a adus cu el o vastă expertiză în istoria locală și culturală.

                Această lansare de carte a adus în prim-plan nu doar talentul literar al autoarei Maria Dohotaru, ci și bogăția culturală a comunei Ștefan cel Mare și a județului Bacău. Evenimentul a fost o ocazie deosebită pentru comunitatea locală de a se conecta cu istoria și tradițiile sale, subliniind importanța literaturii și culturii în promovarea identității locale.

                Cartea „Comuna Ștefan cel Mare, jud. Bacău – leagăn voievodal” reprezintă o contribuție semnificativă la cunoașterea și aprecierea patrimoniului cultural și istoric al regiunii și va rămâne cu siguranță o resursă valoroasă pentru viitoarele generații.

                Târgu Ocna: Femeie surprinsă aruncând ilegal gunoiul în oraș – VIDEO

                  Primarul orașului Târgu Ocna, Cristian-Aurelian Ciubotaru, a făcut un apel pentru menținerea curățeniei în oraș, subliniind eforturile constante depuse de autorități pentru promovarea unui mediu sănătos și curat, după un incident regretabil care a atras atenția asupra necesității respectării regulilor de gestionare a deșeurilor.

                  Chiar dacă autoritățile locale, în colaborare cu Salubritate Sc Cupt SA Târgu Ocna, au implementat măsuri eficiente, precum colectarea selectivă, distribuirea sacilor pentru deșeurile reciclabile, campanii gratuite pentru colectarea voluminoaselor și vegetale, precum și preluarea materialelor din construcții, unii concitadini au ales să ignore aceste eforturi.

                  Primarul spune că, cu ajutorul sistemului de supraveghere video, în colaborare cu Poliția orașului Târgu Ocna, va fi identificată femeie care a aruncat ilegal gunoiul pe străzile orașului.

                  Primarul Ciubotaru a subliniat importanța unității comunității în menținerea unui oraș curat și sănătos, cu respect față de mediul înconjurător.
                  Autoritățile orașului continuă să încurajeze cetățenii să respecte regulile privind gestionarea deșeurilor și să colaboreze pentru a păstra orașul lor curat și frumos, un loc în care fiecare să se bucure de o viață sănătoasă și prosperă.