joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 689

Pentru Constantin Popovici, 2023 se va încheia în… 2024

Campion mondial la sărituri de la mare înălțime, sportivul antrenat de Adrian Gavriliu la CSM Bacău se pregătește să devină primul român care-și adjudecă Trofeul King Kahekili destinat câștigătorului seriei Red Bull Cliff Diving. Programată inițial luna aceasta, ultima etapă din Red Bull Cliff Diving, de la Auckland (Noua Zeelandă) a fost amânată pentru data de 28 ianuarie

Un an ca nicicare altul

Un an de excepție. Numai bun de înrămat. Cu o serie de premieri istorice pentru Constantin Popovici. Săritorul în apă în vârstă de 35 de ani de la CSM Bacău a cucerit în primăvară, la Fort Lauderdale (Statele Unite ale Americii) Cupa Mondială la platformă 27 de metri, pentru ca în vară să-și adjudece și titlul mondial la aceeași probă cu ocazia întrecerilor derulate în Japonia, la Fukuoka, adică acolo unde celălalt Popovici din natația românească, David, a dat greș. După succesele din Cupa Mondială și Campionatul Mondial, Costa Popovici se pregătește pentru o altă lovitură: câștigarea seriei Red Bull Cliff Diving, al cărei lider categoric este. „CSMeul” ar fi primul român care ar triumfa în această competiție super-spectaculoasă și super-urmărită pe întregul glob. Și pentru că 2023 este un an ca nicicare altul, el se va încheia pentru Costa în… 2024! Mai exact, în ultimul weekend din ianuarie, odată cu etapa de final a Red Bull Cliff Diving de la Auckland, din Noua Zeelandă.

Fără niciun fel de riscuri

În mod normal, ediția 2023 a Red Bull Cliff Diving trebuia să aibă punctul terminus în… 2023. Luna aceasta, pe 18 și 19 noiembrie. Numai că etapa de la Auckland, care va trage cortina peste competiție a fost amânată pentru 27 și 28 ianuarie. Motivul? Restricții de ordin temporar menite să conserve eco-sistemul în Waitemata Harbour, zona ce va găzdui etapa de Cliff Diving din Noua Zeelandă. „Etapa implică prezența celor mai buni 24 de săritori de la mare înălțime. Respectăm pe deplin acest răhui (n.r. un concept local de protecție ecologică) și scopurile sale de a proteja căile noastre navigabile, iar prioritatea noastră este de a oferi publicului și sportivilor cadrul ideal, fără nici cel mai mic risc din acest punct de vedere”, a declarat managerul general al Red Bull Noua Zeelandă, James Mac Vicar, care a anunțat că la etapa din ianuarie sunt așteptați peste 30.000 de spectatori.

Fruntaș, cu 832 de puncte

Așadar, și runda finală a Red Bull Cliff Diving 2023 va fi ca un magnet pentru public. Nici nu se putea altfel, de vreme ce la Paris, de exemplu, unde Popovici a triumfat într-un decor având ca fundal Turnul Eiffel, au venit aproape 50.000 de oameni, iar la întrecerile din Italia de la Polignano a Mare (acolo unde în 2015 au fost prezenți 70.000 de spectatori!), asistența de anul acesta a fost de peste 35.000 de fani. „Să concurezi în fața unui public format din câteva zeci de mii de oameni veniți special din toate colțurile lumii este ceva special. Iar să triumfi în fața lor, ar fi cu adevărat fantastic”, mărturisea, în vară, Constantin Popovici, care conduce în ierarhia generală cu 832 de puncte. Pe locul secund îl găsim pe britanicul Aidan Heslop, cu 699 de puncte, iar pe trei pe spaniolul Gimeno, cu 573. Celălalt român prezent în competiție, Cătălin Preda e al patrulea, cu un punctaj de 528, iar legenda Gary Hunt încheie Top 5, cu 442 puncte.

O luptă în doi

Lupta pentru titlu se va da în doi. Între Constantin Popovici și mult mai tânărul său adversar, britanicul în vârstă de 21 de ani, Aidan Heslop. Calculele sunt clare. Și-l dau ca mare favorit pe sportivul CSM Bacău. Concret, dacă Heslop câștigă în Noua Zeelandă, Costa nu are voie să coboare mai jos de locul 5 în ierarhia de etapă. Iar dacă Heslop nu triumfă, Popovici poate să nu-și mai facă griji: al său va fi Trofeul King Kahekili! Interesant este că românul putea să devină câștigătorul sezonului încă din etapa a cincea, desfășurată în septembrie, la Mostar. Numai că în Bosnia și Herțegovina, acolo unde în 2019 a devenit al doilea sportiv din istoria celei mai spectaculoase întreceri de high diving care a avut o săritură notată cu cinci de 10, Costa a acuzat o accidentare la picior ce l-a împiedicat să sară la antrenamente și i-a condiționat prestația în cele două zile de concurs. Ca urmare, Popovici s-a clasat al cincilea în ierarhia generală, podiumul fiind revendicat, în ordine, de Gimeno, Preda și Heslop.

Tot răul spre bine

„Nu a fost cel mai bun weekend din acest sezon pentru mine. A fost o etapă extrem de dificilă, în care am încercat să pierd cât mai puține puncte. Urmează o pauză de două luni până la etapa din Noua Zeelandă, timp în care trebuie să mă refac din punct de vedere fizic. Mă voi pregăti intens pentru runda de la Auckland deoarece îmi doresc enorm să câștig Trofeul King Kahekili”, spunea, în septembrie, după Mostar, Costa Popovici. Între timp, însă, etapa de la Auckland a fost amânată cu două luni, ceea ce-i convine de minune liderului. Și asta pentru că accidentarea de la picior a continuat să-i dea o vreme bătăi de cap lui Costa, care luase chiar în calcul să-și schimbe seria de sărituri și să opteze pentru una cu un coeficient de dificultate mai scăzut. „Din fericire, lucrurile s-au aranjat cum nu se poate mai bine, iar acum nu mai trebuie să schimb nimic. Până în ianuarie voi fi apt sută la sută”, a punctat campionul CSM Bacău.

Pe mai multe fronturi

Aflat la Bacău, acolo unde se antrenează zilnic în Bazinul de Natație, Costa se află în grafic cu pregătirile. „Avem ca ținte etapa de final din Red Bull, din ianuarie și Mondialele de la Doha, din februarie, la care Costică va concura atât la 10 metri, cât și la 27 metri”, a explicat antrenorul Adrian Gavriliu. Mondialele sunt ultima posibilitate pentru Constantin Popovici de a se califica la Olimpiada de la Paris în proba de platformă 10 metri; deocamdată, Jocurile Olimpice nu includ și platforma de 27 metri. „Din cele șase sărituri de la zece metri, doar două au o parte comună cu platforma de 27 metri. Restul sunt total diferite, ceea ce presupune, practic, o pregătire pe două fronturi. Există însă șanse reale ca Popovici să obțină viza de Paris; pentru asta, ar trebui să ajungă în semifinale la 10 metri”, a adăugat Gavriliu. Până la semifinalele de la Doha și la viza de Paris, Costa Popovici are o misiune precisă în Noua Zeelandă: să devină primul român triumfător în Red Bull Cliff Diving. La începutul lui 2024, în contul lui…2023!

De la Diem la Zelenski

Ngô Đình Diệm a fost președintele Vietnamului de Sud între 1955 și 1963, perioadă marcată de o serie de provocări și conflicte. Diệm, un lider autoritar și naționalist, a încercat să consolideze puterea în jurul guvernului său, ignorând adesea opoziția și suprimând criticii. În timpul președinției sale, au apărut nemulțumiri legate de corupție, abuzurile drepturilor omului și politica discriminatorie împotriva minorităților religioase, în special a budhiștilor. Aceste probleme au alimentat tensiunile și nemulțumirile în rândul populației.

În 1963, nemulțumirile s-au intensificat, culminând cu o lovitură de stat militară care l-a înlăturat pe Diệm de la putere și a dus la sfârșitul tragic al vieții sale. Membri ai propriei armate au organizat lovitura de stat și l-au capturat pe Diệm la 1 noiembrie 1963. A doua zi, el și fratele său au fost găsiți morți într-o mașină militară.

Permiteți-mi să fac niște completări. Corupție? Da, desigur, dar asta nu deranja prea mult SUA, care-l adusese la putere și care-l susținea. Mai degrabă, modul în care trupele lui Diệm erau învinse de Viet Cong a deranjat mult guvernul american, care a decis să-l schimbe. Desigur, lovitura de stat a fost executată de Armata sud-vietnameză, dar coordonarea a fost făcută de SUA.

Acum, să ne întoarcem în zilele noastre. Volodîmîr Oleksandrovici Zelenski este președintele Ucrainei din 2019 până în 2023, cel puțin. Zelenski, un lider autoritar și naționalist, a încercat să consolideze puterea în jurul guvernului său, ignorând adesea opoziția și suprimând criticii. În timpul președinției sale, au apărut nemulțumiri legate de corupție, abuzurile drepturilor omului și politica discriminatorie împotriva minorităților naționale dar și a cultelor, în special a ortodocșilor legați de Patriarhia Moscovei. Aceste probleme au alimentat tensiunile și nemulțumirile în rândul populației.

La Kiev a început noaptea cuțitelor lungi. E Z contra Z: Zelenski contra Zalujnîi. Șeful armatei tocmai i s-au arătat niște pisici: șeful trupelor speciale a fost demis, iar un adjunct al său a fost asasinat într-un accident domestic: a primit cadou, de ziua sa, niște grenade, iar una i-a explodat în față. Zvonurile cu privire la înlocuirea șefului Armatei, care s-a contrazis de multe ori cu președintele, au început să circule insistent; Zalujnîi a cerut în nenumărate rânduri retrageri strategice care să permită supraviețuirea trupelor și a tehnicii de luptă, Zelenski, în schimb, nu a fost de acord și a cerut să se țină cu orice preț pozițiile, ceea ce a dus la zeci de mii de victime în rândul militarilor și la distrugerea majorității blindatelor primite din Occident.

Interesant este că acest conflict la vârf este în afara jocului permis de SUA; americanii ar dori cel puțin înghețarea conflictului pentru a se concentra pe Orientul Mijlociu și Taiwan; dar pentru asta au nevoie de alt lider care să „vândă” povestea armistițiului. Zelenski nu poate să dea înapoi după ce un an întreg a spus că nu va exista pace până când Ucraina nu-și recuperează toate teritoriile, ba a mai dat și o lege care interzice orice negociere cu rușii. Mulți cetățeni ucraineni au fost ridicați de poliția secretă pentru că s-au declarat în convorbiri private în favoarea unui armistițiu.

Mai mult, Zelenski nu poate da înapoi pentru că asta l-ar costa viața; ultranaționaliștii gen Azov sau Kraken i-ar lua beregata dacă ar propune pace cu rușii. De aceea, americanii au nevoie de un nou lider la butoane în Ucraina, unul care să poată face pace pe moment cu rușii.

Din acest motiv, e foarte posibil ca Zelenski să nu mai apuce Anul Nou. Istoria ne arată că atunci când marionetele manipulate de americani se defectează, urmează o intoxicație cu plumb. În orice caz, ideea unui armistițiu care să înghețe conflictul și să dea posibilitatea trupelor ucrainene să se refacă, chiar dacă asta înseamnă cedarea de teritorii, pare să placă foarte mult americanilor.

Însă, pe ruși i-a întrebat cineva dacă vor armistițiu?

Fotbal/ Liga a III-a: Un nou derby băcăuan: Aerostar- CSM

Un derby băcăuan după altul. Sâmbăta trecută, FC Bacău s-a impus, în mod surprinzător, dar meritat, cu 2-0, în fieful viceliderei Seriei 1, CSM Bacău, care a ratat, astfel, posibilitatea de a urca pe locul 1. Vineri, CSM Bacău va înfrunta cealaltă concitadină, Aerostar, de data aceasta în deplasare.

„Aviatorii” antrenați de Mișu Ionescu și Andrei Vatră au ajuns pe penultima poziție a seriei ca urmare a celor două înfrângeri la rând cu Șomuz Fălticeni și Știința Miroslava.

Asta după ce se impuseseră cu 1-0 în fața liderei Foresta Suceava și remizaseră la Vaslui. Prin urmare, Aerostar are datoria de a reveni pe linia de plutire, chiar dacă va avea în față o formație, cea antrenată de Cristi Popovici, care nu-și mai poate permite nici ea prea mulți pași greșiți.

„CSMeii” continuă să vâneze fotoliul de lideri, așteptând oricând un pas greșit al Forestei, însă nu vor avea viață ușoară pe „Aerostar”, contra unei grupări care mizează mult pe elanul tinereții și pe condiția fizică. Cea de-a treia echipă băcăuană din Seria 1, FC-ul pregătit de Costel Enache are, cel puțin teoretic, o misiune ușoară, întâlnind, tot vineri, pe propriul teren de la Ruși Ciutea, „lanterna roșie” Rapid Brodoc.

Așa cum aminteam, „alb-roșii” vin după victoria tonifiantă de pe „Letea” și pornesc ca favoriți contra unei echipe despre care se vorbește tot mai insistent că o poate lua pe urmele Darabaniului. De notat că mijlocașul FC Bacău, Diego Burlacu a evoluat miercuri, în minutele de final ale partidei pe care reprezentativa Under 17 a României a încheiat-o la egalitate, 0-0, cu Norvegia, la Buftea, în turneul de calificare la Euro 2024; de bun augur!

În ceea ce o privește pe Viitorul Curița, divizionara C băcăuană care activează în Seria 5, aceasta revine pe teren propriu unde sâmbătă se va confrunta cu una dintre cele mai bune apărări din campionat, cea a brașovenilor de la Kids Tâmpa.

Seria 1

Programul etapei a 13-a/ vineri, 17 noiembrie, ora 14.00: Aerostar Bacău- CSM Bacău, FC Bacău- Rapid Brodoc. Sâmbătă, 18 noiembrie, ora 14.00: Șomuz Fălticeni- Foresta Suceava, CSM Vaslui- Știința Miroslava. Bucovina Rădăuți stă.

Clasament

1 Foresta Suceava              10              7              2              1              27-12              23p.

2 CSM Bacău                            10              7              0              3              16-8              21p.

3 Bucovina Rădăuți              11              4              5              2              16-11              17p.

4 Știința Miroslava              11              5              1              5              16-15              16p.

5 CSM Vaslui                            11              3              5              3              18-17              14p.

6 FC Bacău                            11              3              3              5              13-16              12p.

7 Șomuz Fălticeni              11              2              5              4              13-19              11p.

8 Aerostar Bacău              11              3              2              6              10-16              11p.

9 Rapid Brodoc              10              2              1              7              8-23              7p.

Seria 5

Programul etapei a 13-a/ vineri, 17 noiembrie, ora 14.00: AFC Odorheiu Secuiesc- Sepăsi OSK Sfântu Gheorghe 2. Sâmbătă, 18 noiembrie, ora 14.00: Ciucaș Târlungeni- Olimpic Zărnești, KSE Târgu-Secuiesc- ACS SR Municipal Brașov, Olimpic Cetate Rășnov- AFC Câmpulung Muscel 2022, Viitorul Curița- Kids Tâmpa Brașov.

Clasament

1 Olimpic Cetate Râșnov                            12              9              1              2              32-13              28p.

2 AFC Câmpulung Muscel 2022              12              9              1              2              25-8              28p.

3 Olimpic Zărnești                                          12              7              3              2              35-17              24p.

4 AFC Odorheiu Secuiesc                            12              6              4              2              20-8              22p.

5 ACS Kids Tâmpa Brașov                            12              5              5              2              18-9              20p.

6 Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2              12              4              1              7              22-22              13p.

7 Viitorul Curița                                          12              3              2              7              19-27              11p.

8 Ciucaș Târlungeni                                          12              3              2              7              11-24              11p.

9 KSE Târgu-Secuiesc                            12              3              2              7              11-25              11p.

10 SR Municipal Brașov                            12              0              1              11              4-44              1p.

 

 

Judo/ Cupa Europeană de Cadeți: Ioana Cociorbă (SCM Bacău), bronz continental în Ungaria

Știți cum se spune: nu există doi fără trei. Zicala e confirmată și de judoka SCM Bacău, Ioana Cociorbă. După cele două medalii de bronz cucerite în 2023 la Balcaniadele U18 și U21 din Macedonia de Nord, respectiv Bosnia și Herțegovina, a mai venit un bronz internațional.

De data aceasta weekendul trecut, cu prilejul Cupei Europene pentru Cadeți (Under 18), de la Gyor (Ungaria), care a reunit pe spațiile de luptă 512 de competitori (349 la masculin și 163 la feminin) din 28 de țări.

Ioana Cociorbă a participat la +70 kg, acolo unde a început cu dreptul, câștigând primul meci susținut în compania reprezentantei Lituaniei. A urmat confruntarea pentru accederea în semifinale, pe care Ioana a pierdut-o în fața campioanei României, Daria Tudorache, care și-a adjudecat, de altfel, și întrecerea din Ungaria.

În recalificări, sportiva antrenată de Constantin Manole s-a impus contra slovacei Diana Fekiacova, pentru ca în lupta pentru bronz să triumfe în dauna polonezei Nicole Widlak.

Cealaltă reprezentantă a SCM Bacău la Cupa Europeană U18 de la Gyor, vice-campioana balcanică de cadeți Rebeca Drobotă a avut, la rândul său, o comportare bună, chiar dacă, ținând cont și de numărul mare de concurenți- 35- prezenți la categoria sa de greutate, 57 kg, nu a urcat pe podium.

„Țin să le felicit pe fete și să le urez succes la viitoarele competiții naționale și internaționale”, a declarat antrenorul Ioanei Cociorbă și a Rebecăi Drobotă, Constantin Manole.

Trenule, mașină mică

În 1868, scriitorul francez Teophile Gautier profețea că „în curând, gările vor deveni noile catedrale ale umanității, centrele spre care duc toate drumurile”. La mai bine de un veac și jumătate distanță, omenirea continuă să frecventeze „catedralele” lui Gautier. Să creadă în drumul de fier. Și să se încreadă în el.

În lumea civilizată, o călătorie cu trenul este plăcută, confortabilă și la îndemână. Iar dacă excludem trenurile de mare viteză, nici nu-i prea scumpă. Conducerea Căilor Ferate din Italia anunța că în lunile iulie și august s-a înregistrat un total de 75 de milioane de călători cu trenul în Peninsulă. Ok, vorbim de vârf de sezon, inclusiv turistic, iar Italia este campioană în materie.

Dar 75 milioane, Doamne-Dumnezeule, înseamnă cam de patru ori populația României! Și vorbim de numai două luni. Până la urmă e o chestiune de mentalitate și de condiții. Iar cei doi factori se intercondiționează, firește. De mentalitate: în lumea civilizată cu trenul faci naveta, călătorii de plăcere, de afaceri sau de necesitate, în timp ce la noi, să mergi cu trenul reprezintă, pentru mulți, o înjosire:

„Te-ai dus cu trenul? Pe bune acum, cu trenul?!”. Și de multe ori chiar e o înjosire ținând cont de starea gărilor și a trenurilor. Ca să nu mai vorbim de întârzieri: de curiozitate, verificați parcursul trenurilor de noapte Bacău- București și vă veți convinge. Iar dacă vreți să călătoriți la mare cu trenul în sezonul estival, aveți o singură șansă: să vă procurați bilete încă din momentul în care se pun în vânzare, cu 30 de zile înainte. Altfel, aleluia! Ați zice că, având în vedere numărul mare de solicitări, CFR-ul se va grăbi să multiplice numărul curselor către Litoral. Aș! Cui îi pasă?

Ce-i al statului, adică al tuturor este, de fapt, al nimănui. Cât despre starea gărilor, de multe ori o întrece pe cea în care se află trenurile patriei. Nu are nimeni pretenția ca gara din Pașcani să arate precum un mic muzeu așa cum e cea din Taormina- Giardini ori ca Ploiești Sud să poată rivaliza cu Stazione Santa Maria Novella din Florența, acea bijuterie arhitectonică semnată de Gruppo Toscano condus de Giovanni Michelucci. Mică paranteză: cunosc pe cineva- altfel, om umblat- care, ajuns la Roma Termini, a crezut că a nimerit într-un mall, nu în gară. Din acest punct de vedere, putem sta în pace: nu există niciun risc ca Gara de Nord București să fie confundată cu vreun lanț de magazine de firmă. Revenind, mi-aș dori ca gara din Bacău, de exemplu, să arate așa cum era în urmă cu 40 de ani.

Țin minte perfect cum, în 1983, după lucrările de extindere și modernizare, ți-era mai mare dragul să urci la etaj, pentru a completa un buletin Pronosport sau să cobori în pasaj, pentru a vedea ce mai e nou în vitrina de „cosmetice”. Acum, ți-e și groază să ajungi în gară, fie doar și pentru a aștepta pe cineva. În loc de catedrală, avem o biată biserică de țară, uitată de vreme, de Bunul Dumnezeu și- mai trebuie spus?- de factorii în drept.

Săptămâna sportivă băcăuană, în cifre

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor

Rezultatele etapei a zecea

CSU din Suceava- CSM Constanța 25-31, SCM Politehnica Timișoara- CSM Vaslui 29-25, Dinamo București- Potaissa Turda 43-34, CSM Bacău- Minaur Baia Mare 27-27, HC Buzău 2012- CSM Sighișoara 28-25, Universitatea Cluj- CSM București 28-32, Steaua București- CSM Focșani 2007 37-31.

Programul etapei viitoare/ vineri, 17 noiembrie: CSM Constanța- Politehnica Timișoara, CSM Vaslui- Dinamo București. Sâmbătă, 18 noiembrie: Potaissa Turda- HC Buzău 2012, CSM Sighișoara- Steaua București. Duminică, 19 noiembrie: Minaur Baia Mare- Universitatea Cluj, CSM București- CSU din Suceava, CSM Focșani 2007- CSM Bacău (ora 19.00).

Clasament

1 Dinamo București                            10              10              0              0              393-275              30p.

2 CSM Constanța                            10              8              1              1              286-242              25p.

3 Minaur Baia Mare                            10              7              2              1              305-269              23p.

4 CSM București                            10              7              1              2              281-267              22p.

5 Potaissa Turda                            10              5              2              3              348-318              17p.

6 HC Buzău 2012                            10              5              1              4              298-290              16p.

7 CSU din Suceava                            10              5              0              5              327-349              15p.

8 CSM Bacău                                          10              3              2              5              293-323              11p.

9 CSM Focșani 2007                            10              3              2              5              277-312              11p.

10 Politehnica Timișoara              10              2              2              6              268-299              8p.

11 Steaua București                            10              2              1              7              289-314              7p.

12 Universitatea Cluj              10              2              1              7              293-332              7p.

13 CSM Sighișoara                            10              2              0              8              253-289              6p.

14 CSM Vaslui                            10              1              1              8              281-313              4p.

 

 

Handbal feminin/ Divizia A

Rezultatele etapei a șasea

Seria B: CS Știința Bacău- CSM Roman 18-35, CSM Bacău- HCF Piatra Neamț 28-23, CSM Galați- CSM Iași 2020 25-23. CSM Făgăraș a stat.

Programul etapei viitoare/ 21 ianuarie 2024: HCF Piatra Neamț- Știința Bacău, CSM Iași 2020- CSM Bacău, CSM Făgăraș- CSM Galați. CSM Roman stă.

Clasament

1 CSM Galați                            5              5              0              0              177-123              15p.

2 CSM Iași 2020              5              4              0              1              174-100              12p.

3 CSM Roman              6              4              0              2              191-178              12p.

4 CSM Bacău                            5              3              0              2              150-137              9p.

5 CSM Făgăraș              5              2              0              3              133-159              6p.

6 HCF Piatra Neamț              5              0              0              5              109-154              0p.

7 CS Știința Bacău              5              0              0              5              90-173              0p.

 

 

Volei feminin/ Divizia A1

Rezultatele etapei a șasea

CSM București- CS Știința Bacău 3-0, Rapid București- Dinamo București 3-0, CSM Lugoj- CSM Constanța 3-1, FC Argeș- CSM Târgoviște 3-0, Volei Alba Blaj- CSM Corona Brașov 3-0, CSO Voluntari 2005- CSU Medicina CNUE Târgu-Mureș 3-1.

Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 18 noiembrie: CSM Corona Brașov- CSO Voluntari 2005, CSM Lugoj- CS Știința Bacău (ora 14.00), CSU Medicina CNUE Târgu-Mureș- FC Argeș Pitești, CSM Constanța- Rapid București. Duminică, 19 noiembrie: Dinamo București- Volei Alba Blaj. Luni, 20 noiembrie: CSM Târgoviște- CSM București.

Clasament

1 Volei Alba Blaj                            6              5              1              17-5              16p.

2 CSM București                            6              5              1              16-5              14p.

3 Rapid București                            6              5              1              15-5              14p.

4 CSM Târgoviște                             6              5              1              16-7              13p.

5 CSM Lugoj                                          6              4              2              16-9              13p.

6 CSO Voluntari 2005              6              3              3              14-11              11p.

7 Dinamo București                            6              3              3              11-10              10p.

8 CSM Constanța                            6              3              3              10-12              8p.

9 CSM Corona Brașov              6              2              4              9-14              6p.

10 Medicina Târgu- Mureș              6              1              5              5-15              3p.

11 FC Argeș Pitești                            6              0              6              0-18              0p.

12 CS Știința Bacău                            6              0              6              0-18              0p.

 

 

Fotbal/ Liga a III-a

Rezultatele etapei a 12-a

Seria 1: Rapid Brodoc- Bucovina Rădăuți 0-5, CSM Bacău- FC Bacău 0-2, Știința Miroslava- Aerostar Bacău 2-0, Șomuz Fălticeni- CSM Vaslui 2-2. Foresta Suceava a stat.

Programul etapei viitoare/ vineri, 17 noiembrie, ora 14.00: Aerostar Bacău- CSM Bacău, FC Bacău- Rapid Brodoc. Sâmbătă, 18 noiembrie, ora 14.00: Șomuz Fălticeni- Foresta Suceava, CSM Vaslui- Știința Miroslava. Bucovina Rădăuți stă.

Clasament

1 Foresta Suceava              10              7              2              1              27-12              23p.

2 CSM Bacău                            10              7              0              3              16-8              21p.

3 Bucovina Rădăuți              11              4              5              2              16-11              17p.

4 Știința Miroslava              11              5              1              5              16-15              16p.

5 CSM Vaslui                            11              3              5              3              18-17              14p.

6 FC Bacău                            11              3              3              5              13-16              12p.

7 Șomuz Fălticeni              11              2              5              4              13-19              11p.

8 Aerostar Bacău              11              3              2              6              10-16              11p.

9 Rapid Brodoc              10              2              1              7              8-23              7p.

Seria 5: AFC Câmpulung Muscel 2022- Viitorul Curița 4-0, Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- Olimpic Cetate Rășnov 2-3, Olimpic Zărnești- Kids Tâmpa Brașov 1-1, ACS SR Municipal Brașov- AFC Odorheiu Secuiesc 0-3, Ciucaș Târlungeni- KSE Târgu-Secuiesc 2-3.

Programul etapei viitoare/ vineri, 17 noiembrie, ora 14.00: AFC Odorheiu Secuiesc- Sepăsi OSK Sfântu Gheorghe 2. Sâmbătă, 18 noiembrie, ora 14.00: Ciucaș Târlungeni- Olimpic Zărnești, KSE Târgu-Secuiesc- ACS SR Municipal Brașov, Olimpic Cetate Rășnov- AFC Câmpulung Muscel 2022, Viitorul Curița- Kids Tâmpa Brașov.

Clasament

1 Olimpic Cetate Râșnov                            12              9              1              2              32-13              28p.

2 AFC Câmpulung Muscel 2022              12              9              1              2              25-8              28p.

3 Olimpic Zărnești                                          12              7              3              2              35-17              24p.

4 AFC Odorheiu Secuiesc                            12              6              4              2              20-8              22p.

5 ACS Kids Tâmpa Brașov                            12              5              5              2              18-9              20p.

6 Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2              12              4              1              7              22-22              13p.

7 Viitorul Curița                                          12              3              2              7              19-27              11p.

8 Ciucaș Târlungeni                                          12              3              2              7              11-24              11p.

9 KSE Târgu-Secuiesc                            12              3              2              7              11-25              11p.

10 SR Municipal Brașov                            12              0              1              11              4-44              1p.

 

 

Fotbal/ Liga a IV-a

Rezultatele etapei a 12-a

Seria 2: Sportul Onești- Viitorul Berești-Tazlău 7-0, UZU Dărmănești- Vulturul Măgirești 1-0, Măgura Târgu-Ocna- Voința Oituz 1-1, AS Bârsănești- Bradul Mânăstirea Cașin 4-2, AS Măgura Cașin- Viitorul Căiuți 3-0. CS Dofteana și Gloria Zemeș au stat.

Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 18 noiembrie, ora 11.00: Vulturul Măgirești- Măgura Târgu-Ocna. Duminică, 19 noiembrie, ora 11.00: Viitorul Căiuți- CS Dofteana, Bradul Mânăstirea Cașin- AS Măgura Cașin, Voința Oituz- AS Bârsănești, Viitorul Berești Tazlău- UZU Dărmănești, Gloria Zemeș, Sportul Onești.

Clasament

1 Sportul Onești                            10              10              0              0              78-6              30p.

2 AS Măgura Cașin                            10              8              0              2              30-12              24p.

3 CS Dofteana                            10              8              0              2              27-13              24p.

4 Voința Oituz                            10              5              1              4              34-23              16p.

5 Viitorul Căiuți                            10              5              1              4              19-27              16p.

6 UZU Dărmănești                            10              5              0              5              16-17              15p.

7 Gloria Zemeș                                          10              4              2              4              22-14              14p.

8 Vulturul Măgirești                                          10              4              0              6              19-17              12p.

9 CS Măgura Târgu-Ocna                            10              2              3              5              10-28              9p.

10 AS Bârsănești                                          10              3              0              7              11-33              9p.

11 Bradul Mânăstirea Cașin                            10              1              2              7              12-44              5p.

12 Viitorul Berești-Tazlău                            10              0              1              9              9-53              1p.

 

               

 

 

 

  Mila: reper insomniac sau vindecător? (V)

                 Steinhardt, Don Quijote și Mîșkin vs. Nietzsche

  Mila trăiește însă avatarurile ei; ciudate de tot uneori… Se întâmplă, rar, ce‑i drept, ca unii dintre cei care împovărează mila cu tot felul de prăpăstii ale spiritului, anatemizând‑o teoretic, să fie totuși locuiți de un mare sentiment al milei. Mai des, însă, întâlnim situații în care cei care spun că prețuiesc mila și o transformă într‑un vehicul propagandistic sunt, de fapt, purtătorii de cuvânt și faptă ai cruzimii, nemilei.

              Pentru prima ipostază îl distribuim în rol pe Nietzsche însuși, înverșunatul adversar al milei, cel care, în 1889, iarna, în Piazza Carlo Alberto din Torino, Italia, când era atins cronic de boală, văzând cum un vizitiu își biciuiește calul, s‑a apropiat, a îmbrățișat calul cu o compasiune de nedescris, a izbucnit în lacrimi și a leșinat. Sentimentul de milă i‑a șoptit că ar putea lecui, chiar dacă nu era vorba despre un om, ci despre un cal… Comportamentul lui Nietzsche nu mai este solidar cu discursul său despre milă…

              Pentru cea de‑a doua ipostază, îl invităm pentru a depune mărturie pe Dumitru Drăghicescu („Din psihologia poporului român” (București, Editura Librăria Leon Alcalay, 1907), sociolog renumit. El ne amintește de un document semnat de Matei Basarab (1639), în care „să lămurește bine chipul nelegiuit cu care se înstrăinase cele mai mari și mai frumoase mănăstiri ale Munteniei” (op. cit., p. 321). Drăghicescu spune că Matei Basarab deplânge faptul că „mitropoliții și domnitorii streini nouă, nu cu legea sfântă, ci cu neamul, limba și năravurile cele rele, adică Grecii, care spurcându‑și mâinile lor cu otrăvitoarea mită, sub vicleana taină începuse a vinde și a cârciumări sfintele mănăstiri ale țării și lavrele domnești, a le supune metoace dajnice altor mănăstiri de prin țara grecească […], făcându‑le hrisoave de închinăciune fără de știrea sfatului și fără voia soborului! (ibid., pp. 322). Analizând acest document, Drăghicescu trimite accente către milă, spunând că invocarea acesteia de către nelegiuiții amintiți trădează perfidia în toată goliciunea ei: „Ei amestecă domniile, vând țara fără milă, și o prețuiesc pe camete asupritoare; strică toate lucrurile bune și le înlocuiesc cu altele rele […]; asupresc săracii fără milă și arată vrăjmășie față de toți locuitorii țării” (ibid.). Și când te gândești că aceștia sunt apostolii milei… „Sub așa Domni și jefuit în chip atât de nemilos și sistematic, neamul românesc […] se scufundă pe fiecare zi într‑o stare de nesuferită sărăcie” (ibid.). Discursul despre… nemila celor care spun că sunt miloșii fără cusur este prezent și într‑un hrisov despre care Drăghicescu spune că a fost „dat către 1630, întâiu de Leon Tomșa și copiat aproape întocmai 36 de ani mai târziu de Radu Leon”, în care stricătorii amintiți atacă ființa națională „cu pisme și cu năpăsti și asuprind săracii fără milă și arătând vrăjmășie către toți locuitorii țării” (ibid., p. 321). Drăghicescu mai invocă și autoritatea lui A. D. Xenopol, cel care vorbește despre cei care au tot năvălit peste noi, „ca niște tigri însetați de sânge după o ceată de lupi nemiloși!” (ibid., p. 191).

Mila.. E adevărat ce zice Nietzsche: «Se ştie ca Aristotel vedea în milă o stare bolnăvicioasă și periculoasă, pe care o dezrădăcina, luând din când în când cate un purgativ: tragedia era pentru el acel purgativ». Taifunul pornit în «Antichristul» – «Care este cel mai dăunător viciu? Mila pentru cei slabi…», «Mila împiedică în definitiv legea evoluției, care este aceea a selecției» – se cuvine a fi domolit. Nu putem rămâne înțepeniți în etica lui Aristotel sau în cea a lui Nietzsche.

  În ,,Dăruind vei dobândi” (Editura Mănăstirii Rohia, 2006) Nicolae Steinhardt își trimite abilitățile hermeneutice către ,,substantivul milă”: ,,E unul din termenii cei mai folosiți în cuprinsul Sfintei Scripturi şi îndeosebi ale Noului Testament ca şi de altfel în ritualul Sfintei Liturghii şi al tuturor celorlalte slujbe şi ierurgii, constituind un soi de fond acustico-ideativ şi de refren al tuturor rugăciunilor publice şi particulare prin sintagma: «Doamne miluiește». Şi nu-i oare vocabula aceasta elementul de temelie al rugăciunii inimii, cea mai intimă, caracteristică şi scumpă sufletului creștinului ortodox? Prin substantivul milă şi verbul a milui intrăm aşadar în contact nemijlocit cu însuşi miezul credinţei noastre, cu adâncul ei cel mai tainic şi mai potrivnic unei explicitări facile. Iată, aici e nucleul incandescent”. Steinhardt insistă asupra gândului că mila nu trebuie confundată cu milostenia, cu pomana. Pomana, de pildă, ar trebui privită ca una dintre formele pe care le poate lua mila, dar aceasta stă nespus mai sus, cuprinde mai mult în sfera ei şi ,,o ghicim mai învăluită în taine şi mai neprevizibilă în exteriorizările ei decât simpla dărnicie care-i un act de împărțire de bunuri materiale”.

  Călugărul de la Rohia privește mila ca pe un simţământ, ca pe o stare harică. Simțământul acesta (spre a ne da după modul de vorbire cel mai răspândit), impulsul acesta, darul acesta complex cuprinde, în doze variabile şi nouă cu neputinţă de precizat, numeroase altele dintre cele mai nobile şi mai frumoase: bunătatea, iubirea, prietenia, sensibilitatea, afecţiunea, mărinimia, frăţia, bună voirea. Dar nu se confundă cu niciunul din ele. Le împreunează, le şi depăşeşte. Şi dintre toate e neîndoielnic cel mai greu de explicat şi definit. E, mai presus de orice, o simpatie, o compătimire, o compasiune. Şi ce dezvăluie elementele acestea de compunere (sim, com) de nu tocmai părtăşia, capacitatea de a ieşi din tine însuţi, de a iubi pe semenul tău nu numai ca pe tine, ci mai mult decât pe tine, de a te substitui lui, de a simţi şi suferi întocmai ca el, devenind oarecum una cu el. Nu este uitată nici atitudinea lui Nietzsche: ,,Mila, scurt spus, presupune facultatea de a te părăsi şi a lua locul altuia, fără a-l judeca, nu dincolo de bine şi de rău cum spunea Nietzsche, dar dincolo de dreptate şi osândă şi tăgăduind asprul, adagiu «fiecare pentru sine»”. Ar trebui să privim mila ca pe o un simţământ care nu se poate ivi decât în fiinţa capabilă de a înţelege o altă fiinţă, de a i se substitui, de a participa la durerea ei nu din afară, ci dintr-o perspectivă identică celei a coexistentului pătimitor.

  Îndreptându-și privirile către doi mari inocenți, Steinhardt scrie: ,,Orice milos e într-o oarecare măsură Don Quijote şi iscă râsul şi uimirea. Cum însă îi spun spaniolii smintitului bătrân cititor de romane cavalereşti care încălecat pe un amărât de armăsar, fălindu-se cu o lance ruginită şi purtând drept coif o sculă de bărbierit porneşte în lumea largă spre a îndrepta nedreptățile, a pune capăt silniciilor şi în fapt se luptă cu zbaturile morilor de vânt şi cu turmele de oi luate drept armatele lui Alifanfaron? Îi spun cu venerație El nuestro Senor Don Quijote El Cristo Espanol! Şi cum l-a răzbunat Dostoievski pe bunul, blândul şi milostivul prinţ Mîşkin poreclit idiotul de toţi deștepții din jur? Intitulându-şi romanul astfel chiar, Idiotul, prefăcând netrebnica poreclă în titlu de glorie pe veci”.

Programul Happy Cinema Bacău

Vineri,17 Noiembrie
14:00 The Argonuts – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
14:30 Trolls Band Together – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzică, Normal, AG
15:00 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
15:30 The Canterville Ghost – Animaţie, Comedie, Normal, AG
16:00 Freelance – Acţiune, Comedie, Normal, AP12
16:30 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
17:00 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
17:30 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
18:20 Warboy – Aventuri, Dramă, Război, Premiera, AP12
18:40 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
19:20 Nuntă pe bani – Comedie, Normal, AP12
20:30 Five Nights at Freddy’s – Horror, Normal, N15
21:00 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
21:30 The Marsh King’s Daughter – Crimă, Dramă, Mister, Normal, N15
22:00 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12

Sâmbătă,18 Noiembrie
10:10 The Canterville Ghost – Animaţie, Comedie, Normal, AG
10:30 Trolls Band Together – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzică, Normal, AG
11:00 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
11:30 The Argonuts – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
12:00 The Canterville Ghost – Animaţie, Comedie, Normal, AG
12:30 Trolls Band Together – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzică, Normal, AG
13:00 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
13:30 Freelance – Acţiune, Comedie, Normal, AP12
14:00 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
14:20 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
15:30 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
16:00 Warboy – Aventuri, Dramă, Război, Premiera, AP12
16:30 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
17:30 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
18:00 Taylor Swift: The Eras Tour – Muzică, Normal, AG
18:10 Freelance – Acţiune, Comedie, Normal, AP12
18:40 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
20:30 Five Nights at Freddy’s – Horror, Normal, N15
21:00 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
21:30 The Marsh King’s Daughter – Crimă, Dramă, Mister, Normal, N15
22:00 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12

Duminică,19 Noiembrie
10:00 Trolls Band Together – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzică, Normal, AG
10:30 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
11:00 The Argonuts – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
11:30 The Canterville Ghost – Animaţie, Comedie, Normal, AG
12:00 Trolls Band Together – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzică, Normal, AG
12:30 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
13:00 Freelance – Acţiune, Comedie, Normal, AP12
13:30 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
14:00 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
14:30 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
15:30 Warboy – Aventuri, Dramă, Război, Premiera, AP12
16:10 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
16:30 The Marsh King’s Daughter – Crimă, Dramă, Mister, Normal, N15
17:00 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
17:50 Freelance – Acţiune, Comedie, Normal, AP12
18:20 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
19:00 Nuntă pe bani – Comedie, Normal, AP12
20:00 Five Nights at Freddy’s – Horror, Normal, N15
20:30 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
21:00 The Marsh King’s Daughter – Crimă, Dramă, Mister, Normal, N15
21:30 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12

Luni,20 Noiembrie
13:30 The Argonuts – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
14:00 Trolls Band Together – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzică, Normal, AG
14:30 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
15:00 The Canterville Ghost – Animaţie, Comedie, Normal, AG
15:30 Freelance – Acţiune, Comedie, Normal, AP12
16:10 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
16:30 The Marsh King’s Daughter – Crimă, Dramă, Mister, Normal, N15
17:00 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
18:00 Warboy – Aventuri, Dramă, Război, Premiera, AP12
18:20 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
19:00 Nuntă pe bani – Comedie, Normal, AP12
20:00 Five Nights at Freddy’s – Horror, Normal, N15
20:30 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
21:00 The Marsh King’s Daughter – Crimă, Dramă, Mister, Normal, N15
21:30 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12

Marţi,21 Noiembrie
13:30 The Argonuts – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
14:00 Trolls Band Together – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzică, Normal, AG
14:30 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
15:00 The Canterville Ghost – Animaţie, Comedie, Normal, AG
15:30 Freelance – Acţiune, Comedie, Normal, AP12
16:10 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
16:30 The Marsh King’s Daughter – Crimă, Dramă, Mister, Normal, N15
17:00 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
18:00 Warboy – Aventuri, Dramă, Război, Premiera, AP12
18:20 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
19:00 Nuntă pe bani – Comedie, Normal, AP12
20:00 Five Nights at Freddy’s – Horror, Normal, N15
20:30 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
21:00 The Marsh King’s Daughter – Crimă, Dramă, Mister, Normal, N15
21:30 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12

Miercuri,22 Noiembrie
14:00 The Argonuts – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
14:30 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
15:00 Trolls Band Together – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzică, Normal, AG
15:30 The Canterville Ghost – Animaţie, Comedie, Normal, AG
16:00 Freelance – Acţiune, Comedie, Normal, AP12
16:30 The Marsh King’s Daughter – Crimă, Dramă, Mister, Normal, N15
17:00 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
17:30 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
18:30 Warboy – Aventuri, Dramă, Război, Premiera, AP12
18:50 Napoleon – Acţiune, Biografic, Dramă, Istoric, Război, Avanpremiera, N15
19:30 Miami Bici 2 – Comedie, Avanpremiera, N15
20:30 Miami Bici 2 – Comedie, Avanpremiera, N15
21:00 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
21:30 Miami Bici 2 – Comedie, Avanpremiera, N15

Joi,23 Noiembrie
13:30 The Canterville Ghost – Animaţie, Comedie, Normal, AG
14:00 The Argonuts – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
14:30 Space Pups – Aventuri, Familie, SF, Normal, AG
15:00 Trolls Band Together – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzică, Normal, AG
15:20 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
16:00 Freelance – Acţiune, Comedie, Normal, AP12
16:30 The Marsh King’s Daughter – Crimă, Dramă, Mister, Normal, N15
17:20 The Marvels 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
18:10 Warboy – Aventuri, Dramă, Război, Premiera, AP12
18:30 Dorința (dub)3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Avanpremiera, AG
19:00 Napoleon – Acţiune, Biografic, Dramă, Istoric, Război, Avanpremiera, N15
19:30 Miami Bici 2 – Comedie, Avanpremiera, N15
20:30 Miami Bici 2 – Comedie, Avanpremiera, N15
21:00 The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes – Acţiune, Aventuri, Dramă, Război, SF, Thriller, Premiera, N15
21:30 Miami Bici 2 – Comedie, Avanpremiera, N15

Stejarul secular de la Luncani este măsurat de echipele Romsilva

    La marginea localității Margineni, județul Bacău, se înalță cu măreție un stejar care a devenit subiectul unei investigații ample. Echipa de silvicultori de la Direcția Silvică, Ocolul Fântânele, condusă de domnul Valentin Peptanus, a inițiat recent un proces de inspectare și măsurare a acestui impresionant copac, pregătindu-se să-i elaboreze „cartea de identitate.”

    Viceprimarul Dorian Pocovnicu spune ca este vorba despre un stejar care, conform estimărilor echipei de specialiști, ar fi văzut „lumina lumii” cu aproximativ 500 de ani în urmă. Această vârstă remarcabilă îl plasează în categoria monumentelor naturale cu o valoare istorică și ecologică deosebită.

    Pe lângă eforturile depuse pentru stabilirea caracteristicilor botanice și dimensiunilor exacte ale stejarului, cercetătorii sunt angrenați într-o căutare minuțioasă a dovezilor istorice care atestă momente importante în viața acestui copac secular.

    Printre acestea, o legendă locală menționează că în perioada 1599-1600, în timpul drumului său spre Alba Iulia, domnitorul Mihai Viteazul ar fi condus o luptă memorabilă pe meleagurile moldave, biruindu-și astfel dușmanii Unirii. Stejarul de la Luncani ar fi fost martor la această pagină eroică a istoriei.

    Eforturile depuse de echipa de silvicultori sub îndrumarea domnului Valentin Peptanus merită cu prisosință felicitări. Implicarea lor în protejarea și punerea în valoare a acestui monument natural oferă comunității și generațiilor viitoare o șansă unică de a se conecta cu istoria și frumusețea naturii locale.

    Stejarul de la Luncani nu este doar un arbore impresionant din punct de vedere estetic, ci și o mărturie vie a trecutului istoric al regiunii. Prin eforturile continue de cercetare și conservare, acest stejar va rămâne o comoară a naturii și o sursă de inspirație pentru toți cei care îl vor admira.

    Asociația Ovidenia aniversează 18 ani prin organizarea unui turneu internațional de judo

    Preotul Răzvan Radu, din parohia Siret, în dialog cu Florin Ștefănescu.

    Traficul de droguri la festivaluri devine circumstanță agravantă

      Ministerul Afacerilor Interne a marcat o etapă semnificativă joi, prin organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de lege menit să aducă modificări substanțiale în lupta împotriva traficului și consumului ilicit de droguri și substanțe psihoactive din România.

      Creștere semnificativă a pedepselor

      Potrivit proiectului, unul dintre punctele cheie vizează pedepsirea îndemnului unei persoane la consumul ilicit de droguri de risc. Această acțiune ar urma să fie sancționată cu închisoarea, într-o gamă extinsă, de la 1 la 3 ani, reprezentând o creștere semnificativă față de pedeapsa minimă actuală de șase luni de detenție. Pentru drogurile de mare risc, propunerea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

      Publicitatea drogurilor și circumstanțe agravante

      Proiectul de lege abordează și problema publicității drogurilor, impunând aceeași pedeapsă pentru cei care fac reclamă produselor „pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte similare drogurilor”. De asemenea, se introduce ca circumstanţă agravantă a traficului de droguri comiterea faptei „în locurile în care se află în desfăşurare adunări publice sau manifestări cultural-sportive, în locurile special amenajate pentru distracţie ori agrement„, pe lângă prevederile actuale de trafic într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, într-un loc de detenţie, centru de asistenţă socială, de reeducare sau într-o instituţie medical-educativă, în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale, precum şi în apropierea acestor locuri şi instituţii.

      Reducerea pedepselor pentru colaboratorii cu autoritățile

      Un alt aspect important al proiectului este modificarea legislației referitoare la traficanții care furnizează informații despre alte infracțiuni legate de traficul de droguri. Conform noilor prevederi, aceștia vor beneficia de reducerea până la jumătate a pedepselor dacă informațiile furnizate sunt esențiale în descoperirea adevărului și conduc la confiscarea sau distrugerea unor cantități semnificative de droguri sau la recuperarea de bunuri dobândite ilegal.

      Confiscarea vehiculelor și măsuri mai drastice

      Într-o încercare de a face front comun împotriva traficului de droguri, inițiatorii proiectului propun ca în cazul infracțiunilor să fie obligatorie confiscarea specială a vehiculelor în care sunt descoperite droguri de risc sau care au fost folosite în săvârșirea faptei, indiferent de cantitatea de droguri în cauză.

      Argumentul pentru schimbare

      Inițiatorii modificărilor subliniază nevoia de a alinia legislația la realitățile actuale și de a asigura că sancțiunile reflectă gravitatea faptelor comise. Aceștia exemplifică situații absurde în care persoane care transportă cantități semnificative de droguri primesc pedepse reduse în schimbul informațiilor furnizate, fapt considerat inacceptabil în lupta împotriva traficului de droguri.

      În concluzie, proiectul de lege propune o serie de măsuri menite să întărească arsenalul legal împotriva traficului și consumului ilicit de droguri, promovând o abordare mai riguroasă și adaptată la evoluția fenomenului în societatea românească. Dezbaterea publică este doar un prim pas în procesul de adoptare a acestor schimbări, iar rezultatele sale vor modela viitorul legislativ în domeniul prevenirii și combaterii traficului de droguri.

      Jandarmii băcăuani, ambasadori ai siguranței: O zi specială la Grădinița Moncler

        Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au adus zâmbete și lecții de siguranță copiilor de la Grădinița Moncler

        Astăzi, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au făcut o vizită specială la Grădinița Moncler din municipiul Bacău, având ca scop apropierea de cei mici și educarea lor în privința siguranței încă din primii ani de viață.

        Echipa de jandarmi a interacționat cu preșcolarii printr-o serie de discuții adaptate vârstei lor, folosind jocuri și demonstrații practice pentru a le prezenta situații de risc și soluțiile pentru a le gestiona. Prin abordarea interactivă, copiii au învățat regulile de prevenire într-un mod educativ și distractiv.

        Printre temele abordate s-au numărat siguranța pe stradă și la locul de joacă, precum și cum să rămână în siguranță în prezența străinilor. Jandarmii le-au oferit copiilor legitimații speciale de „Jandarm pentru o zi” pentru a simți atmosfera și responsabilitatea acestei profesii.

        Momentul surpriză al zilei a fost prezentarea câinelui de serviciu din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău „DACA”, care a impresionat copiii prin exerciții demonstrative de disciplină, patrulare și intervenție. În schimbul lecțiilor învățate de la patrupedul jandarm, copiii au oferit zâmbete sincere și au adus bucurie în sufletele jandarmilor.

        Această inițiativă reprezintă un pas important în construirea unui climat de încredere și siguranță între jandarmi și comunitate, contribuind la formarea unui sentiment de încredere în autorități încă de la o vârstă fragedă. Jandarmii promovează astfel principii de siguranță și responsabilitate, consolidând legăturile pozitive cu cei mici din comunitate.

        Pompierii și polițiștii din Bacău, demonstrații impresionante pentru siguranța rutieră cu ocazia Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Accidentelor

          Eveniment public de conștientizare în Piața Tricolorului, duminică, 19 noiembrie, între orele 10:00-12:00

          Cu ocazia Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulație, pompierii și polițiștii din Bacău se pregătesc să ofere un spectacol educativ și impresionant în Piața Tricolorului, duminică, 19 noiembrie, între orele 10:00-12:00. Evenimentul este menit să atragă atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și să ofere informații vitale despre primul ajutor în situații de urgență.

          Pompierii vor demonstra abilitățile lor în descarcerare printr-un exercițiu live, oferind publicului o privire în interiorul intervențiilor dificile necesare în cazul accidentelor rutiere grave. De asemenea, vor fi prezentate sesiuni de prim ajutor, iar participanții vor avea oportunitatea să învețe măsurile cruciale care pot salva vieți în primele momente ale unui accident.

          Polițiștii Serviciului Rutier și cei din Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității vor fi prezenți cu autospeciale de poliție, echipament specializat și materiale informative pentru a informa cetățenii cu privire la regulile de circulație și pentru a evidenția consecințele nerespectării acestora.

          De la începutul anului și până în prezent, echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” din Județul Bacău au intervenit în peste 200 de misiuni de descarcerare și au luat măsuri de prevenire și stingere a peste 240 de incendii. Echipajele SMURD au fost implicate în peste 240 de intervenții la accidentele rutiere, subliniind necesitatea conștientizării și respectării regulilor de circulație pentru prevenirea tragediilor.

          Evenimentul reprezintă un efort susținut al autorităților locale de a educa comunitatea în privința siguranței rutiere și de a comemora victimele accidentelor de circulație.

          Jandarmii din Bacău, pregătiți să salveze vieți: Sesiune intensivă de prim ajutor pentru intervenții rapide

            Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău desfășoară sesiuni periodice de pregătire pentru intervenții de urgență, punând accentul pe acordarea primului ajutor în situații critice.

            Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au participat astăzi la o sesiune intensivă de pregătire în acordarea primului ajutor, cu focus pe intervenții rapide în situații de urgență. Misiunea acestora, implicată în menținerea ordinii și siguranței publice, precum și în asigurarea pazei și protecției instituționale, presupune adesea confruntarea cu situații în care promptitudinea în acordarea primului ajutor poate face diferența dintre viață și moarte.

            Sesiunile de pregătire au debutat în luna octombrie 2022 și au continuat neîntrerupt, jandarmii participând activ la ateliere teoretice și practici axate pe manevrele de resuscitare în caz de stop cardio-respirator sau în fața obstrucțiilor căilor respiratorii. Astăzi, Detașamentul 3 Jandarmi Onești a găzduit o nouă etapă a acestor pregătiri, având parte de o instruire detaliată oferită de paramedicii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bacău.

            Conform specialiștilor, situațiile în care o persoană se confruntă cu obstrucții ale căilor respiratorii din cauza alimentelor pot evolua rapid și pot pune în pericol viața, deoarece victima nu poate comunica și nici respira. Jandarmii au învățat astfel să reacționeze prompt și eficient în astfel de cazuri, antrenându-se în manevre de resuscitare folosind manechine adaptate atât pentru adulți, cât și pentru nou-născuți.

            Aceste activități de instruire fac parte dintr-un program extins de pregătire a personalului Ministerului Afacerilor Interne în acordarea primului ajutor de bază și reprezintă un efort constant de a asigura că forțele de ordine sunt pregătite să facă față oricărei situații de urgență în comunitate.

            Pregătirile vor continua și în perioada următoare, subliniind angajamentul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău în asigurarea unei intervenții eficiente și rapide în situații de criză pentru protejarea vieților cetățenilor.

            Dragoș Dulhac, din nou campion mondial!

            Fost multiplu campion național de tineret, la amatori, și printre primii campioni naționali profesioniști, Dragoș Dulhac a cucerit din nou titlul mondial WFC, într-o gală desfășurată la Milano. Până în finală, el a trecut de reprezentanții Egiptului și Franței, iar ultimul act l-a încheiat cu KO spectaculos, contra reprezentantului Bulgariei.

            La competiția de la Milano au participat peste 500 de sportivi din 26 de țări!
            Campionul WFC dorește să mulțumească celor care l-au ajutat, insistând însă asupra Iola Center și doamnei Ioana Berza, datorită cărora a putut face permanent recuperări și a putut fi mereu apt de efort și de competiție.

            De asemenea Dragoș Dulhac îi este recunoscător lui Relu Auraș, cel care l-a antrenat pentru această competiție. Și care i-a fost antrenor și în prima tinerețe, acum 25-30 de ani.
            Referitor la Dragoș Dulhac, antrenorul Relu Auraș ne-a declarat:

            „Este un om admirabil, ca sportiv, antrenor, impresar și manager, dar și în afara sălii –iubit și apreciat de toată lumea. Performanțele sale nu mă surprind, deoarece nu reprezintă un efort pe ultima sută de metri, ci un stil de viață riguros și o progresie meticuloasă, zilnică.

            Dragoș Dulhac s-a pregătit împreună cu sportivii mei. Mai bine zis, a fost în fruntea lor, i-a tras pe toți după el, la fiecare antrenament, în ciuda unor decenii în plus pe care le are față de ei. Este de o punctualitate exemplară, vine primul la antrenamente și pleacă ultimul. Mi-aș dori să mai am cândva un astfel de sportiv ideal.

            L-au ajutat foarte mult antrenamentele în comun cu sportivii mai tineri, dar îndeosebi cele cu elevul meu Daniel Hermeziu. Reciproca este la fel de valabilă, deoarece Hermeziu a progresat foarte mult și datorită lui Dragoș Dulhac, un luptător rutinat, complet, curajos, dar în același timp lucid în fiecare moment al luptei din ring. Îl felicit și sunt sigur că acesta nu este ultimul său mare succes”.

            Festivalul Young Island a vândut primele 800 abonamente în mai puțin de 24 de ore

              YOUNG ISLAND a început să fie perceput ca o destinație turistică de vară în mijlocul regiunii Moldovei. Pe viitor, va fi un punct important pe harta celor care vor să vină la evenimente din toată lumea. Un astfel de festival major, care se întâmplă efectiv pe o insulă nu prea mai există.

              La ultima ediție, festivalul a reușit să aducă împreună în toate cele 3 zile de festival peste 37.000 de iubitori ai acestui tip de experiență.

              Suntem încântați să anunțăm că ușa spre aventura muzicală a verii 2024 s-a deschis odată cu vânzarea primelor 800 de abonamente blind, la Young Island Festival evenimentul muzical de top din zona Moldovei, la prețul special de doar 199 lei, plus taxe.

              Tema anului acesta, „Conquest of the Island”, promite să vă cucerească inimile și să vă transporte într-o experiență muzicală de neuitat.

              Young Island Festival a devenit un reper pentru pasionații de muzică și distracție, oferind în fiecare an un line-up impresionant de artiști și DJ de top.

              „Cu fiecare ediție, ne-am menținut promisiunea de a aduce cele mai mari voci ale industriei, cei mai buni artiști și concepte de scene unice, pentru a oferi publicului nostru o experiență de neegalat.”

              Young Island Festival își asumă misiunea de a deveni un hub al distracției regionale, marcând vara ca un adevărat etalon al evenimentelor în aer liber și transformându-se într-un loc de întâlnire anual pentru iubitorii de petreceri open air.

              „Ne dorim să fim un centru de socializare pentru toate generațiile și să consolidăm imaginea pozitivă a județului Bacău. Cu sprijinul partenerilor consacrați și al autorităților locale, ne propunem să integrăm în cadrul festivalului numeroase manifestări culturale și sportive, cu scopul de a promova și încuraja tinerii în a adopta aceste activități ca parte esențială a vieții lor.”

              Alex Olteanu, Event Manager

               Pentru informații suplimentare legate de achiziționarea abonamentelor, vizitați website-ul oficial https://youngisland.ro

              Trei bărbați reținuți de polițiști în urma unui scandal în comuna Bogdănești

              Polițiștii de la Secția 3 Poliție Rurală Onești au reținut trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, din comuna Bogdănești. Aceștia sunt suspectați de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

              Incidentul a avut loc la data de 14 noiembrie a.c., când cei trei bărbați s-ar fi implicat într-un conflict spontan, soldat cu reciprocitatea unor acte violente atât în interiorul, cât și în proximitatea unei societăți comerciale din localitate.

              În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că cei implicați în incident au vârste de 20, 25 și, respectiv, 54 de ani. Toți aceștia locuiesc în comuna Bogdănești și au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, fiind conduși apoi în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Bacău.

              Scandalul a avut loc atât în incinta, cât și în apropierea unei societăți comerciale, tulburând astfel ordinea și liniștea publică din zonă. Polițiștii au intervenit și au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

              În continuare, ancheta va urmări identificarea tuturor circumstanțelor care au condus la escaladarea conflictului și vor fi luate măsurile legale corespunzătoare în funcție de rezultatele investigațiilor.

              Suită de omagii pentru marele compozitor băcăuan Arhimandrit Victor Ojog

              Marele protopsalt și compozitor de muzică bisericească din Secolul al XX-lea, profesor și dirijor, Arhimandritul Victor Ojog, originar din comuna Colonești, a fost omagiat timp de patru zile în localitatea natală, dar și la Mănăstirea Neamț, acolo unde a și viețuit și a fost înmormântat, după ce, pe 10 februarie 1973, a trecut la Domnul, și la Seminarul Teologic al mănăstirii.

              Suita de evenimente a fost organizată, între alții, cu concursul comunității de călugări de la Marea Lavră nemțeană, a Primăriei Colonești, a celor doi nepoți ai săi, Sorin Brașoveanu – administrator public al județului Neamț – și prof. Maria-Manuela Neculcea – director adjunct al Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” din Bacău. Dar, unul dintre cei care s-a implicat activ în acest act a fost conf. univ. dr. Ioan Dănilă, președintele executiv al Societății Cultural-Științifice „Vasile Alecsandri” din Bacău, cel care a și venit încă din luna octombrie către Primăria Colonești cu propunerea ca școlii din Satu Nou al comunei să-i fie conferit numele Arhimandritului Victor Ojog.

              Manifestări de ziua numelui și la aniversarea zilei de naștere 

              Reuniunile de omagiere au început chiar în ziua în care Biserica l-a sărbătorit pe Sf. Mc. Victor, pe 11 noiembrie. La Colonești, Asociația Profesorilor de Religie (APR) „Sf. Paraschiva”, din Bacău, în parteneriat cu Protopopiatul Bacău, cu Primăria Colonești și prin implicarea întregului colectiv de cadre didactice de la Școala Gimnazială „Smaranda Apostoleanu” din Colonești, au organizat o manifestare chiar la Școala care poartă acum numele marelui arhimandrit. Școala – construcție nouă – a fost sfințită și, cu acest prilej, a avut loc Simpozionul „Arhimandrit Victor Ojog”, coordonat de părintele Protopop de Bacău Eugen Ciprian Ciuche. Profesoara de religie, presbitera Cristina Popescu, a vorbit despre copilăria arhimandritului, părintele inspector dr. Adrian Alexandrescu a evocat contribuția părintelui Victor Ojog la dezvoltarea muzicii psaltice în cultul Bisericii, prof. Teodora Plăeșu – președinta APR s-a referit la aspecte din perioada de prigoană comunistă a prelatului, iar părintele Nicolae Hurjui a prezentat aspecte inedite legate de viața părintelui Victor. De asemenea, un grup de tineri de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, din Roman, a intonat o serie de cântări psaltice din „Anastasimatarul” adaptat de părintele Victor Ojog și un grup de elevi au recitat o poezie, creație a profesoarei Cristina Popescu, în care se vorbește despre viața acestui protopsalt al Bisericii.

              Slujbă de pomenire la Mănăstirea Neamț 

              Ziua a doua, duminică, 12 noiembrie, a fost cea în care arhimandritul Victor Ojog a fost pomenit chiar la mănăstirea în care a și viețuit mult timp, Mănăstirea Neamț. Un sobor de preoți, sub protia starețului Benedict Sauciuc, au susținut slujba de pomenire și în Biserica „Sf. Mucenic Gheorghe” a mănăstirii, dar și la mormântul arhimandritului.

              La slujba de pomenire au venit cei doi nepoți ai arhimandritului, Sorin Brașoveanu și Maria-Manuela Neculcea, dar și primarul de Colonești – Iancu-Valentin Mîrzac, împreună cu mai mulți fruntași ai comunității băcăuane și cu un grup de elevi îmbrăcați în frumoase costume populare. Ei au purtat un steag tricolor și au depus, la mormânt, o coroană de flori.
              Arhimandritul Victor Ojog a fost evocat, la final, de Sfinția Sa Benedict Sauciuc.

              Școală și sală de evenimente cu numele arhimandritului

              Ziua a treia, 13 noiembrie, ziua de naștere a celui omagiat, a fost dedicată suitei de manifestări organizate din nou la Colonești. Acestea au început la Primărie, unde s-a ținut o slujbă de pomenire și unde a fost dezvelită placa de pe ușa sălii de evenimente și de ședințe, botezată astfel cu numele „Arhimandrit Victor Ojog”. Placa a fost dezvelită de cei doi nepoți ai arhimandritului.

              Apoi manifestarea a continuat la Școala gimnazială din Satu Nou, inaugurată cu acest prilej și căreia i-a fost conferit același nume – „Arhimandrit Victor Ojog”. La ambele manifestări au venit și conf. univ. dr. Ioan Dănilă, artistul plastic Carmen Voisei – Manager la Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Ghelu Destelnica” din Bacău, actorul Florin Zăncescu – manager la Centrul pentru Promovarea Culturii Tradiționale (CPCT) din Bacău și Feodosia Rotaru, de la CPCT.

              La școală, Florin Zăncescu și Feodosia Rotaru au prezentat asistenței câteva dintre cărțile editate de instituția pe care o reprezintă, iar despre opera și personalitatea arhimandritului și despre reflectarea lor în diferite publicații au vorbit Ioan Dănilă, și Sorin Brașoveanu. La final, un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Smaranda Apostoleanu” au susținut un scurt program artistic, oaspeții au vizionat o interesantă colecție de obiecte adunate din gospodăriile tradiționale ale comunei, după care cei doi nepoți ai arhimandritului au dezvelit firmei Școlii „Arhimandrit Victor Ojog”.

              Pe 14 noiembrie, și la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț a avut loc un simpozion dedicat arhimandritului.

              Cine a fost Arhimandritul Victor Ojog 

              Victor Ojog s-a născut pe 13 noiembrie 1909 în Satu Nou, din comuna Colonești. A urmat studii de agronomie și pe cele ale Școlii de Cântăreți Bisericești, de la Iași, apoi pe cele ale Academiei de Muzică Religioasă, din București.

              Iată alte date biografice, care apar într-un recent articol publicat de Ioan Dănilă în „Diaconia”, revista Asociației Profesorilor de Religie „Sf. Paraschiva” din Bacău: „Orfan la 15 ani, își găsește refugiul la Mănăstirea Neamț, călugărindu-se (1932). Urmează treptele ierarhiei bisericești, de la diacon, la preot (1939) și arhimandrit (1945). Îl găsim între timp învățăcel la Școala de Cântăreți Bisericești din Iași și student la Academia de Muzică Religioasă din București (1932-1935). Mentorul său, Ion Popescu-Pasărea (recunoscut drept cel mai însemnat compozitor și pedagog de muzică psaltică de la noi), a intuit valorile intelectuale și pasiunea neobișnuită a lui Victor Ojog pentru acest gen de armonii sonore, susținând promovarea sa ca dascăl de muzică la Seminarul Teologic Monahal Mănăstirea Neamț, în 1949. O bună parte din biografia compozitorului am aflat-o de la arhidiaconul Ioan Ivan, în una dintre vizitele pe care i le-am făcut la Mănăstirea Neamț, vizite mijlocite de fostul elev al acestuia, preotul Gheorghe Dănilă. Așa am aflat că Victor Ojog a căzut în dizgrația autorităților vremii, care l-au scos de la catedră și l-au angajat taxator la Autogara Piatra-Neamț. S-a întâmplat însă ca sănătatea să nu-l mai ajute, ajungându-se la amputarea unui picior. La 10 februarie 1973, în drum spre spitalul din Bacău, trece la cele veșnice, înmormântat fiind la Mănăstirea Neamț.”