joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 690

Suită de omagii pentru marele compozitor băcăuan Arhimandrit Victor Ojog

Marele protopsalt și compozitor de muzică bisericească din Secolul al XX-lea, profesor și dirijor, Arhimandritul Victor Ojog, originar din comuna Colonești, a fost omagiat timp de patru zile în localitatea natală, dar și la Mănăstirea Neamț, acolo unde a și viețuit și a fost înmormântat, după ce, pe 10 februarie 1973, a trecut la Domnul, și la Seminarul Teologic al mănăstirii.

Suita de evenimente a fost organizată, între alții, cu concursul comunității de călugări de la Marea Lavră nemțeană, a Primăriei Colonești, a celor doi nepoți ai săi, Sorin Brașoveanu – administrator public al județului Neamț – și prof. Maria-Manuela Neculcea – director adjunct al Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” din Bacău. Dar, unul dintre cei care s-a implicat activ în acest act a fost conf. univ. dr. Ioan Dănilă, președintele executiv al Societății Cultural-Științifice „Vasile Alecsandri” din Bacău, cel care a și venit încă din luna octombrie către Primăria Colonești cu propunerea ca școlii din Satu Nou al comunei să-i fie conferit numele Arhimandritului Victor Ojog.

Manifestări de ziua numelui și la aniversarea zilei de naștere 

Reuniunile de omagiere au început chiar în ziua în care Biserica l-a sărbătorit pe Sf. Mc. Victor, pe 11 noiembrie. La Colonești, Asociația Profesorilor de Religie (APR) „Sf. Paraschiva”, din Bacău, în parteneriat cu Protopopiatul Bacău, cu Primăria Colonești și prin implicarea întregului colectiv de cadre didactice de la Școala Gimnazială „Smaranda Apostoleanu” din Colonești, au organizat o manifestare chiar la Școala care poartă acum numele marelui arhimandrit. Școala – construcție nouă – a fost sfințită și, cu acest prilej, a avut loc Simpozionul „Arhimandrit Victor Ojog”, coordonat de părintele Protopop de Bacău Eugen Ciprian Ciuche. Profesoara de religie, presbitera Cristina Popescu, a vorbit despre copilăria arhimandritului, părintele inspector dr. Adrian Alexandrescu a evocat contribuția părintelui Victor Ojog la dezvoltarea muzicii psaltice în cultul Bisericii, prof. Teodora Plăeșu – președinta APR s-a referit la aspecte din perioada de prigoană comunistă a prelatului, iar părintele Nicolae Hurjui a prezentat aspecte inedite legate de viața părintelui Victor. De asemenea, un grup de tineri de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, din Roman, a intonat o serie de cântări psaltice din „Anastasimatarul” adaptat de părintele Victor Ojog și un grup de elevi au recitat o poezie, creație a profesoarei Cristina Popescu, în care se vorbește despre viața acestui protopsalt al Bisericii.

Slujbă de pomenire la Mănăstirea Neamț 

Ziua a doua, duminică, 12 noiembrie, a fost cea în care arhimandritul Victor Ojog a fost pomenit chiar la mănăstirea în care a și viețuit mult timp, Mănăstirea Neamț. Un sobor de preoți, sub protia starețului Benedict Sauciuc, au susținut slujba de pomenire și în Biserica „Sf. Mucenic Gheorghe” a mănăstirii, dar și la mormântul arhimandritului.

La slujba de pomenire au venit cei doi nepoți ai arhimandritului, Sorin Brașoveanu și Maria-Manuela Neculcea, dar și primarul de Colonești – Iancu-Valentin Mîrzac, împreună cu mai mulți fruntași ai comunității băcăuane și cu un grup de elevi îmbrăcați în frumoase costume populare. Ei au purtat un steag tricolor și au depus, la mormânt, o coroană de flori.
Arhimandritul Victor Ojog a fost evocat, la final, de Sfinția Sa Benedict Sauciuc.

Școală și sală de evenimente cu numele arhimandritului

Ziua a treia, 13 noiembrie, ziua de naștere a celui omagiat, a fost dedicată suitei de manifestări organizate din nou la Colonești. Acestea au început la Primărie, unde s-a ținut o slujbă de pomenire și unde a fost dezvelită placa de pe ușa sălii de evenimente și de ședințe, botezată astfel cu numele „Arhimandrit Victor Ojog”. Placa a fost dezvelită de cei doi nepoți ai arhimandritului.

Apoi manifestarea a continuat la Școala gimnazială din Satu Nou, inaugurată cu acest prilej și căreia i-a fost conferit același nume – „Arhimandrit Victor Ojog”. La ambele manifestări au venit și conf. univ. dr. Ioan Dănilă, artistul plastic Carmen Voisei – Manager la Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Ghelu Destelnica” din Bacău, actorul Florin Zăncescu – manager la Centrul pentru Promovarea Culturii Tradiționale (CPCT) din Bacău și Feodosia Rotaru, de la CPCT.

La școală, Florin Zăncescu și Feodosia Rotaru au prezentat asistenței câteva dintre cărțile editate de instituția pe care o reprezintă, iar despre opera și personalitatea arhimandritului și despre reflectarea lor în diferite publicații au vorbit Ioan Dănilă, și Sorin Brașoveanu. La final, un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Smaranda Apostoleanu” au susținut un scurt program artistic, oaspeții au vizionat o interesantă colecție de obiecte adunate din gospodăriile tradiționale ale comunei, după care cei doi nepoți ai arhimandritului au dezvelit firmei Școlii „Arhimandrit Victor Ojog”.

Pe 14 noiembrie, și la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț a avut loc un simpozion dedicat arhimandritului.

Cine a fost Arhimandritul Victor Ojog 

Victor Ojog s-a născut pe 13 noiembrie 1909 în Satu Nou, din comuna Colonești. A urmat studii de agronomie și pe cele ale Școlii de Cântăreți Bisericești, de la Iași, apoi pe cele ale Academiei de Muzică Religioasă, din București.

Iată alte date biografice, care apar într-un recent articol publicat de Ioan Dănilă în „Diaconia”, revista Asociației Profesorilor de Religie „Sf. Paraschiva” din Bacău: „Orfan la 15 ani, își găsește refugiul la Mănăstirea Neamț, călugărindu-se (1932). Urmează treptele ierarhiei bisericești, de la diacon, la preot (1939) și arhimandrit (1945). Îl găsim între timp învățăcel la Școala de Cântăreți Bisericești din Iași și student la Academia de Muzică Religioasă din București (1932-1935). Mentorul său, Ion Popescu-Pasărea (recunoscut drept cel mai însemnat compozitor și pedagog de muzică psaltică de la noi), a intuit valorile intelectuale și pasiunea neobișnuită a lui Victor Ojog pentru acest gen de armonii sonore, susținând promovarea sa ca dascăl de muzică la Seminarul Teologic Monahal Mănăstirea Neamț, în 1949. O bună parte din biografia compozitorului am aflat-o de la arhidiaconul Ioan Ivan, în una dintre vizitele pe care i le-am făcut la Mănăstirea Neamț, vizite mijlocite de fostul elev al acestuia, preotul Gheorghe Dănilă. Așa am aflat că Victor Ojog a căzut în dizgrația autorităților vremii, care l-au scos de la catedră și l-au angajat taxator la Autogara Piatra-Neamț. S-a întâmplat însă ca sănătatea să nu-l mai ajute, ajungându-se la amputarea unui picior. La 10 februarie 1973, în drum spre spitalul din Bacău, trece la cele veșnice, înmormântat fiind la Mănăstirea Neamț.”

Guvernul obligat de instanță să organizeze alegeri locale parţiale în 57 de localităţi

    Președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a obținut o victorie definitivă în procesul intentat împotriva Guvernului, determinând instanța să oblige Executivul să organizeze alegeri locale parțiale în 57 de localități din țară.

    Curtea Supremă a respins recursul Guvernului și a confirmat decizia Curții de Apel București din 16 martie, care favoriza poziția lui Ludovic Orban. Prin această hotărâre, Guvernul României este obligat să emită o hotărâre de Guvern stabilind data alegerilor parțiale locale și să declanșeze procedurile pentru organizarea acestora în toate circumscripțiile electorale unde mandatele de primar au fost declarate vacante sau Consiliul local a fost dizolvat, așa cum a evidențiat Autoritatea Electorală Permanentă.

    Această decizie vine ca urmare a eforturilor susținute ale lui Ludovic Orban de a determina Guvernul să respecte legea și să organizeze alegeri locale parțiale. În plus față de demersurile juridice, Orban a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva fostului premier Nicolae Ciucă și a membrilor Guvernului pentru refuzul acestora de a convoca și organiza alegerile locale parțiale.

    „Am ajuns în situația de a formula o plângere penală împotriva membrilor Guvernului pentru încălcarea grosolană a legii, pentru încălcarea Constituției și pentru călcarea în picioare a dreptului de vot, care este fundamentul democrației. Am câștigat pe fond, iar Curtea de Apel a arătat că România este un stat de drept și că Guvernul este primul care trebuie să respecte legea,” a declarat Ludovic Orban în legătură cu victoria sa în instanță.

    Ziua Internațională de Combatere a Diabetului a fost marcată și în Bacău

      Ziua Internațională de Combatere a Diabetului (14 noiembrie) a fost marcată și în Bacău de Lions Club Moldova și de Școala Sanitară Postliceală Sanity.

      Membrii Lions Club au fost prezenți în piațeta din fața Casei de Cultură, unde au discutat cu trecătorii despre diabet și au distribuit fluturași intitulați „Alăturați-vă luptei împotriva Diabetului zaharat”. Ei au participat și la manifestația organizată cu ocazia acestei zile de Școala Sanitară Postliceală Sanity la Sala de Atletism.

      „Cu ocazia acestei zile – ne-au spus membrii Lions – am propus Primăriei Bacău să lumineze sediul instituției în albastru, aceasta fiind culoarea internațională a acțiunii pentru combaterea diabetului. Membrii clubului au participat la această acțiune și au discutat cu trecătorii despre diabet și despre cum poate fi evitat acesta”.

      Acțiunea Școlii Sanity a fost intitulată „Pune diabetul pe fugă,

      sănătatea ta este importantă!!!”. Școala băcăuană a organizat, astfel, cea de a doua ediție a activității extrașcolare, în colaborare cu Direcția Județeană de Sport și cu studenți ai Universității „Vasile Alecsandri” de la specializarea Educație Fizică și Sport.

      Acțiunea a fost susținută de elevi ai Școlii sanitare de la toate specializările: Asistent medical generalist, Balneo-fizio-kinetoterapie și Asistent medical de farmacie. Au fost formate opt echipe a câte zece concurenți, șapte echipe formate din elevi și o echipă formată din profesori. Au fost organizate patru probe sportive în care au fost introduse elemente și tehnici medicale.

      După finalizarea probelor a avut loc premierea echipelor câștigătoare, urmată de realizarea unui cerc uman în care s-au ridicat baloane de culoare albastră, pentru a se marca Ziua Mondială a Combaterii Diabetului.

      Organizatorii acțiuni au fost profesoarele Alexandra Elena Toma (inițiatoare), Mihaela Farțade și Alina Matei.

      Dobânzi neimpozabile de până la 7,25%, la ultima ediţie Tezaur din 2023

      Statul i-a ofertat pe contribuabili, lansând, de Black Friday, ultima ediție a titlurilor guvernamentale „Tezaur” din 2023. Dobânzile anuale ajung la 7,25%.

      Băcăuanii care mai au rezerve financiare și vor să le investească, fără a fi impozitați de stat, pot alege titlurile „Tezaur”, emise de Ministerul de Finanțe. Subscrierile pot fi făcute din această săptămână până la data de 14 decembrie.

      „Nu există o sumă minimă de subscriere”

      Titlurile, cărora statul le garantează siguranța și stabilitatea, au o valoare nominală de 1 leu și sunt cu scadență de 1 și 3 ani. Dobânzile anuale sunt de 6,15%, respectiv, 7,25%. Nu există o sumă minimă de subscriere, iar procesul este unul cât se poate de simplu. Facilitează participarea chiar și celor care nu au experiență în domeniul financiar. Titlurile de stat vin cu avantajul unor dobânzi neimpozabile, sporind randamentul net pentru cei care îl aleg”, transmit reprezentanții ministerului de resort. Achiziția titlurilor de stat „Tezaur” se face online, prin intermediul unităților Trezoreriei Statului, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spațiul Virtual Privat (SPV) . În plus, potrivit calendarului transmis de Finanțe, băcăuanii pot cumpăra titlurile guvernamentale de la sediul unităților Trezoreriei Statului, în perioada 13 noiembrie 15 decembrie 2023, dar și de la oficiile poștale, între 13 noiembrie și 14 decembrie 2023, în mediul urban, și între 3 noiembrie și 13 decembrie 2023, în mediul rural.

      Titlurile „Tezaur” pot fi răscumpărate în avans

      Pot cumpăra titluri de stat toți băcăuanii care au împlinit vârsta de 18 ani, la data efectuării subscrierii. Astfel, un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri, în cadrul unei emisiuni. Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur” sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Însă, investitorii pot la fel de bine să anuleze subscrierile deja efectuate, doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri în acest sens. Veniturile din dobânzi, obținute la titlurile „Tezaur” sunt neimpozabile. Fondurile atrase de stat prin aceste titluri vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

      În prima jumătate a anului, mii de băcăuani au investit în obligațiunile guvernamentale. În total, peste 50 de milioane de euro au pus la adăpost de inflația galopantă investitori din tot județul (față de peste 71 de milioane de euro, în tot anul trecut). Cele mai mari subscrieri făcute de o persoană fizică au fost cu puțin de peste 1.000.000 lei, dar au fost și băcăuani care au investit între 200.000 și 600.000 lei, în titlurile de stat.

      Bacău: Formatori din opt județe au participat la instruirea C-UEFA

      foto: sportactual.ro

      Adrian Racoviță, referent zonal al Federației Române de Fotbal (FRF), a fost protagonistul unei experiențe intense la cursul FRF Coach desfășurat în Bacău, unde a avut ocazia să împărtășească cunoștințele sale cu formatorii de licență C-UEFA din opt județe, scrie sportactual.ro.

      Tehnicianul vasluian a petrecut două zile intensive la acest eveniment de înaltă importanță, organizat de către Școala Federală de Antrenori și echipa FRF Coach.

      Prima zi a cursului a fost dedicată aspectelor teoretice, oferind participanților detalii esențiale despre lucrul în platforma FRF Coach. Aceasta reprezintă o etapă crucială în dezvoltarea abilităților lor de antrenament, oferindu-le resursele necesare pentru a-și îmbunătăți continuu performanțele.

      A doua zi a fost marcată de o experiență practică deosebită, în care formatorii au susținut un antrenament creat în platformă, utilizând metoda GaG (Game and Goal). Această abordare inovatoare a instruirii accentuează importanța integrării teoriei în practică, asigurând astfel o înțelegere completă a conținutului cursului.

      Evenimentul a reunit formatori din județele Bacău, Galați, Vaslui, Iași, Suceava, Neamț, Harghita și Covasna, evidențiind un efort comun de consolidare a cunoștințelor și a competențelor în domeniul antrenamentului sportiv.

      Adrian Racoviță, pe lângă rolul său de referent zonal FRF, este cunoscut și în calitate de profesor la Liceul cu Program Sportiv Vaslui și antrenor principal la Clubul Sportiv Municipal Vaslui (CSM Vaslui), aducând o contribuție semnificativă la dezvoltarea tinerilor talente din regiune.

      Nicolas Cojocaru, elevul Mariei Șalaru, câștigătorul trofeului „Vedeta familiei” de la TVR

        În cadrul prestigiosului concurs TVR, Nicolas Cojocaru, elevul Mariei Șalaru, a obținut trofeul „Vedeta Familiei”, demonstrând că muncă asiduă, răbdare și susținerea familiei sunt ingredientele cheie ale succesului în lumea artistică.

        Maria Șalaru, mândra profesoară și îndrumătoare a lui Nicolas, a vorbit despre efortul și devotamentul depuse pentru a ajunge în finala competiției. „Multă muncă și răbdare a mea, valoarea repertoriului, perseverența și, desigur, susținerea familiei au fost elementele cheie care au dus la acest important succes,” a declarat Maria Șalaru.

        Nicolas Cojocaru a fost la înălțime, impresionând juriul și publicul cu talentul său remarcabil. „Felicitări, Nicule, felicitări minunaților tăi părinți!” a adăugat Maria Șalaru, arătându-și mândria pentru elevul său și recunoscând contribuția esențială a familiei în realizarea acestui triumf.

        Cu un viitor promițător în față, Nicolas Cojocaru devine acum o vedetă în ascensiune, iar toți cei implicați în realizarea acestui triumf sărbătoresc în comuniune succesul și talentul remarcabil al tânărului artist.

        Aerostar va semna, vineri, un contract pentru mentenanță la avioanele F-16

        • la eveniment va participa și Secretarul General al NATO, Mircea Geoană 

        Vineri, 17 noiembrie, la compania Aerostar va fi semnat contractul de colaborare cu compania Derco Aerospace (parte a grupului Lockheed Martin). Contractul are ca obiect transferul tehnologic pentru reparațiile de nivel D ale echipamentului Avionului F-16.

        La eveniment și-a anunțat prezența și Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană – ne-a informat ofițerul de comunicare al Aerostar, Elena Costache.

        De mai bine de 40 de ani, Derco oferă suport logistic și tehnic pentru aeronavele cu aripi fixe. Este lider în industria de profil și oferă o suită de soluții de management al flotei aeriene, inclusiv distribuția de piese de schimb, soluții logistice, servicii de reparații și revizii și soluții tehnice. Derco sprijină eforturile militare globale în 65 de țări și menține unul dintre cele mai mari și mai diversificate stocuri de piese de schimb pentru avioane din lume, inclusiv peste 20.000 de piese unice în stoc.

        Mircea Geoană va efectua, întâi, o vizită la Iași, unde va participa la dezbaterea „Securitate economică și inovare pe flancul estic al NATO și al UE”, organizată de Camera de Comerț Iași”.

        La Bacău, Secretarul General Adjunct al NATO va vizita, Aerostar și Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”.

        Amenzi de 600.000 lei, pentru încălcarea legislației muncii

        Luna octombrie se înscrie cu un adevărat record în ceea ce privește numărul angajatorilor amendați pentru încălcarea legislației muncii. Mai exact, dintre cei 173 agenți economici verificați din acest punct de vedere de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău nu mai puțin de 44 au fost sancționați contravențional, ceea ce reprezintă peste 25 la sută, o proporție destul de mare, nemaintâlnită până acum.

        Cei 44 operatori economici au fost nevoiți să cotizeze la bugetul statului cu 596.300 lei (suma totală a amenzilor suportate de ei). Ca de obicei, ponderea în totalul amenzilor o reprezintă cele date pentru încălcarea actelor normative referitoare la relațiile de muncă, parte componentă a legislației amintite.

        În domeniul relațiilor de muncă controlul a fost făcut la un număr de 98 angajatori la care lucrează 6.395 salariați. Dintre cei 98 agenți economici, 21 au fost amendați, ei totalizând sancțiuni în sumă de 402.800 lei, ceea ce reprezintă aproape 70 la sută din valoarea de 596.300 lei a tuturor amenzilor aplicate. În plus, în același domeniu au fost date și 19 avertismente. Revenind la amenzi, o parte din ele au drept cauză practicarea muncii ”la negru”. Cu această culpă au fost depistați 8 angajatori, la care au fost identificate 18 persoane care munceau fără forme legale.

        Marea majoritate dintre ele lucrau fără a avea încheiat contract individual de muncă. Dar au fost și cazuri în care lucrătorul a fost obligat să desfășoare activitate în perioada în care avea contractul suspendat ori angajatorul nu a completat Registrul general de evidență a salariaților pentru persoanele care munceau. Toate aceste fapte se încadrează la muncă nedeclarată. Prin urmare, cei 8 agenți economici au suportat amenzi în valoare totală de 360.000 lei. Diferența de 42.800 lei din cei 402.800 lei o totalizează restul de 13 amenzi din cele 21 aplicate pentru încălcarea reglementărilor referitoare la relațiile de muncă.

        Cele 13 amenzi au fost dispuse de către inspectorii ITM deoarece angajatorii în cauză nu respectau prevederile legale privind munca suplimentară și de noapte, repausul săptămânal și Registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), în format electronic.

        Pune Diabetul pe fugă, Sănătatea ta este importantă!

        Cu ocazia Zilei Mondiale a combaterii diabetului, Școala Sanitară Postliceală Sanity Bacău, inițiatoarea proiectului- PUNE DIABETUL PE FUGĂ- SĂNĂTATEA TA ESTE IMPORTANTĂ, a organizat cea de a doua ediție a activității extrașcolare, în colaborare cu Direcția Județeană de Sport Bacău și studenți ai Facultății Vasile Alecsandri Bacău, specializarea Educație Fizică și Sport.

        Activitatea a avut loc marți, 14 Noiembrie 2023 în cadrul sălii de atletism Bacău, între orele 11.00-14.00. Participanții activității au fost elevi ai școlii SANITARE postliceale SANITY Bacău, de la toate specializările: Asistent medical generalist, Balneo-fizio-kinetoterapie și Asistent medical de farmacie. S-au format 8 echipe a câte 10 concurenți-7 echipe formate din elevi și 1 echipă formată din profesori- în vederea efectuării a 4 probe sportive în care au fost introduse elemente și tehnici medicale .

        Proba 1 – alergare cu depășire de obstacole și predare de ștafetă (ștafeta fiind o seringă Guyon )

        Proba 2 – proba dus-întors cu recipient (urocultor) umplut cu apă cu depășire de obstacole.

        Proba 3 – alergare, depășire obstacole și aruncare cu săgeți de dartz pentru a nimeri ținta (un pancreas).

        Proba 4 – proba deplasării cu manechin printre obstacole + umflarea unei mănuși chirurgicale.

        După finalizarea celor 4 probe a avut loc premierea echipelor câștigătoare, urmată de realizarea unui cerc uman în care s-au ridicat baloane de culoare bleu pentru a marca această zi -Ziua Mondială a diabetului.

        Scopul acestei activități a fost acela de a aduce diabetul în atenţia oamenilor, în mod susţinut, ca fiind o afecțiune din ce mai frecventă chiar și în rândul tinerilor, dar și de a marca importanța sportului /mișcării în viața de zi cu zi- Cu sau Fară DIABET-

        Organizatori Activitate:

        •              prof. Toma Alexandra Elena- inițiator

        •              prof. Farțade Mihaela

        •              prof. Matei Alina

        Sponsor principali ai proiectului: HALEON

        Ce este și ce va face Sistemul de management al traficului? Unda verde devine realitate pentru șoferii băcăuani

        Orașul Bacău va avea anul viitor un sistem de trafic nou, prin care se urmărește reducerea timpilor de așteptare la semafor, o mai bună circulație a mașinilor, prioritizarea transportului public în comun, mai multe semafoare cu temporizare pentru pietoni.
        Acesta este motivul pentru care, pe numeroase străzi, s-au săpat adevărate tranșee pentru introducerea cablurilor și a senzorilor. Curând, vor fi montate și semafoare noi, iar trei mari intersecții sunt reconfigurate complet prin acest proiect.

        La ani buni de la primele promisiuni că Bacăul va avea o undă verde, lucrările pentru implementarea proiectului Sistemului de Management al Traficului au început în anul 2023.

        Sistemul inteligent de trafic management și monitorizare este denumirea oficială, dar include mai multe componente: managementul traficului – adică adaptarea culorii verzi a semaforului la numărul de mașini aflate în trafic, monitorizare video – pentru a preveni conduita iresponsabilă la volan, comunicații cu fibră optică – adică o legătură între intersecții, prin intermediul unor cabluri subterane, un modul de identificare automată a numerelor de înmatriculare. La acestea, se adaugă modulul de prioritizare a vehiculelor de transport public și un centru de comandă și control.
        Proiectul beneficiază de finanțare europeană în valoare de peste 87 milioane lei.

        Săpături pe kilometri întregi de trotuare și șosea

        Din primăvara acestui an, firma constructoare a deschis șantiere pe Calea Republicii (intersecție cu unitățile militare, Aviatorilor, Narciselor, Condorilor, Chimiei și Aeroportului), Calea Mărășești (la Orizont, intersecții cu Castanilor, Pictor Andreescu, Frasinului, Piața Sud, Spiru Haret, la Policlinica Veche, Oficiul poștal 10, în centru, de la Primărie până la Luceafărul), strada Nicolae Bălcescu, Energiei, General ștefan Gușă și Bulevardul Vasile Pârvan.

        În carosabil, au fost introduse bucle inductive de trafic și senzori wireless pentru monitorizarea traficului. Acesta este motivul pentru care s-au săpat pe mai multe străzi: pentru a introduce, prin canalizații electrice subterane, toate echipamentele necesare – fie sub pavele, pe trotuare, fie pe sub pista de biciclete, acolo unde proiectul de trafic s-a suprapus cu pistele de biciclete.
        Din loc în loc, sunt acum instalate camere de tragere cu capac, pentru ca pe viitor să se poată interveni ușor la aceste instalații. În total, prin proiect au fost prevăzuți 7,2 kilometri de fibră optică.
        Urmează montarea de camere video și instalarea echipamentelor de transmitere a datelor.

        ”În cadrul acestui proiect, care este de o amploare semnificativă, modernizăm, interconectăm și aducem echipamente pentru 58 de intersecții și 30 de treceri de pietoni.
        După ani buni, aducem, în sfârșit, semafoare noi, camere de supraveghere și sisteme moderne de fluidizare a traficului. Era un pas necesar pentru că Bacăul are peste 70.000 de autoturisme înmatriculate de persoane cu domiciliul în municipiu, iar infrastructura nu a ținut pasul cu acest număr impresionant de mașini, tocmai pentru că nu a fost modernizată în ultimii 20 de ani.
        Dincolo de disconfortul temporar, eu cred că vom vedea cu toții beneficiile în momentul în care vom fi în trafic. O să parcurgem distanțele mai repede, iar toți participanții la trafic se vor disciplina: atât conducătorii auto, pietonii, cât și bicicliștii, care au de acum propriile căi de rulare, adică piste în adevăratul sens al cuvântului”, a precizat primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu.
        Toate intersecțiile cu treceri de pietoni din acest proiect vor fi prevăzute cu dispozitive acustice pentru persoanele cu dizabilități și cu dispozitive cu buton.

        Trei intersecții se modernizează

        Trei dintre cele mai mari intersecții ale orașului, Republicii cu Aeroportului, Narcisa și Tic-Tac sunt reconfigurate integral.
        Acest lucru survine ca urmare a introducerii pistelor de biciclete și a retrasării trecerilor de pietoni.
        Prin proiect, se vor schimba marcajele carosabile și se vor aduce indicatoare verticale noi.
        Totul se va completa cu reparații ale trotuarelor, reasfaltări acolo unde este necesar și amenajarea spațiilor verzi.

        De ce s-au asfaltat doar anumite străzi?

        În cadrul acestui proiect amplu, s-a reușit și asfaltarea completă a unor artere care au fost supuse lucrărilor de intervenție.
        Vorbim despre Mioriței, Mărășești, Calea Republicii – practic întreg centrul orașului, până la FNC, considerat capăt de linie pentru această investiție.
        „Aceste sume nu puteau fi mutate pentru alte străzi, deși sunt conștient că sunt numeroase artere care au nevoie de un strat de asfalt. Rigorile proiectului european nu ne permit să mutăm sumele, întrucât banii trebuie utilizați doar pe acele străzi unde trece acest sistem de management al traficului”, a mai explicat primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.
        La finalul acestui proiect, adică anul 2024, vom resimți cu toții beneficiile acestui nou sistem de gestionare a traficului: reducerea timpilor de călătorie, îmbunătățirea experienței conducătorilor auto, un trafic mai eficient.

        Cum se va întâmpla concret? Tehnologiile inteligente implementate și soft-ul vor permite gestionarea fluxurilor de trafic, direcționând mașinile în mod inteligent către rute alternative și coordonând semafoarele pentru a minimiza timpii de așteptare.

        Proiectul managementului de trafic are și o componentă nouă. Este vorba despre construirea unui trotuar pe Bulevardul Republicii (intersecție Condorilor și până la FNC), acolo nu a existat niciodată un trotuar în adevăratul sens al cuvântului.

        Sistemul de management al traficului prevede instalarea unor automate de dirijare a circulației, montarea echipamentelor care să permită comunicarea între intersecții, dispozitive acustice și dispozitive push-button.

        Avancronica muzicală: A zecea de Beethoven

         Simfonicul din această seară de 16 noiembrie, de la Centrul de Afaceri și Expoziții are ca protagoniști doi importanți muzicieni: dirijorul Huba Hollókői și cornistul Ștefan Danifeld. În anul 2017, Huba Hollókői, a lucrat cu Royal Concertgebouw Orchestra ca asistent al lui Semjon Bychkov. Prezent în Arad la Festivalul „Iubiți Muzica Românească”, afirma, într-un interviu acordat maestrului Dorin Frandeș, managerul Festivalului: „Dragostea pentru muzică nu este ereditară, ea este produsul unei educaţii”. Născut în Ungaria, Huba Hollókői a început să studieze vioara la vârsta de patru ani.

        Absolvă ca violonist la Academia de Muzică Liszt din Budapesta și continuă cu studii dirijorale la prestigioasa Academie Sibelius din Helsinki, unde a studiat cu prof. Leif Segerstam şi Jorma Panula. Colaborează cu orchestre simfonice și soliști de top, inclusiv Netherland Philharmonic Orchestra, Residentie Orchestra, Noord Netherland Orchestra, Dutch Ballet Orchestra (Olanda), Lahti Symphony Orchestra, Kuopio Symphony Orchestra (Finlanda), Sønderjyllands Symphony Orchestra (Danemarca), OSUG Symphony Orchestra (Mexic) și debutează la Concertgebouw în 2017 cu Philharmonie Südwestfalen (Germania). Huba Hollókői este numit în 2022 director artistic al Orchestrei Simfonice Kecskemét.

        Din 2015 până în 2017, a fost dirijorul asistent al Netherlands Radio Philharmonic Orchestra, unde a lucrat cu Markus Stenz, Bernard Haitink, Edo de Waart, John Adams, Vladimir Jurowski și alți dirijori de renume internațional. Huba Hollókői – unul dintre cei trei finaliști la ediția a 53 – a, din 2013 a Concursului Internațional de Dirijat de la Besançon – deține premii la concursuri de vioară și de dirijat: Concursul de vioară „János Koncz”, Concursul Internațional de Dirijat „Citta’di Brescia-Giancarlo Facchinetti”. Seara muzicală începe cu o lucrare compusă în anul 1951, un omagiu adus lui Béla Bartók: Concert Românesc pentru orchestră de György Ligeti, compozitor născut în Transilvania în 28 mai 1923, decedat în 12 iunie 2006, la Viena. Concertul pentru corn și orchestră de Paul Hindemith (1895-1963) a fost compus în anul 1949.

        Vom asculta această lucrare interpretată de Ștefan Danifeld. Cornist la Filarmonica de Stat Transilvania, la Orchestra Română de Tineret, la Filarmonica de Stat Transilvania, la Orchestra Română de Tineret, Ștefan Danifeld a colaborat cu Antwerp Simphony Orchestra, Philharmonie Zuidnederland și Amsterdam Wind Quintet. Prim-cornist al Orchestrei de Cameră Radio (2019 – 2021), actualmente șef de partidă la Opera Națională București, a absolvit în anul 2010 Colegiul de Muzică „Ciprian Porumbescu” (Suceava). Stefan a urmat cursurile Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” la Cluj-Napoca și a finalizat studiile de masterat la Amsterdamse Hogeschool voor de Kunsten – Conservatorium van Amsterdam, unde s-a perfecționat cu: Alexandru Marc, Petru Tabarcea, Will Sanders, Timothy Jones, Jasper de Waal, Frank Lloyd, Laurens Woudenberg, Herman Jeurissen.

        Dintre premiile sale, amintim Premiul I la Lions European Music Competition (faza națională, urmată de reprezentarea României la Birmingham, UK – 2014). Orchestra Filarmonicii Mihail Jora va interpreta, la final, Simfonia I-a op.68, în do minor de Johannes Brahms. O lucrare la care Brahms a trudit preț de vreo douăzeci de ani pentru a o finisa. „Nu e greu să compui, dar este cumplit de greu să laşi notele inutile să cadă sub masă.” Celebra temă din Allegro-ul final, enunțată în ton grav de violine – ce amintește de Oda bucuriei – a permis criticii să numească prima simfonie brahmsiană drept a zecea simfonie a lui Ludwig van Beethoven.

        Muzicolog dr. Ozana Kalmuski Zarea

         

        Campanie de Informare și Educare: Depistarea Precoce a BPOC

        băcăuanii sunt așteptați vineri, 17 noiembrie, între orele 9.00-17.00, în Piața Tricolorului pentru testări gratuite

        Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău se angajează, cu sprijinul Primăriei Bacău, într-o campanie amplă de informare și educare a publicului privind importanța depistării precoce a Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC), marcând în mod special Ziua Mondială de luptă împotriva BPOC, pe 17 noiembrie, zi care coincide cu Ziua Mondială Antifumat. În cadrul acestui demers, se va organiza un eveniment de amploare în Piața Tricolorului din fața Casei de Cultură Bacău, care va include investigații gratuite de spirometrie și consultatii oferite de către medici și asistenți specializați.

        Despre BPOC și importanța depistării precoce

        Bronhopneumopatia obstructivă cronică este o afecțiune cu o prevalență în creștere la nivel global, devenind o povară semnificativă pentru sistemele de sănătate. Dacă în 2002 BPOC era a cincea cauză principală de deces, estimările indică faptul că până în 2030 aceasta va deveni a treia cauză de mortalitate. Recunoașterea și gestionarea timpurie a simptomelor devin esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților și reducerea impactului acestei boli.

        Spirometria: Un instrument de depistare eficient

        Investigația de primă alegere în diagnosticul BPOC este spirometria, o metodă non-invazivă care evaluează funcția pulmonară. Este esențial ca publicul să înțeleagă această procedură și să conștientizeze importanța efectuării acesteia atunci când apar primele simptome. Cu o abordare simplă și accesibilă, spirometria poate contribui semnificativ la depistarea precoce și la gestionarea eficientă a BPOC.

        Eveniment în Piața Tricolorului

        În data de 17 noiembrie 2023, între orele 9.00-17.00, Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău organizează un eveniment în Piața Tricolorului, având ca scop oferirea de spirometrii gratuite și consultatii pulmonare. Un număr de 8 medici și 8 asistenți specializați vor fi prezenți pentru a efectua investigații și pentru a răspunde întrebărilor participanților. Pentru a asigura confortul participanților, vor fi amenajate două corturi incalzite: unul pentru consultatii și aparatura necesară, iar celălalt va servi ca sală de așteptare. Această inițiativă vine în sprijinul comunității și oferă o oportunitate unică pentru cetățeni de a-și verifica starea de sănătate pulmonară. Spitalul dorește să mulțumească companiilor DEDEMAN, LINDE și GRAFIT INVEST pentru sprijinul financiar și logistic acordat în organizarea evenimentului. Colaborarea strânsă cu aceste companii a facilitat punerea în practică a acestei campanii și a contribuit la susținerea pacienților cu afecțiuni respiratorii.

        Toți cei interesați, indiferent de vârstă sau localitate, sunt invitați să participe la acest eveniment important. Depistarea precoce a BPOC poate face diferența în calitatea vieții tale. Așadar, alătură-te nouă în Piața Tricolorului din centrul Municipiului Bacău pe 17 noiembrie 2023, pentru a beneficia de spirometrii și consultatii gratuite. Împreună, putem lupta împotriva BPOC și promova sănătatea pulmonară în comunitatea noastră.

        BPOC-ul este o afecţiune caracterizată prin obstrucţia parţial reversibilă a căilor respiratorii, conform ghidului GOLD. Obstrucţia este de obicei progresivă, cu un răspuns inflamator anormal la particulele de noxe şi gaze asociându-se cu manifestări sistemice. BPOC-ul reprezintă un grup de boli cronice ireversibile ce determină dispnee prin obstrucţia bronşică (bronşită cronică sau emfizem). Mecanismul obstrucţiei este diferit pentru fiecare entitate. In bronşita cronică este semnalata prezenţa tusei cu expectoraţie cel putin trei luni pe an doi ani consecutiv. Emfizemul pulmonar presupune distrucţia alveolelor cu predominanţa dispneei ca şi simptomatologie clinică. În prezent BPOC-ul este considerat ca boala cu prevalenţă în creştere la nivel global, mult subdiagnosticată şi raportată, cauză majoră de mortalitate şi invaliditate.

        Din aceste motive, este justificat pe deplin interesul crescut pentru studiul terapiilor de reabilitare respiratorie cât şi pentru noi perspective în acest domeniu. Astăzi, tratamentul medicamentos nu mai este suficient pacientului cu patologie respiratorie. Acesta are nevoie de un ansamblu de măsuri complementare şi progresive, care să vizeze ameliorarea condiţiei clinice şi a condiţiei fizice globale.

        În tot acest context al BPOC-ului se impune recuperarea respiratorie cu toate componentele ei : program de kinetoterapie, educaţie, suportul psihosocial, comportamental si nutriţional.

        Recuperarea respiratorie este un program multidisciplinar de ingrijire a pacienţilor cu afecţiuni respiratorii cronice ce are drept scop creşterea calităţii vieţii pacientului prin creşterea activităţii fizice, reintegrarea în societate şi recâştigarea autonomiei. Programele de recuperare pot să fie folosite de la pacienţii cu risc de BPOC pana la BPOC sever.

        Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii (OMS), reabilitarea (recuperarea) reprezintă: “folosirea tuturor mijloacelor cu scopul de a reduce impactul condiţiilor generatoare de dizabilităţi şi handicap şi de a permite acestora să reuşească să se integreze optimal în societate

        Un programul de recuperare respiratorie, pe langa tratament medicamentos de sustinere, consta in:

        exerciții fizice pe bicicletă / covor rulant adaptate fiecărui pacient în parte;

        antrenament membre superioare, muşchi respiratori;

        tehnici de drenaj a secreţiilor bronșice, exerciţii de respiraţie;

        gimnastică medicală;

        educaţie terapeutică (discuţii cu echipa medicală al caror scop este să îmbunătăţească cunoştinţele despre boală şi tratament);

        consiliere psihologică, nutriţională.

        Efortul efectuat va fi adaptat în funcţie de posibilităţile fiecărui pacient. Pentru aceasta, înainte de începerea programului se vor efectua câteva teste funcţionale respiratorii care au drept scop măsurarea afectării respiratorie.

        Obiectivele recuperării respiratorii sunt:

        o diminuarea simptomatologiei

        o încurajarea participării în activităţi fizice şi sociale

        o renunţarea la fumatul activ şi pasiv

        o schimbarea stilului de viaţă prin modificări cu efect benefic pe termen lung

        o prevenirea invalidităţii respiratorii

        o creşterea calităţii vieţii

        Pacientul poate fi adresat acestui program de reabilitare respiratorie de către medicul care a pus diagnosticul şi monitorizează tratamentul bolii respiratorii.

         

        Investigatia de prima alegere in despistarea BPOC ului este SPIROMETRIA. Vom expune in randurile urmatoare ROLUL EI IN DIAGNOSTICAREA SI MONITORIZAREA tutror BOLILOR PULMONARE si a BPOC ului in special 

        În România, aproximativ o treime (33%) din locuitori sunt fumători, iar aproximativ o treime (29%) din cei nefumători sunt foști fumători. Fumatul reprezintă un factor de risc pentru numeroase afecțiuni printre care și cele pulmonare. În acest context, una dintre metodele prin care ne putem „testa” plămânii este spirometria. 

        Ce este spirometria?

        Spirometria este un test prin care se măsoară cât de „sănătoși” sunt plămânii și poate fi folosită pentru a diagnostica sau monitoriza unele afecțiuni pulmonare. În timpul testului veți expira (sufla) cât de mult aer și cât de tare puteți într-un dispozitiv numit spirometru. Testul măsoară cât de mult aer expirați în total și cât de mult aer  expirați în prima secundă a testului. Este un test de efort, nu este dureros și durează de obicei aproximativ 10-15 minute.

         

        Cand ar trebui să fac o spirometrie? 

        o cand sunteți fumător, ați fumat sau ați lucrat mult timp într-un mediu cu noxe respiratorii;

        o cand tușiți des;

        o cand rămâneți fără respirație când mergeți mai repede;

        o cand sunteți îngrijorat de sănătatea plămânilor dumneavoastră;

        o cand urmați deja tratament pentru o afecțiune pulmonară. 

        În ce constă testul?

        În primul rând vi se va explica de către medic/asistent medical, înainte de începerea testului, cum trebuie să suflați. De asemenea, nasul va trebui pensat cu un clips pentru a nu respira pe nas. La începutul testului, veți fi rugat să respirați profund (inspir profund urmat de expir ușor) pe gură, în spirometru. Apoi va trebui să suflați cu putere în spirometru, procedura reluându-se de cel puțin 3 ori.

        În timpul executării testului trebuie să:

        o respirați cât mai profund cu buzele strâns lipite de piesa bucală;

        o nu introduceți limba în interiorul piesei bucale;

        o încercați să suflați cât de tare puteți;

        o continuați să suflați până când nu mai aveți aer în plămâni sau medicul vă spune să vă opriți. 

        Cum interpretăm rezultatele?

        Medicul va analiza rezultatele – CVF (capacitatea vitală forțată) și VEMS (volumul expirator maxim în prima secundă) – pentru a stabili cât de bine funcționează plămânii dumneavoastră. Dacă cantitatea de aer suflată în prima secundă este scăzută, este posibil ca să aveți o îngustare (obstrucție) a căilor aeriene, probabil din cauza unui astm bronșic sau BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică). Dacă sunteți deja sub tratament inhalator pentru una din boli, spirometria poate ajuta la evaluarea tratamentului. Acest test poate fi folosit și pentru înlăturarea suspiciunii unor alte afecțiuni pulmonare.

        Pentru fiecare persoană există un interval în care valorile sunt considerate normale pentru vârsta și înălțimea ei.

        Cum ar trebui să ne pregătim înainte de a efectua testul?

        Rezultatele spirometriei pot fi influențate de anumite activități precum fumatul, consumul de cafea și/sau alcool, exerciții fizice intense sau mese copioase. De asemenea, dacă urmați tratament inhalator medicul vă poate solicita oprirea acestuia înainte de test.

        Astfel, trebuie evitate:

        o hainele strâmte – care împiedică expansiunea toracelui;

        o fumatul – cu 1 oră înainte de test;

        o alcoolul – cu 4 ore înainte de test;

        o mesele copioase – cu 2 ore înainte de test;

        o efort fizic intens – cu 30 de minute înainte de test;

        o medicație bronhodilatatoare – cu 6, 12 sau 24 ore înainte de test.

         

        Ce probleme pot apărea în timpul testului?

        Pentru unele persoane, poate fi dificil să sufle cu putere în spirometru. Dacă vă simțiți obosit sau ușor amețit, rugați medicul să faceți o scurtă pauză înainte de a încerca din nou. Se poate întâmpla ca în timpul testului să vă vină să tușiți, în acest caz opriți testul (nu tușiți în spirometru), eliberați-vă căile aeriene și apoi reîncepeți.

         

        Ce se întâmplă dacă rezultatul testului nu este normal?

        Este posibil ca doctorul să vă administreze un medicament inhalator care vă ajută să respirați mai ușor și apoi să repetați testul după 15-20 de minute. Acest lucru are scopul de a vedea dacă modificările testului sunt reversibile. Astfel, în funcție de răspunsul dumneavoastră la acest medicament, cunoscut sub numele de bronhodilatator, se va diferenția astmul bronșic (în care reversibilitatea este semnificativă) de BPOC (în care reversibilitatea este minimă sau deloc).

        Rezultatul testului este normal, asta înseamnă că sunt sănătos?

        Dacă aveți simptome tipice de astm bronșic iar spirometria este normală este în continuare posibil să aveți astm bronșic. Dacă fumați sau lucrați într-un mediu în care sunteți expus la noxe respiratorii (precum praf, fum, scame etc.) și rezultatul testului este în limite normale, aveți în continuare un risc de a dezvolta o afecțiune pulmonară. Niciodată nu este prea târziu pentru a vă lăsa de fumat, iar primul pas poate fi acela de a cere ajutor specializat. 

        Va mai trebui să repet spirometria?

        Dacă ați fost sau sunteți diagnosticat cu o afecțiune pulmonară (precum astm bronșic sau BPOC) este posibil ca medicul să vă ceară să repetați periodic spirometria pentru a monitoriza acea afecțiune. De asemenea, persoanele care lucrează în mediu cu noxe respiratorii, vor efectua periodic acest test în cadrul examenului de medicina muncii.

        Fondatorul Filialei Cultul Eroilor Bacău comemorat la 95 de ani de la naștere

          Regretatul colonel Corneliu Chirieș, fondatorul Filialei din Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maia”, care îi poartă numele, a fost comemorat în ziua în care s-au împlinit 95 de ani de la nașterea sa, 15 noiembrie. Corneliu Chirieș a fost primul președinte al filialei. Comemorarea s-a făcut la mormântul acestuia din Cimitirul Central al municipiului Bacău, unde a fost susținută o slujbă de pomenire și unde au fost rostite alocuțiuni de omagiere.

          La eveniment, alături de familia colonelului Corneliu Chirieș au venit, între alții, președintele Filialei Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, prim-vicepreședintele Cristinel Aioanei, vicepreședintele Nicu Pavel –  președinte al Sucursalei Bacău a Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, secretarul executiv al filialei – Petru Done, Constantin Gherasim – consilier al primarului de Bacău și col. (rtr) Stelian Cojocaru – președinte al Asociației Tradiții Militare Bacău, ambii membri ai Comitetului Director al Filialei Cultul Eroilor, Mihai Ceucă – membru fondator al Filialei și comandorul (r) Victor Berca – membru al filialei și președinte al Filialei Bacău a Fundației „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu”.

          Slujba religioasă a fost oficiată de părintele Daniel Pruteanu – membru al filialei, iar personalitatea și activitatea colonelului Corneliu Chirieș au fost evocate de președintele în exercițiu al Filialei Cultul Eroilor – Dănuț Voicu, de Constantin Gherasim și de părintele Daniel Pruteanu.

          Un om dedicat cinstirii memoriei Eroilor Neamului

          Colonelul Corneliu Chirieș și-a făcut un crez de viață din cinstirea memoriei Eroilor Neamului. S-a născut în 1928 în Bacău, a fost colonel de infanterie, profesor și publicist de istorie militară. După absolvirea școlii militare, Corneliu Chirieș a fost detașat la Garnizoana Bacău, la Centrul de Instrucție Echipaje Tancuri și Autotunuri, unde în 1957 a fost numit șef de Stat Major. A fost unul dintre cei care au pus bazele învățământului militar băcăuan și a fost lector la Școala Militară de Ofițeri de Rezervă nr. 2 din Bacău.

          A publicat lucrări și articole de istorie militară pentru cinstirea eroilor patriei, iar de la conducerea Filialei Cultul Eroilor a inițiat și coordonat numeroase acțiuni și lucrări de reabilitare a Cimitirelor și Monumentele Eroilor. De asemenea, a coordonat inițiativa de înființare a subfilialelor Cultul Eroilor și a cercurilor Cultul Eroilor din numeroase școli.

          A fost onorat cu mai multe ordine și medalii, iar pe 1 decembrie 2004 președintele României l-a distins cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. A fost distins și cu titlul de Cetățean de onoare al municipiului Bacău
          A încetat din viață pe 19 mai 2009, în Bacău, iar o stradă din municipiu îi poartă numele.

           

          O recunoaștere onorantă

          Primarului comunei Blăgești, Laurențiu Munteanu, i-a fost acordat Ordinul Melchisedec, clasa I, de către ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului! Este o recunoaștere a meritelor deosebite pe care edilul blăgeștean le-a avut timp de 20 de ani în sprijinirea Ortodoxiei românești, prin ridicarea unei noi biserici în comună – cea din Poiana Negustorului, și prin renovarea și dezvoltarea lăcașelor de cult deja existente. 

          Istoria și importanța „Melchisedec” 

          Ordinul Melchisedec nu se acordă cu ușurință de către Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Sunt puțini cei care se mândresc cu primirea unei astfel de distincții, care niciodată nu este solicitată, oficial sau neoficial, ceea ce o face cu atât mai valoroasă. Meritele celor care primesc Melchisedec sunt cântărite atent de sfinții părinți, care iau în calcul nu doar activitatea în folosul Bisericii a celor onorați, cât și puterea lor de exemplu în sânul comunității din care fac parte, în viața de zi cu zi. Melchisedec a fost un rege biblic, o pildă vie de grijă și credință pentru poporul său. Melchisedec Ștefănescu, cel de la care vine numele ordinului, a fost episcop ortodox la mijlocul secolului XIX, supranumit „cel mai învățat episcop al românilor”, un mare patriot, unionist, cu o contribuție determinantă la uniunea bisericilor din Moldova și Muntenia și la obținerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Teolog, ctitor, eminent profesor și dascăl, Melchisedec Ștefănescu a fost o mare personalitate a vieții bisericești și laice. Numele său dă valoare distincțiilor acordate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. 

          De ce Laurențiu Munteanu? 

          Slavă Domnului!, Laurențiu Munteanu este un bun exemplu pentru blăgeșteni, dar nu numai. Dincolo de lucrările edilitare în favoarea Bisericii, primarul a fost mintea și energia din spatele drumurilor asfaltate și modernizate din Blăgești și a celor care leagă comuna de vecinii săi. Sau al electrificării complete, al aspectului impecabil al școlilor și grădinițelor. Al sălii de sport – una dintre cele mai frumoase și mai moderne din județ. Al stării monumentelor din comună. Al noii biblioteci. Al proiectelor privind rețeaua de gaz, de apă potabilă și canalizare, aflate în derulare. A sprijinit și înființarea unui muzeu local. Este garanția festivalului de tradiții premergător Anului Nou! Este tatăl a cinci copii și bunic al altor 7, un om iubit și respectat de consăteni, care îi cinstește pe cei în vârstă și are oferă cât de multe condiții generațiilor tinere. Sunt atât de multe faptele lui bune, încît nu au putut scăpa preoților, care la rândul lor sunt foarte implicați și buni cunoscători ai vieții comunitâții. 

          „Vrednic este!” 

          De altfel, distincția i-a fost acordată cu prilejul programului cultural-religios desfășurat la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Țârdeni. De curând, acolo a fost ridicat un altar de vară, o capelă mortuară, un birou parohial și a fost modificată și extinsă casa de prăznuire. Totul, având în vedere binele unui număr mai mare de credincioși din Țârdeni, dar nu numai. Lucrările s-au desfășurat la inițiativa părintelui-paroh Andrei Teslaru, cu sprijinului Consiliului Local Blăgești și al unor enoriași. Trebuie precizat că toate celelalte biserici din comună au acum garduri noi, capele mortuare și altele și toate sunt renovate, datorită Primăriei. Iar asta a necesitat fonduri considerabile (și preoții știu cât de greu se adună banii în mediul rural) și multă muncă, dar primarul Laurențiu Munteanu a știut cum să gospodărească totul. 

          Ceremonia de acordare a Ordinului a fost simplă și înălțătoare. Părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche a cuvântat: „Într-o comunitate de credincioși, toți membrii ei trebuie să fie activi și să participe la bunul mers al bisericii. În comuna Blăgești, domnul primar – care este prezent aici, de față -, în cele trei-patru mandate, nici nu mai știu câte sunt, s-a implicat activ în viața comunității și a Bisericii. Nu există biserică, nu există parohie din comună pe care dânsul, prin eforturi personale, prin convingerea consilierilor, să nu fie sprijinită. Cunoscându-l foarte bine – pentru că sunt 30-40 de ani, nu mai știu exact, pentru că și eu am îmbătrânit -, știindu-i viața și activitatea atât de frumoase, propun înalt-preasfinției voastre să i se acordea cea mai înaltă distincție pe care Arhiepiscopia Romanului și Bacăuului o are pentru mireni, ordinul Melchisedec Ștefănescu, Clasa I pentru Mireni. Și dau citire diplomei: Conferim această distincție domnului Munteanu Laurențiu, din comuna Blăgești, sat Blăgești, în semn de mare prețuire pentru strădania, devotamentul și virtuțile creștine afirmate cu putere față de semeni, prin cuvânt și prin fapte, pentru adevăr, nădejde, credință și dragoste. Semnează Înalt Prea-Sfințitul Arhiepiscop Ioachim, arhipeiscopul Romanului și Bacăului”. 

          În cuvântul său, după ce în cinstea sa soborul a cântat „Vrednic este!”, primarul Laurențiu Munteanu a spus, cu simplitatea și modestia care îl caracterizează: „Vă mulțumesc dvs., Înalt-Preasfințite, pentru tot sprijinul pe care l-ați dat bisericilor din comună. Mulțumesc părinților și dvs., tuturor celor din Țârdeni și din comuna Blăgești”. 

          Marius FUNDULEA

          Foto – Iannis FUNDULEA

          5 ANI de la lansarea pe piața decorațiunilor textile a magazinului Happy Home by Violeta

            Cu o experiență de 13 ani în decorațiuni textile, perdele, draperii, cuverturi, pernuțe decorative și un portofoliu de peste 5000 de locații, vă intâmpină cu o serie de țesături de cea mai bună calitate, de o eleganță deosebită și o foarte mare varietate de texturi și culori.

            Oferim și asigurăm servicii de calitate în conformitate cu cerințele și pretențiile clienților.

            Acordăm o mare atenție celor mai mici detalii ce țin de decorarea fiecărui tip de spațiu, fie el bucătărie, baie, hol, dormitor sau living.

            Facem totul pentru satisfacerea celor mai exigente gusturi, ca la finalul fiecărui proiect să iasă cel mai bun produs, de cea mai înaltă calitate, creând astfel confortul necesar în funcție de personalitatea fiecarui client.

            Happy Home by Violeta este soluția pentru a creea o atmosferă caldă, primitoare, intimă și plină de culoare în orice casă, care la final va deveni ACASĂ.

            Locație – str. Mihai Viteazu nr. 1, Bacău – 0751 777 819 – Măsurători, Consiliere, Confecționare și Amenajare

            Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Gabi Bujor revine în 2024

            Bucuria egalului dramatic obținut sâmbăta trecută, în compania vice-campioanei Rămâniei la handbal masculin, Minaur Baia Mare, a venit, pentru CSM Bacău, la pachet cu o veste tristă: accidentarea lui Gabriel Bujor.

            Handbalistul care a împlinit chiar săptămâna trecută vârsta de 33 de ani s-a accidentat la tendonul ahilian în minutul 12 al jocului cu Minaur, părăsind terenul în lacrimi. Ecografia efectuată marți a evidențiat o ruptură fibrilară pe fond de tendoniză achiliană la piciorul stâng.

            În termeni ceva mai simpli, o ruptură parțială de tendon. În aceste condiții, este clar că stângaciul „CSMeilor” va rata ultimele patru meciuri de campionat programate anul acesta, revenirea sa urmând să se producă în 2024. Când anume, rămâne însă de văzut. După două săptămâni de recuperare, jucătorul va fi suspus unor noi investigații medicale, în urma cărora se va decide dacă va fi sau nu nevoie de o intervenție chirurgicală.

            În cazul în care Gabi Bujor nu va trebui să ajungă „la cuțit”, este evident că perioada de pauza va fi una ceva mai mică, dar, oricum nu sub două luni. Reamintim că în 2023, CSM Bacău mai are de jucat patru partide din Liga Zimbrilor: cu CSM Focșani 2007 și Steaua, în deplasare și cu U Cluj și CSU din Suceava, pe teren propriu. După prima etapă din retur, programată în wekendul 9-10 noiembrie, campionatul primei divizii se va întrerupe până pe 4 februarie, atunci când se va disputa runda cu numărul 14, a doua din retur.

            Fotbal/ Liga a IV-a: Unii în Cupă, alții în campionat

            Campionatul Ligii a IV-a s-a întrerupt în Seria 1, urmând să se reia în martie 2024. Formațiile din această serie nu au luat însă pauză, continuându-și activitatea cu jocurile din prima etapă a Cupei României.

            Disputată weekendul trecut, etapa inaugurală din Cupă a consemnat următoarele rezultate: AFC Bubu- AS Negri 5-3, CS Faroani- Voința Cleja 5-3, Viitorul Dămienești- Unirea Bacău 1-4. Joi, 16 noiembrie e programat meciul de la Răcăciuni, dintre Bamirom Dumbrăveni și Flamura Roșie Sascut.

            Gauss a stat. Spre deosebire de Seria 1 a campionatului județean, Seria 2 nu și-a încheiat, pentru moment, conturile cu 2023, continuând cu ultimele două etape ale turului. Prima dintre acestea, cea cu numărul 12 a avut loc la finalul săptămânii trecute și a înregistrat rezultatele: Sportul Onești- Viitorul Berești-Tazlău 7-0, UZU Dărmănești- Vulturul Măgirești 1-0, Măgura Târgu-Ocna- Voința Oituz 1-1, AS Bârsănești- Bradul Mânăstirea Cașin 4-2, AS Măgura Cașin- Viitorul Căiuți 3-0. CS Dofteana și Gloria Zemeș au stat. Programul etapei viitoare, duminică, 19 noiembrie, ora 11.00: Vulturul Măgirești- Măgura Târgu-Ocna (se joacă sâmbătă, de la ora 11.00), Viitorul Căiuți- CS Dofteana, Bradul Mânăstirea Cașin- AS Măgura Cașin, Voința Oituz- AS Bârsănești, Viitorul Berești Tazlău- UZU Dărmănești, Gloria Zemeș, Sportul Onești.

            Clasament Seria 2

            1 Sportul Onești                                          10              10              0              0              78-6              30p.

            2 AS Măgura Cașin                                          10              8              0              2              30-12              24p.

            3 CS Dofteana                                          10              8              0              2              27-13              24p.

            4 Voința Oituz                                          10              5              1              4              34-23              16p.

            5 Viitorul Căiuți                                          10              5              1              4              19-27              16p.

            6 UZU Dărmănești                                          10              5              0              5              16-17              15p.

            7 Gloria Zemeș                                          10              4              2              4              22-14              14p.

            8 Vulturul Măgirești                                          10              4              0              6              19-17              12p.

            9 CS Măgura Târgu-Ocna                            10              2              3              5              10-28              9p.

            10 AS Bârsănești                                          10              3              0              7              11-33              9p.

            11 Bradul Mânăstirea Cașin                            10              1              2              7              12-44              5p.

            12 Viitorul Berești-Tazlău                            10              0              1              9              9-53              1p.

             

            Cu ochii pe buzunare

            Salariații caselor de asigurări de sănătate (CAS) au învins. Cel puțin aceasta pare a fi situația până acum, după ce s-a votat proiectul de lege care permite majorarea salariilor acestora. Pentru că acești salariați AU CERUT salarii mai mari.

            O astfel de cerere au făcut și alții, din mai multe domenii, nivelul de trai fiind „atacat” virulent ba de inflație și de alți factori care au erodat stabilitatea financiară personală. Iar victoria celor de CAS-uri nu este chiar singulară, și alte categorii de angajați fiind potoliți oarecum prin salarii majorate.

            Dar, câți alții mai au nevoie de sporuri de acest fel? Mulți – pentru a nu spune chiar „toți ceilalți”, întrucât „prostul obicei de a mânca” ne este propriu fiecăruia. Dintre cei încă neîndestulați au fost și unii care, la fel, au protestat exact în fața sediului Guvernului sau chiar al unor ministere și instituții. Numai că ei nu au mai avut câștig de cauză și s-au întors acasă mofluzi. Ca ziarist, am fost la câteva astfel de manifestări și am văzut cu ochii mei cum nu s-au obținut rezultate favorabile. Dar, au fost și victorii asemănătoare, precum la salariații din industria alimentară ori din construcții. Și salariul minim brut a crescut. Mult, puțin, s-a mai obținut câte ceva.

            Acum, mă întreb dacă nu cumva un succes ca al celor din CAS va fi un exemplu încurajator și pentru alții. Ce soluții va mai găsi Guvernul pentru toți?

            Deja se anunță că de la începutul noului an inflația va reveni pe creștere, după ce în septembrie trecut a mai scăzut, în timp ce creșterea economică a decelerat semnificativ. Noile taxe și impozite pun și ele presiune pe inflație și, de aici, apar multe efecte.

            Realitatea ne îndeamnă să rămânem în continuare… cu ochii pe buzunare!

            Dacă distribui imagini cu atrocitățile din Gaza, ești o persoană periculoasă

            Am povestit că am văzut filme cu atrocitățile comise de Armata Israeliană în Gaza. Unul dintre videoclipuri l-am pus și pe Facebook. Era despre bombardarea spitalului Al Shifra, eveniment recunoscut de IDF dar pus pe seama unui proiectil rătăcit. Facebook l-a șters. A zis că e prea violent. Etichetă pe care nu a pus-o atunci când alții distribuiau clipuri cu trupurile rușilor morți în Ucraina. Mai mult, cei care au redistribuit clipul au primit eticheta de „DANGEROUS ORGANIZATIONS AND INDIVIDUALS”. E libertate pe rețelele sociale, dar numai dacă distribui ceea ce vor ei.

            Revin la ideea principală: ceea ce face Armata Israeliană acum nu este nici pe departe o Operațiune Militară fie și Specială. IDF nu se războiește cu teroriștii, se războiește cu întregul popor palestinian. Un popor nu poate fi făcut responsabil pentru faptele câtorva membri; altfel este vorba despre o pedeapsă colectivă, care este interzisă de toate convențiile și tratatele internaționale.

            Ștergerea unui clip este nimic la nivel global; tăcerea care domnește în mass-media mainstream occidentală cu privire la genocidul din Gaza este, însă, mai mult decât revoltătoare, este revelatoare. O presă care ne-a spus cât de răi sunt dictatorii înlăturați de trupele occidentale, cât de răi sunt cei care luptau de partea lor și ce atrocități făceau aceștia nu este în stare să informeze obiectiv crimele de război care se petrec sub ochii întregii planete.

            Mai mult, cei care încearcă să relateze obiectiv, fără să recite poezia livrată de autorități, sunt pedepsiți și este o listă întreagă de jurnaliști puși la index de către ziarele și televiziunile occidentale din acest motiv.

            Această cenzură – vizibilă cu ochiul liber la nivel global – este unul dintre motivele care au convins Sudul Global să se distanțeze de Occident.

            Deputatul Paul Cristian Ichim: Noua lege a pensiilor promite pensii mai mari dar nu sunt bani pentru implementare.

              Coaliția de la guvernare a adoptat recent noua lege a pensiilor, un document de politică publică cu impact major pentru România. În locul unor măsuri care să ofere claritate și mai ales sustenabilitate unui sistem extrem de vulnerabil, propunerea coaliției este o himeră populistă cu iz electoral. Orice intenție de a analiza obiectiv și pertinent documentul propus este un demers inutil și frustrant, deoarece, în ciuda ambalajului pompos în care este împachetat, în realitate acest demers are o mare problemă: lipsa banilor.

              Aflăm din noua lege că, pensiile vor fi majorate de două ori în 2024: o dată la 1 ianuarie cu 13,8%, și încă o dată la 1 septembrie, prin recalculare. În prezent, cheltuielile lunare cu pensiile se ridică la 9,66 miliarde lei, dar vor crește la 11,35 miliarde de la începutul anului și la 13,8 miliarde de la 1 septembrie 2024. De unde ia Guvernul acești bani? Din împrumuturi, ale căror dobânzi cresc de la o zi la alta? Din creșterea de taxe și impozitelor, un demers care deja zdruncină bruma de stabilitate care mai există în economie? Sau poate din celebrul Fond de Rezervă care, așa cum îl descrie coaliția de la guvernare, pare un sac fără fund al tuturor dorințelor electorale.

              Adevărul este că nu sunt bani. Nu sunt bani pentru că economia nu este lăsată să se dezvolte, investițiile lipsesc, iar veniturile la bugetul de stat sunt din ce în ce mai mici. Numai că, în pragul unui an electoral coaliția de la guvernare nu își permite să accepte, în fața națiunii această realitate. Așa că împinge mai departe, cu o iresponsabilitate incredibilă, iluzia că, tot ceea ce fac ei este pentru binele național și în interesul românului de rând. Neagă cu vehemență că avem o problemă, chiar dacă, se aud timid niște voci din interior care ar vrea să tragă un semnal de alarmă. Zgomotul electoral este mult prea puternic.

              Suntem aproape la finalul acestui an și în curând vor veni sărbătorile. Românii trăiesc din ce în ce mai rău. Pe toată durata acestui an, coaliția de la guvernare a gafat sistematic fără nicio urmă de vinovăție. Au amețit economia cu creșteri de taxe și impozite, au mărit prețurile la utilități și la alimentele de bază. Apoi au promis creșteri salariale, dar când a venit vremea să le dea au constatat că nu sunt bani, așa că au dat ordonanțe de urgență împingând cât mai departe termenele asumate. Cea mai nouă ispravă este atacul la Pilonul 2 de pensii, în disperarea de a mai strânge de undeva niște resurse. Unde se va opri ticăloșia celor de la guvernare?

              Deputat Paul Cristian Ichim