Acum 30 de ani, naționala României realiza cea mai mare performanță a sa: prezența în sferturile de finală ale unui Campionat Mondial. Ulterior, cinci din componenții lotului „tricolor” prezent la World Cup 1994, în Statele Unite, aveau să ajungă la FCM Bacău: Dumitru Dumitriu, Florin Prunea, Ilie Dumitrescu, Ionuț Lupescu și Gheorghe Mihali

Atât de aproape, atât de departe

În vara lui 1994, naționala de fotbal a României atingea piscul său: sferturile de finală ale unui turneu final de Campionat Mondial. Mai mult, la acea ediție desfășurată în Statele Unite ale Americii, „tricolorii” conduși de pe bancă de Anghel Iordănescu și Dumitru „Țiți” Dumitriu, iar din teren de Gheorghe Hagi aveau să se afle mai aproape ca niciodată de semifinalele unui Mondial. La câteva minute: cinci pentru exactitate. Și la câțiva pași: 11, ca să fim mai preciși. Din păcate, în „sfertul” cu Suedia, deși a condus cu 2-1 în prelungiri, România a fost egalată de golul lui Kennet Anderson, care a taxat ieșirea greșită pe centrare a lui Florin Prunea în minutul 115. S-a ajuns astfel la loviturile de departajare, acolo unde Suedia s-a impus cu 5-4, „zburând” în semifinala pe care avea să o piardă în fața Braziliei, viitoarea campioană a lumii. S-a spus atunci că România era singura echipă care putea să învingă Brazilia, asta după ce o eliminase în „optimi” pe Argentina. Și s-a mai spus că dacă „tricolorii” ar fi ajuns în semifinale, „Balonul de Aur” decernat de France Football celui mai bun fotbalist european ar fi revenit la finalul acelui an lui Gică Hagi și nu bulgarului Hristo Stoichikov.

Clișee ale realității virtaule. Sigur este, în schimb, faptul că România a fost una din protagonistele World Cup 1994. În grupă a trecut cu 3-2 de Columbia (grație unui gol fabulos înscris de Hagi și a unei „duble” realizate de Răducioiu) și cu 1-0 de echipa gazdă, Statele Unite, pierzând doar în fața Elveției, ce-i drept cu un sever 4-1. Așa cum aminteam, în „optimi”, Argentina (fără Maradona, suspendat pentru dopaj), dar cu Batistuta, Balbo, Simeone și Redondo în teren a fost eliminată de „tricolori” cu 3-2, golurile noastre purtând semnătura lui Ilie Dumitrescu (de două ori) și Hagi. Și, la fel de cert, este faptul că, ulterior, cinci dintre componenții lotului României care a făcut furori la World Cup aveau să ajungă la FCM Bacău. Mai întâi „secundul” lui Iordănescu, Țiți Dumitriu, care avea să preia echipa băcăuană, ca „principal”, în 2002. Tot în vara lui 2002 semna cu „galben-albaștrii” portarul Florin Prunea. În luna octombrie a aceluiași an, Ilie Dumitrescu, devenit între timp antrenor, îl înlocuia pe Dumitriu pe banca Bacăului. Iar un an mai târziu, în decembrie 2003, Ionuț Lupescu devenea noul antrenor al FCM-ului, secondat de fostul său coechipier de la națională, Gheorghe Mihali. Vremuri interesante, vremuri apuse.

Mai întâi a fost însă… Iordănescu

Așadar, primul „american” venit la FCM Bacău a fost Dumitru Dumitriu. Dar înaintea sa putea ajunge pe banca „galben-albaștrilor” Anghel Iordănescu. Da, da, însuși „Generalul” care condusese România la Mondialele din Statele Unite! Cum așa? Uite-așa: pe 21 octombrie 2000, Puiu Iordănescu se despărțea de Rapid București după numai patru luni și zece meciuri de campionat, soldate cu trei victorii, patru remize și trei înfrângeri. „Generalul” părăsea înfrânt Giuleștiul, fiind înlocuit de Mircea Rednic. Primarului de Bacău, care era și președinte de onoare al FCM-ului, Dumitru Sechelariu i-a venit atunci ideea de a-l aduce pe Iordănescu la cârma „galben-albaștrilor”. O cârmă care nu ținea deloc drept. Revoluționată masiv în vară, când se despărțise de Daniel Bogdan, Florin Petcu, Vlăduț Munteanu, Giani Căpușă, Dănuț Munteanu, Sorin Condurache și Cristi Popovici (ultimii doi retrași din activitate), FCM Bacău plutea în derivă. Iar Anghel Iordănescu putea fi o soluție. Primarul Dumitru Sechelariu și președintele Gheorghe Chivorchian l-au contactat pe „General”. Au existat mai multe discuții. A apărut și o ofertă. Dar, dezamăgit probabil de „episodul Rapid” și temându-se de un nou eșec prin preluarea unei echipe tinere, cu jucători promițători, dar lipsiți de experiență, care activaseră până atunci doar în ligile inferioare (Cătălin Cursaru, Vali Bădoi, Marius Croitoru etc), Iordănescu a spus „nu” Bacăului. Stagiunea „galben-albaștrilor” a continuat sub bagheta lui Gheorghe Poenaru (căruia i s-a alăturat, în a doua jumătate a returului, Vasile Simionaș) și s-a soldat cu retrogradarea în liga secundă, ca urmare a „barajului” pierdut la loviturile de departajare, în fața Farului Constanța. Bacăul a stat în B doar câteva zile, revenind în prima ligă după ce a preluat, contra-cost, locul celor de la Baia Mare. Avea să urmeze un sezon cu de toate pentru FCM. Aducerea unor fotbaliști cu ștaif: Ciocoiu, Pitu, Iftodi, Răzvan Lucescu. Venirea ca antrenor a lui Mircea Rednic, cel care îl înlocuise, în sezonul precedent, pe Iordănescu la Rapid. Inaugurarea instalației de nocturnă de pe „Municipal”. Victoria, într-un amical de lux, contra deținătoarei Supercupei Europei, Galatasaray, antrenată de Mircea Lucescu. Demiterea lui Rednic la finalul lui noiembrie după o serie de fricțiuni cu liderii vestiarului. Reinstalarea lui Ghiță Poenaru și o primăvară de senzație, încununată de acel 4-2 împotriva lui Dinamo. Dar, mai ales, plecarea, pe nepusă masă a lui Poe de la echipă, cu doar trei etape înainte de finalul sezonului 2001-2002.

Apare în scenă Țiți Dumitriu

Poenaru și-a anunțat demisia pe 19 mai 2002, a doua zi după înfrângerea suferită de echipa sa cu 2-1 pe terenul Oțelului Galați. Motivul? Mai puțin rezultatul (șansele de a accede în cupele europene fuseseră compromise cu două etape înainte, la un 2-2 cu cântec contra Sportului Studențesc) și mai mult refuzul jucătorilor de a intra în cantonament, încă de duminică, pentru meciul de miercuri, cu Universitatea Craiova. „Legătura cu o parte din vestiar s-a rupt, asta e clar. Și cum e puțin probabil să se renunțe la respectivii jucători, e clar că cel care trebuie să plece sunt eu”, i-a transmis Poe lui Gheorghe Chivorchian. În acea seară de duminică 19 mai, Dumitru Sechelariu era invitat la „Procesul Etapei”, cea mai importantă emisiune de analiză fotbalistică a vremii, condusă de Ovidiu Ioanițoaia. În platoul Pro TV se afla și antrenorul Dumitru „Țiți” Dumitriu, fără angajament la acel moment. „Tocmai am aflat că am rămas fără antrenor la echipă. Nu vrei să vii la Bacău?”, l-a întrebat Seche pe Țiți într-o pauză de publicitate. „Bineînțeles”, a venit răspunsul celui care adusese Stelei, la mijlocul anilor 90, trei titluri de campioană și mai multe calificări în grupele Ligii Campionilor. Pe 1 iunie 2002, Dumitru Dumitriu se afla la „oficiala” stadionului băcăuan, urmărind FCM-ul în victoria din ultima etapă: 2-0 cu Gloria Bistrița, grație unei „duble” a lui Cursaru, care câștiga astfel titlul de golgheter al campionatului. În aceeași seară, Țiți semna cu FCM Bacău. „Am încredere că vom realiza lucruri frumoase aici. Există toate condițiile pentru asta”, a fost declarația lui Țiți. Condiții existau, într-adevăr. Ceea ce părea să lipsească era însă un antrenor adaptat FCM-ului. Iar Țiți Dumitriu nu era sub nicio formă acel antrenor. Primul șoc a venit în cantonamentul de la Slănic Moldova. Unul „soft”, departe, foarte departe de modul în care Florin Halagian sau Gheorghe Poenaru cravașau echipa în trecutul nu foarte îndepărtat. În momentul în care, după o plimbare de relaxare, Fane Apostol, unul dintre „maratoniștii-viteziști” ai lotului băcăuan a băgat un sprint, Țiți a intervenit, spre uluiala întregului lot: „Alooo, Fane, ce faci? Ne plimbăm, nu alergăm”. A urmat apoi turneul din Belgia, unul care a evidențiat, o dată în plus, mâna moale a noului antrenor. Și apoi, startul de campionat: 0-2 la Timișoara și 2-3 acasă, în fața Craiovei. „În ritmul ăsta, pe Țiți nu-l prinde paltonul la Bacău”, a fost impresia generală. Și nu l-a prins. În octombrie, Dumitru Dumitriu se despărțea pe cale amiabilă de FCM Bacău. „Regret că nu am reușit aici, dar am convingerea că echipa se poate redresa”, a sunat mesajul de final al celui care-i preluase pe „galben-albaștri” de pe locul 6 și-i lăsa în zona retrogradării.

Revoluție cu muzică house și paste cu ton

Înlocuitorul lui Dumitru Dumitriu? Fostul său elev de la Steaua și echipa națională, Ilie Dumitrescu. În memoria microbistului român, Ilie era, înainte de toate, fotbalistul sclipitor. Autorul „dublei” din meciul cu Argentina, de la World Cup ”94, căreia i se adăugase și pasa de gol pentru definitivul 3-2 reușit de Hagi în poarta lui Islas. Ca antrenor însă „Dumi” avea doar prezențe meteorice. Bifase jumătate de sezon la Oțelul, trei etape la FC Brașov, câteva luni în Cipru, la Alki Larnaca și un pumn de meciuri pe banca naționalei U21. Puțin. Dar Ilie avea planuri mari. „Am venit să stau mai mulți ani la FCM Bacău. Deocamdată, trebuie să ieșim din zona retrogradării, după care consider că ne putem gândi sus, mult mai sus”, a anunțat Ilie, care a plusat: „Eu nu am avut parte de un meci de retragere ca jucător. Visez să-l organizez aici, la Bacău. Poate chiar vara viitoare. Generația de Aur contra unor vedete din străinătate”. Cu un trecut la echipe de club precum Tottenham, Sevilla și West Ham, Ilie Dumitrescu și-a pus amprenta revoluționară încă din start la FCM Bacău. A cerut tuturor să i se adreseze cu apelativul Mister. Inclusiv Sorin Condurache (cu care fusese coechipier la naționala de juniori a României) și care devenise secundul său pe banca „galben-albaștrilor” avea obligația să-l strige Mister. Apoi, pentru a dinamiza un efectiv de jucători letargic, a decis ca înaintea ședințelor de antrenament să pună în vestiar muzică house la volum maxim. Este de notorietate episodul în care președintele clubului băcăuan, Gheorghe Chivorchian, contrariat de bubuielile care se auzeau din vestiar, a coborât din birou, chestionându-l pe noul său antrenor: „Ilie, dacă facem discotecă sau club, trebuia să-mi zici și mie, că băgam preț de intrare și ne rotunjeam și noi bugetul”. Replica lui Mister: „Presidente, în felul ăsta îi bag eu în priză pe băieți”. Totodată, „Dumi” a decis să se ocupe personal și de meniul echipei. Unul din felurile de mâncare care nu lipseau aproape niciodată erau pastele cu ton. Regretatul doctor Teofil Bora, cel denumit pe bună dreptate „patriarhul medicinei sportive”, l-a atenționat pe noul tehnician: „Ilie, hai să mai schimbăm, că le cresc jucătorilor solzi de la atâta ton”. Inutil. Amuzant este că, peste câțiva ani- nu mulți, doar vreo cinci- văzând un Ilie Dumitrescu supraponderal la televizor, cu ocazia unui meci de old-boys, Teofil Bora a comentat cu umor: „O fi de la pastele cu ton”.

Mai întîi, da, Ilie! Apoi, pa, Ilie!

În toamna lui 2002, Ilie Dumitrescu a reușit însă să dea o nouă față echipei băcăuane. Și nu doar cu muzică house, cu paste cu ton și cu „strigați-mă Mister”. Antrenamente diversificate, intuiții tactice și un fel aparte de a-și motiva jucătorii (inclusiv cu mici cadouri, gen cravate sau cămăși de firmă) au făcut ca FCM Bacău să înșire rezultate pirotehnice. Mister a debutat cu un 0-0 pe „Cotroceni”, în compania Naționalului pregătit de Walter Zenga. Imediat s-au înghesuit și victoriile. Pe plan extern, cea mai sonoră a fost contra Farului: un 3-0 fără drept de apel. Pe plan intern, cel mai categoric succes a venit la ultimul joc din 2002: 4-0 contra Brașovului, pe un frig cumplit și cu puștiul de 18 ani Andrei Cristea aflat pentru prima oară pe lista marcatorilor. FCM Bacău încheia anul cu zâmbetul pe buze. Iarna a fost prilej de întăriri: astfel, unui lot în care se aflau deja Florin Prunea, Radu Ciobanu, Fane Apostol, Cristi Ciocoiu, Adi Pitu, brazilianul Nivaldo, Cătălin Cursaru, Narcis Răducan, Florin Petcu, Eugen Baciu și tinerii de mare perspectivă  Andrei Cristea și Florin Lovin i s-au alăturat ex-steliștii Iulian Miu și Vali Bordeianu și ex-dinamovistul Mugur Bolohan. Din păcate, sezonul de primăvară a fost unul contrastant. Și a avut un final „shocking”. „Galben-albaștrii” au început returul bine, învingând-o pe Poli Timișoara, remizând la Craiova și spulberând-o pe Dinamo (antologic golul la vinclu înscris de Cornel Codreanu), dar au clacat în Cupă, unde au fost eliminați de FC Argeș după 1-5 la Pitești și 0-0 pe teren propriu. Curând au început să vină rezultate proaste și în campionat. dar nimic, absolut nimic nu prevedea prăbușirea echipei pe final de sezon. În luna mai, Bacăul a fost scurt-circuitat de înfrângerea de pe terenul „lanternei” UTA (1-3), dar ceea ce a pus cu adevărat capac a fost suita neagră de acasă: 2-2 cu FC Național, 1-2 cu Farul și 0-1 cu Oțelul. Din nefericire, antrenorul Ilie Dumitrescu și-a pus și el amprenta pe seria acestor rezultate, luând decizii greu de înțeles. Una dintre multele erori: la 1-0 cu Farul, Mister îl aruncă în luptă pe Chioreanu, iar Ianis Zicu îl face franjuri, permițând constănțenilor să întoarcă rezultatul. Depășit complet de situație, Ilie Dumitrescu și-a dat demisia după 0-1 cu Oțelul, lăsând pe FCM Bacău pe loc retrogradabil, cu o singură etapă rămasă de disputat. Înfrângerea cu gălățenii a fost sâmbătă, Ilie a plecat duminică, iar miercuri, Bacăul avea de disputat ultimul meci, cel al supraviețuirii, la Brașov.

Prunea apără, pleacă și… revine. Cu Lupescu

La Brașov, FCM Bacău s-a prezentat cu Cristi Popovici ca antrenor. O mutare inteligentă. La fel de inteligentă ca și strategia de a-i arunca în luptă pe „greii” Narcis Răducan, Ciocoiu și Cursaru după pauză, la 0-0. Ciocoiu a marcat golul victoriei de 1-0, dar cel care a garantat menținerea Bacăului în prima ligă a fost Florin Prunea, care a apărat un penalty cu șapte minute înainte de final. Nostim este că Prunea s-a aruncat în dreapta, ghicind astfel colțul execuției doar pentru că o rană deschisă îl împiedica să plonjeze în partea opusă: „Norocul meu și al echipei”. Mai puțin nostimă a fost întâmplarea petrecută la revenirea de la Brașov. La stadion, „Prunaru” s-a contrat cu Sechelariu, având la adresa acestuia cuvinte lipsite de delicatețe (eufemism), ceea ce a dus, firesc, la o ruptură imediată. „Regret acest incident, mai ales că îl respect mult pe Dumitru Sechelariu. Cine știe, poate pe viitor vom ajunge să colaborăm din nou deoarece m-am simțit foarte bine la Bacău”, a mărturisit fostul portar al echipei naționale, care semnase în vara lui 2002 un contract cu „galben-albaștrii” pentru un sezon, cu drept de prelungire. „Prunea este cel mai bun portar pe care l-am avut la echipă de când am preluat clubul, în 1992. Din păcate, ieșirea sa a determinat încheierea colaborării dintre noi. Nu era altă soluție. Știu că regretă incidentul, mi-a spus-o și mie, personal. Mi-e greu să cred că pe viitor vom mai colabora, dar niciodată să nu spui niciodată, mai ales că eu nu sunt ranchiunos”, avea să declare Dumitru Sechelariu înaintea ediției de campionat 2003-2004, una care începea pentru FCM Bacău cu „salvatorul de la Brașov”, Cristi Popovici în postură de antrenor principal. Și totuși, Popovici nu avea să rămână pe banca „galben-albaștrilor” în acel sezon doar până în decembrie. La capătul unui tur de campionat nici prea-prea, dar nici foarte-foarte, FCM Bacău a mutat din nou. Și l-a instalat ca antrenor pe un alt component al „Generației de Aur”, Ionuț Lupescu. Kaiser-ul a venit la Bacău cu fostul său coleg de la națională, Gică Mihali în calitate de antrenor secund. Iar o altă „mișcare” importantă în iarna dinspre 2003 spre 2004 a fost… revenirea lui Florin Prunea la FCM Bacău; niciodată să nu spui niciodată, nu? „Sunt foarte bucuros că am posibilitatea de a mă întoarce la Bacău, mai ales că o fac în calitate de elev al celui mai bun prieten al meu, Ionuț Lupescu”, a anunțat „Prunaru” în ianuarie 2004. Prunea nu a fost singura întărire de lot a iernii. Alături de el, Bacăul i-a mai adus pe Dorin Goian în apărare și pe Giani Gorga ca mijlocaș ofensiv.

Începutul… sfârșitului

Și Ionuț Lupescu? Hai să spunem că, văzându-l jucând la antrenamente și, în egală măsură, vâzând echipa jucând în meciurile oficiale, FCM Bacău ar fi avut mai multă nevoie de un fotbalist precum Lupescu și nu de un antrenor ca el. Debutul a fost unul nefericit: 0-2 pe terenul Bistriței în martie, în primul meci din retur. Un debut taxat imediat de cotidianul „Deșteptarea”, care a făcut următoarea remarcă referitoare la utilizarea ca mijlocaș de bandă a talentatului Andrei Cristea: „Să dispui de un atacant precum Cristea și să-l bagi mijlocaș este ca și cum ai avea un Picasso și l-ai ține pe unul din pereții bucătăriei”. În etapa a doua a returului, FCM Bacău a făcut scor acasă contra Universității Craiova, cu Andrei Cristea utilizat în atac și autor al unui hat-trick! „Important este că am de unde alege în atac: Cristea, Ciocoiu, Cursaru. Avem potențial ofensiv”, a declarat Ionuț Lupescu. Potențialul ofensiv al echipei nu s-a văzut însă decât cu pipeta în acel retur. Victoria împotriva Craiovei cu scorul de 4-1 a fost un caz izolat. În nu mai puțin de șase meciuri, băcăuanii nu au găsit drumul spre gol. Inclusiv în partidele de acasă cu modestele Ceahlăul și FC Brașov, încheiate cu scor alb. Problema nu era însă doar în plan ofensiv. Prestația echipei băcăuane, pe ansamblu, era în disonanță cu posibilitățile reale ale lotului condus de Kaiser. „Kaizer fiert” a titrat la un moment dat ediția de Moldova a cotidianului sportiv Pro Sport, taxând prestațiile neconvingătoare ale FCM Bacău. În acest context, nu a mirat foarte tare că, pentru al doilea an la rând, „galben-albaștrii” au ajuns să-și joace salvarea de la retrogradare în ultima etapă. Spre deosebire de de ediția precedentă, când era condamnată la victorie, FCM-ului îi era suficientă de această dată și o remiză pe terenul Oțelului. Totul cu condiția ca principala contra-candidată la salvarea de la retrogradare, Ceahlăul, să nu se impună acasă, în fața noii campioane, Dinamo. FCM Bacău a remizat la Galați, 2-2, în ultimul său joc cu Lupescu pe bancă. Și s-a menținut în prima ligă deoarece Dinamo, echipa de suflet a lui Ionuț Lupescu, a ținut Ceahlăul în șah la Piatra Neamț, 0-0. Era 3 iunie 2004. Pe 20 iunie, Dumitru Sechelariu pierdea fotoliul de primar al Bacăului. Începea epoca Romeo Stavarache. Și sfârșitul fotbalului băcăuan.