4 mai 2024
ActualitateSiguranța rutieră crește calitatea vieții în orice comunitate

Siguranța rutieră crește calitatea vieții în orice comunitate

Cele mai multe inițiative legislative pe care le-am depus în Parlamentul României au pornit de la conversațiile pe care le-am avut cu cetățenii. În audiențele de la cabinetul parlamentar, în întâlniri organizate prin toate orașele sau comunele din județ sau discutând pur și simplu pe stradă cu concetățenii mei am ascultat cu atenție nemulțumirile lor.  Există un fir roșu al îngrijorărilor care au venit spre mine, motiv pentru care mi-am asumat responsabilitatea de a face o schimbare. Lipsa unei infrastructuri rutiere moderne, grija față de siguranța rutieră și nevoia de a moderniza cadrul legal din acest domeniu au fost elementele care s-au evidențiat în mod constant. Și nu sunt deloc surprins de această realitate, dovedită în mod constant de statisticile care pun România în topul țărilor cu cele mai multe accidente rutiere grave.

Într-o epocă în care noile tehnologii dau rezultate absolut revoluționare, România nu reușește să facă deloc progrese în rezolvarea celor mai elementare provocări de siguranță rutieră cum ar fi de exemplu întreținerea permanentă a marcajelor și mijloacelor de semnalizare rutieră. Experții atrag atenția că numărul accidentelor rutiere nu va scădea niciodată dacă autoritățile nu se vor îngriji de indicatoare și marcaje. Am primit zeci de mesaje și fotografii cu semne de circulație complet deteriorate, îndoite, vopsite sau ascunse după crengile stufoase ale copacilor, marcaje lipsă din intersecții cu mare trafic sau chiar prea multe la un loc, încât nu știi cărora să le acorzi mai întâi atenție. Rolul mijloacelor de semnalizare rutieră, precum și principiile de proiectare și realizare ale acestora sunt de a asigura deplasarea în condiții de siguranță și fluență a participanților la traficul rutier.  Pentru ca drumurile publice fără marcaje și indicatoare rutiere să nu mai fie un pericol public, pentru ca România să nu rămână în continuare pe ultimele locuri din Europa în ceea ce privește siguranța rutieră, iar mii de români să moară pe străzi în accidente cumplite, este necesară implicarea maximă a Poliției rutiere în gestionarea siguranței rutiere, în gestionarea crizei mijloacelor de semnalizare rutieră de pe drumurile publice din România. Obligația de instalare și de întreținere a acestora revine administratorului drumului public, iar amplasarea se execută numai cu avizul prealabil al Poliției Rutiere. Însă administratorii drumurilor nu respectă aceste obligații. În lipsa unor marcaje rutiere, conducătorii de autovehicule trebuie să intuiască trecerile de pietoni sau ce indicator de circulație este amplasat la colțul străzii, când acesta este doar o formă geometrică.

Am inițiat și depus un proiect de lege prin care am propus o serie de măsuri mai clare privind verificarea periodică a mijloacelor de semnalizare rutieră. Proiectul sporește responsabilitatea Poliției Rutiere în ceea ce privește verificarea periodică a stării mijloacelor de semnalizare rutieră și conștientizarea administratorilor publici de a remedia, la timp toate deficiențele constatate. Acest proiect de lege se află deja pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților și sper ca foarte multe dintre situațiile care mi-au fost semnalate să fie îndreptate.



Un alt element foarte important despre care am discutat foarte mult cu tinerii din județul Bacău este calitatea sistemului de instruire a conducătorilor auto. Aceștia mi-au semnalat că trebuie să facem mai multe pentru responsabilizarea și educarea în spiritul siguranței rutiere a tânărului care dorește să obțină permis de conducere. Foarte mulți tineri își doresc să obțină permisul auto dar sunt conștienți că au nevoie de îndrumare și încredere din partea celor cu mai multă experiență decât ei. Anul acesta am depus un alt proiect de lege care le oferă minorilor care au împlinit 17 ani posibilitatea obținerii permisului auto pentru categoriile B și BE. Am preluat din propunerile lor și am menționat foarte clar în proiect faptul că până la împlinirea vârstei de 18 ani, minorul care a obținut permis auto poate conduce autovehiculul numai dacă este însoțit de o persoană care deține un permis de conducere valabil pentru categoriile B, BE, obținut cu cel puțin 10 ani anterior momentului obținerii permisului de conducere de către minor. Totodată, persoana care îl însoțește pe minorul cu permis auto va răspunde în solidar pentru toate situațiile în care acesta încalcă regulile de circulație sau, după caz, există pagube produse terților ca urmare a producerii unui accident de circulație. Tânărul va învăța că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic și că fiecare participant are un rol important în asigurarea unui mediu rutier sigur. Astfel, riscul producerii de accidente de către conducătorul auto începător scade semnificativ odată ce acesta capătă experiență în trafic.

Și acest proiect de lege va ajunge curând pe ordinea de zi a Senatului și sper să putem face și aici o schimbare, care deja este practică aplicată în mai multe state din spațiul european.

Le mulțumesc băcăuanilor pentru tot sprijinul acordat de-a lungul timpului și îi asigur că îi voi asculta în continuare și sper să aduc în Parlamentul României cât mai multe dintre nevoile lor. Împreună putem face un viitor mai bun!

 

Deputat Cristian Paul Ichim

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri