vineri, 2 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3951

FOTODOCUMENT: Casa lui Vasile Th. Cancicov

Vasile Th. Cancicov a fost fratele mult mai cunoscutului Mircea Cancicov, fost ministru de finante in perioada interbelica. Vasile Th. Cancicov a trait intre anii 1873-1931 si a fost publicist, jurist, avocat, om politic.

In timpul ocupatiei din vremea Primului razboi Mondial ramane in Bucuresti insa este repede arestat de trupele germane, impreuna cu numerosi alti oameni politici. Experienta ocupatiei o ca scrie intr-un jurnal in doua volume.

In imagine este o carte postala de la inceputul secolului XX, care infatiseaza casa lui Vasile Th. Cancicov. Nu trebuie confundata cu „Casa Cancicov”, proprietatea a fratelui sau, Mircea, actualul sediu PNL Bacau.

Scurgeri de gaz intr-un bloc din Comanesti

    Marți, 21 ianuarie a.c., la ora 19.15, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Comăneşti a intervenit în oraşul Comăneşti, strada Gârlei, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de înlăturare a oricăror situaţii de urgenţă ce ar fi putut apărea, în urma sesizării unui miros de gaz pe casa scării unui bloc de locuinţe, precum şi în exteriorul acestuia. Echipajul de intervenţie a acţionat pentru evacuarea unui număr de 7 persoane adulte.

    La faţa locului s-a deplasat şi o echipă din cadrul S.C. E-On Gaz care a constatat o defecţiune la cutia firidă a regulatorului de presiune. Echipa E-ON a acţionat pentru oprirea alimentării cu gaz şi remedierea avariei.

    La ora 20.30 avaria a fost remediată şi a fost reluată alimentarea cu gaz.

    Un adolescent de 17 ani furat bunuri de 6.500 de lei

      Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Parava au fost sesizaţi de către I. Gheorghe, de 56 de ani, din localitate, despre faptul că în perioada 18 – 21 ianuarie a.c., persoane necunoscute au pătruns în locuinţa unei rude, de unde au sustras mai multe bunuri.

      În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat suspectul, un tânăr de 17 ani, din comună, care prin escaladare, a pătruns în locuinţa părţii vătămate de unde a sustras o drujbă, un picamer, o cositoare electrică şi o maşină de tâmplărie, cauzând un prejudiciu de aproximativ 6500 de lei.

      În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat

      Biciclist accidentat la Sarata

        Un biciclist din comuna Sărata s-a accidentat şi a suferit leziuni corporale după ce a condus o bicicletă sub influenţa alcoolului.

        La data de 21.01.2014, în timp ce M. Viorel, de 44 de ani, conducea o bicicletă pe strada 9 Mai, la intersecţia cu strada Dumbravei, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă.

        În urma producerii evenimentului biciclistul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă

        Accident de circulaţie în comuna Huruieşti

          Poliţiştii rutieri au cercetat la data de 21.01.2014, în jurul orei 10.00, împrejurările în care s-a produs un accidentat de circulaţie, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.

          Din cercetarea la faţa locului, poliţiştii au constatat că N. Paulică, de 62 de ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252 din comuna Huruieşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

          În urma producerii evenimentului rutier, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru îngrijiri medicale.

          În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

          Percheziţii in Bacău. Bunuri furate in valoare de 10.000 de lei au fost recuperate

            Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Bacău au recuperat bunuri sustrase în valoare de aproximativ 10.000 de lei şi au condus la sediul de poliţie în vederea cercetărilor şapte suspecţi.

            La data de 21.01.2014, în urma unor descinderi domiciliare, efectuate în municipiul Bacău, poliţiştii au audiat şapte persoane şi au stabilit că doi bărbaţi, de 24 şi 32 de ani, sunt suspecţi de săvârşirea infracţiunii de tăinuire, întrucât au achiziţionat cu bună ştiinţă bunuri ce proveneau din săvârşirea de infracţiuni.

            De asemenea, poliţiştii au ridicat mai multe bunuri, provenite din furturi din locuinţe, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, în vederea cercetărilor şi probării activităţii infracţionale a mai multor suspecţi de furt calificat.

            În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

            Unirea Principatelor, sarbatorita de jandarmii bacauani

            Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău se va desfăşura în ziua de 24.01.2014 o adunare festivă, în cadrul căreia are loc simpozionul intitulat „24 ianuarie 1859 – Ziua Unirii Principatelor Române”.

            Invitaţi de onoare vor fi dl. prof. Munteanu Vilică, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Bacău şi dl. prof. dr. Cruceanu Viorel, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău.

            Reprezentanţii jandarmilor vor fi prezenţi şi la simpozionul desfăşurat cu acelaşi prilej la Cercul Militar Bacău între orele 11.00-12.30, iar în municipiul Oneşti, efective de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor omagiale ce au loc între orele 17.00-20.00 în piaţeta din faţa Casei Sindicatelor.

            Cu sabia pe strada. Sanctionat de trei ori intr-o noapte pentru scandal

              Un onestean a testat nervii jandarmilor azi-noapte. Barbatul, extrem de insistent, a facut scandal in doua baruri si, in final, a fost prins in timp ce agita o sabie pe strada.

              Jandarmii din cadrul Detaşamentul de Jandarmi Oneşti au fost sesizaţi, ieri, la ora 21.30, că un bărbat provoacă scandal atât într-un bar. Echipajul de jandarmerie ajuns la faţa locului a identificat persoana turbulentă, care nu a vrut să se legitimize, în urma verificărilor stabilindu-se că acesta era S.D. Cristinel de 37 ani din municipiul Oneşti.

              În urma celor constatate jandarmii l-au sancţionat contravenţional sub aspectul încălcării prevederilor Legii 61/1991, cu amendă în valoare de 800 lei, sfătuindu-l să se deplaseze acasă.

              Mai târziu, pe la ora 02.00, jandarmii au fost sesizaţi să se deplaseze la un alt bar din localitate deoarece un cetăţean provoacă scandal.

              Aceştia au descoperit în persoana scandalagiului acelaşi bărbat sancţionat anterior, care pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a continuat să tulbure ordinea şi liniştea publică.

              Jandarmii l-au sancţionat şi de această dată sub aspectul încălcării prevederilor Legii 61/1991 cu amendă contravenţională în valoare de 900 lei.

              În jurul orei 03.30, jandarmii au fost sesizaţi de un agent al unei firme de pază din Oneşti, că în zona Complexului Mera este un bărbat care tulbură ordinea şi liniştea publică având asupra sa o sabie.

              Jandarmii au avut surpriza să identifice la faţa locului acelaşi cetăţean turbulent care avea asupra sa o sabie cu lungimea totală de 70 cm, lungimea lamei fiind de 50 cm.

              De această dată, în urma faptelor constatate, persoanei i s-au întocmit actele de constatare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum si pentru port de arma alba, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.

              FOTO: Prima zapada din acest an

                Prima zapada din acest an nu a pus mari probleme de circulatie in oras. Nici zapada nu a cazut prea multa, ce-i drept.

                SMURD contrazice AEROSTAR: avionul e la revizie

                  Potrivit unui reportaj TVR, avionul SMURD care se afla la AEROSTAR se afla pentru revizia de 100 de ore de zbor, si nu se afla doar hangarizat, asa cum sustine conducerea societatii bacauane. Avionul ar fi ajuns la Bacau inainte de Revelion si asteapta niste piese din SUA.

                  23 01

                    p1

                    Pianul de 100.000 de euro de la Filarmonica „Mihail Jora”

                    Filarmonica „MIhail Jora” din Bacau are o vedeta incontestabila, care ii cucereste pe meolmanii bacauani la fiecare dintre concertele la care ia parte.

                    Este vorba despre pianul „Steinway & Sons”, a carui valoare materiala substantiala, de 100.000 de euro, este dublata de valoarea sa calitativa, a sunetului sau de calitate.

                    Intrat de mai multa vreme in patrimoniul Filarmonicii, pianul este mândria orchestrei, apreciat ca atare de dirijorul Ovidiu Balan, presedintele de onoare al institutiei de cultura.

                    Acesta a explicat ca fondurile pentru achizitionarea instrumentului au fost acoperite in proportie de 60% de Consiliul Judetean, in timp ce restul de 40.000 de euro sunt contributia pianistului Dan Poenaru, din Elvetia, alaturi de Olivier Verrey, secretarul Fundatiei „Sandoz” din Elvetia.

                    Astfel s-a reusit achizitionarea acestui pian, pe care putine institutii similare din tara si-l pot permite, dar care ofera satisfactii multe melomanilor care frecventeaza Sala „Ateneu”.

                    In tara sunt inca alte doar patru asemenea instrumente. De mentionat ca marca „Steinway” este una dintre cele mai apreciate din lume.

                    Gheorghe Zamfir, in concert, pe scena Teatrului de Vara

                    Naistul Gheorghe Zamfir revine in Bacau pe scena Teatrului de Vara “Radu Beligan”.

                    Astfel, in data de 30 ianuarie, maestrul, supranumit „regele naiului” sau „geniul naiului”, va concerta acompaniat de Taraful Magic, condus de Marian Alexandru, dirijorul Ansamblului Ciocârlia din Bucuresti.

                    In deschiderea concertului, vor urca pe scena artistii de la Taraful “Micu Alexandru”. Concertul va debuta la ora 19.00.

                    Bilantul caritatii la Fundatia Don Bosco

                      Pentru Fundatia Sf. Ioan Bosco, ultimul trimestru al anului 2013 a fost unul deosebit de incarcat. Pe 1 octombrie, dupa vacanta, a avut loc prima intâlnire cu voluntarii, 60 de liceeni, unii deja implicati in activitatea Centrului de Zi „Dominic Savio”, altii boboci, aflati la inceput de drum.

                      Tot in octombrie, a inceput pregatirea la matematica si limba româna a elevilor de clasa a VIII, precum intâlnire saptamânale ale tinerilor din grupul vocational si ale membrilor grupurilor ADS ON, ADS KEY-BOYS, ADS NOI si ADS Leader, scopul fiind acela de a crea spiritul de grup, „de a cunoaste mai bine viata lui Dominic Savio si de a urma exemplul lui, de a invata sa mentina animatia in cadrul Oratoriului – si nu numai, conform modelului lui Don Bosco”, explica pr. Iosif Ilies.

                      A urmat Ziua Recoltei, sarbatorita prin jocuri si concursuri, impreuna cu parintii, apoi turneul de fotbal pentru clasele IX – XII, la care au participat 8 echipe, din oras si din satele din jurul Bacaului. Pe 19 – 20 octombrie, reprezentanti ai animatorilor din cele 3 oratorii Bacau, Chisinau si Constanta s-au intâlnit pentru a impartasi din experienta verii 2013 si pentru a planifica impreuna activitatile viitoare.

                      A urmat „Cursul de animator socio-educativ”, care a durat o luna si la care au participat 28 de voluntari, apoi primul „Curs de perfectionare pentru ocupatia de formator”, adresat celor care doresc sa dobândeasca abilitati de organizare, de utilizare a tehnicilor de instruire si de evaluare in pregatirea profesionala a adultilor. Au participat profesori, pedagogi, educatori, dar si reprezentanti ai autoritatilor locale. La final, absolventii au primit un certificat recunoscut de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei.

                      Multumiri pentru binefacatori!

                      In noiembrie, au urmat noi turnee fotbal si sah, la care au participat peste o suta de copii. 23 si 30 noiembrie au fost zile de reculegere, prima dedicata lui „Dominic Savio – model de urmat” la scoala, in familie, ca ministrant sau animator, iar a doua, organizata la Valea Mare, reflectiilor asupra sfârsitului de an: „Animatorul si alegerile sale”. La inceptului lui decembrie, fundatia a demarat doua noi cursuri: unul de calificare in meseria de instalator in instalatii sanitare si de gaze si altul de animator socio-educativ, la Roman, pentru 28 de elevi si profesori.

                      Ultima luna a anului a fost bogata in evenimente (competitii sportive, intâlniri de grup, „Gala Voluntarului”), dar cele mai asteptate au fost legate de Craciun si Anul Nou: „Nasterea pruncului Isus”, reprezentata „pe viu” la Arena Mall, serbarea pregatita de copiii Centrului de zi „Dominic Savio” care s-a incheiat cu Tombola de Craciun, ce a cuprins 200 de premii, mersul cu colindul din casa in casa, apoi cu Capra.

                      Un proiect deosebit a fost „Cosul caritatii”, lansat de animatorii Oratoriului cu scopul de a ajuta familiile nevoiase si de a-i invata pe tineri sa fie mai buni daruind. Si pentru ca cei care daruiesc sunt ajutati, la rândul lor, de altii, la inceput de an, „Sf. Ioan Bosco” aduce multumiri „tuturor binefacatorilor fundatiei care ne-au sustinut activitatile în anul ce a trecut si cerem Domnului sa îi binecuvânteze cu darurile lui!”

                      Bacauanii care au bunatatea de a sprijini Fundatia „Sf. Ioan Bosco” prin acordarea celor 2% din impozitul pe venit pot folosi link-ul: http://donbosconord.blogspot.ro/2014/01/cerere-privind-destinatia-sumei.html. Cei care doresc sa faca donatii au la dispozitie contul in lei RO 11 RNCB 0026 0308 9482 0001 si contul in euro RO 81 RNCB 0026 0308 9482 0002.

                      Activitatea instructorilor auto, blocata de vidul legislativ

                        Suspendarea in instanta a ordinului fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, prin care instructorii auto independenti erau obligati, printre altele, sa se uneasca in societati mai mari pentru a-si practica meseria, creeaza numeroase probleme nu doar acestora, ci si elevilor scolilor de soferi.

                        Vidul legislativ existent prin suspendarea ordinului care reglementa activitatea in acest domeniu face ca elevii care au inceput pregatirea sa nu mai poata sustine examenul.

                        „Eu am un contract valabil pe care ARR nu mi-l poate inrregistra pentru ca nu exista cadrul legal, dupa cum mi s-a transmis intr-un raspuns oficial. Autorizatia mea expira in 2016, atestatul profesional in 2017, am un contract valabil incheiat in noiembrie 2013. Cu toate acestea, nu am mai scolarizat elevi pentru ca nu am vrut sa-mi bat joc de oameni. Daca ordinul era anulat, nu suspendat, atunci se revenea la vechea lege si toti mergeam inainte. Asa, toti functioneaza din inertie, fara un cadru legal”, a explicat Gabriel Murarescu, instructor auto bacauan.

                        Pentru a reglementa situatia, reprezentantii instructorilor auto independenti incearca sa negocieze noii termeni ai legii. „Chiar ieri am avut sedinta a Comisiei de Dialog Social. Din pacate, nu avem cu cine discuta. Desi avem hotarâri judecatoresti, ei vor sa aplice norme contrare acestora. Tot ce se intâmpla este un abuz grosolan”, arata Petrica Bordeianu, seful Asociatiei Scolilor de Soferi si a Instructorilor Independenti.

                        In judetul Bacau sunt circa 100 de instructori auto independenti. Noile norme menite sa reglementeze acest sector sunt asteptate sa apara la sfârsitul saptamânii.

                        Ordinul ministrului Transporturilor ii obliga pe instructorii auto sa-si instaleze camere de supraveghere in masinile de scoala, sa limiteze numarul de kilometri parcursi cu elevii, sa ii examineze inainte ca acestia sa se inscrie la examenul pentru obtinerea permisului auto si chiar sa nu mai foloseasca masinile inscriptionate „Scoala” decât daca este un elev la volan. In plus, câte patru instructori auto independenti trebuiau sa se uneasca intr-o societate daca voiau sa isi continue activitatea. (L.G.)
                        [HIDEPOST]

                        „Noile norme sunt asemanatoare cu cele vechi. I-am anuntat pe cei din minister ca in aceste conditii vom iesi din nou in strada si vom deschide din nou procese. Vrem norme corecte, europene, non-discriminatorii.”
                        Petrica Bordeianu, seful Asociatiei Scolilor de Soferi si a Instructorilor Independenti

                        „In acest moment, nimeni nu lucreaza intr-un cadru legal. Scolile nu pot angaja instructori, elevii nu pot sustine examenul.”
                        Gabriel Murarescu, instructor auto

                        [/HIDEPOST]

                        Fara parinti, fara pensie, fara alocatie!

                        „Parintii sunt morti, sunt 9 copii si au o singura camera”, asa descria un locuitor din Letea Veche situatia fratilor Prisecaru, cerându-ne sa intervenim. Tatal e decedat de zece ani, mama a murit in urma cu trei luni, „iar de la moartea mamei, minorii, in numar de patru, nu mai primesc nici alocatie.”

                        De fapt, trei dintre ei nu primesc nimic, nici ajutor social, nici alocatie, nici pensie de urmas din cauza ca titularul, adica mama, a decedat, iar copiii nu au un tutore. „E vorba despre Mihaela, care e in clasa a II-a, Silviu, elev in clasa a VI-a, si Ciprian, care are 17 ani si e elev la Liceul Tehnologic „Petru Rares”, ne explica Petrica, care are 27 de ani si munceste cu ziua.

                        El afirma ca nu se poate angaja in oras deoarece nu-i poate lasa nesupravegheati pe copii. Daniel, elev in clasa a X-a la acelasi liceu, e singurul care beneficiaza de pensie de urmas, având 18 ani.

                        Un alt frate, in vârsta de 21 de ani, a muncit in constructii, dar acum, fiind iarna, nu gaseste de lucru.

                        Doua surori si un frate au parasit domiciliul, astfel incât Petrica si Marius, ramasi acasa, trebuie sa se intretina pe ei si pe cei patru frati mai mici, care merg la scoala si cer mâncare, cer hainute, cer caiete.

                        A solicitat tutela, apoi a plecat!

                        „Nu ne-a ajutat nimeni in afara de domnul primar, personal, si de parintele Ioan Palar, care ne-a adus lemne si alimente”, afirma Petrica, adaugând ca Primaria Letea Veche, ca institutie, nu l-a sprijinit pentru a obtine drepturile copiilor.

                        Ionela Ladariu, consilier in cadrul Biroului de Asistenta Sociala, il contrazice: „Imediat dupa moartea mamei, sora lui a declarat ca, orice ar fi, nu vrea sa se desparta de copii. Am inteles-o si am consiliat-o pentru a gasi o solutie. Eu, personal, i-am redactat cererea de tutela. Când a trebuit, insa, sa facem ancheta sociala ceruta de instanta am descoperit ca tânara plecase in Italia.”

                        Zilele trecute, fata s-a intors in tara, dar numai pentru a-si schimba buletinul. Situatia acestor copii e foarte complicata: fara un tutore nu vor putea obtine niciun ban de la stat, iar tutore nu pot avea din cauza ca sora mai mare a depus cerere de instituire a tutelei in instanta, apoi a plecat in Italia.

                        Petrica nu poate deveni tutore, desi el este cel care ii creste pe copii. „Judecatorul mi-a spus ca exista deja o cerere de tutela si ca nu poate imparti copiii in doua”, spune el, deznadajduit. Suma pe care o pierd, lunar, copiii este de 700 de lei, „cât un salariu”, precizeaza tânarul, care duce pe umerii sai grija intretinerii a patru frati.

                        Asistentul social din cadrul Primariei Letea Veche afirma ca nu se poate face nimic deocamdata si ca Petrica trebuie sa astepte pâna când va veni o comunicare de incheiere a cazului. Am cerut sfatul unui jurist cu experienta, care ne-a explicat ca tânara isi poate retrage cererea: „Renunta la actiune, dupa care Petrica Prisecaru depune o noua solicitare, la care anexeaza declaratia scrisa a surorii lui in care aceasta arata ca pleaca din tara si nu poate fi tutorele copiilor, prin urmare si-a retras cererea.”

                        „Traim din ce câstig eu lucrând cu ziua, pe ici, pe colo. La serviciu nu ma pot duce deoarece, fiind mici, imi fac tot mie probleme. Copiii merg toti la scoala, am doi in Letea Veche si doi la Liceul «Petru Rares».”
                        Petrica Prisecaru, frate

                        Firme „la reducere” pentru tinerii antreprenori

                        Tinerii bacauani cu vârste de pâna în 35 de ani îsi pot deschide propriile afaceri, beneficiind de o serie de avantaje din partea statului. Astfel, potrivit legislatiei in vigoare, bacauanii cu spirit antreprenorial pot deschide societati cu raspundere limitata pentru debutanti (SRL-D) fara a plati niciun ban pentru înfiintare.

                        Ca titlul de comparatie, trebuie spus ca, pentru o societate normala, tariful care se achita la Oficiul Registrului Comertului (ORC) de pe lânga Tribunalul Bacau este de 470 de lei pentru un SRL, daca detinatorii vin cu actele deja intocmite. Suma poate ajunge la 870 de lei, in situatia in care documentele sunt realizate de angajatii ORC Bacau.

                        “Anul trecut s-au înfiintat 87 de SRL-D-uri în tot judetul Bacau, in crestere fata de anul precedent, când au fost deschise 81 de afaceri de catre tinerii bacauani. De regula, tinerii care intra in afaceri se orienteaza catre servicii, in special cele din zona IT si comunicatii, cum ar fi editarea de programe. Insa, sunt si antreprenori care au optat pentru activitati comerciale si, câtiva, au activitati in productie”, Gheorghita Patrichi, director ORC Bacau.
                        Pe lânga gratuitatea la infiintarea firmelor oferita de stat, mai sunt si alte facilitati de care pot beneficia tinerii care vor sa-si deschida bisnisuri. Astfel, cei care decid sa debuteze în afaceri mai au si o serie de scutiri dupa ce societatea devine activa.

                        Mai exact, legislatia prevede scutiri de la plata contributiei angajatorului la asigurarile sociale pentru maximum patru angajati ai societatii. Scutirile sunt valabile timp de trei ani de la data înfiintarii firmei, mai exact, pâna la 31 decembrie a anului în care firma împlineste trei ani de la înfiintare.

                        Cota de contributie a angajatorului la asigurarile sociale (pensii) este de 20,8 la suta din venitul salarial al angajatului. Scutirea se acorda doar pentru veniturile salariale lunare, care nu depasesc cuantumul câstigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior. Pentru anul 2013, salariul mediu a fost de 2.223 de lei.
                        [HIDEPOST]
                        “In plus, potrivit OUG 6/2011, tinerii beneficiaza de o alocatie financiara nerambursabila, de cel mult 50 la suta, dar care sa nu depaseasca 10.000 euro sau echivalentul in lei, din valoarea proiectului aferent planului de afaceri. Pentru aceasta, insa, trebuie sa faca dovada surselor de cofinantare”, a mai spus directorul Patrichi.

                        Cei care doresc sa beneficieze de sustinerea de 10.000 de euro trebuie sa contribuie cu o suma din banii proprii sau din surse atrase de la banci. Acestia trebuie sa îsi depuna on-line planul de afaceri, la Oficiul Teritorial al Intreprinderilor Mici si Mijocii si Cooperatie regional, in speta, cel de la Iasi, intrucât oficiul din Bacau a fost desfiintat, in urma celebrei ordonante Boc.

                        Pentru credit, tinerii vor beneficia inclusiv de garantii de 80 la suta din împrumut prin Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). La final, mai retinem ca, pentru a beneficia de aceste facilitati din partea statului, solicitantii trebuie sa aiba pâna în 35 de ani si sa nu fi avut nici un bisnis pe numele lor pâna acum.

                        Sunt excluse de la aceste facilitati intermedierile financiare, tranzactiile imobiliare, activitatile de jocuri de noroc si pariuri, productia sau comercializarea de armament, activitatile de pescuit si acvacultura, activitatile legate de productia primara a produselor agricole etc.
                        [/HIDEPOST]

                        Auchan face noi angajari

                        Auchan continua campania de angajari pentru viitorul sau hypermarket din Bacau si a facut un nou anunt in acest sens, ca si pentru celelalte locatii ale sale din tara.

                        Auchan angajeaza lucratori comerciali, iar de la candidati se cer experienta minima in domeniul comercial, sa fie dinamici, cu initiativa si comunicativi.

                        Anuntul a fost facut pe site-ul de recutari e-jobs.ro, iar termenul limita pentru depunerea CV-urilor este 9 februarie.

                        Auchan Bacau se va deschide probabil in toamna, dupa cum au anuntat oficiali din cadrul grupului.

                        Sute de kilograme de alimente, incinerate de inspectorii sanitar-veterinari

                        Sute de kilograme de alimente au fost incinerate anul trecut de Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau. Produsele provin din confiscarile facute de inspectorii DSVSA la agentii economici din tot judetul.

                        Astfel, complementar sanctiunii pecuniare pentru neconformitatile depistate, s-au confiscat produse alimentare in valoare totala de 1.850 lei respectiv 107,38 kg. de peste proaspat, 12,1 kg de preparate din peste, 80,65 kg. de carne de vita proaspata, 194,3 kg. de oase de pasare si piele de pasare si alte 11,5 kg de produse lactate.

                        “Precizam ca aceste produse alimentare sunt supuse prevederilor Regulamentului nr. 1774/2002 in domeniul sanatatii animale, adica sunt denaturate si transmise la o unitate de neutralizare gen PROTAN, in vederea distrugerii, pe cheltuiala operatorului economic. Aceste produse se incadreaza in categoria a III-a de subproduse de origine animala care nu sunt destinate consumului uman”, a precizat Florin Balta, purtatorul de cuvânt al DSVSA Bacau.

                        Retinem ca aceste produse au fost retrase din circuitul comercial din cauza termenului de valabilitate depasit. Situatia apare de regula din cauza faptului ca patronii de magazine nu reusesc sa-si coreleze stocurile cu cerintele pietei, ccea ce face ca alimentele sa ajunga la limita legala a termenului de valabilitate.

                        Prin urmare, inspectorii veterinari recomanda pruidenta la achizitionarea produselor alimentare suspecte din pucnt de vedere al sigurantei alimentare. Astfel, la achizitionarea acestor produse este indicata verificarea cu atentie a datei valabilitatii.

                        Barbat calcat de tren la Onesti

                          Tragedia s-a petrecut, la inceputul acestei saptamâni, in apropierea Statiei CFR Onesti.

                          Impegatul de miscare a sesizat Politia Transporturi despre faptul ca locomotiva trenului InterRegio, care circula pe relatia Ruse-Vadu Siret, a surprins si accidentat motal un barbat.

                          Ulterior victima, in vârsta de 57 de ani, a fost identificata ca fiind din judetul Vaslui. Cadavrul a fost transportat la morga pentru efectuare necropsiei si stabilirea cauzei exacte a mortii.