Valeriu Nicolaides are 30 de ani. E din Bacau, a studiat Arhitectura in Bucuresti, iar de un an lucreaza in China, in Shanghai, alaturi de arhitecti din Argentina, Franta sau Mexic. Pentru ca a vrut sa se afirme in domeniu, a aplicat la o firma de recrutare, a fost acceptat si este, deja, la al doilea contract ferm de angajare.
Bacauanul Valeriu Nicolaides lucreaza in China de anul trecut, intr-o firma cu 30 de angajati, care are departament de arhitectura, de urbanism si peisagistica. Iar el este legatura intre primul si al doilea – „asa ca pot sa imbin atât cunostintele mele in arhitectura cât si dorinta mea de a lucra pe proiecte mari de urbanism”, spune. Iar proiectele de acolo sunt gigant, la o cu totul alta scala fata de noi. „Aici, in China, când se proiecteaza un cartier mic e de amploarea intregului oras Bacau, iar exemplu e minimal. Un oras mic aici inseamna unul cu 8 milioane de locuitori. Bucurestiul, de exemplu, este de cota 15. China investeste mult, in urmatorii 10 ani vrea sa mute 250 milioane de oameni de la sate la oras, iar asta inseamna multa investitie in infrastructura. Construiesc orase peste noapte. Au si foarte multa industrie care a dus la acumularea de bani, iar acum se creaza conditii bune de trai oamenilor – spatii comerciale, magazine, locuinte. Ce e diferit aici e ca si statul finanteaza aceste lucrari ample. Insa mai au o problema: produc mult prea mult si nu mai exista absorbtie pe piata.”
Inceputul unei noi vieti
Pentru Valeriu, aventura profesionala a inceput in clasa a X-a, in Bacau, când a hotarât ca vrea sa devina arhitect. Ce a urmat apoi?
Mai intâi a fost un curs organizat de regretatul arhitect Constantin Blebea, unde am obtinut acel fundal de cunostinte de baza in ceea ce priveste desenul tehnic, dar si cel artistic, in vederea examenului de admitere la facultate. Cursul l-am urmat timp de doi ani, apoi l-am intrerupt pentru o pregatire mai intensa in Bucuresti, unde faceam naveta in fiecare sfârsit de saptamâna. Un efort considerabil, dar o frumoasa experienta, pe care nici acum nu am uitat-o, si care mi-a folosit pentru a fi admis la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» (UAUIM). Primul an in Bucuresti a fost inceputul unei noi vieti pentru mine. Acolo am primit o matrice profesionala pe care abia acum reusesc sa o apreciez la adevarata valoare. Pe de alta parte, tot atunci s-au sedimentat niste relatii personale si profesionale care au ramas neschimbate pâna in ziua de azi. Nicio scoala nu e perfecta si, cu siguranta, nici UAUIM nu face exceptie, dar comparând acum, intr-un mediu international, pregatirea grupului de arhitecti români de aici cu cea a altor arhitecti straini, chinezi sau europeni, pot spune ca sunt si suntem mândri de nivelul nostru. In fine… Dupa facultate am trecut, ca angajat, prin vreo doua birouri de arhitectura din Bucuresti, dar am lucrat si in Bacau, sub indrumarea domnului arhitect Viorel Boiciuc, de la care am invatat o lectie foarte importanta de profesionalism si diplomatie. De altfel, pot spune cu certitudine, experienta de lucru alaturi de domnia sa a fost cea mai placuta din anii de dupa facultate.
Acesta a fost inceputul. Ce a urmat? China. E foarte departe. Cum ai ajuns acolo? Si… de ce acolo?
Majoritatea proiectelor in care am fost angrenat in România au fost programe rezidentiale, ansambluri de locuinte sau locuinte individuale, amenajari interioare si chiar proiecte de mobilier, dar si unele proiecte mai neobisnuite, cum ar fi un studiu pentru un penitenciar privat la care am colaborat fara sa imi faca insa foarte multa placere. Dar, pe toata perioada de dupa facultate in care am lucrat in tara am continuat colaborarea cu doi dintre fostii colegi de grupa, cu care obisnuiam sa lucrez inca din scoala. Fiind mai mari decât mine, am avut multe lucruri de invatat de la ei si imi place sa sper ca in anumite privinte si ei de la mine. Pe moment, ne-am cam imprastiat putin. Dar sunt sigur ca vom reface grupul in momentul in care ne vom definitiva, fiecare pe cont propriu, experienta profesionala. Asa ca am ajuns in China… Având in vedere incetinirea suferita de economiile statelor europene si in contextul in care simteam si simt in continuare nevoia de a-mi continua activitatea profesionala pe o curba cât mai ascendenta, in cursul anului 2012 m-am decis sa incerc pentru o perioada o experienta intr-un mediu deosebit de dinamic – cel al Extremului Orient. Varianta cea mai interesanta a fost China, cu avântul deosebit pe care l-a inregistrat in ultimii ani.
Fascinatia Shanghai-ului
Bun. Ai ales Orientul. Ai ales China. Care a fost primul impact atunci când ai ajuns acolo? Emotie, fascinatie, frica, bucurie. Ce sentimente te-au incercat atunci?
Trebuie sa recunosc ca, desi credeam ca stiu multe lucruri despre aceasta tara, momentul in care am ajuns aici a fost unul de uimire totala. Shanghai-ul este o metropola impresionanta. E centrul financiar al Chinei si un super oras dezvoltat intr-un timp atât de scurt incât pare incredibil. Cu tot cu suburbiile sale aduna in jur de 25 de milioane de oameni, dar reuseste sa functioneze perfect la nivel de infrastructura si servicii. Nici acum, la peste un an de când sunt aici, nu cred ca pot sa-i fac o descriere completa. Primul lucru care m-a uimit, inainte de turnurile de birouri (mai multe decât in New York) si zecile de autostrazi suspendate si suprapuse in toate directiile, a fost drumul de la aeroportul PuDong, situat la marginea orasului, si pâna in Piata Poporului, situata in centru. Acest drum, de 60 de kilometri, iti permite sa intelegi dimensiunile acestui oras, cu o zona metropolitana comparabila cu distanta de la Bucuresti la Buzau. Ceea ce e cu adevarat remarcabil la acest loc este amestecul cultural intr-un mediu profund oriental si extraordinar de diferit de Europa. E un loc greu de inteles, mai ales dintr-o experienta turistica; necesita foarte mult timp pentru a-si dezvalui caracterul. Sunt foarte multe straturi subtiri suprapuse peste acest fond de extrem orient.
O experienta de viata
Shanghai. Pare ca te-a fascinat orasul metropola. Dar din punct de vedere profesional simti ca ai facut o alegere buna?
La prima vedere, Shanghai-ul pare un oras mare la fel ca multe altele din lume, comparabil probabil, prin proportii, cu metropolele americane. Dar, la o privire mai atenta, descoperi detaliile si specificul chinezesc ce leaga intreaga compozitie laolalta. E un loc al contrastelor puternice, atât materiale, cât si sociale si culturale. Un loc in care poti intâlni turnuri de birouri de o suta de etaje si spatii comerciale imense adapostind toate brand-urile de lux de pe planeta, iar in imediata apropiere, siruri de case tipice vechiului Shanghai, unele dintre ele cu o parte din instalatiile sanitare in strada. Locuitorii acestui oras sunt oameni din zone foarte diverse, atât geografic, cât si social. Totul la un loc constituie o atmosfera foarte colorata si dinamica pe care nu am mai intâlnit-o in alt loc.
La un nivel mai personal, asa cum ziceam mai devreme, motivul principal pentru care am ales locul acesta a fost largirea experientei profesionale; totusi, odata ajuns aici, mi-am dat seama ca reprezinta si o deosebita experienta de viata. Poate parea evident acest lucru, dar, la momentul respectiv, chiar nu am intuit dimensiunea impactului pe care avea sa il aiba asupra mea… Si experienta nu s-a terminat.
Mai lucreaza români acolo? Am auzit ca sunt chiar si vreo 20 de bacauani…
Da. In primul rând, am intâlnit un grup de români deosebiti, majoritatea arhitecti, dar si oameni din alte sfere profesionale. Desi nu suntem reprezentati intr-un numar foarte mare, cred ca am reusit sa alcatuim o comunitate foarte unita si destul de activa. De altfel, cam toti strainii, ma refer in special la europeni, care interactioneaza cu noi ramân surprinsi de unitatea pe care o avem ca grup. Nucleul de arhitecti numara probabil in jur de 30 de persoane, dintre care sapte suntem din Bacau si, in mod incredibil, doar pe doi dintre ei ii cunosteam din România. De asemenea, in Shanghai ne bucuram si de un corp diplomatic foarte activ si implicat in relatia cu noi. Probabil ca distanta foarte mare de casa ne face sa fim mai deschisi unul fata de celalalt, iar posibilitatea de a vorbi in mod curent limba româna intr-unul din cele mai indepartate colturi ale planetei reprezinta o satisfactie deosebita. Cred ca toti ne iubim tara si limba, iar faptul ca nu le mai avem tot timpul aproape le atribuie niste valente speciale.
Cum ati reusit sa inchegati acest nucleu? Cum interactionati cu ceilalti? Sunt românii egalii lor? Si nu numai. Pentru ca lucrezi cu arhitecti si din alte colturi ale lumii.
Pot spune, de asemenea, cu oarecare mândrie, vorbind cred despre intregul grup, ca macar intr-o mica masura am contribuit la crearea unei imagini bune a tarii noastre in fata strainilor cu care interactionam aici. In China, de altfel, imaginea generala a României si a românilor este foarte buna. Cei mai multi oameni sunt chiar incântati sa cunoasca români. In biroul de arhitectura in care lucrez mai este o colega din tara, venita aici cu un an inaintea mea, iar inaintea noastra au mai fost alti doi români angajati. Ne-au creat o atmosfera foarte primitoare si intotdeauna au fost foarte receptivi la cerintele si nevoile noastre, asa cum incercam si noi sa fim fata de ei. Sigur, interactiunea nu a fost de la inceput usoara, având in vedere ca barierele lingvistice si culturale sunt deosebit de mari. Acum, la un an de exercitiu, cred ca lucrurile acestea s-au rezolvat aproape in totalitate. Pot spune chiar ca legaturile care s-au format intre noi si ceilalti membri chinezi ai echipei sunt, in unele situatii, dincolo de nivelul de colegialitate. Chiar anul trecut, in timpul verii, seful nostru si o colega si-au petrecut vacanta impreuna cu noi in România. Am incercat sa le aratam cât mai multe locuri interesante. Au ramas, imi aduc aminte, impresionati mai ales in urma unei excursii in Delta Dunarii.
Ce face diferenta intre noi si ei? Iar aici ma refer la partea profesionala, la dimensiunea proiectelor la care lucrati in echipa.
Experienta profesionala din China, in domeniul arhitecturii, este foarte diferita de cea din Europa. Toate proiectele la care lucram sunt la o cu totul alta scara. Daca in România eram obisnuit sa gândesc la nivel de metri patrati, aici de cele mai multe ori se pune problema de hectare si kilometri patrati. Desi specializarea mea este arhitectura, m-am implicat si in aspecte de urbanism si chiar peisagistica. Volumul de lucru este, in general, foarte mare, de unde rezulta si o mare diversitate de proiecte, de la ansambluri rezidentiale si pâna la proiecte de infrastructura. De asemenea, este si o piata deosebit de dinamica, cu transformari vizibile in perioade foarte scurte de timp. La un an de la sosirea in acest loc, pot sesiza foarte clar schimbarile de ordin fizic, dar si de mediu profesional prin care a trecut acest oras. Shanghai-ul pare un imens experiment social, cultural, economic si, poate, chiar politic, desi nu stiu daca am competente sa ma pronunt in aceasta ultima privinta. Cum ziceam si mai devreme, este centrul financiar al Republicii Populare Chineze, stat cum bine stim comunist, dar cel putin la prima vedere este unul din cele mai capitaliste locuri din lume. Reflecta din plin aspiratiile deosebite de dezvoltare si modernizare ale Chinei si ofera un exemplu, cred, pentru toata regiunea. Un prieten bun de aici, român, spunea acum putin timp, ca probabil in ceva vreme, acest salt fantastic pe care l-a inregistrat China si, in special, Shanghai-ul va fi un exemplu de studiat in scoli. Evident, exista si parti negative, ca in orice alt caz, si ma refer mai ales la poluare. Au fost momente când indicele de poluare publicat pe diverse site-uri de specialitate depasea de peste zece ori limita maxima acceptata. De altfel, imaginea unei strazi plina de oameni cu masti de protectie pe fete e destul de obisnuita aici. Din fericire, se poate observa in ultima vreme un interes in crestere al autoritatilor fata de acest aspect. Pe locul doi, dupa poluare, in aceeasi categorie, este calitatea mâncarii. E un aspect ce reprezinta o problema in orice oras de asemenea dimensiuni, dar aici, pe lânga aspectul calitativ mai influenteaza si diferentele fundamentale de specific culinar fata de Europa. Multe dintre produsele cu care suntem cel mai obisnuiti in România, aici sunt destul de greu de gasit. Ma refer in special la produse lactate si produse de panificatie. Trebuie sa recunosc ca adaptarea la regimul alimentar chinezesc nu a fost printre cele mai distractive experiente ale vietii mele.
Cu bune cu rele, e o lume care te-a acaparat. Unde va fi Valeriu Nicolaides peste doi – trei, poate cinci ani? Vei mai reveni in tara? Cred ca e o intrebare care iti este adresata foarte des.
Da, asa este. Dar raspunsul meu e acelasi – da. Ma vad ridicând cartiere intregi in tara mea, unde sa am propriul birou de arhitectura si propria mea echipa. Ultimul an de zile a trecut deosebit de repede, cu multe proiecte si ore petrecute la birou, dar si cu excursii prin China si alte locuri invecinate, cu explorari ale foarte agitatei vieti de noapte a Shanghai-ului. Cei aproximativ cinci sute de mii de straini care locuiesc aici au reusit sa creeze puncte de atmosfera vestica, ce se imbina intr-un mod foarte interesant cu specificul local. Un lucru de remarcat este si apropierea pe care, in general, strainii o manifesta intre ei. Desi poate in Europa inca mai pot fi simtite vechile tensiuni de natura istorica sau ideologica intre diverse popoare, aici aceste lucruri conteaza mult mai putin. Ca o gluma, as putea spune ca Uniunea Europeana functioneaza mai bine in China decât in Europa.
Pentru viitor inca nu mi-am conturat pe deplin planurile. Pe moment sunt multumit cu experienta pe care o traiesc in China si simt ca nu mi-am terminat inca „misiunea” aici. Am parcurs tot felul de transformari, in mare parte cred pozitive, si sunt nerabdator de ceea ce urmeaza. Cu siguranta insa, repet, destinatia finala va fi tot România. Cred ca de multe ori si din diverse motive nu reusim sa ne apreciem tara si semenii la adevarata valoare. De aici, perspectiva este cu totul alta. Multe lucruri negative devin irelevante si ramâne doar imaginea unui loc deosebit de frumos, cu o cultura si o istorie care te fac sa fii mândru ca esti român si ca vorbesti aceasta limba. Mai mult decât atât, familia si fata pe care o iubesc sunt in continuare acolo, in Bacau, si reprezinta o ancora, un punct de referinta fara de care sunt sigur ca aceasta experienta ar fi fost mult mai dificila.
Frumos spus. Mai ales ca stim, in ultimii ani, toti mai multi tineri aleg strainatatea definitiv. Tu reusesti sa te detasezi din acest tipar.
Asa e normal sa fie. Ne specializam, ne perfectionam, ne bucuram de libertatea vârstei, insa acasa e … acasa.
