Vineri:

„Pub S” organizeaza „No education party”, de la ora 21.00. Intrarea este libera.

In „Pub Republic”, de la ora 22.00, tequila este vedeta serii.

Puya este invitat special, in aceasta seara, in „Summer Club Marinarul”. Alaturi de acesta, Dj Yoshi se va ocupa de mentinerea bunei dispozitii.

„Pub Valhalla” gazduieste, de la ora 22.00, cel de-al patrulea concert live din seria „Big Bang Band”, sustinut de formatia „Revelance”. Pretul unui bilet este 10 lei.

Sâmbata:

Mr. Juve va asteapta la „Club LM”, de la ora 22.00, sa va distrati impreuna. Intrarea costa 10 lei.

„Pub S” va invita la „Rave Party”, de la ora 22.00. Intrarea se face pe baza de invitatii. Acestea pot fi achizitionate sunând la numarul: 0749791261.

Daca vreti sa petreceti româneste, atunci „Police Pub” este locul potrivit. Formatia „Revelance va asteapta, de la ora 23.00, sa va bucurati de muzica buna. Intrarea este libera.

„Club M” organizeaza „Prom Night”, pentru toti fostii, actualii sau viitorii studenti. Dansatul in robe, premierea, votarea regelui si reginei serii, toate fac parte din program. Dj Pavel si Mc Paolo vor decerna premii de la platane.

„The Stage” va invita la o noua runda de „Discoteque”, de la ora 21.00.

Duminica:

„Pub S” prezinta premiera spectacolului „Cap si Pajura”, semnat de Vali Bolat, in interpretarea trupei „Teatrul de kartier”. Intrarea costa 5 lei. Seara de teatru incepe la ora 20.00.

Cinefilii bacauani pot urmari in acest sfârsit de saptamâna, in premiera, la „Cinema City”, filmul:

Nebunie în Las Vegas

Regia: Tim Story Gen: Comedie
Cu: Regina Hall, Kevin Hart, Michael Ealy, Taraji P. Henson, Adam Brody, Jerry Ferrara
Continuare a hitului comic din 2012, „Think Like a Man Too” ni-i arata pe eroi gata sa se destrabaleze în Las Vegas. Zeke, Dominic si Cedric sunt invitati la o petrecere a burlacilor de pomina, dar în calea distractiei se vor afla chiar iubitele lor Candace, Kristen si Lauren, hotarâte sa le arate ca petrecerea burlacitelor este înca si mai strasnica. Ce echipa va organiza cel mai tare dezmat din Las Vegas?

Madalina Gheta

Apropo de tot mai des invocata lipsă de comunicare din societatea modernă, se spune că mulţi indivizi cunosc mai bine diferite vedete de televiziune decât pe proprii lor parteneri. Cu aceştia schimbă doar câteva cuvinte pe zi, şi acelea oarecare, ţinând de chestiuni practice, de lucruri concrete.

Dar la televizor stau ore în şir, urmărind serialele lor preferate, emisiuni de divertisment, meciuri, etc. Acum bărbaţii sunt fericiţi, că au campionatul mondial de fotbal, în timp ce multe femei au un serios (doar pentru ele) motiv de supărare. De ce? Pentru că, vai, până la toamnă s-a terminat cu „Suleyman Magnificul”.

Aşadar, e jale fără senzaţii tari, melodramă, amor, sforării politice, intrigi de alcov, etc. Nu am de gând să comentez câte parale face un astfel de serial de larg consum şi mare succes la publicul larg, pentru că e vorba despre o reţetă cu ingrediente bine alese, în doze atent calculate, cu un marketing făcut ca la carte, respectarea adevărului istoric neinteresându-i pe producători. Astfel că o discuţie în acest sens nu-şi are rostul.

Curiozitatea m-a împins şi pe mine să mă uit, din când în când, la câte vreun episod, încercând să înţeleg ce anume îi fascinează pe fanii peliculei respctive. Am remarcat fastul decorurilor, somptuozitatea sclipicioaselor costume, blonziciunea şi sex-appeal-ul actriţei din rolul lui Hurrem, dar şi talentul indubitabil al interpretului principal.

Nu mă încurc acum în numele acestora, că sunt dificil de reprodus şi nu ăsta e scopul meu, să fac o cronică a serialului, a prestaţiilor actoriceşti. Dintre care, unele erau chiar remarcabile, după cum am mai zis. Pe mine m-a interesat misterul acelei extraordinare relaţii dintre sultan şi favorita lui, „chimia” dintre cei doi. Pentru că era vorba, evident, despre un bărbat şi o femeie care-i împlineau destinul unul prin celălalt. Şi, citind câte ceva despre acest subiect, am aflat că povestea de dragoste dintre marele sultan şi frumoasa ruteancă, fiică de preot, a fost una reală.

Iar poveştile de dragoste atrag ca un magnet, nu lasă pe nimeni indiferent, nici pe cei care o fac pe durii, pe cinicii. Întâlnirea dintre Suleyman şi Hürrem, Voioasa, cum i se zicea, a fost una providenţială. Ea era plină de talente şi de graţie, cânta minunat, toate darurile ei fiind puse în valoare de o inteligenţă deosebită. Iar marele sultan avea fibră de poet, de artist, iubind frumosul.

Scria versuri, crea bijuterii, preţuind artele, al căror protector era. Doar astfel, prin sensibilitatea lui specială, prin puterea de a se lăsa impresionat de frumos până la exaltare poetică, se explică pasiunea lui Suleyman pentru singura cadână care a fost luată vreodată în căsătorie de un sultan.

Doar aşa se explică faptul că avea atâta încredere în ea, că o considera înţeleapta lui, realitatea lui, prietenă intimă, confidentă, avuţia lui, sfătuitorul, soarele, comoara lui, aşa cum i se adresa în nişte scrisori înflăcărate. Se spune că a iubit-o cu fervoare toată viaţă, deşi nu era străin de firea ei ambiţioasă, vicleană, de intrigile şi de cruzimea de care dădea dovadă când se ivea vreo piedică în calea dorinţei aprige de a-şi vedea unul dintre fii urmaş la tron.

Chiar ştiindu-i tertipurile, uneltirile, amestecul în chestiuni diplomatice, sultanul a iubit-o pătimaş şi a iertat-o mereu, iar după moartea ei a rămas neconsolat şi însingurat. O poveste adevărată, care-ţi trezeşte mirarea, te emoţionează şi te prinde în mreje. Probabil de aceea are atât succes şi serialul acesta plin de inadvertenţe, denaturări , falsuri istorice. Dar cu o poveste de iubire ieşită din comun.

Cu ocazia implinirii a 100 de ani de la declansarea Primului Razboi Mondial, Ministerul de Externe Francez organizeaza o serie de manifestari cu scopul de marca efortul de razboi al tarilor care s-au constituit in alianta cunoscuta cu denumirea de ANTANTA, care au contribuit la victoria din Primul Razboi Mondial.

In România, Arhivele Nationale si Ambasada Frantei la Bucuresti, in parteneriat cu Institutul Francez si Universitatea Bucuresti au realizat o impresionanta expozitie, documente si fotografii, in care este reliefata, pe 12 panouri, pozitia României in cei doi ani de neutralitate, intrarea in razboi de partea Antantei, situatia armatei, sprijinul Frantei, a armatei franceze in reorganizarea acesteia, de la o “admirabila dezorganizare” (1914-1916) la “o admirabila victorie” din 1917-1918. Expozitia a fost vernisata si in Bacau, joi, 3 iulie, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”.

“Expozitia este realizata in Franta, intr-o tehnica speciala, noua, docu-print, care poate fi considerata o expozitie de arta, atât prin mesaj, cât si prin tehnica. Mesajul scris de pe fiecare panou are si traducerea in limba româna”, a spus la verisaj Mariana Popa, manager al Complexului Muzeal.

Au mai vorbit publicului prof. Ioan Mitrea, care a atras atentia asupra pericolului care ne paste prin interpretarea eronata, rau-voitoare a anilor de neutralitate, dar si a celor de raboi, precizând ca actuala expozitie are meritul de face ordine in memoria noastra. O interventie apreciata de cei prezenti a fost a generalului Alexandru Leonov, presedintele Asociatiei Veteranilor de Razboi, care a vorbit in termeni elogiosi despre extraordinara colaborare dintre Franta si România, materializata in asistenta militara a 277 ofiteri, 1150 de subofiteri, 88 de medici si alte cadre, intregul efectiv fiind pus sub comanda generalului francez Henri-Mathias Berthelot.

In incheiere a vorbit profesorul Vilica Munteanu, director al Arhivelor Statului. “Expozitia de astazi este modul nostru de a multumi statului francez, armatei franceze pentru ca România sa se intregeasca, in urma rasunatoarelor victorii de pe fronturile din Moldova, Termopilele noastre. Totodata este si un avertisment ca nu trebuie sa uitam istoria, istoria adevarata, deoarece exista pericolul ca si ea sa ne uite”. Expozitia este deschisa pâna pe 19 iulie 2014.

Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău (probabil că şi altele, din ţară) şi-a propus de 2-3 ani să vină în sprijinul celor ce susţin probele pentru examenul de bacalaureat, organizând cursuri de pregătire la limba şi literatura română şi la matematică. Câteva luni la rând, sâmbăta, profesorii de specialitate se întâlnesc cu liceeni dintr-a XII-a (uneori au fost prezenţi şi cei dintr-a XI-a), propunându-le, în baza unei planificări discutate în catedrele Facultăţii de Litere, respectiv a Facultăţii de Ştiinţe, teme din programa de examen. Au răspuns provocării elevi din zonă, dar şi din judeţe limitrofe, majoritatea interesaţi de alte profiluri decât cel filologic.

De două ori mi-a venit rândul să mă întâlnesc cu adolescenţii şi de fiecare dată m-am ales cu concluzii pe care mă grăbesc să le fac cunoscute. Prima oară, în iarnă, întrebându-i ce ar dori să discutăm, am obţinut libertate totală în alegerea temelor. Pentru patru ore m-am simţit ca la radio, adresând „Sfaturi pe întuneric“ (ca Nicolae Iorga, în conferinţele sale radiofonice, din anii ’30) unui destinatar concret şi în acelaşi timp abstract, la graniţa dintre învăţăcel şi spectator. E ciudat amestecul de didactică şi artă teatrală, în faţa unui public pe care ţi-l doreşti interesat de subiect, dar liber să părăsească sala fără a-i imputa gestul.

A doua întâlnire, de după proba orală, a fost esenţial diferită de prima. Nu au încăput răspunsurile în spaţiul celor patru ore, chiar dacă pauza a fost una singură, de zece minute. De data aceasta m-am lăsat condus de solicitările lor, care au descoperit multe (nu toate) faţete ale şcolii româneşti. Două puncte forte: majoritatea profesorilor îşi fac datoria (punctualitate, exigenţă, bună pregătire de specialitate) şi elevi dominaţi de grija pregătirii unui examen. Puncte slabe: textele literare nu se citesc nici măcar fragmentar, în clasă (unii elevi mi-au cerut să le povestesc „Iona“, de Marin Sorescu, mărturisindu-mi că nu au citit operele literare, ci comentariile pe seama lor); numărul redus de solicitări („Într-un an am avut doar patru teme“); supralicitarea oralităţii („Nu scriem decât ce credem noi şi nu suntem verificaţi la teme. În rest, vorbim…“); absenţa manualului, care este totuşi măcar o antologie de texte reprezentative din literatura română, dacă nu o suită de repere în analiza lor („Nu am avut manuale tot liceul. Doamna a zis că nu avem ce învăţa din ele“); stimularea speculativului, în defavoarea esenţei („Iona se caracterizează prin nume: prima parte este vechea particulă a domnilor pământeni, iar a doua este interjecţia na!“); falsificarea evaluării şi deci a stimei de sine („Am avut tot liceul 9 şi 10, dar nu ştiu dacă la teza de pe 30 iunie voi lua un 6. Fac greşeli de ortografie, scriu urât…“) ş.a.

Constrânşi de timp, le-am sugerat să parcurgă măcar începutul şi sfârşitul unei opere, care sunt esenţiale (nici un elev nu a putut reproduce ultimele cuvinte ale lui Ion, din romanul omonim al lui Liviu Rebreanu: „Mor ca un câine…“), sau să vizioneze o ecranizare aflată pe internet. Sâmbătă, 28 iunie, când s-au împlinit o sută de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, Teatrul naţional radiofonic a difuzat piesa „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“, de Camil Petrescu. I-am ascultat pe Victor Rebengiuc, Tatiana Mihuţ ori Ovidiu-Iuliu Moldovan cu vorbe ca acestea: „Ela, n-aş vrea să te mai văd niciodată!“ sau „Noroc în război, dacă n-ai avut noroc în dragoste!“
Din nou am înţeles că la noi, dascălii, este cheia. Să nu o mânuim cu vanitate, ci cu respect şi răspundere pentru cel încredinţat de societate să-i dirijăm unica, irepetabila aventură a înălţării (adolesco, -ere, -evi, adultum „a creşte; a căpăta puteri“).

”Apa nu se adună pe crestele munţilor ci în locuri joase, adânci. Nici binecuvântarea lui Dumnezeu nu se sălăşluieşte în cei mândri, care se umflă pe sine în faţa Lui, ci în cei smeriţi si blânzi, care si-au adâncit inima prin smerenie şi blândeţe, prin închinare înaintea măreţiei lui Dumnezeu şi ascultare de voia Sa”(N.Velimirovici) .În duminica aceasta ne întâlnim cu smerenia şi credința unui sutaş roman care dau dovada că prin acestea se fac minuni.

Minunile şi în acele vremuri ca şi cele din zilele noastre, impresionau puternic mulţimile care inevitabil exclamau : “Osana întru cei de sus”(Marcu XI,9) sau :“niciodată nu s-au mai văzut asemenea lucruri în Israel! “(Matei IX,63).

Pe Domnul Hristos il aflam azi în Capernaum-oraş din nordul Ghenizaretului,unde este întâmpinat ca de obicei de mulţi oameni dornici să afle mesajul Său, dar şi nerăbdători spre a dobândi izbăvire de multele lor suferinţe,necazuri şi nevoi care copleşeau lumea şi atunci ca şi în zilele noastre. Acum vine la Dânsul şi un sutas al armatei romane de ocupaţie care se roagă pentru “un servitor al său pe care-l preţuia şi care era pe moarte”(Luca VII,1-10) şi care “se chinuia cumplit”. Domnul Iisus îi răspunde blând : “Voi veni şi-l voi tămădui”(Matei VIII,6-7).

Urmează o rugăminte şi totodată o mărturisire a credinţei şi smereniei din partea sutaşului, care ne uimeste şi pe noi : “Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu,porunceşte numai cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea !“

Mântuitorul recunoaşte şi recomandă în acelaşi timp în mod plenar smerenia şi credinţa sutaşului zicând : “Adevăr grăiesc vouă, nici în Israel n-am găsit atâta credinţă…Du-te şi după cum ai crezut,fie ţie! Şi s-a vindecat sluga în ceasul acela.”(Matei VIII,7-13).

Sutaşul păgân al armatei romane de ocupaţie devine în mod paradoxal exemplu de urmat pentru ucenici. Este pildă de credinţă şi smerenie .
Devine argument că Hristos a venit spre a ne mântui pe toţi cei ce credem în El! Nimic nu e cu neputinţă pentru credinţă ! ( Matei XVII,20). Minunile sunt săvârşite prin credinţă(Evrei,XI,7-38).

Credinţa coboară Harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine asupra celui ce se roagă, înmulţeşte darurile Sfântului Duh în inimile noastre îmbrăcate în haina smereniei .

Credinţa şi smerenia de care a dat dovadă sutaşul, sunt medicamente ce pot vindeca lumea .

Meditând asupra acestei minuni şi noi suntem încredinţaţi că putem alerga la Mântuitorul, ne putem apropia de Dânsul şi totdeauna cu credinţă ,smerenie şi dragoste putem să-L implorăm zicând : Poposeşte Doamne în inimile noastre , risipeşte de la noi tot gândul cel rău , izbăveşte-ne de suferinţe şi nevoi, ca pururi să Te lăudăm Mântuitorul şi Izbăvitorul sufletelor noastre !

Pr.Liviu Burlacu
Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

În centrul liturgiei din duminica a XIV-a de peste an stau cuvintele lui Isus: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima” (Mt 11,28-29).

La primă vedere, cuvintele lui Cristos par contradictorii: pe de o parte, îl invită pe cel care se simte obosit şi împovărat să caute odihnă şi alinare în el; pe de altă parte, îndeamnă să ia asupra lui „jugul” său.

Într-o epocă a tehnologiei din ce în ce mai avansate, imaginea jugului nu este chiar atât de familiară nici chiar pentru cel care trăieşte la ţară. Cu toate acestea, nu este greu să-i intuim semnificaţia. Oricum, este vorba despre o imagine care trezeşte în noi o reacţie instinctiv negativă, întrucât face aluzie la ideea unei poveri sau a unei privări de libertate.

Libertatea este unul din marile cuvinte-simbol ale timpului nostru. Toţi ne invită să ne eliberăm de tabuuri şi prejudecăţi, de sclavie şi condiţionări, de poveri şi lanţuri de orice fel; toţi ne dau sfaturi, ne fac propuneri, ne oferă produse pentru a ne simţi liberi şi fericiţi.

În schimb, Isus pare că ne invită la un fel de sclavie voluntară în raport cu el; într-un anumit fel, ca şi cum ar voi să pună pe spatele nostru o povoară în plus pe care să o purtăm pe drumul vieţii, peste toate pe care le avem deja, într-un mod sau altul: preocupări şi probleme de sănătate, probleme familiale, de muncă etc.

După câte se pare, în lumea modernă, viaţa devine pe zi ce trece tot mai complicată. În ciuda tuturor cuceririlor noastre de libertate, poate că niciodată ca astăzi nu a existat în realitate atâta lume obosită şi trudită.

Desigur că odinioară viaţa era mai dură şi mai obositoare ca astăzi. Dar era o trudă care provenea din afară, o trudă suportabilă. Astăzi există multă lume care se simte obosită şi apăsată dinăuntru, chiar dacă în exterior avem multe lucruri şi ne bucurăm de multe „libertăţi” pe care generaţiile trecute nu le aveau.

De aceea nouă, oamenilor de astăzi, Isus ne adresează cuvintele sale de invitaţie: „Veniţi la mine… şi eu vă voi reface puterile”. Această „refacere” corespunde la ceea ce în alte pagini ale Scripturii este numită „pace”. Este seninătatea liniştită care se naşte dintr-o încredere de fond în faţa vieţii şi vicisitudinilor sale, o încredere bazată tocmai pe Cristos, cel care ne-a învăţat să privim la Dumnezeu, aşa cum priveşte un copil la tatăl său care îl ţine de mână. Nu un Dumnezeu care produce frică, ci un Dumnezeu care se face mic pentru a nu ne înspăimânta; un Dumnezeu care într-adevăr este de partea noastră într-atât încât ia asupra lui însuşi povoara noastră, în persoana Fiului său preaiubit.
„Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Mt 11,29). Isus nu este persoana care să pună poverile pe spatele altora. În realitate, a lua asupra sa jugul său înseamnă eliberarea de ceea ce este mai apăsător în noi înşine, eliberarea de temerile, orgoliul şi vanităţile noastre stresante… Să ne dea Domnul harul de a-l înţelege şi experimenta!

Pr. Emanuel Imbrea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău