Un ambitios si, totodata, inedit proiect a fost demarat de cunoscutul om de afaceri bacauan, Ion Neculcea.

Astfel, de mai bine de patru ani, administratorul firmei Romchim Protect, cel care a devenit cunoscut si prin producerea in premiera mondiala a biostimulatorului ASFAC – BCO-4, destinat agriculturii de orice fel, a inceput sa puna in practica o idee mai putin obisnuita, unica in tara, si care, cu siguranta, va atrage un numeros public, atunci când va fi finalizata.

Este vorba despre amenajarea unui labirint permanent, construit din arbori din categoria rasinoaselor (Thuja Plicata).

„Proiectul este inceput pe un domeniu de-al meu din comuna Filipesti. Acesta va include si un Aqualand de anvergura. Speram sa fie finalizat pâna cel târziu in 2018.

Cert este ca va fi unul dintre cele mai mari din lume, unicul din tara, care va incânta publicul amator de jocuri si distractii”, a declarat Ion Neculcea.

DSC_0248

Labirintul are deja o suprafata totala de 16.200 metri patrati, iar la finalul termenului (când va fi inaugurat), înaltimea gardurilor vii va fi de 3 m.

Pentru a-l aduce la starea din proiect, labirintul a presupus, pâna acum, utilizarea a 120.000 de plante (bucati) din soiul Thuja Plicata, traseul din interiorul acestuia având 11,2 km.

Labirint1

Labirintul care, spune proprietarul, va concura cu succes mai celebrele obiective similare din lume, va putea fi vizitat de public în 2018.

„Pâna acum, tatal meu este singura persoana care a reusit sa parcurga labirintul si sa iasa din el. De altfel, el este cel care l-a si conceput”, ne-a destainuit Roxana Neculcea, fiica proprietarului acestui proiect.

Alte articole