Acasă Blog Pagina 3695

„Un copac. Arborele Vietii”, o expozitie despre strânsa legatura a taranului român cu natura si credinta

Vernisajul expozitiei "Un copac. Arborele Vietii"/ Foto Liviu Maftei

In pragul sarbatorilor de iarna, sectia de Etnografie din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” a deschis in acest sfârsit de saptamâna o expozitie care aduna in ea obiecte din viata de zi cu zi a taranilor din satele bacauane, având ca lait-motiv „Arborele Vietii”.

Soarte, stergare, ii, lazi de zestre, oale si oua rosii, toate au increstate, pictate, brodate ori tesute acest motiv ancestral ce face legatura intre credinta, cu al sau Pom al Vietii din Geneza, si traditia mai adânc ancorata in obisnuintele taranului român.

„Pomul Vietii este cel care-l insotea pe om de la nastere pâna la moarte, fiind prezent alaturi de acesta in toate momentele importante ale existentei sale – a subliniat in prezentarea sa, istoricul si criticul de arta Iulian Bucur, seful sectiei de Etnografie – si când, in Ajunul Craciunului, veti impodobi bradul, sa va amintiti ca acesta este si el, intr-o forma mai moderna, tot un Pom al Vietii.”

In incheierea vernisajului a fost prezentat „Calendarul cu poze si bucate de prin sate adunate” pentru anul 2015, o lucrare realizata de catre muzeograful Ludmila Enescu, care aduna in paginile sale retete traditionale culese din satele bacauane „ornate” cu fotografii ce surprind momente din cotidianul rural.

„Intotdeauna m-a uimit cum putea taranul român sa se descurce in conditii vitrege, reusind sa gateasca asemenea bunatati cu atât de putine resurse” a marturisit Mariana Popa, directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” facând referire la retetele culinare prezentate.

Si, ca o latura practica, invitatii au fost serviti cu „pupeze”, colacei din aluat realizati in forma de pasare, dupa o reteta culeasa din comuna Parincea. Expozitia va fi deschisa pentru vizitare pâna pe data de 15 ianuarie 2015.

Moinesteni, in documentare la Parlament

    Sapte elevi ai Liceului „Spiru Haret” din Moinesti au vizitat, saptamâna trecuta, Parlamentul României, la invitatia deputatului Miron Smarandache, presedintele PSD Moinesti.

    Actiunea face parte din programul „Vreau sa fiu parlamentar”, initiat de deputat si derulat in colaborare cu OMV Petrom Moinesti. Programul este destinat liceenilor cu rezultate deosebite si implicati in activitati de voluntariat.

    Liviu Ailincai, Daniela Andrioaie, Bogdan Ardeleanu, Paula Avasiloaie, Laura Grigoras, Stefan Popa si Alexandru Vrânceanu, care provin din Moinesti si din alte localitati ale Colegiului nr. 7, insotiti de Luminita Banasu, reprezentanta OMV Petrom, au vizionat lucrarile sedintelor de plen la televiziunea cu circuit inchis din Parlament, apoi au vizitat sala plenului, sala de sedinte a grupului parlamentar PSD, cea a Comisiei economice etc.

    Dupa masa de prânz, liceenii s-au intâlnit cu Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, si Marian Neacsu, liderul Grupului Parlamentar PSD. „Tinerii au vazut pe viu cam tot ceea ce face un parlamentar si, mai mult, cred ca si-au format o opinie solida in legatura cu drumul pe care doresc sa-l aleaga dupa absolvirea liceului.

    Personal, imi doresc ca tot mai multi tineri competenti si bine pregatiti sa urmeze o cariera politica, deoarece România are nevoie de forte proaspete, de minti stralucite si tineri performanti.

    Este de preferat ca tinerii nostri excelenti sa ramâna sa lucreze in România, decât sa ia calea strainatatii si sper ca si statul sa le ofere oportunitatile asteptate de ei”, a declarat Miron Smarandache.

    Gala Voluntarului si-a desemnat câstigatorii

      Casa de Cultura „Vasile Alecsandri” a gazduit, joi seara, a VIII-a editie a Galei Voluntarului, organizata de FSC si Fundatia Vodafone. Evenimentul a urmarit sa promoveze proiectele si activitatile derulate de voluntari si sa incurajeze voluntariatul. Din juriu au facut parte reprezentanti ai Institutiei Prefectului, Consiliului Judetean Bacau, Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, Fundatiei de Sprijin Comunitar si reprezentanti ai Federatiei „Volum” din Bucuresti, organizatoarea Galei Nationale a Voluntarilor

      S-a acordat premii pe mai multe categorii si domenii de activitate. La categoria „Proiectul de Voluntariat al anului 2014 desfasurat de un ONG”, au fost declarate câstigatoare proiectele „Youth Bank”, derulat de Fundatia Comunitara Bacau (educatie), „Noaptea Interact” – Interact Club Bacau (arta si cultura) si Campania umanitara „Ajuta-ne sa ajutam”, al asociatiei „Exista o Sansa” Buhusi (social). La categoria „Proiectul de Voluntariat al anului 2014” desfasurat de institutii sau scoli câstigatorii sunt urmatorii: Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog – proiectul „Comunicarea indeparteaza izolarea” (educatie), Colegiul „Henry Coanda” – proiectul „Creaza-ti lumea” (protectia mediului) si Colegiul „Gh. Vranceanu” – proiectul „Voluntariat in Vranceanu” (social).

      La categoria „Voluntarul Judetului Bacau, anul 2014” au fost desemnati urmatorii câstigatori: Stefana-Elena Bostan – Asociatia pentru Dezvoltare Activa (tineret), Delia Mihaela Grigore – Centrul Regional de Ecologie (protectia mediului), Bianca Elena Baciu – „Exista o Sansa” Buhusi (sanatate), Stefan Francisc Dancuta – nominalizat de Centrul de Servicii Sociale „Ghiocelul” din cadrul DGASPC Bacau (social), Oana Gabriela Stegaru, nominalizata de Asociatia „Eminenta Pro Vranceanu” (educatie).

      Câstigatorii concursului „Liceeni au Talent”: Locul I -Trupa de dans „Unknown Crew” din Bacau; Locul II – Cristina Cazacu, solist; Locul III – Vasile Cosmin Sârbu si Adelina Paduraru, teatru.

      Pompierii in actiune

        Incendiu în comuna Buhoci

        Joi, 04 decembrie 2014, la ora 11.31, Garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în localitatea Buhoci pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unei femei, în vârstă de 63 de ani. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul casei. Construcţia avea pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă.
        Incendiul a fost lichidat, la ora 14.05, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Buhoci.
        În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit electric, au ars aproximativ 60 mp acoperiş casă de locuit, aproximativ 10 mp anexă din lemn şi bunuri casnice din două camere.

        Degajare țurțuri

        Joi, 04 decembrie a.c., la ora 12.47, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a fost solicitată să intervină în municipiul Oneşti, strada Mărăşeşti, pentru degajarea unor ţurţuri de pe acoperişul unui bloc de locuinţe aparţinând Asociaţiei de Proprietari nr. 34.
        Pompierii militari, au intervenit cu ajutorul autoscării mecanice pentru salvare de la înălțime și au îndepărtat țurțurii de gheață formați, la strașina acoperișului, pe o lungime de aproximativ 10 metri.

        Deblocare ușă acces

        Joi, 04 decembrie 2014, la ora 16.41, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în municipiul Bacău, strada Milcov, pentru deblocarea unei uşi de acces în apartamentul unui bărbat, în vârstă de 77 de ani.
        Accesul în locuinţă s-a realizat prin forţarea uşii de la intrare.

        Transport persoane supraponderale

        Joi, 04 decembrie a.c., la ora 22.02, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în municipiul Bacău, strada Erou Costel Hasan, pentru a transporta o persoană supraponderală, în vârstă de 93de ani. Pacientul a fost transportat de către pompierii militari din apartamentul acestuia până la un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Județean Bacău, în vederea acordării îngrijirilor medicale şi transportului la spital.
        Vineri, 05 decembrie 2014, la ora 07.06, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în municipiul Bacău, strada Republicii, pentru a transporta o persoană supraponderală, în vârstă de 49 de ani. Pacientul a fost transportat de către pompierii militari din apartamentul acestuia până la un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Bacău, în vederea acordării îngrijirilor medicale şi transportului la spital.

        Activitatea echipajelor SMURD

        În perioada 04.12.2014, ora 07.00 – 05.12.2014, ora 07.00, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut 8 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Bacău – 3 intervenții în municipiul Bacău și câte o intervenție în comunele Buhoci și Măgura; S.M.U.R.D. Onești – o intervenție în municipiul Onești și câte o intervenție în comunele Livezi și Căiuţi.

        Romeo Stavarache ramane in arest la domiciliu

          Primarul suspendat, inainte de intrarea in sala de judecata/ foto: Liviu Maftei

          Primarul suspendat al municipiului Bacău, Romeo Stavarache, rămâne în arest la domiciliu dupa ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins contestaţia faţă măsura preventivă dispusă în dosarul de corupţie, în urmă cu peste trei luni.

          Strigat de ajutor al unui adolescent pentru a infrânge boala

            La numai 17 ani, bacauanul Vladut Vlasie se straduieste sa infrânga o cumplita afectiune ce i-a deviat cursul normal al vietii, inca din primele zile dupa nasterea prematura. Tetrapareza spastica de care sufera l-a imobilizat intr-un scaun cu rotile si in tot felul de proteze, care au costat zeci de milioane de lei.

            A suportat pâna acum 13 interventii chirurgicale si, incet-incet, a inceput sa câstige pasi mici in aceasta competitie dura si inegala cu boala. Cu mintea sa limpede, perfect constient de ceea ce i se intâmpla, Vladut si-a impus sa nu se lase infrânt si are inclusiv planuri frumoase pentru viitor, cum ar fi si acela ca, intr-o zi, sa devina medic pediatru.

            Dar, pâna sa ajunga aici, copilul a facut, pe lânga operatiile de corectie, multe exercitii bazate pe tehnici de kinetoterapie si a reusit astfel sa recupereze o buna parte din greutatea corporala si masa musculara. Mama lui Vladut ii este alaturi in permanenta, dat fiind ca este incadrat in gradul I de handicap, ce ii da dreptul la insotitor. Tatal este mecanic auto si munceste intr-un autoservice nou deschis in Bacau. Locuiesc cu chirie intr-un bloc ANL, iar pe ansamblu, veniturile familiei sunt modeste.

            Modul in care Vladut vorbeste despre afectiunea sa si vointa sa infinita de a face in continuare pasi pentru recuperare este coplesitoare. Model ii este fratele sau, student, care i-a fost alaturi trup si suflet. „Boala aceasta ma macina de 17 ani. Dupa fiecare operatie, am recuperat cu pasi mici si s-a vazut câte o imbunatatire. Mi-a mai ramas de recuperat in intregime masa musculara, care ma ajuta la echilibru si la mers.

            Am recomandare de la medicul meu pentru o banda de mers electrica, si cum parintii mei nu mai fac fata atâtor cheltuieli cu fratele student si cu mine bolnav, am decis sa solicit ajutor tuturor oamenilor de bine si institutiilor care pun pret si pe oameni ca mine. Va rog sa ma ajutati pentru ca sunt si eu un suflet care isi doreste sa fie ca toti ceilalti si intr-o buna zi am sa vin pe picioarele mele personal sa va multumesc”, spune Vladut Vlasie.

            Asadar, tot ce isi doreste Vladut acum este o banda electrica de mers, pe care sa continue, si la domiciliu, exercitiile si sa poata recupera masa musculara ce l-ar ajuta sa se deplaseze mai usor. Este o dorinta infinita ce razbate din vocea adolescentului care se vrea in rând cu toti ceilalti.
            Cei care pot ajuta sunt rugati sa faca donatii in lei in contul RO90RNCB0313098151430001, pe numele Vlasie Brindusa, deschis la Banca Comerciala Româna (BCR). De asemenea, se poate lua legatura cu mama lui Vladut la numarul de telefon 0729/082.874.

            Seful IJJ Bacau, Vasile Enache, avansat la gradul de general

              Inspectorul sef al Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Bacau, Vasile Enache, a fost avansat la gradul de general de brigada cu o stea. Decretul a fost semnat de presedintele in functie al României, Traian Basescu, iar ceremonia de inaintare in grad a avut loc la Palatul Cotroceni.

              Pentru a obtine acest grad, seful IJJ Bacau a fost propus de superiorii de la Bucuresti, a primit avizul Consiliului Superior de Aparare a Tarii si a sustinut un examen dificil ce a constat in realizarea si sustinerea unei lucrari cu tema „Drepturile si indatoririle fundamentale ale omului in Constitutia României” si un interviu.

              In acelasi timp, a avut nevoie de calificativul profesional „foarte bine” pentru ultimii trei ani si rezultate bune la nivel de institutie pe care o conduce. Dupa o viata dedicata uniformei de jandarm, gradul obtinut acum vine ca o recompensa pentru meseria aleasa.

              „Acest grad inseamna incununarea carierei, dar fara colegi nu reuseam, pentru ca depindem foarte mult de oamenii cu care lucram. Daca ei nu-si fac treaba, pentru ca lucrurile sa mearga cum trebuie, n-ai cum sa te bucuri de aprecierea sefilor, astfel incât, la un moment dat, sa se gândeasca si la aceasta posibilitate. Am sa trec zilele acestea sa le multumesc tuturor, pentru ca eu consider ca, in egala masura, este si meritul lor. Vreau sa nu-i dezamagesc si le-am promis ca ramân acelasi om.”
              general de brigada Vasile Enache, insp. sef IJJ Bacau

              Jandarmeria Bacau a mai avut pâna acum trei generali. Este vorba despre generalul Vasile Olteanu, inainte de Revolutie, generalul Tudor Cearapin si generalul Gheorghe Rugina. (Geta P.)

              Generalul de brigada cu o stea Vasile Enache conduce IJJ Bacau din anul 2010. A absolvit Academia de Politie „Al. I. Cuza” Bucuresti in 1981 si si-a inceput cariera ca si comandant de pluton, apoi a fost comandant de garda, de companie, ofiter de stat major, comandant al Comandamentului de Jandarmi Judetean Bacau, prim-adjunct al inspectorului sef, comandant al Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau si, acum, sef al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Bacau.

              Prezenta, joi, in Bacau, conducerea FRF a avertizat autoritatile locale: „Grabiti-va, daca vreti Centru Regional de Excelenta!”

              Presedintele Federatiei, Razvan Burleanu si secretarul general Gheorghe Chivorchian au transmis un semnal clar municipalitatii bacauane/ foto: Ioan Bisca

              In ianuarie 2011, la intâlnirea dintre conducerea Federatiei Române de Fotbal si membrii afiliati din zona Moldovei, Harghita si Covasna a participat si primarul Bacaului, Romeo Stavarache. Pe atunci, Stavarache zburda in libertate. Si era pus pe fapte mari. Promitea un stadion bacauan care sa gazduiasca meciuri la Euro 2024, iar prin jur inghetau toate apele. Sceneta de la conferinta de presa la care a participat si Mircea Sandu e una fabuloasa. Si, da, sigur ca da, merita reprodusa! Stavarache (cu un aer revelator): „Vom face aici, in Bacau, un stadion nou, de 20.000 de locuri, pe care se vor juca o parte din meciurile de la Euro 2024”. Sandu (soptit, catre Stavarache): „Vedeti ca e prea putin…”. Stavarache (cu tarie): „…adica de 30.000 de locuri!”. Of, nene Iancule!

              Vezi ca nu-l mai vezi

              La aproape patru ani distanta, conducerea FRF a revenit in Bacau pentru intâlnirea cu membrii afiliati din Moldova. Fara Mircea Sandu. Fara Stavarache. Si fara discutii despre Euro 2024. Noul presedinte al FRF, Razvan Burleanu si secretarul general, Gheorghe Chivorchian, au vorbit, in schimb, despre Euro 2020. Care va ajunge in România, dar nu pe stadionul-fantoma din Bacau, ci pe „National Arena”. La conferinta de presa de la hotelul EMD, Burleanu si Chivorchian au vorbit, totusi, si despre ruinele „Municipalului” bacauan. „E suparator sa vezi ca pe zi ce trece stadionul se darâma”, a declarat Chivorchian. „Eu nu vin saptamânal acasa, ca domnul Chivorchian, dar când vin, vad stadionul in aceeasi stare deplorabila. Cred ca Bacaul merita mai mult”, a completat presedintele Burleanu.

              Asta ar fi sansa

              Pentru a arata ca merita mai mult, Bacaul ar trebui sa se zbata mai mult! Iar un bun inceput ar fi gazduirea unuia din cele opt Centre Regionale de Excelenta gândite de FRF. In viziunea Federatiei, un astfel de centru ar permite dezvoltarea fotbalistica si educationala a celor mai talentati tineri fotbalisti din zona respectiva, intre 15 si 19 ani. „Un Centru Regional se face in baza unui parteneriat cu municipalitatea si vizeaza un program unitar de pregatire atât din punct de vedere fotbalistic, cât si scolar. Factorii locali trebuie sa asigure, pe lânga infrastructura, conditii optime de cazare, alimentatie si scolarizare, iar Federatia va veni cu restul, de la modernizarea infrastructurii si logistica la cheltuielile pe care le impune procesul de pregatire fotbalistica”, a declarat Burleanu, care a adaugat: „Se anunta o adevarata competitie intre autoritatile locale”.

              Mingea e la ei

              Sefii FRF au marturisit ca si-ar dori ca unul din cele opt centre care vor fi definitivate pâna in 2017 sa fie in Bacau. „Si nu doar pentru ca suntem amândoi de aici. Bacaul constituie un pol de interes: are traditie si e centru universitar”, a spus Burleanu, care a localizat si infrastructura: cele trei terenuri ale bazei „Lucretiu Avram”. „Autoritatile locale au capacitate sa inteleaga importanta unui asemenea proiect. Daca Bacaul vrea sa intre in aceasta competitie, trebuie ca autoritatile locale sa-si arate deschiderea intr-un timp cât mai scurt. Pâna cel târziu in februarie”, a punctat Chivorchian, care a amintit si de câstigul material al factorilor locali in cazul unui transfer al unui jucator crescut intr-un Centru Regional de Excelenta: 25 la suta din suma totala. Razvan Burleanu a avut deja o intrevedere pe aceasta tema cu primarul interimar Vasile Tescaru, iar Gheorghe Chivorchian a purtat o discutie in termeni generali despre oportunitatea unui astfel de proiect cu viceprimarul Radu Ababei. Mingea este acum in terenul municipalitatii. Numai sa nu ricoseze cumva in curtea lui Stavarache

              Unde evadam in week-end

              Zilele se succed cu repezeciune si ne-au adus in preajma unui nou sfârsit de saptamâna, primul pentru luna decembrie. Si de aceasta data, ofertele de petrecere a timpului liber sunt bogate, mai ales ca week-end-ul este sub semnul sarbatorii de Mos Nicolae.

              Incepem cu prezentarea câtor-va petreceri de week-end. Astfel, vineri, notam petrecerea denumita „St. Nicholas Party” ce se va tine de la ora 20.00 in Pub S4. Petrecere de Mos Nicolae organizeaza si Club Elixir, unde se petrece cu formatia Elixir Band, iar de la ora 21.00 in The Stage se da startul la „Saint Friday. Electro Deep Bass”. Pentru seara de sâmbata, trecem in primul rând in revista concertul caritabil de muzica folk sustinut de Ovidiu Mihailescu si trupa Joi , eveniment ce va debuta de la ora 19.00 la restaurantul La Porta. Tot sâmbata seara, Club Zebra gazduieste evenimentul „Barac Vicentulian”, iar in Pub S de la ora 21.00 incepe „Discoteca de altadata”. Si sa nu uitam de concertul „Tapinarii” de la The Stage.

              Daca e week-end, apar si invitatiile la teatru. Duminica, de la ora 11.00, copii sunt asteptati in sala mare a Teatrului Municipal Bacovia, la spectacolul „Aventurile unei vrajitoare” de Valentin Dobrescu, dupa o idee de Otfried Preussler. In distributie: Andreea Sandu Dominte, Alina Neagu. Adina Iftimie, Laurentiu Budau, Marian Puiu Gheorghiu, Ion Cosa, Tiberiu Gabor Bitere si Mihaela Popa. Publicul adult este asteptat de la ora 18.00, sa vizioneze spectacolul „Procesul” de Franz Kafka, in regia lui Tino Geirun. In distributie: Matei Bogdan, Florina Gazdaru, Firuta Apetrei, Stefan Ionescu, Bogdan Buzdugan, Viorel Baltag, Dumitru Rusu si Valentin Braniste.

              Week-end bogat se anunta pentru cinefili. Acestia se pot bucura de patru premiere cinematografice pentru toate gusturile. Prima dintre premiere este o comedie spumoasa in care titlul spune totul: „Mai tantalau, mai gogoman”(Dumb and dumber to- titlul original), un film in care ii veti revedea pe Jim Carrey, Jeff Daniels, Laurie Holden si Kathleen Turner.

              Mergem la urmatoarea pelicula, este vorba tot de o comedie, un film de familie intitulat „Paddington”, in regia lui Paul King si care ii are in distributie pe Nicole Kidman, Julie Walters, Sally Hawkins, Hugh Bonneville si Ben Whishaw.

              Bill Murray, Naomi Watts, Melissa McCarthy si Chris O’Dowd sunt actorii distribuiti de regizorul Theodore Melfi in comedia „St. Vincent” care este a treia premiera din acest week-end la Cinema City. Pentru cea de a patra premiera cinematografica parasim genul comedie, si mergem pe drama.

              Este vorba de pelicula „Judecatorul” (The Judge- titlul original), un film regizat de David Dobkin si care ii are in rolurile principale pe Robert Downey Jr, Vera Farmiga, Leighton Meester, Vincent D’Onofiro. Un avocat de succes se intoarce in orasul natal pentru inmormântarea mamei sale.

              Aici descopera ca tatal sau instrainat, bolnav de Alzheimer, este intr-un proces de omor. Barbatul decide sa ii acorde o sansa tatalui, astfel ca alege sa il reprezinte la tribunal.. Pe masura ce se apropie de adevar, avocatul reia legatura cu familia pe care a lasat-o in urma.

              „Voluntariatul, o oportunitate de dezvoltare personala”

                Ziua Internationala a Voluntariatului, marcata pe 5 decembrie, a fost sarbatorita de Asociatia pentru Promovarea Dezvoltarii Personale (APDP) Bacau prin activitatea „Voluntariatul, o oportunitate de dezvoltare personala” sustinuta joi, 4 decembrie, in trei colegii din Bacau: „Ion Ghica”, „George Apostu” si „Stefan cel Mare”.

                APDP a prezentat proiectele si oportunitatile ce pot fi accesate prin implicarea in activitatile de voluntariat, dar a vorbit si despre calitatile absolut necesare unui voluntar: seriozitate, motivare si daruire. „An de an, acordam o atentie deosebita acestui eveniment, promovând implicarea copiilor si tinerilor in activitati de voluntariat, promovând cetatenia activa si pozitiva, incurajându-i sa fie mai atenti si conectati la problemele propriei comunitati.

                In acelasi timp, desi voluntariatul este axat pe ideea de a-i ajuta pe altii, probabil, cele mai mari beneficii din activitatea de voluntariat sunt culese de catre voluntarii insisi”, a declarat Carla Popa, presedinte APDP Bacau.

                Sport Club, victorioasa la masa verde

                Fotbal/ Sageata nu a fost programata la meciul de sâmbata, de la Bacau, din etapa a 16-a a Ligii a II-a

                Divizionara B Sport Club Bacau a intrat deja in vacanta. Si o face cu tolba plina; vorbim de puncte, ca de bani… mai avem de vorba! In mini-retur, echipa antrenata de Cristi Popovici a strâns 13 puncte din 15 posibile. Ultimele trei sunt multicolore: cu funda rosie, la masa verde.

                Explicatia? Adversara de sâmbata, din etapa a 16-a, Sageata Navodari nu se va prezenta la Bacau deoarece nu a fost programata de FRF. Cauza neprogramarii o constituie neachitarea baremului pentru ultimul meci, cel de acasa, pierdut cu 6-0 in fata Rapidului CFR Suceava.

                „Chiar daca existau semnale ca Sageata nu se va prezenta sau nu va fi programata, noi ne-am antrenat toata saptamâna cu gândul ca sâmbata vom juca. Asta e, luam vacanta cu 90 de minute mai devreme, dupa un mini-retur foarte bun incheiat cu o victorie cu 3-0 la masa verde”, a declarat antrenorul SC-ului, Cristi Popovici, care le-a comunicat jucatorilor sai data reunirii lotului: 12 ianuarie.

                Meciurile etapei a 16-a: ACS Berceni – Unirea Slobozia, Rapid CFR Suceava – CS Balotesti, Academica Arges – CS Balotesti, FC Voluntari – FCM Dorohoi, Gloria- Farul. SC Bacau – Sageata Navodari 3-0.

                Pretinzând ca le-au fost furate, bacauanii cer pe banda rulanta preschimbarea permiselor de conducere

                  Câteva sute de permise auto au fost declarate ca furate, iar alte câteva sute au fost pierdute de catre posesori.

                  Din ambele situatii rezulta ca, in anul 2014, peste 1.100 de persoane au fost patite. Cei mai norocosi au reusit sa-si recupereze permisele de conducere, iar din cei 1.138 de subiecti, doar 755 si-au preschimbat permisele de conducere.

                  De la inceputul anului si pâna in prezent, angajatii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Bacau au descoperit si noua infractiuni.

                  „Au fost situatii in care persoanele au declarat in fals pierderea permisului de conducere si au cerut eliberarea altor documente. Faptul ca se fac greu verificarile la autoritatile competente ne complica si noua activitatea. La italieni faceam solicitarea, iar raspunsul venea in 3 – 4 luni. Acum raspund in câteva zile prin e-mail.

                  Ne confruntam cu o problema reala si la Ambasada Israelului care ne-au transmis ca ei nu mai fac verificari, iar solicitantul sa se adreseze Ministerului Transportului din Israel prin Ministerul de Externe”, declara cms. sef Constantin Mihaescu, seful S.P.C.R.P.C.I.V. Bacau.

                  In acest caz, autoritatile sunt in imposibilitatea de a elibera permis de conducere cetateanului israelian. Pentru a putea circula temporar, i se elibereaza o dovada, insa, cetateanului strain ii va fi foarte greu sa obtina un nou permis de conducere in România.

                  „Pentru cei din afara Uniunii Europene este mai greu sa-i verifici daca detin sau nu permis de conducere. Speranta noastra sta in faptul ca se lucreaza in prezent la o aplicatie electronica care va verifica automat identitatea solicitantului”, completeaza cms. sef Constantin Mihaescu, seful S.P.C.R.P.C.I.V. Bacau.

                  Soferii prinsi fara permis de conducere risca amenda penala sau amenda administrativa, in functie de solutia data prin Parchet.

                  Primii 25 de ani cu Desteptarea – 1996

                  1996 a fost anul in care nebunia privatizarii in masa a pus stapanire pe mintile romanilor, care s-au inghesuit sa-si depuna cupoanele primite la Fondul Proprietatii Private, viitoarele SIF-uri.

                  Casa Albastra se inalta pana la jumatate si se lucreaza din greu la constructia Catedralei Catolice.

                  Noul primar al Bacaului devine Dumitru Sechelariu, care a castigat alegerile candidant independent.

                  Un MiG 21 se prabuseste la Parjol, in cadrul unei serii de accidente aviatice care va afecta aviatia militara.

                  [wonderplugin_gallery id=”87″]

                  95 de ani de traditie si performanta la Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare”

                    Elevii isi aniverseaza liceul prin mai multe actiuni educative / foto: Liviu Maftei

                    Elevii si profesorii de la Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” Bacau au motive intemeiate de mândrie. Astazi, vineri, 5 decembrie, se implinesc 95 de ani de când s-a pus piatra de temelie a scolii si tot atâtia ani de excelenta in educatie.

                    De altfel, sub genericul „Traditie si performanta”, in Colegiul Pedagogic se desfasoara, incepând din aceasta zi, mai multe activitati, care sa marcheze acest drum lung al unitatii scolare.

                    „Startul sarbatorii a fost dat inca de saptamâna trecuta, prin proiectul judetean «Mândru ca sunt român». Acum, derulam un alt proiect «Dimensiunea europeana a culturii române», in parteneriat cu Scoala «Spiru Haret» si Colegiul National «Ferdinand I», care are ca obiectiv promovarea operelor personalitatilor europene ale culturii române in rândul elevilor”
                    prof.dr. Lavinia Baisan, directorul adjunct al CN PedagogiC

                    Coordonatorul acestui proiect este prof. Anca Heisu. Un alt eveniment aniversar este lansarea revistei on-line a scolii, «Generatia», o publicatie lunara de opinie, atitudine, dar mai ales de creatie a elevilor colegiului. Pe lânga aceste activitati educative, profesorii si scolarii deopotriva incep si campania de voluntariat „Daruind vei dobândi”, coordonata de profesorii Mihaela Chirica, Anca David si Gabriela Oprisan.

                    „Vom face o colecta de rechizite, dulciuri, jucarii si diferite produse alimentare care vor ajunge la Caminul de batrâni, la Centrul Daniel, Centrul Ghiocelul, Centrul de Asistenta maternala si Centrul Morcoveata. Pe 19 decembrie vom incheia aceasta campanie si speram sa aducem spiritul Craciunului in sufletul celor singuri si cu posibilitati reduse”, a declarat prof. Mihaela Chirica.

                    Tot de Zilele Scolii are loc si o activitate culturala dedicata implinirii a 120 de ani de la nasterea lui Ion Luca, ccel care a fost unul dintre profesorii de prestigiu ai Colegiului Pedagogic. In acest sens va fi lansata cartea „Drama lui Ion Luca”, scrisa de Liviu Chiscop si va fi pus in scena momentul dramatic „Cheia falsa”, de Ion Luca (coordonatori prof. Victoria Huiban si Sonia Berza), va fi inaugurata o expozitie de pictura si grafica a elevilor, va fi organizata o expozitie de carte apartinând profesorilor scolii, se va derula un program artistic si un colocviu de impresii. La aceasta manifestare sunt invitati si reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean si Universitatii „Vasile Alecsandri” Bacau.

                    Ziua festiva a elevilor de la Colegiul Pedagogic se va incheia cu Balul Bobocilor, vineri seara, care va fi gazduit de Casa de Cultura, incepând cu ora 17.00. Sub genericul „Anotimpuri”, bobocii participanti se vor intrece pentru titlul de Miss si Mister Boboc 2014. „Atât concurentii, cât si spectatorii prezenti vor avea parte de multe surprize”, a tinut sa precizeze Carmen Ivanciuc, presedintele Asociatiei Pro Pedagogic.

                    La orizont, o istorie a evreilor buhuseni

                    Se lucreaza la realizarea monografiei orasului Buhusi. Unul dintre capitole, realizat de prof, Mariana Dobroi si prof. Neculai Dobroi, vizeaza istoria comunitatii evreiesti din aceasta localitate. Nu este exclus ca in viitor, daca va exista un interes real si din partea unor potentiali sponsori, sa fie editata, de sine statator, o istorie a evreilor buhuseni.

                    Cititorii vor afla si despre documente care nu au mai fost prezente in istoriografia noastra. Cei doi autori amintesc, intre altele, despre faptul ca intemeierea de noi târguri prin aducerea de everi a fost o practica generalizata in Moldova timpului, sustinuta de domnie si boieri, cu scopul valorificarii prin comert a resurselor domeniilor feudale. O prezenta clar documentata a evreilor in Buhusi nu poate fi atestata decât din primul sfert al secolului al XIX-lea. Boierul Teodor Buhusi, proprietarul mosiei Bodesti, obtine de la domnitorul Scarlat Calimache, in 1819, un hrisov prin care câstiga dreptul de a organiza sase iarmaroace pe an si o zi de târg saptamânal, duminica, drept reconfirmat, in 1823, de domnitorul pamântean Ionita Sandu Sturdza.

                    Drept urmare, boierul Buhusi, devenit aga al domniei, invita negustori din afara sa se aseze in târg, pentru ,,functionarea a 20 dughene scutite de toate darile”. In octombrie 1923 ,,primira un hrisov Gospod (Domnesc), prin care li se dete locuri pentru sinagoga, feredeu si cimitir precum si alte privilegii. Acest hrisov a ars in 1863, când a fost focul cel mare. Evreii, conform hrisovului, cladira case si dughene”, platind pentru locul de casa si taraba (adet), 2 lei vechi de stânjen fata si taxe pentru comercializarea marfurilor: 30 parale de vadra de vin, 1 leu si 5 parale de vadra rachiu (bezman), 12 parale de vânzarea unei vite, 14 parale la vite de jug, mortasipie la intelegere (taxe din vânzarea-cumpararea de animale in ziua de iarmaroc), pentru pâine, reducerea la jumatate a taxei pacurei fata de cea de la Sulita, proprietatea domnitorului. Acesti evrei intemeietori ai târgului sunt: Sloime Zetghersen, Copel Bodester, Hers Leib Orândar, Lupu Ungureanu, Lupu Cioara, David Blijester, Moske Nemtian, Zalmen Lipscan, Copel Gârlaner, Smil Lipcanu, Strul Bentien si Moise Rahover (dupa botez, Constantin).

                    In 30 august 1824, pentru a face a sinagoga-scoala, negustorii evrei au cumparat cu 90 de lei, de la preotul Axinte o casa cu livada, ,,iar pentru pamânt ramâne a se invoi cu domnul cuconu Theodoras fiind mosia domniei sale”, ceea ce s-a si facut, se spune in zapisul intocmit de fata cu boierul. Aceasta casa va fi servit pentru prima sinagoga si scoala Thalmud Thor…

                    Putini stiu ca la Buhusi sunt inmormântati, intr-o incapere speciala aflata in cimitirul evreiesc, cinci rabini si sotiile acestora. Iata-i pe rabinii care se odihnesc aici… Yitzchok Friedman (1834-1896), primul rabin de Bohush. Yisroel Shulem Yosef Friedman (1855-1923) – fiul primului rabin. Menachem Mendel Friedman ( a murit in 1943, din cauza ca autoritatile nu l-au lasat sa se duca la Bucuresti, ca sa sa se opereze).

                    A fost ginerele lui Yisroel Shulem. Moshe Yehuda Leib Freidman (1865-1957), fiul primului rabin de Bohush; acesta a fost rabin la Pascani, nu la Buhusi, dar este inmormântat aici. Yitzchok Freidman (1903-1992), celebrul rabin buhusean, fiul rabinului Sholom Yosef din Shipkov (Ucraina), care a fost nepotul primului rabin de Bohush. Yitzchok Friedman (Isaac Friedman) s-a casatorit cu verisoara lui, fata lui Menachem Mendel. Despre povestea rabinilor buhuseni vom afla in curând alte detalii de la jurnalistul online Adrian Paduraru, cel care a documentat multe aspecte ale acestei interesante teme.

                    Simulare de incendiu la Colegiul Eminescu

                      In cadrul campaniei nationale „R.I.S.C. – Renunta! Improvizatiile sunt catastrofale”, doi specialisti din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului (ISUJ) Bacau au facut o vizita elevilor Colegiului „Mihai Eminescu” din municipiul Bacau.

                      Cu aceasta ocazie, 731 de elevi si 30 de cadre didactice au putut aplica regulile de comportare in cazul producerii unui incendiu. Elevii au fost implicati intr-un exercitiu demonstrativ de evacuare a salilor de clasa, cantinei si internatului.

                      Dupa evacuare, s-au grupat in locul de adunare, iar profesorii au realizat raportarea numarului de elevi prezenti la ore si evacuati. Lt.col. Radu Rosu si plt. maj. Benoni David au supervizat efectuarea unui exercitiu practic de stingere a unui incendiu cu stingatorul P6.

                      Campania nationala derulata de ISUJ Bacau este destinata elevilor din invatamântul preuniversitar, din mediul urban si rural, vizând constientizarea comportamentului adecvat in cazul producerii unor incendii.

                      Obiectivele principale ale campaniei sunt: reducerea numarului de victime in urma incendiilor, crearea spiritului preventiv, cunoasterea modului de apelare la serviciul unic pentru apeluri de urgenta 112, cunoasterea si exersarea modului de comportare in cazul producerii unui incendiu.

                      Se rejudeca dosarul de traficare a unor bengalezi

                        Dupa un proces ce s-a intins pe trei ani, doi oameni de afaceri din Onesti, condamnati pentru trafic de persoane si exploatarea lor prin munca, au reusit, la Curtea de Apel, sa intoarca dosarul la prima instanta pentru rejudecare.

                        La baza deciziei au stat mai multe nereguli si incalcari ale legislatiei de catre prima instanta – inculpatii nu au fost reprezentati de un avocat la ultimul termen si astfel li s-a incalcat dreptul la aparare, instanta nu a administrat probe esentiale cerute in aparare de catre inculpati si a refuzat sa audieze un martor motivat de costurile prea mari.

                        Anul trecut, Tribunalul Bacau l-a condamnat pe O.V. la sapte ani de închisoare, iar pe fiul acestuia, O.M., la trei ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, au fost admise actiunile civile ale celor cinci victime si despagubiri in valoare de 87.300 euro pe care trebuie sa le suporte O.V. Acesta a mai fost obligat sa le plateasca bengalezilor câte 1.000 euro, pentru munca prestata timp de doua luni. Curtea de Apel Bacau a admis, luna trecuta, apelurile inculpatilor, a desfiintat sentinta Tribunalului si a trimis dosarul pentru rejudecare la aceeasi instanta.

                        Au muncit ca sclavii la o ferma de ciuperci

                        Cei doi oameni de afaceri din Onesti au fost trimisi in judecata, in stare de arest, in septembrie 2011. O.V. a fost acuzat ca, in iulie 2010, a recrutat cinci persoane din Bangladesh, prin intermediul SRB International – societate de recrutare, carora le-a promis ca le asigura locuri de munca bine platite (400 de euro pe luna), cazare si masa.

                        Bengalezii au intrat în România în noiembrie 2010 prin PTF Otopeni si au fost asteptati la aeroport de O.V. si O.M. Li s-au luat pasapoartele si le-au fost ceruti banii (câteva mii de euro) pentru obtinerea permiselor de munca. Timp de 4-5 zile, strainii au fost cazati în Bucuresti, dupa care au fost transportati la Onesti si cazati într-un apartament proprietatea lui O.V.

                        Aproape doua luni, spun anchetatorii, au muncit ca sclavii la o ferma de ciuperci administrata de O.V. Oamenii au povestit ca lucrau câte 10-14 ore pe zi, uneori si noaptea, inclusiv sâmbata si duminica. Nu au primit niciun ban pentru munca lor, iar mâncare li se dadea cât sa nu moara. Când sederea lor in România devenise ilegala, O.V. si O.M. au transferat victimele într-un imobil din comuna Bârsanesti. Aici, oamenii au stat aproape o luna.

                        In declaratiile date, bengalezii au vorbit despre umilintele la care au fost supusi în Onesti si Bârsanesti. Si martorii audiati au confirmat modul cum erau tratati “strainii”, umiliti, batjocoriti si infometati. Hrana lor intr-o zi era formata dintr-o banana, o jumatate de pâine si un suc. Si mai grav este, dupa cum spun unii, ca pentru a ajunge in România au fost nevoiti sa-si vânda din proprietati, iar acum au ramas pe drumuri.

                        Una dintre victime a declarat ca proprietarul agentiei SRB International i-a încasat un comision de 5.000 de euro care includea cheltuielile de transport si viza, din aceasta suma 1.000 de euro fiindu-i trimisi lui O.V. pentru obtinerea invitatiei, urmând sa-i mai dea acestuia 1.000 de euro la sosirea în România.

                        In declaratiile date, O.V. nu recunoaste ca ar fi încasat bani de la victime. O.M. a declarat ca nu stie ce afaceri aveau strainii cu tatal sau, dar a recunoscut ca i-a preluat de la aeroport si i-a transportat de la Bucuresti la Onesti si Bârsanesti.

                        Lansare discografica. Maria Salaru: „Pot omule, iaca pot”

                        Indragita interpreta de muzica populara bacauana Maria Salaru lanseaza albumul de cântece populare „Pot omule, iaca pot”, realizat impreuna cu orchestra „Lautarii” din Chisinau dirijata de Nicolae Botgros.

                        Evenimentul va avea loc cu ocazia spectacolului „Deschide-ti usa crestine!”, organizat sâmbata, 6 decembrie, de la ora 13.00, de Primaria Deleni, judetul Iasi, impreuna cu Etno Tv si casa de discuri Roton.

                        Cu aceasta ocazie, vor urca pe scena si artistii Dan Dobos, Silvia Semeniuc, Stefan Diaconita, Adina Popa, George Cojocarescu si multi altii. De asemenea, in spectacol vor mai evolua Ansamblul de Dansuri „Coragheasca” si grupul folcloric „Muguri de stejar” din Deleni, grupurile „Boboceii” si „Floricica” din Bacau. Spectacolul va fi inregistrat si difuzat ulterior de televiziunea Etno Tv.

                        „Evenimentul este cea mai mare sarbatoare a delenilor de când s-a inaugurat caminul cultural. Sunt bucuroasa ca Primaria si Consiliul Local sprijina acest proiect care reprezinta visul meu, acela de a lansa un album de muzica populara dedicat oamenilor din zona mea natala.”
                        Maria Salaru, interpreta de muzica populara

                        Loterie pentru platitorii de taxe constiinciosi: Case de marcat on-line

                        In cel mult un an si jumatate, casele de marcat nu vor mai fi dotate cu role de hârtie, ci cu un jurnal electronic conectat la un server central al autoritatii fiscale. Noutatea este inclusa intr-un set de masuri ce urmeaza a fi adoptate de catre Guvern, impreuna cu o intreaga serie de reglementari fiscale care vizeaza, in intregul lor, combaterea cu eficienta a evaziunii fiscale.

                        Initial, masura introducerii acestui tip de case de marcat fusese anuntata la inceputul anului, de Daniel Chitoiu, ministrul Finantelor de la acea vreme, si urmau sa fie introduse pâna la finalul primului semestru din 2014. Dincolo de acest aspect, trebuie spus ca ideile promovate acum au la baza un studiu realizat de PricewaterhouseCoopers, care releva faptul ca economia gri va putea fi redusa cu aproape 10 la suta, in urmatorii sapte ani, echivalând cu o combatere a evaziunii în suma totala de aproximativ 14 miliarde euro.

                        Cert este ca masurile vor fi aplicate în timp, ajungând la un interval de pâna la un an si jumatate în cazul caselor de marcat. Perioada de tranzitie va fi mai mare pentru firmele mici si IMM-uri si mai scurta pentru marile companii.

                        Asadar, o prima masura anuntata de Ministerul de Finante este dotarea obligatorie a caselor de marcat cu un jurnal electronic, conectat la un server central al autoritatilor fiscale.

                        „De subliniat, de asemenea, avantajul pe care noul sistem de aparate de marcat dotate cu jurnal electronic îl aduce comerciantilor, prin eliminarea costurilor cu achizitia rolelor de hârtie, (economia medie/an/aparat în exploatare de aproximativ 150 euro) si spatiile de depozitare a acestora, pentru o perioada de 2 ani.”-
                        comunicat de presa Ministerul Finantelor Publice

                        In plus, tot pentru combaterea evaziunii, se va înfiinta o loterie fiscala online pentru platitorii de taxe si impozite, care vor fi astfel premiati lunar. Este vorba de o loterie la care înscrierile se fac online pe baza codului fiscal, apoi va exista o tragere la sorti în fiecare luna, cu premii. O a treia masura avuta în vedere de Guvern este asigurarea unui schimb automat de informatii între Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) si banci.

                        Tot in scopul combaterii evaziuni, se mai intentioneaza si limitarea încasarilor zilnice de numerar si a plafonului de casa pentru pentru operatiunile de încasari, atât de la persoane fizice, cât si de al cele juridice.

                        Potrivit studiului PricewaterhouseCoopers, ponderea numerarului în circulatie în România a fost de 60% din PIB, de sase ori mai mare fata de nivelul statelor din zona Euro, în timp ce valoarea platilor cu cardul au fost de doar 4,4% din PIB, de trei ori mai mica decât media UE. Or, autorii studiului considera ca numarul mic al tranzactiilor electronice este corelat direct cu dimensiunea economiei gri, care în România atinge 28,4% din PIB (fiind depasita în UE doar de Bulgaria). Prin urmare, studiul recomanda raportarea catre autoritatile fiscale a platilor electronice de catre procesatori, astfel încât informatiile sa poata fi folosite în cadrul inspectiilor fiscale, întarind astfel capacitatea de control a acestora.

                        Hramul Sfântului Ierarh Nicolae, prilej de sarbatoare pentru crestinii romano-catolici bacauani

                        Ziua in care crestinii sarbatoresc pe Sfântul Ierarh Nicolae se reflecta in municipiul Bacau prin faptul ca doua dintre cele mai vechi biserici ce-au luminat viata spirituala a orasului de pe malul Bistritei isi au ca ocrotitor si mijlocitor in fata lui Dumnezeu pe sfântul arhiepiscop al Mirelor Lichiei.

                        Ca si sora ei ortodoxa, Biserica romano-catolica Sf. Nicolae a fost o „poarta catre Cer” inca de la mijlocul secolului XIX. Supravietuind celor doua cutremure devastatoare din anii 1940 si 1977, lacasul de cult a intrat intr-un amplu proces de restaurare finalizat in acest an.

                        Parohia „Sfântul Nicolae” este cea mai mare si mai veche parohie romano-catolica din Bacau, insumând 2935 de familii cu peste 8000 de credinciosi.

                        Sâmbata, 6 decembrie, ei sunt asteptati sa participe la liturghia solemna de hram ce se va celebra, incepând cu ora 11.00, in Biserica „Sfintii Petru si Paul”, alaturi de preotii parohiei, si nu numai, in frunte cu parohul si decanul de Bacau, parintele Isidor Dâsca.

                        ULTIMELE ȘTIRI