Acasă Blog Pagina 2941

Primele medalii pentru SCM Bacău

Debut de an fructuos pentru tenismenii SCM Bacău. La prima competiție de rezonanță a sezonului, Campionatul Național Individual de Iarnă U16, SCM Bacău și-a trecut în palmares două medalii, ambele în proba de dublu. În competiția feminină, noua achiziție a SCM-ului, ex-ieșeanca Ilinca Amariei, care a făcut cuplu cu dinamovista Simona Ogescu, a cucerit argintul.

Perechea Amariei/ Ogescu a trecut cu 6-1, 6-2 de Iordache/ Zvonaru si cu 6-4, 6-1 de Manea/ Țăranu, cedând in finală cu 7-6(3), 2-6, 10-7 în fața cuplului alcătuit din Alessia Ciucă (Sport 4 Fun Timișoara) și Maria Gândac (Unirea Slobozia).

La masculin, Bogdan Manole (foto), care a făcut pereche cu Mircea Marin, a ajuns până în finala mică și, în ciuda faptului că a pierdut-o, a intrat în posesia bronzului, conform regulamentului FRT care premiază în mod egal tenismenii ce dispută finala pentru locurile 3-4. Manole/ Marin i-a învins cu 6-2, 6-3 pe David/ Roșulescu și cu 2-6, 6-2, 10-6 pe Macovei/ Popeangă, pierzând în semifinale cu 6-4, 6-4 contra lui Crețu/ Georgescu și cu 7-6(3), 6-2 în finala pentru locurile 3-4 împotriva cuplului Dica/ Filip.

La simplu băieți, Manole a fost eliminat în primul tur cu scorul de 6-4, 3-6, 6-2 de Ștefan Andreescu, în timp ce un alt reprezentant al SCM Bacău, Patrițiu Balint nu a prins tabloul principal, fiind scos din cursă în calificări, de timișoreanul Mihai Văsîi Kolla, cu 6-0, 6-2.
Cotată drept favorita nr.7 a turneului de simplu fete, Ilinca Amariei a obținut două victorii (6-3, 6-4 cu Daria Macos și 6-4, 6-4 cu Ana Țăranu), înainte de a pierde în „sferturi” cu scorul de 6-3, 5-7, 6-1 în fața bucureștencei Theodora Iosub.

„Sunt rezultate bune, care ne dau speranțe pentru 2017”, a declarat coordonatorul secției de tenis a SCM Bacău, Mihai Ciuntea.

Alți doi tenismeni ai clubului băcăuan, Alexandru Manole și Petru Berdilă sunt angrenați în această perioadă in turnee internaționale. Manole participă în Antalya, la două turnee ITF dotate cu premii de câte 15.000 dolari, în timp ce Berdilă va lua startul pe 4 februarie, la Chișinău, la un turneu ITF U18 de gradul 2.

Final de tur pe locul 10

Handbalistele Științei Bacău au încheiat prima jumătate a campionatului pe locul 10. În ultima rundă a turului, studentele au cedat cu scorul 36-30 (16-15) pe terenul celei de-a treia clasate în Seria A a Diviziei A, HM Buzău.

Cum nu exista pauză între tur și retur, la finalul acestei săptămâni, echipa antrenată de Costel Oprea și Giani Hornea va reveni pe teren, urmând să se deplaseze în fieful vice-liderei, Dinamo București.

Rezultatele complete ale etapei a 13-a: Știința București- CSM București II 24-22, HM Buzău- Știinta Bacău 36-30, HCF Piatra Neamț- SCM Pitești 26-29, CSU Târgoviște- Neptun Constanța 23-33, Rapid București- CNOT Iași 36-18, ACS Șc. 181 București- Spartac București 39-27, Dinamo București- Activ Plopeni 39-16.

Clasament Seria A

1. Rapid București 13 13 0 0 483-244 39p.
2. Dinamo Bucuresti 13 12 0 1 453-275 36p.
3. HM Buzău 12 10 0 2 439-361 30p.
4. SCM Pitești 12 8 1 3 383-344 25p.
5. Știința București 12 7 9 5 335-330 21p.
6. CSM București II 13 6 1 6 380-340 19p.
7. Neptun C-ța 11 6 0 5 295-314 18p.
8. ACS Șc. 181 13 5 2 6 396-435 17p.
9. HCF P. Neamț 12 5 1 6 336-351 16p.
10. Știința Bacău 13 4 2 7 364-387 14p.
11. Activ Plopeni 13 4 1 8 329-381 14p.
12. CNOT Iași 12 1 0 11 311-436 3p.
13. CSU Târgoviște 13 1 0 2 324-465 3p.
14. Spartac 12 1 0 11 269-416 3p.

Programul etapei viitoare (duminică, 5 februarie): Știința București- Activ Plopeni, Dinamo- Știinta Bacău, HM Buzău- Spartac, ACS Șc.181 Bucuresti- CNOT Iași, Rapid București- Neptun Constanța, CSU Târgoviște- HCF Piatra Neamț, SCM Pitești- CSM București II.

S-a desființat Camera Agricolă Județeană

Vasile Aichimoaie, directorul CAJ Bacău

Camera Agricolă Județeană (CAJ) Bacău, care a fost înființată în 2010 și a funcționat până acum în subordinea Consiliului Județean (CJ), a fost desființată.

„Ne desființăm și ne reînființăm, a explicat, zâmbind, Vasile Aichimoaie, directorul CAJ Bacău. Eu cred că nu va trece mult timp și ne vom întorce toți agricultorii, toate instituțiile din agricultură, acasă, la județ, unde ne este locul.

Se va întâmpla în curând, odată cu descentralizarea.” Conform Legii 157 de anul trecut, care se referă la reorganizarea instituțiilor și serviciilor din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, CAJ va trece la Direcția Agricolă.

Aceasta va prelua activitatea, documentele, obiectele de inventar, dar și pe angajații Camerei. Preluarea personalului în noua structură se va face după obținerea avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Tâlhărie ratată

    Un bărbat care a vrut să jefuiască o femeie a fost pus la pământ de mai mulți cetățeni pe o alee a unui bloc în apropiere de sediul Inspectoratului Județean de Poliție din Bacău.

    Incidentul a fost filmat de un locatar iar filmul a fost urcat pe Facebook.

    „Atenție seara, în special femeile, la indivizi dubioşi. Tâlhăriile se pot petrece şi nu întotdeuna veți avea şansa să intervină cineva ca aici. Când am început să filmez tâlharul era deja pus la pământ, iar victima, o femeie, se îndrepta spre secția de poliție. Bacău, vis a vis de bariera de la Poliție, 20:34”, a scris Cristian.

    Grefierii au întrerupt din nou activitatea

      Grefierii din mai multe oraşe din ţară au declanşat din nou proteste, la câteva luni de la ultimele manifestări de revoltă. Din judeţul Bacău, până în prezent, doar angajaţii unei instanţe şi-au făcut publice nemulţumirile şi au oprit activitatea.

      Grefierii şi personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei Moineşti au întrerupt, astăzi, 30 ianuarie, activitatea timp de o oră, între 9.00 şi 10.00, dar protestele ar putea continua până când vor fi emise deciziile de calculare legală a salariilor, susţin angajaţii. „La nivelul personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor există o nemulţumire profundă faţă de modul de aplicare a dispoziţiilor legale în materia salarizării acestor categorii de personal, aspect ce a condus la declanşarea protestului.

      Noi vom recurge la toate acţiunile legale în vederea respectării drepturilor noastre, drepturi ce decurg din lege şi care sunt încălcate abuziv”, se arată într-un comunicat semnat de reprezentantul grefierilor din Judecătoria Moineşti, Camelia Miriţă. Angajaţii cer, în primul rând, aplicarea corectă a Deciziei nr. 794/2016, pronunţată de Curtea Constituţională, la sfârşitul anului trecut, referitoare la recunoaşterea valorii de referinţă sectorială unică în sistemul de justiţie.

      „Ministerul Justiţiei nu a răspuns în nici un mod adreselor transmise de către FNS PROJUST cu privire la aplicarea corectă a acestor dispoziţii. Mai mult, printr-o adresă din 19.01.2017 a Ministerului Justiţiei, se aduce la cunoştinţă că în proiectul de buget pentru anul 2017 s-au inclus fondurile pentru achitarea drepturilor salariale doar pentru magistraţi, raportate la o valoare de referinţă sectorială de 405 lei, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, fără a se include sumele necesare pentru plata salariilor în raport de acelaşi nivel şi pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex”, reclamă grefierii.

      „Avem colegi în instanţă care sunt plătiţi sub salariul minim pe economie”

      Angajaţii se plâng că munca lor nu este recunoscută, în condiţiile în care grefierii au înaltă calificare juridică şi aceleaşi interdicţii ca şi magistraţii. „Ca nivel de salarizare, în loc să fim cotaţi imediat după magistrat, suntem la un nivel de salarizare scăzut, deşi contribuim efectiv la realizarea actului de justiţie, alături de magistrat. Avem colegi în instanţă care sunt plătiţi sub salariul minim pe economie, au salarii nete de 1.000 de lei , ceea ce este anormal. O altă nemulţumire a noastră este legată de limita de vârstă pentru pensionare care pentru noi este stabilită la 60 de ani, iar pentru magistraţi, după 25 de ani în sistem.

      Uzura psihică şi fizică este aceeaşi şi pentru noi, şi pentru magistrat, având în vedere că prin regulamentele de ordine interioară avem o multitudine de atribuţii, iar munca noastră nu este normată”, arată Camelia Miriţă. Grefierii aduc din nou în discuţie o problemă mai veche, aceea a orelor suplimentare care nu le sunt plătite. Din cauza lipsei de personal, acestea nu pot fi compensate cu zile libere. De asemenea, se cere elaborarea unui nou statut, o altă revendicare rămasă nesoluţionată după greva din toamna trecută.

      „Amintim şi de categoria grefierilor arhivari – registratori cărora nu le sunt recunoscute studiile superioare, lucrează în condiţii improprii şi au salarii foarte mici”, completează Camelia Miriţă.

      Miron Smarandache: ‘România nu își poate permite o joacă nesfârșită de-a referendumul!’

        Senatorul PSD Bacău Miron Smarandache consideră că propunerea șefului statului de a organiza un referendum pe tema modificării legislației penale este neavenită, în condițiile în care în România există deja un precedent privind nerespectarea unui asemenea demers constituțional.

        ‘Nu cred că țara noastră își poate permite o joacă nesfârșită de-a referendumul! Avem deja un exemplu de nerespectare a voinței populare, mă refer la referendumul privind reducerea numărului de parlamentari, după care nu numai că nu s-a micșorat, ba chiar a crescut procentul acestora! Întrebarea logică și legitimă este cu ce se vor alege românii în urma organizării unui alt referendum, care să nu fie pus în aplicare!’, a afirmat parlamentarul băcăuan, într-un comunicat remis presei luni.

        Senatorul social democrat și-a mai argumentat împotrivirea vis-a-vis de organizarea acestei consultări directe a cetățenilor României prin alte două elemente: ‘Pe de o parte, un asemenea demers va costa țara noastră 20 de milioane de euro, bani care ar putea fi folosiți în investiții legate de creșterea nivelului de trai al oamenilor. Pe de altă parte, îmi exprim speranța că sunt mult mai multe subiecte mult mai arzătoare în societatea românească decât a se pronunța populația asupra numărului de locuri din penitenciare! În opinia mea, românii ar putea fi consultați mai degrabă prin referendum în ceea ce privește definirea familiei sau derularea procesul de regionalizare, subiecte mult mai importante și cu impact în viitor decât grațierea unor pedepse’, a explicat senatorul Smarandache.

        Ne-a părăsit pictorul Ovidiu Marciuc

        Foto: Ovidiu Ungureanu

        FOTO: Ovidiu Ungureanu
        Luni seara a murit pictorul Ovidiu Marciuc. Născut pe 7 aprilie 1959 la Rădăuți, jud. Suceava, George Ovidiu Marciuc a fost absolvent al Academiei de Arte Frumoase din București, promoția 1984.

        „Marciuc este un perfecționist, mereu în cursa cu el însuși, cu dorința de a fi performant în funcție de criteriile autoimpuse. Crede în legitatea lucrurilor, în reguli, ordine, în motivații solide”, scria Carmen Mihalache în Desteptarea.

        Ovidiu Marciuc a fost și profesor de grafică la Colegiul Național de Artă „George Apostu”.

        „Un profesor foarte indrăgit de elevii săi, fiindcă are un dar înnăscut de pedagog, are vocație. Știe să asculte cu atenție, să te îndrume, să dea cele mai potrivite sfaturi, urmărind un lucru precis: să-i învețe pe elevii săi să fie oameni (integri, onești), pentru că artiști nu poate să-i facă, neexistând rețete pentru asta”, scria în același articol Carmen Mihalache.

        Drum bun…

        Posted by Chromatique on Monday, January 30, 2017

        Un șofer bine băut a intrat cu mașina într-un parapet

          La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Asău, în urma căruia două persoane au necesitat îngrijiri medicale.

          Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat că un bărbat de 31 ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism pe DC 146 pe raza localității Asău, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un parapet aflat pe marginea părții carosabile.

          În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto dar și a unui bărbat de 31 ani, din aceeași localitate, pasager pe locul din dreapta față a autoturismului în cauză. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Orașului Comănești, unde conducătorul auto a rămas internat.

          În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

          O mașină abandonată a fost incendiată

            FOTO: Palaghiea Alex

            Un Matiz despre care locuitorii din zonă spun că era abandonat de circa șase luni pe strada 22 Decembrie din Bacă a fost incendiat. Focul a fost stins, ulterior, de pompieri.

            FOTO: Bianca Balint

            Tragedie la Valea Seacă: Doi copii au murit în urma unui incendiu

              Nenorocirea s-a petrecut luni dimineaţă, în comuna Valea Seacă. În locuinţa unei familii de etnie romă s-a iscat un incendiu, care a ars mai mult mocnit. În interior se aflau doi copii, un băiat de 9 luni şi o fată de 2 ani, lăsaţi nesupravegheaţi de mama lor, care a mers la marginea satului să aducă lemne. Dimineaţă aprinsese focul în sobă şi nu se ştie ce s-a întâmplat, dar când a revenit acasă a văzut că iese fum şi a strigat disperată la vecini să o ajute.

              „M-am dus pe pârâu să iau nişte lemne, că erau verzi şi nu prea se aprindeau, iar pe copii i-am lăsat acasă. Pe cel mic l-am hrănit şi i-am lăsat să se joace. Când m-am întors am văzut fum în casă şi am strigat la vecini că este foc”, spunea Ioana Stan, mama copiilor. Un bărbat şi-a pus o pătură în cap şi a intrat să-i scoată pe cei mici din casă, dar din păcate era deja prea târziu. „Era mai mult fum decât flăcări. Copiii erau în pat, i-am scos afară, dar nu mai mişcau. Mama lor s-a dus săraca aici aproape să caute lemne, că este singură, şi când a venit a strigat că este foc”, povestea Liviu Mandache, vecinul care a intrat după cei doi fraţi.

              „După ce i-a scos de acolo i-am luat în braţe şi am fugit cu ei la dispensar, dar nu mai mişcau deloc. Ea este săracă, vai de capul ei, dar avea grijă de ăştia mici”, spunea şi Elena Roman, vecină. Femeia mai are încă doi copii, o fată de 5 ani şi un băiat de 6 ani, care nu erau acasă în momentul tragediei şi îi creştea singură pe toţi, tatăl acestora fiind plecat în Spania. Se descurca greu şi locuiau într-o singură cameră. „Eu ştiu că avea grijă de ei. Era foarte amărâtă, dar le dădea de mâncare, le spăla hăinuţele, însă nu avea condiţii să-i crească”, spunea o localnică.

              Pompierii au fost anunţaţi de eveniment, la fel şi medicii de la Ambulanţă, însă pentru minori nu s-a mai putut face nimic. „Garda de Intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Adjud a fost solicitată pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o casă de locuit din comuna Valea Seacă. Din păcate, odată cu anunţul am fost informaţi că au decedat şi doi copii. Incendiul a fost anunţat după ce vecinii au scos copiii din casă şi au ajuns cu ei la dispensar”, a declarat lt. col. Ovidiu Cărăşel, împuternicit şef Centru Operaţional la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău. Cauza incendiului este în curs de stabilire, însă cercetări au demarat şi poliţiştii din localitate.

              Săptămâna trecută, trei fraţi, cu vârste de 4 luni, 1 an şi 7 luni şi 2 ani şi 8 luni, din comuna Parava, au pierit într-un incendiu iscat în locuinţă. Mama lor era plecată să aducă apă, după cum le-a spus poliţiştilor, şi a legat uşa pe dinafară cu o sârmă. Focul s-a iscat de la sobă, iar în scurt timp casa a fost cuprinsă de un incendiu violent. Cei doi copii mai mari ar fi încercat să iasă afară, dar n-au putut, fiind găsiţi căzuţi lângă uşă. Toţi au murit carbonizaţi, focul fiind observat, din păcate, prea târziu.

              Ce știa CIA despre Bacău?

              Majoritatea documentelor descoperite sunt de la începutul anilor ’50 și se referă, în special, la construcția și evoluția fabricii de avioane din Bacău. Desigur, este vorba doar de documentele declasificate, cele pentru care specialișii agenției garantează că nu mai au importanță operativă. Nu avem de unde ști ce alte secrete se ascund în arhivele CIA. Chiar și așa, putem trage o concluzie: pericolul spionilor nu era o invenție a comuniștilor. O alta concluzie este că, în ciuda propagandei, contra-spionajul românesc era cam varză.

              Fabrica de avioane

              Un document clasificat ca SECRET și datat 13 martie 1952 informa că în județul Bacău sunt pe cale să fie construite două aerodromuri militare – unul în dreapta căii ferate Bacău – Adjud, în partea opusă fabricii Letea și celalălat lângă Răcăciuni. Peste numai câtave zile, pe 19 martie, un alt raport confidențial informa că „la 2 mile sud de Bacău, între Bistrița și șoseaua Bacău – Focșani, circa 2000 de muncitori lucrează la ceea ce se numește Șantierul de Construcții AR4”. Raportul se încheia cu concluzia că se construiește o mare bază aeriana.

              La 9 decembrie 1960 CIA are deja un raport complet despre ceea ce se întâmplă la fabrica de avioane din Bacău. Se știe ca aici lucrează 1150 de persoane, din care 100 sunt ingineri. Fabrica asamblează Mig 17 după ce s-a ocupat de MIG 15. In ceea ce privește MiG-urile 19, care staționează la Deveselu, acestea au ajuns la URA abia în luna martie 1960. Raportul mai specifică o seamă de lucruri aparent minore: mașinii radio militare care a fost parcată la capătul pistei i se spune „Zebra”, fabrica nu are adăpost anti-aerian iar sirena de alarmă este montata pe turnul de apă din mijlocul fabricii. Există o lista cu numele șefilor de compartimente – pe asistentul mecanicului șef îl cheamă Gogu, materialele clasificate sunt în grija căpitanului Munteanu, pe șeful laboratorului chimic îl cheamă Leon. Raportul are atașată o planșa cu amplasarea fiecărei clădiri și cu destinația fiecărei încăperi.

               

              CIA deține, de exemplu, planuri detaliate ale fabricii de avioane, fotografii luate din interior, știa la ce folosește fiecare încăpere, chiar și unde sunt vestiarele, cum îi chema pe șefii de secție sau cine are grijă de materialele clasificate.

              Un alt raport, din aprilie 1979, reevalueaza ceea ce se știe despre fabrica de avioane și aduce la zi informațiile. Se specifica faptul că fabrica are 73 de clădiri, din care 66 sunt considerate importante, amplasate pe 34,2 hectare. Există un tabel cu clădirile și cu specificații. De exemplu, clădirea nr 6, folosita de administrație are 2277mp, patru etaje și un lift în partea de sud. în unitate se fabrică lansatorul de rachete Grindina, cu 21 de tuburi de calibrul 122 mm. Circa 200 de lansatoare sunt construite în fiecare an, unele fiind exportate în Egipt.

              Fotografiile analizate sugerează ca lansatorul este fabricat în secțiunea nordică a clădirii de reparații/asamblare.

              În fine, un raport din 1 iulie 1982 identifica drept producător al lansatorului de rachete M1979 fabrica de avioane de la Bacau. Lansatorul, cu 40 de tuburi pentru proiectile de 122mm intrase în dotarea Armatei Române în 1981. Raportul mai spune că tot aici s-a construit și lansatorul M1974, care a fost văzut ultima oara în fabrică în august 1979, când au fost observate patru bucăți.

              Fabrica de muniție din subteran

              Un raport informativ din 17 noiembrie 1952 se referea la fabricile de municție și componente pentru muniții din România. Una dintre aceste, cu indicativul URS44, s-ar fi aflat într-o pădure, la 10 km de Onești. Aici ar fi lucrat 400 de muncitori, in facilități subterane. Conform raportului, la fabrică se ajunge în 15 minute cu mașina de la șoseaua principală. Fabrica ar avea trei etaje sub pământ, fiind dotată cu propria centrală electrică iar pe director îl chema Stoica.

              Traficul din Gara Bacău

              Un document datat 5 decembrie 1952 a fost dedicat traficului feroviar prin Gara Bacău. Conform raportului, în stația CFR erau angajați 1.000 de oameni, din care 360 la departamentul de trafic și 150 în secția tehnică și la depouri. Circa 200 de vagoane sunt încărcate și descărcate zilnic în Gara Bacău deși s-ar putea și mai mult dar nu sunt suficiente vagoane. Pe lângă ciment, lemn sau alimente, se specifică și faptul că în fiecare lună trec 100 de tone de muniții către depozitele de la Itești.

              Zăcămintele de petrol

              La 23 aprilie 1953, CIA a redactat un raport cu privire la zăcămintele de petrol din România. Între acestea se referă și la situația din județul Bacău, unde s-a descoperit un zăcământ nou la Zemeș, pentru exploatarea căruia s-a construit un drum nou. Alte pungi de petrol s-ar fi găsit chiar în suburbiile Bacăului, specifică raportul, dar și la Moinești, în spatele Gării iar întreaga populație va trebui mutată din zona. Există informații și despre un nou câmp bogat în petrol pe șesul Tazlăului, lângă satul Tescani.

              Industria lemnului

              Industria lemnului din zona Bacăului a fost subiectul unui raport secret datat 22 aprilie 1953. Printre cifre referitoare la capacitătile de exploatare, prelucrare, transport, și așa mai departe, se spune și că Securitatea a alocat un serviciu de curierat special între Sovromlem Bacău și conducerea de la București, șeful serviciului fiind un anume Cohn.

              Aeroport subteran

              Un document datat 23 aprilie 1953 susține că la Letea Veche s-ar fi construit un aerodrom subteran pentru avioanele sovietice. Pământul rezultat din excavație ar fi fost cărat pe dealuri cu camioanele.

              Stația Galbeni

              CIA informa la 2 octombrie 1953 că pe un paltou situat la 2 km nord-est de stația Galbeni au fost ridicate mai multe clădiri la care muncesc 200 de oameni de la o unitate de construcții, 150 de la o unitate de comunicații și 20-30 de tehnicieni civili. Exista 8 barăci pentru 40 de persoane fiecare și patru pentru bucătării și spații de depozitare localizate la 500 de metri de drumul Bacău – Roman. Se spune că două dintre clădiri sunt destinate unor instalații speciale ținute secrete.

              Presa e criticată

              Un raport din 30 noiembrie 1953 se referă la faptul că ziarele centrale Scânteia și România libera au criticat presa locală. Scânteia a criticat ziarul Steagul roșu, care apare la Bacău pentru ca nu a acordat suficientă atenție popularizării metodelor de muncă sovietice de intervenție rapidă la forajul din câmpurile petroliere și nu a criticat suficient neglijența conducerii exploatărilor petroliere care nu a promovat noile metode de lucru.

              Pagina 1

                Sub linia de plutire

                Am vrea să fim optimiști în privința municipiului Bacău, să credem că se află pe o pantă ascendentă a dezvoltării. Ca în vremurile când ne credeam în întrecere cu Iașiul pentru supremație în Moldova, când ne plăcea să ne alintăm cu apelativul de “capitală economică a Moldovei”.

                Eram îndreptățiți, oare, să credem așa ceva? Dacă ne uităm azi în jur, mai degrabă am crede că ne mințeam frumos. Cu o infrastructură defectă, cu o industrie dispărută (cu doar câteva excepții lăudabile), sufocați de supermarketuri, fără măcar o bază sportivă serioasă și cu foarte multe alte probleme, Bacăul este departe de vârful piramidei.

                Bunăoară, să luăm ca exemplu centrului orașului, zona care ar trebui să fie o carte de vizită. Acest centru care se pustiește văzând cu ochii, mai ales că spațiile comerciale din blocurile cu bulină roșie se închid rând pe rând. Pentru unii, tragedia este că dispar covrigăriile, șaormăriile sau pub-urile. Pe lângă ele, fug și filiale de bănci sau alte magazine.

                Parcă ar veni tătarii și pustiim totul în urma noastră. Rămân neclintite ruina hotelului Moldova, paragina de la hotelul Central, magazinul Luceafărul ce pare închis pe vecie dat fiind cât este de investit pentru a-l aduce la normativele de siguranță, sau Palatul Administrativ, tot mai trist și scofâlcit, ca un bătrân spre apusul vieții.

                Ceva bani pentru consolidarea blocurilor șubrede au mai venit în ultima vreme, dar numai pentru proiectare. Până la execuția propriu-zisă, Doamne ferește!, vor mai trece vreo două-trei cutremure. Iar toate acestea conturează imaginea unui oraș care mai degrabă coboară în abis. Cât de jos putem ajunge? Poate nu atât de jos încât resuscitarea să nu mai aibă efect. Dar pentru asta este nevoie de oameni dedicați și cam multă răbdare. Că de bani nici nu mai pomenim.

                Dispar mai multe taxe de la Permise şi Înmatriculări auto

                  Începând cu 1 februarie 2017 şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bacău va proceda la neîncasarea unor taxe pentru serviciile prestate. Legea nr. 1/2017 abrogă OUG nr.9/2013 privind timbrul de mediu şi Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru. Astfel, nu se vor mai percepe taxa de examinare pentru obţinerea permisului de conducere; taxa de redobândire a permisului de conducere; taxa de înmatriculare a autovehiculelor şi remorcilor; taxa de autorizare provizorie.

                  “Taxa de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere, în valoare de 6 lei (pentru categoria B), care se plătea la DITL Bacău, s-a desfiinţat. Mai dispare taxa de înmatriculare în valoare de 60 lei (pentru maşini mici) care se plătea la primăria de domiciliu şi cea de 145 lei (pentru camioane sau maşini peste 3,5 tone), iar autorizaţia provizorie în valoare de 9 lei care se plătea la DITL, dispare şi ea”, declară cms.şef Claudiu Filimon, şeful SPCRPCÎV Bacău

                  În continuare, plăcile de înmatriculare sunt 40 de lei perechea (la număr), iar plăcuţele preferenţiale (la cerere) sunt 85 de lei perechea. Contravaloare permisului de conducere este 68 de lei şi se poate achita la ghişeu. Reamintim că timbrul de mediu pentru înmatricularea maşinilor a fost eliminat tot cu data de 1 februarie 2017. De asemenea, va fi eliminată şi taxa de examinare, de 28 lei, pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule (categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, C plus E, D plus E, C1 plus E, D1 plus E, Tb şi Tv).

                  Totodată, vor fi scutite de taxa de 5 lei şi înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare.

                  Chimcomplex a depus oferta pentru preluarea Oltchim

                  Chimcomplex Borzești, membră a Grupului Societățile Comerciale Române (SCR), a depus o ofertă indicativă pentru preluarea activelor combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

                  „Este o ofertă realistă și sustenabilă, care vizează consolidarea activelor aflate în productie și realizarea unor investiții importante pentru modernizarea și repornirea unor fluxuri tehnologice oprite în prezent – spune președinele Consiliului de Administrație al Chimcomplex, Virgiliu Băncilă. Strategia Chimcomplex este de integrare a acestor active de la Oltchim cu unitățile sale de producție prin crearea Companiei Române de Chimie, în scopul de a dezvolta o platformă integrată de producție în industria chimică și care va servi piețele regionale și internaționale”.

                  Oferta Chimcomplex conține și un capitol esențial privind specialiștii Oltchim. Deși documentația primită de la consultantul Oltchim nu face referiri privind obligația preluării personalului existent, oferta prevede angajarea de personal pe această platformă: Structura de personal detaliata va fi stabilită dupa auditul care va fi efectuat în perioada următoare.

                  Reprezentanții SCR și ai Chimcomplex consideră că prin această achiziție mediul de afaceri, în special cel din industria chimică, se va consolida și se va elimina și nesiguranța partenerilor bancari în colaborarea cu Oltchim. „Intenționăm ca activitatea de operare și dezvoltare să fie condusă de un consiliu de administrație format din profesioniști din industrie și din domeniul financiar, cu experiență dovedită în gestionarea afacerilor interne și internaționale” – spun reprezentanții SCR.
                  Ei cred că și liderii politici pot avea certitudinea rezolvării, în sfârșit a situației de la Oltchim. Chimcomplex va cere o atitudine constructivă din partea autorităților statului și va oferi o companie cu peste 2.500 de locuri de muncă stabile.

                  Clarificări

                  Răzvan Bibire

                  După săptămâni de dispute sterile, de demonstrații, de declarații belicoase, de luări de poziție și așa mai departe, încep să apară tot mai multe clarificări în problema grațierilor. Unele vin dinspre CEDO, altele de la Comisie de la Veneția, unele de la juriști români.

                  Cert este că, în acest moment avem o serie de oficiali ai statului român – președinte, procurori, judecători – ale căror opinii au fost contrazise. Evident, dincolo de diatribele propagandei, care a reinventat în permanență pericolul grațierilor pe măsură ce se clarificau aspectele aflate în dispută.

                  Așadar, recapitulând, președintele CEDO a punctat că grațierile reprezintă unul din elementele necesare pentru rezolvarea problemei deținuților din închisorile românești. Supraaglomerarea penitenciarelor din țară este dată și de tradiția condamnărilor cu executare chiar și pentru fapte mărunte de genul furtului unei găini. Așa se face că țara noastră are o medie de 140 de deținuți la suta de mii de locuitori, peste cea europeană, de numai 125.

                  Soluție evidentă – cea a construirii de noi penitenciare – este și cea mai proastă pentru că, ce surpriză, avem și o rată foarte mare de recidivă, undeva la aproape 40%. Cu alte cuvinte, închisoarea nu-și îndeplinește decât rolul de a pedepsi condamnatul, nu și rolul de a-l reeduca. Aici este o întreagă discuție, din păcate inutilă pentru societatea românească, o societate care a rămas la nivelul epocii bronzului în privința multor probleme și care e interesată nu să prevină, nu să reeduce, ci să pedepsească.

                  Revenind la problema grațierilor, s-a reproșat că Guvernul nu poate da o ordonanța de urgență pe această temă, idee contrazisă de Radu Chiriță, preşedintele Asociaţiei de studii în dreptul constituţional şi drepturile omului, doctor în drept constituțional și director al Departamentului de drept public din cadrul facultăţii de Drept de la UBB Cluj Napoca. Tot dânsul clarifică și problema spinoasă a așa numitei „dezincriminări a abuzului în serviciu”.

                  „Comisia de la Veneția consideră că prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, excesul de autoritate și expresii similare trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă”, spune el. De ce? Ne explică: „pentru că incriminarea e atât de largă încât nu există funcţionar care să nu fi comis fapta asta. Textul spune că merge la pârnaie orice funcţionar (public sau privat) care o încălcat o lege în exercitarea atribuţiilor sale şi o provocat o pagubă cuiva. Orice poliţist care o făcut un proces verbal de contravenţie anulat ulterior în instanţă pentru că e nelegal merge la puşcărie.”

                  Concluzia este că evident, cu o asemenea formulare nu sunt luați și condamnați toți funcționarii, însă permite ca „organele specializate” să facă dosar oricui atunci când e nevoie.

                  Și acum, „dubla” cu Târgoviște!

                  Victorie facilă pentru voleibalistele Științei Bacău în etapa a 15-a a Diviziei A1. Sâmbătă, studentele s-au impus cu 3-0 pe teren propriu, contra penultimei clasate, CSU Galați. Probabil că echipa băcăuană ar fi avut nevoie de o adversară mai puternică înaintea „dublei” cu CSU Târgoviște (miercuri, în manșa retur din semifinala de Cupă a României și lunea viitoare, în epilogul etapei a 16-a a Diviziei A1), însă meciurile din campionat nu ți le poți alege. Cel mult, le poti amâna.

                  Așa cum a făcut Târgoviște cu partida contra Penicilinei Iași. Dâmbovițencele au solicitat (și obtinut) amânarea, invocând faptul că la mijlocul săptămânii trecute au avut de disputat returul cu Khimik Yuzhny, din „șaisprezecimile” Cupei CEV, pierdut în cele din urmă la același scor ca și turul: 2-3.

                  Revenind la Știința, aceasta a întâmpinat unele dificultăți doar în primul set, care a înregistrat imediat după cel de-al doilea time-out tehnic scorul de 16-13. Gazdele s-au distanțat, însă, imediat, la 20-13, arhivând setul la 15, pe doi ași ai Loredanei Filipaș. Actul secund le-a găsit pe gălățence întorcând de la 2-1 la 3-2, însă la acest scor, studentele au declanșat un adevărat tur de forță, cu 14 puncte la rând, dintre care 13 realizate pe serviciul Cristinei Cazacu. Succesul cu 25-7 a demonstrat că echipa din Galați nu poate spera la vreun set în fața Științei, astfel încât jocul s-a încheiat, conform așteptărilor, cu 3-0, după ce gazdele s-au impus în parțialul al treilea la zece puncte diferență.

                  Știinta: Zburova (Miclea), I. Radu (Cazacu), Rogojinaru, Faleș (Filipaș, Sipic), Otasevic, Perovic (Bălțatu), Manu-libero (Albu- libero).

                  Sipic, debut OK

                  Partida Știința- CSU Galați a consemnat și debutul băcăuan al centrului Lorena Sipic. Venită la Știința în această iarnă pentru a acoperi golul lăsat de retragerea temporară din activitate a Tsvetelinei Zarkova, Sipic a avut o evoluție bună în meciul de sâmbătă. Introdusă în setul al doilea, la scorul de 16-4, croata s-a integrat rapid in mecanismul Științei, punctând inclusiv din serviciu. În vârstă de 26 de ani pe care i-a împlinit pe 11 noiembrie și cu un aspect de fotomodel (1,89 inălțime), Sipic a mai evoluat în Franța la Evreux și Quimper, dar și la echipa din orașul natal, Split.

                  Dinamo a căzut (și) la Târgu-Mureș

                  A șasea înfrângere stagională în campionat pentru Dinamo. Vineri, în prologul etapei a 15-a, Dinamo a pierdut cu 3-0 la Târgu-Mureș, în fața Medicinei. După ce și-au ajdecat primul act la 21, gazdele au avut de tras în următoarele două seturi, câștigate la scor identic, 29-27.
                  Rezultatele complete ale rundei: Știința- CSU Galați 3-0, Medicina Târgu-Mureș – Dinamo 3-0, SCM Pitești- CSM București 1-3, SCM U Craiova- Unic 0-3, CSM Lugoj- Alba Blaj 0-3. Meciul Penicilina- CSM Târgoviște a fost amânat.

                  Clasament

                  1. Volei Alba Blaj 15 14 1 44-6 42p.
                  2. Știința Bacău 15 12 3 38-12 37p.
                  3. CSM București 15 12 3 39-17 35p.
                  4. CSM Tărgoviște 14 11 3 35-12 33p.
                  5. Dinamo București 15 9 6 30-23 26p.
                  6. Unic P. Neamț 15 6 9 25-29 20p.
                  7. Penicilina Iași 14 5 9 22-26 18p.
                  8. Medicina Tg. Ms. 15 6 9 20-29 17p.
                  9. CSM Lugoj 15 6 9 22-32 17p.
                  10. SCM Pitești 15 5 10 17-34 14p.
                  11. CSU Galați 15 1 14 8-43 5p.
                  12. SCM U Craiova 15 1 14 7-44 3p.

                  Programul etapei viitoare (sâmbătă, 4 februarie): Dinamo- CSM Lugoj, Alba Blaj- SCM U Craiova, Unic -CSM Pitești, CSM București- Pernicilina Iași, CSM Târgoviște- Știința Bacău (se joacă pe 6 februarie, de la ora 18.00, Digisport), CSU Galați- Medicina Tg. Mureș.

                  CSȘM, locul 1 la Chișinău

                  Divizionara A de handbal masculin CSȘM Bacău a câștigat turneul internațional de la Chișinău la care a participat weekend-ul trecut.

                  Echipa antrenată de Gabriel Armanu a obținut trei victorii din tot atâtea meciuri. După ce vineri a trecut cu 39-29 (19-15) de PGU Tiraspol (Republica Moldova) și cu 44-22 (23-10) de Portovik Yuzhny (Ucraina), sâmbătă, CSȘM s-a impus și în fața gazdelor de la Olimpus Chișinău, pe care le-a învins cu 35-32 (17-14). În contul băcăuanilor au intrat și două premii individuale, Ionuț Broască fiind desemnat cel mai bun inter dreapta, iar Gabriel Dumitriu cel mai bun pivot.

                  Campionatul Diviziei A se va relua pe 18 februarie, în prima etapă a returului, CSȘM Bacău primind vizita liderei Poli Iași.

                  Doar un set

                  Echipa de volei masculin a Științei a reușit să ia un set- primul- sâmbătă, pe terenul noii lidere a Diviziei A1, Arcada Galați. Din pacate pentru studenți, din actul al doilea, la cârma jocului s-au instalat gazdele, care nu au mai făcut nicio concesie, impunându-se la general cu 3-1.

                  „Nu cred că puteam mai mult, în condițiile în care Galațiul dispune de un lot redutabil. Oricum, acest set câștigat arată că avem potențial. Pentru noi, importante sunt următoarele doua meciuri, cu Dejul si Clujul”, a declarat antrenorul Științei, Cornel Păduraru, care a utilizat garnitura: Ivkovic, Ivankovic, Someșan, Cimili, Marinca, Csoma, Ghimeș-libero. Au mai jucat: Sărăcuțu, Cazacu, Al. Voinea și Purice.

                  Celelalte rezultate ale etapei a 15-a: CSM București- SCM U Craiova 0-3, U Cluj- VC Caransebeș 3-1, Unirea Dej- VCM P. Neamț 3-1, Tricolorul Ploiești- Explorări Baia Mare 3-1. Meciul Steaua- VM Zalău se joacă azi.

                  Clasament: 1) Arcada 37p., 2) Steaua 36p., 3) VM Zalău 34p., 4) Tricolorul Ploiești 33p., 5) SCM U Craiova 33p., 5) SCM U Craiova 32p., 6) CSM București 25p., 7) Explorări Baia Mare 17 p. (26-34), 8) VC Caransebeș 17p. (24-33), 9) Unirea Dej 13p., 10) Știința Bacău 11p., 11) U Cluj 10p., 12) VCM Piatra Neamț 2p.

                  De la maeştri la mari maeştri. Artişti plastici băcăuani în Colecţiile Muzeului de Artă

                  Criticul de artă Pavel Şuşară a folosit într-o cronică plastică, atunci când vorbea de evoluţia fenomenului artistic, în general, şi în România, în special, că pentru un geniu, pentru UNUL, care ia gloria, lucrează 1000 de alţi artişti.

                  Se întâmplă şi în alte domenii. Sintagma a fost folosită şi de Marcela Gavrilă, muzeograf la Muzeul de Artă Bacău, cu ocazia lansării volumului II, din proiectul “Artişti plastici băcăuani în colecţiile Muzeului de Artă”, iniţiat de Dionis Puşcuţă, şef Secţie Artă a Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”. Primul volum, apărut în 2015, a cuprins 15 artişti născuţi în Bacău sau care au creat o anumită perioadă în oraşul de pe Bistriţa, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, fapt recunoscut chiar de către unii arişti prezenţi la manifestarea organizată la sfârşitul săptămânii trecute, la Galeriile de Artă “Alfa”, funcţională încă până pe 30 aprilie, când îi expiră autorizaţia eliberată de Primăria Bacău.

                  “La acest proiect ne-am gândit de mai mult timp, însă a fost nevoie de o dificilă muncă de cercetare, selectare a materialului bibliografic, despre o parte din artişti sunt puţine informaţii, a urmat efectiv cercetarea în fondul de patrimoniu, vizualizarea şi, nu în puţine cazuri, restaurarea operelor. Expoziţiile şi cataloagele constituie un gest de restituire, de aducere în actualitate a unor artişti despre care se ştiu puţine lucruri în Bacău, cu toate că au trăit şi au creat, o anumită perioadă în oraşul nostru. Alţii, după cum veţi vedea, au devenit celebri prin arta lor în alte ţări, cum sunt Dimitrie Berea sau George Apostu. Ne bucurăm că am reuşit să redăm publicului arta unor artişti de mare talent, născuţi sau stabiliţi ulterior în Bacău. Au ieşit primele două volume şi este în pregătire cel de-al treilea”, a spus Dionis Puşcuţă, artist plastic, şef secţie Artă.

                  Reamintim că în primul volum, tipărit în 2015, au fost cuprinşi artiştii Nicolae Vermont, Nicu Enea, Ştefan Constatinescu, George Zlotescu, Dimitrie Berea, Laurenţiu Stan, Ion Diaconescu, Constantin Berdilă, Ilie Boca, Gheorghe Velea, Ioan Burdujoc şi Salomeea Velea. Şi criteriile de stabilire a ordinii publicării au dat bătăi de cap iniţiatorilor proiectului, până la urmă s-a ales cel cronologic, însă nu este foarte important, în opinia celor prezenţi importantă este finalizarea. “Ceea ce au făcut colegii noştri o putem numi arheologie culturală. Este ceva deosebit, care merită apreciat, pornind şi de la faptul că la clădirea unei adevărate culturi, fiecare, în domeniul lui, contribuie cu o cărămidă, mai mare sau mai mică. Eu sunt foarte mândru că sunt în acest catalog, alături de alţi mari artişti băcăuani” (Aurel Stanciu).

                  “Apreciez enorm munca muzeografilor, restauratorilor, ceea ce au realizat ei va rămâne peste timp mărturie a trecerii noastre prin această lume, ca oameni şi ca artişti, mai mari sau mai mici, mai talentaţi sau mai puţin talentaţi, însă cu dragoste faţă de arta plastică. Mărturisesc că despre unii dintre cei cuprinşi în cele două volume nici nu am auzit sau am informaţii foarte puţine” (Ştefan Pristavu). “Un gest şi o iniţiativă formidabilă” (Vasile Crăiţă Mândră). “Ce se întâmplă în Bacău, la Muzeul de Artă, arată evoluţia limbajului artistic din generaţii diferite de artişti, de la Nicolae Vermont, Nicu Enea, George Apostu, Ilie Boca, Ghiţă Mocanu, Aurel Stanciu, Vasile Crăiţă Mândră, ca să dau doar câteva exemple, ceea ce nu este un lucru uşor de făcut, este vorba de profesionalism, responsabilitate şi dăruire” (pof. Ioan Dănilă). O frumoasă poveste despre artista Elvira Enea, soţia lui Nicu Enea, a prezentat scriitorul şi istoricul de artă Cornel Galben.

                  Volumul II cuprinde, în ordine cronologică, aşa cum este panotată şi expoziţia vernisată la Galeriile ALFA, lucrări ale artiştilor Elvira Enea, Vasile Melica, George Apostu, Constantin Platon, Letiţia Oprişan, Gheorghe Mocanu, Constantin Schirliu (artişti născuţi în Bacău), Didina Solomon, A.M. Agrippa, Ştefan Pristavu, Vasile Crăiţă Mândră, Aurel Stanciu (arişti stabiliţi în Bacău). În catalog sunt reproduse lucrări aflate în patrimoniul Muzeului de Artă, din achiziţii sau donaţii. Catalogul cuprinde, pe lângă reproduceri şi foarte interesante informaţii despre viaţa, activitatea artistică, de creaţie, pedagogică şi expoziţională ale artiştilor cuprinşi în acest volum.

                  “Am mai întâmpinat o greutate, ne-a spus Dionis Puşcuţă, de la unii artişti avem doar trei lucrări, cum este Elvira Enea, de la Vasile Melica doar şase lucrări, de la George Apostu doar 19 lucrări, cele mai multe sunt desene, de la Aurel Stanciu 10. De aici şi un oarecare dezechilibru privind prezenţa lor în expoziţie, însă ceea ce poate vedea publicul este o evoluţie a artistului dar şi a fenomenului artistic. Am încercat să refacem tradiţia, după acea ruptură de după Nicu Enea, dar şi să exemplificăm rolul acestei puternice comunităţi artistice băcăuane, care a făcut şi face o bună impresie în ţară şi în străinătate, ceea ce nu-i puţin lucru pentru comunitate, pentru oraş, pentru judeţ ”, a mai precizat iniţiatorul proiectului.

                  Să mai spunem că proiectul “Artişti plastici băcăuani în colecţiile Muzeului de Artă” este sprijinit şi susţinut financiar de Consiliul Judeţean Bacău, iar echipa tehnică şi artistică este formată din Mariana Popa – manager al Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”, Dionis Puşcuţă – şef secţie artă, Marcela Gavrilă – muzeograf, Silvia Tiperciuc – restaurator, Cătălin Ştineru, Simona Zaharia, Valentin Cerbu – restauratori, Liliana Vasilescu – custode, Mihnea Baran – fotograf. Machetarea şi conceptul grafic aparţin lui Cozmin Alexandrescu şi Grafit Invest Bacău.

                  Gheorghe Bălţătescu

                  ULTIMELE ȘTIRI