(I)responsabili versus criminali?

Sincer, deşi aş dori să beneficiez de intenţiile grilei de salarizare care este agitată în spaţiul public, am mari îndoieli din perspectiva fundamentării sale realiste. Nu trebuie să fii savant economist pentru a fi răvăşit de tot felul de întrebări care vizează sustenabilitatea dorinţei de a aduce salariile bugetarilor la un standard relativ decent, dar încă foarte scăzut în raport cu salariile europenilor… normali.

În orizontul proxim nu se află însă nicio campanie electorală. Ce urmăresc pesediştii? Care le-o fi strategia? Au fiinţa de partid doldora de umanitate, vor să ne fericească aidoma unor altruişti care-şi asumă riscuri de comă bugetară? Sunt atât de iresponsabili, încât nu vor să-şi lase gândirea critic-preventivă să cugete asupra unor orizonturi care ar putea fi atacate la baionetă de o nouă criză cronică?

Sau poate că au descoperit nişte resurse financiare miraculoase existente în visteria statului.
Dacă aceste resurse miraculoase au fost descoperite, înseamnă că ultimele noastre guverne/parlamente s-au comportat criminal. Unele guvernări au dospit resursele salariale batjocoritor, în timp ce tristul duet Boc-Băsescu a amputat salariile/pensiile, procedând aidoma unui chirurg plictisit, care preferă amputarea organului, deşi avea toate resursele pentru revitalizarea acestuia.

Chiar aşa: ce avem? O dispută între (i)responsabili şi criminali? Sau poate că nu e nimic altceva decât un bluf preelectoral, de vreme ce până şi unii lideri sindicali îşi manifestă scepticismul din perspectiva creşterii salariilor în ritmul voinicului din poveste. Dacă pesediştii nu vor reuşi să arunce proiectul în operă, vor da vina pe Opoziţie. Dacă visul lor va prinde viaţă şi criza îi va pedepsi, vor invoca un preaplin de umanism care le-a răvăşit inocenta fiinţare. Se mizează pe… virtuţile unui paradox puţin schizofrenic? Sau poate că este vorba despre o minune: încercarea de a reabilita puţin demnitatea cetăţeanului.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"