Acasă Blog Pagina 2940

La FSC „Talentul nu are vârstă”. Seară memorabilă la Café du Théâtre

    Cine ar fi crezut că niște pensionari care nu au ținut niciodată în mână un penel pot picta atât de frumos? Ei înșiși s-au mirat descoperindu-și această pasiune. Și noi ne-am mirat, marți seara, la vernisajul „Talentul nu are vârstă”, organizat de FSC și găzduit de Café du Théâtre, în fața tablourilor artiștilor de la Centrul de zi „Dr. Ștefan Ciobanu”.

    La eveniment au participat beneficiarii centrului, prieteni, sponsori, iubitori de artă, ziariști. Toți au admirat peisajele, chipurile și scenele de viață „nemurite” prin culoare de seniorii clubului de pictură al FSC.

    Între zecile de lucrări expuse s-au aflat „Toamnă timpurie”, „Litoral mediteranean” și „Moara”, semnate de Melania Boghiu, „Îngerașul” și „Baba Dochia” ale Virginiei Țuțuianu, „Biserica din sat” și Flori de mai” ale Mariei Corciu, „Coșul cu căpșune” al Clarisei Apetrei și „Toamna” Gizelei Țampău. Seara a început cu un moment de socializare, în care bunicii și oaspeții acestora au făcut schimb de impresii sau de amintiri.

    „În tinerețe nu am pictat, însă am lucrat goblenuri, milieuri, gulerașe de dantelă… Fiul meu mi-a dăruit, la o aniversare, primele vopsele. Am încercat să pictez și am descoperit că am talent, apoi a devenit o pasiune”, a mărturisit Melania Boghiu, 74 de ani. Nici alți seniori nu au fost atrași de pictură înainte de pensionare: „Eu eram talentată la desen tehnic, iar mai târziu, la Liceul Pedagogic din Neamț, am cântat la vioară”, povestește Maria Corciu, ”iar eu – spune Virginia Țuțuianu – am fost pasionată de dans, eram în ansamblul folcloric al Sfatului Popular!”

    „Aplauze pentru că sunteți aici”

    În deschiderea vernisajului, Gabriela Achihăi, președinte FSC, le-a mulțumit gazdelor și le-a urat vârstnicilor ca 2017 „să fie cel mai frumos an al vieții voastre, să puteți veni în continuare la Centrul de zi, să faceți lucruri frumoase, să vă faceți prieteni și să vă bucurați alături de ei”, după care a prezentat-o pe Melania Boghiu, care tocmai făcea o demonstrație în direct, pictând în fața invitaților un trandafir.

    Raluca Bâtleanu, coordonator proiect, a explicat că vernisajul este dedicat memoriei lui Toader Bărbieru, fost beneficiar, fost profesor de desen și lider al cercului de arte plastice. „Mă bucur că ați venit și aplauze pentru voi că la ora asta sunteți aici”, le-a spus, ea, seniorilor FSC, apoi, către oaspeți: „Nu vă voi spune ce facem noi la «Dr. Ștefan Ciobanu», ci vă invit pe toți cei prezenți să veniți în centru ca să vedeți cum arată o zi din viața persoanelor vârstnice.” Toader Bărbieru a fost evocat și de Maria Corciu, care i-a dedicat o poezie celui care a fost, până anul trecut, „șeful cercului de pictură”.

    Nu doar ochii s-au bucurat, marți seara, la Café du Théâtre. Rebeca Cojan, la pian, și Iulia Păsărică, la vioară, au încântat auzul invitaților, iar prăjiturile de casă ale bunicuțelor le-au răsfățat gustul. A fost o seară memorabilă, încărcată de bucurie, din care nu au lipsit lacrimile de emoție și, bineînțeles, aplauzele.

    Incendiu pe strada Martir Horea

      O magazie abandonată, situată în spatele cabinetelor medicale de pe strada Martir Horea din Bacău, a luat foc marți seara. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au stins focul pus, se pare, de oamenii străzii.

      Doua cafenele băcăuane amendate pentru nerespectarea legislației anti-fumat

        În intervalul 19.01 – 30.01.2017, lucrătorii Poliției Locale a Municipiului Bacău au efectuat verificări, conform Planului de Acțiune pe linia respectării prevederilor Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

        Conform unui comunicat al municipalității băcăuane, în perioada respectivă au fost verificați 127 de operatori economici, întocmindu-se 43 de note de control. Lucrătorii Poliției Locale au întocmit, de asemenea, 18 procese verbale vizând persoane fizice, din care 16 cu amendă în cuantum de 2700 de lei, precum și 2 procese verbale vizând persoana juridică SC Maya & Mateo SRL:

        – Un proces verbal cu amendă contravențională de 15.000 lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității SC Maya & Mateo SRL din Bdul. Unirii nr. 15 (cunoscută ca Maya Caffe)

        – Un proces verbal cu amendă contravențională de 5000 de lei pentru SC Maya & Mateo SRL din str. Milcov nr. 2 – 4 (cunoscută ca Mateo Caffe).

        Conform comunicatului Primăriei Bacău, în intervalul 01.01.2016 – 31.01.2017, lucrătorii Poliției Locale a Municipiului Bacău au aplicat 596 de sancțiuni la Legea 349/2002, totalizând peste 63.400 lei. Din acestea, un număr de 321 au fost avertismente.

        Accident cu doua victime la Valea Budului

          FOTO: Razvan Papuc / Facebook

          La data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, cu victime, pe DN 2G, în localitatea Valea Budului.

          Din verificări a rezultat că un bărbat de 65 ani, din Moineşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2G, pe direcţia Bacău – Moineşti, s-a angajat în depăşirea unei coloane de autovehicule, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară şi o remorcă, ansamblu condus regulamentar de un tânăr de 26 ani, din judeţul Braşov.

          În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului care a provocat accidentul precum şi a unei femei de 64 ani, din Moineşti, pasageră în autoturismul în cauză. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Bacău, unde conducătorul auto a rămas internat.

          Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valori negative în ambele cazuri şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

          Dărmănești: Și beat, și fără permis

            La data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii au depistat pe strada Calea Trotușului din orașul Dărmănești, un localnic de 27 ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Dărmănești.

            În urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool put în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

            De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

            Doi consilieri locali au depus, astăzi, jurământul

              Mihaela Ciocodei și Gheorghe Dănilă

              Consiliul Local Bacău s-a reunit marți, 31 ianuarie, în prima sa ședință ordinară din acest an. Ordinea de zi a cuprins 43 de puncte, care au făcut ca ședința să dureze nu mai puțin de patru ore și jumătate. Primul proiect a vizat alegerea unui nou președinte de ședință pentru următoarele două luni și, pentru prima oară, au trebuit trei tururi de scrutin pentru ca să fie desemnată o persoană.

              Primele două propuneri au fost Ionela Cristina Breahnă Pravăț (PSD) din partea majorității și Cristian Ghingheș (independent) din partea Opoziției. Votul a fost însă egal, astfel că au urmat alte două propuneri: Constantin Gherasim (ALDE) și Ilie Bîrzu (PNL). Și de această dată votul s-a împărțit egal între cei doi, așa că s-a propus o pauză de cinci minute, după care s-a revenit la vot și Ilie Bîrzu a întrunit majoritatea voturilor.

              Consiliul Local Bacău și-a împrospătat forțele în aceeași ședință. În urma demisiilor consilierilor PSD Claudiu Ambrosie și Adrian Gavriliu, au intrat în legislativul local Gheorghe Dănilă și Mihaela Ciocodei, care au depus jurământul.

              Nu mai puțin de 13 puncte de pe ordinea de zi au vizat concesionarea unor mici suprafețe de teren la cererea unor cetățeni, pe care aceștia vor să își extindă balcoanele de la parterul blocurilor. Trei astfel de construcții erau deja ridicate fără avizele necesare, astfel că prin decizia consilierilor urmau să intre în legalitate. Lucru care s-a și întâmplat în final, chiar dacă votul a fost la limită în favoarea acestor solicitări.

              În aceeași ședință a fost acordat titlul de cetățean de onoare al municipiului, post-mortem, lui Petru Valter. Actorul Radu Bogdan Ghelu a pledat în favoarea acordării acestui titlu, pentru cel care a fost o mare personalitate a teatrului de animație băcăuan.

              Consilierii au aprobat și acordarea unui ajutor de urgență lui Miluță Vasilache, unul dintre sinistrații în urma incendiului din cartierul CFR care a mistuit patru locuințe. Acesta a primit 119.000 lei pentru a-și ridica o locuință minimală, cu o cameră, baie și bucătărie. Dintre ceilalți trei sinistrați, unul avea casa asigurată și își va recupera paguba, un altul locuiește la Piatra Neamț și ar trebui să primească ajutor de acolo, după cum a precizat primarul Cosmin Necula, iar un altul locuiește în Italia șI se așteaptă o cerere de ajutor din partea lui.

              Au mai existat pe ordinea de zi șI trei proiecte cu documentația necesară construirii unor imobile în diferite puncte din oraș. Două au primit aprobare, în timp ce un al treilea, pentru un bloc de locuințe de lângă stadion, a fost respins.

              Două pisici din Bulgaria cu membre amputate au primit „lăbuțe bionice”

              Două pisici din Bulgaria cu membre amputate au primit recent șansa la o viață mai bună după ce le-au fost implantate „lăbuțe bionice” printr-o tehnică chirurgicală inovatoare efectuată în premieră în Europa continentală, informează The Telegraph și AFP.

              Pooh, o pisică negru cu alb a primit prin tehnica de implant două membre artificiale după ce și-a pierdut lăbuțele în urma unui accident de tren suferit când avea doar 1 an. Acum poate să meargă și să se joace ca orice pisică normală. Implanturile sunt personalizate și se fixează de picior similar modului în care crește prin piele copita ce acoperă terminațiile degetelor la copitate.

              La o lună după operație, „poate fi considerat un succes”, după cum a declarat pentru AFP Vladislav Zlatinov, medic veterinar din Sofia care a efectuat intervențiile chirurgicale.

              Cel de-al doilea motan, Steven, care și-a pierdut ambele membre din spate, a beneficiat deja de implantul unei prime proteze și urmează să treacă prin cea de-a doua intervenție, a adăugat dr. Zlatinov.

              „Pooh și Steven au supraviețuit pentru că nu au renunțat la soarta lor”, a declarat Vyara Mladenova, reprezentanta filialei din Bulgaria a organizației pentru protecția animalelor „Let’s Adopt”, care finanțează intervențiile chirurgicale.

              Vladislav Zlatinov a ținut să precizeze că „este încurajator de văzut că și într-o țară defavorizată cum este Bulgaria pot exista astfel de practici inovatoare”.

              Pooh și Steven au o stare bună de sănătate și își caută un cămin, precizează The Telegraph, în articolul publicat la 27 ianuarie.

              În 2010, o intervenție chirurgicală similară, în valoare de 50.000 de lire, a fost efectuată asupra lui Oscar, o pisică din Marea Britanie. Animalul a fost operat de dr. Noel Fitzpatrick din Surrey și a devenit prima pisică bionică din lume. Intervenția chirurgicală a durat trei ore și i-au fost „sudate” în oasele fiecărui picior amputat proteze care au fost apoi acoperite cu hidroxiapatită pentru a încuraja celulele osoase să crească pe metal. În urma procedurii, pielea se dezvoltă ca o „umbrelă” la capătul protezei protejând astfel locul de „sudură” de eventuale infecții.

              Exemplul din Bulgaria demonstrează că tehnica se poate aplica și în alte țări, aceasta putând deveni în timp mai accesibilă și oferind șansa la o viață mai bună pentru animalele cu membre amputate.

              AGERPRES

              Dieta mediteraneană are efecte benefice pentru persoanele care suferă de depresie

              Despre dieta mediteraneană se cunoaște de ceva vreme că are beneficii fizice semnificative. Acum, cercetătorii de la Universitatea Deakin din Melbourne au descoperit că poate de asemenea ajuta persoanele care suferă de tulburări mentale.

              Echipa de la Deakin a studiat efectele acestui tip de alimentație asupra unui grup format din pacienți diagnosticați cu tulburări depresive majore. Aceștia au consumat timp de 12 săptămâni o dietă în care au predominat proteinele, fructele și legumele proaspete, verdețurile, uleiul de măsline și nucile, iar oamenii de știință au observat că o treime dintre participanți au declarat că au observat o îmbunătățire semnificativă a stării de spirit și a simptomelor resimțite.

              Potrivit directoarei Centrului pentru Alimentație și Dispoziție din cadrul universității amintite, dieta mediteraneană a fost asociată anterior cu rezultate pozitive asupra sănătății cardiovasculare, cu reducerea riscului de diabet și creșterea longevității.

              „Cunoșteam deja că dieta (mediteraneană — n.r.) are un impact foarte puternic asupra aspectelor biologice ale organismului nostru care influențează riscurile de depresie”, a declarat marți Felice Jacka pentru ABC. „Sistemul imunitar, plasticitatea creierului și microbiomul intestinal par să aibă un rol central nu numai pentru sănătatea noastră fizică, ci și pentru cea mentală. Iar alimentația, desigur, este factorul principal care influențează microbiomul intestinal”, a precizat aceasta.

              AGERPRES

              Protest spontan la Tribunalul Bacău

                Grefierii şi personalul auxiliar din Tribunalul Bacău – Secţia a II- a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal au organizat, astăzi, un protest spontan, prin întreruperea activităţii în intervalul 12.00 – 13.00.

                Aceştia s-au alăturat astfel colegilor de la Judecătoria Moineşti care protestează de luni, dar şi acţiunilor declanşate de angajaţii mai multor instanţe din ţară.

                Toţi cer revoltaţi aplicarea corectă a Deciziei Curţii Constituţionale 794/2016 şi emiterea de către angajator a deciziei de încadrare salarială corespunzătoare şi pentru personalul auxiliar.

                Printr-o adresă din 19 ianuarie a Ministerului Justiţiei, grefierii ar fi fost informaţi că în proiectul de buget pentru anul 2017 s-au inclus fondurile pentru achitarea drepturilor salariale doar pentru magistraţi, raportate la o valoare de referinţă sectorială de 405 lei, la care se adaugă majorarea de 10 la sută prevăzută de Legea 293/2015, fără a se include sumele necesare pentru plata salariilor în raport de acelaşi nivel şi pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex.

                Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, la raport

                  supraveghere judiciară

                  În anul 2016, activitatea poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a avut ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi siguranţa transporturilor, destructurarea grupurilor/grupărilor infracţionale, asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.

                  Polițiștii au acţionat cu fermitate și responsabilitate pe raza de competenţă, pentru menținerea sub control a infracționalității, fapt pentru care la nivelul Inspectoratului de Poliţie Județean Bacău infracționalitatea sesizată prezintă o diminuare cu 12,9%, față de anul 2015.

                  În privința criminalității contra patrimoniului, s-a înregistrat o diminuare cu 16,8% a sesizărilor de această natură: în mediul urban cu 15,3%, iar în mediul rural cu 19,3%.

                  Prevenirea și combaterea infracțiunilor de tâlhărie, care prin modul de comitere creează o stare de temere în rândul comunității, a reprezentat o prioritate a polițiștilor băcăuani. Astfel, urmare a acțiunilor desfășurate, aceste genuri de infracțiuni s-au diminuat cu 11,1%: în mediul urban cu 8,9% și în mediul rural cu 18,5%.

                  În anul 2016 s-a acționat și pe linia prevenirii infracțiunilor de înșelăciune, mai ales a celor comise prin metoda “accidentul”.

                  Activitatea de prevenire a faptelor cu violenţă, care, de cele mai multe ori, se comit pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice ori al unor stări conflictuale, a fost eficientă, iar măsurile dispuse pentru combaterea şi menţinerea sub control a acestora, şi-au atins obiectivele.

                  Infracţiunile sesizate de natură economico-financiară s-au diminuat cu 24%, faţă de perioada similară a anului trecut.
                  Pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, la nivelul județului Bacău au fost aplicate 1.030 sancțiuni contravenţionale și au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 1,7 milioane lei, iar prejudiciul recuperat a fost în valoare de 2,6 milioane lei.

                  Comparativ cu anul 2015, criminalitatea stradală s-a diminuat cu 18,4% continuând trendul descendent înregistrat în ultimii 4 ani. Astfel, la finele anului ne situăm sub valorile înregistrate în perioada 2009 – 2015. Diminuarea criminalității stradale se manifestă la majoritatea structurilor de poliție subordonate.

                  Pe linia armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, în urma activităților desfășurate au fost confiscate 7.823 kg articole pirotehnice, 350 kg substanțe toxice și 179 kg produse de protecție a plantelor.

                  În domeniul silvic au fost organizate acțiuni, în urma cărora au fost aplicate 964 sancţiuni contravenţionale.
                  Concomitent cu aplicarea sancțiunilor principale, s-a dispus confiscarea a peste 2.450 m.c. material lemnos.

                  Pentru siguranța comunității, polițiștii de ordine publică au participat la 1.123 acțiuni preventive, au executat 4.361 controale directe, au intervenit la 16.044 solicitări la apelurile 112.

                  Principalele misiuni desfășurate în cooperare cu unitățile teritoriale M.A.I. din județul Bacău, în domeniul ordinii și siguranței publice, au fost cele prilejuite de sărbătorile religioase, manifestările comemorative, cultural-artistice, sezonul estival și sezonul rece, alegerile locale și parlamentare, vizitele oficiale ale unor demnitari români și străini.
                  Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au îndeplinit cu succes peste 630 de misiuni de menținere a ordinii publice.

                  Activitatea pe linie de urmărire desfăşurată în perioada analizată a avut rezultate preponderent pozitive, în condițiile în care volumul de muncă a crescut considerabil, acest lucru și datorită modificărilor legislative de natură penală.

                  În cursul anului 2016, polițiștii de investigații criminale au desfășurat activități specifice și au identificat persoane urmărite internaţional, punând în executare mandate europene de arestare, sub coordonarea și controlul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

                  Pentru prevenirea şi combaterea producerii evenimentelor rutiere pe arterele deschise circulaţiei publice, precum și pentru combaterea faptelor de natură antisocială care se comit în apropierea drumului public, au fost organizate și executate 971 acţiuni preventive și 90 alte misiuni. Poliţiştii au aplicat 58324 sancţiuni, au reţinut 5604 permise şi au restras 1896 certificate de înmatriculare.

                  În urma activităților desfășurate, numărul accidentelor grave de circulație rutieră a scăzut cu 3,4%. În același timp, s-a redus numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere (-21,3%) și al celor rănite grav (-7,2%).

                  Pe linia accesării fondurilor europene, dar și în contextul activității de cooperare internațională, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost inițiată implementarea proiectului “Cooperare transnațională între autorități de aplicare a legii pentru întărire activității de prevenire și luptă împotriva fraudei cu fonduri europene acordate în domeniul agriculturii”, proiect ce se desfășoară în perioada decembrie 2016 – februarie 2018, în parteneriat cu polițiile din Bulgaria, Polonia și Republica Moldova.

                  Acţiunile viitoare ale poliţiştilor vor viza în îmbunătăţirea calităţii serviciului poliţienesc oferit cetăţenilor, prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranţa stradală şi rutieră.

                  Rămâne, de asemenea, o prioritate asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii pe raza de competenţă şi destructurarea grupărilor infracţionale,

                  Pentru atingerea acestor obiective Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău va continua desfăşurarea activităţilor în cooperare cu structurile de aplicare a legii la nivelul judeţului, în scopul asigurării unui management corespunzător al situaţiei operative.

                  Pagina 1

                    Finanţare de 200 de milioane de lei pentru centura Bacăului

                    Legea bugetului pe anul 2017 este în dezbatere publică, dar deocamdată nu se ştie când va fi votată, mai ales că preşedintele Iohannis a convocat o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru a discuta despre bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.

                    Între timp, Ministerul Transporturilor a publicat planul de investiţii propuse pentru anul în curs, cu alocările financiare aferente.

                    Pentru varianta ocolitoare a municipiului Bacău în bugetul de investiţii, la anexa 3, apare o finanţare de 202,8 milioane de lei (din necesarul de 566 milioane) bani care se vor aloca în acest an pentru lucrări. Anul trecut, firma Eko Insaat, executant, a primit 71 de milioane de lei pentru lucrările deja făcute, adică avansul de 15 la sută din contract. De altfel, din toamna 2016, turcii au avansat cu lucrările în zona Nicolae Bălcescu – Sărata, un prim braţ al centurii, acolo unde au turnat pilonii unor poduri şi au eliberat terenul complet. Şi zilele trecute au publicat pe pagina de facebook fotografii cu alte utilaje aranjate în teren şi piloni de beton uriaşi.

                    Pe de altă parte, tot în anexa respectivă se precizează că termenul de finalizare a celor 30 de kilometri şi punerea în funcţiune este decembrie 2020, iar durata de realizare a contractului este de 36 de luni. Aşadar, nu 24 de luni, cum era anunţat la inaugurarea şantierului, în mai 2016.
                    Pentru anul viitor, finanţarea anunţată ar fi de doar 52 de milioane de lei.

                    În aceste condiţii, i-am întrebat pe parlamentarii de Bacău dacă intenţionează să voteze bugetul care cuprinde şi aceste investiţii. „Noi, ca şi grup parlamentar, lucrăm deja la amendamente şi vom vedea cum vom vota. Chiar dacă sunt reprezentantul tuturor cetăţenilor, evident că nu voi vota împotriva intereselor judeţului Bacău”, a declarat Lucian Stanciu-Viziteu, deputat USR.

                    Aflaţi tot în opoziţie, parlamentarii PNL vor avea o poziţie oficială în ceea ce priveşte proiectul de buget. „Aş vrea să aştept să văd mai clar ce conţine bugetul. Nici nu se pune problema să nu susţinem investiţiile care vizează judeţul Bacău”, a declarat Ionel Palăr, deputat PNL.

                    Parlamentarii de la putere, în speţă PSD, sunt aşteptaţi să susţină şi să voteze legea bugetului. „Dincolo de aceste prognoze, vreau să văd bugetul trecut şi de şedinţa CSAT, asta ca să fim corecţi până la capăt. Altfel, având în vedere aceste două obiective, atât centura, cât şi drumurile expres, sunt cu tot sufletul pentru Bacău. Sunt utile şi importante pentru cetăţeni şi vom sta cât va fi nevoie la dezbatere, amendamente, pentru a trece bugetul. La acest moment, România funcţionează la cota de avarie. Trebuie să votăm bugetul, pentru ca şi administraţiile locale să-şi voteze propriile bugete”, a declarat deputatul PSD Lucian Şova, membru şi în Comisia pentru transporturi.

                    Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere dă asigurări că există finanţare şi pentru drumul expres de la Ploieşti la Paşcani, care trece şi prin Bacău. „Pentru proiectele în pregătire, cum este varianta Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani) sumele se regăsesc la Poziţia C, Alte cheltuieli de investiţii, litera c. Acestea cuprind, potrivit legii finanțelor publice, cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, a altor studii aferente obiectivelor de investiţii, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege”, se arată în comunicatul CNAIR.

                    Manifest pentru salvarea PNL

                      Dragoș Luchian, unul dintre liberalii băcăuani care au semnat manifestul

                      Un grup de liberali, foști parlamentari, reacționează față de situația în care a ajuns PNL. Ei au semnat un document intitulat „Manifest către membrii și simpatizanții partidului”, prin care trag un semnal de alarmă și propun luarea mai multor măsuri, printre care „alegeri pornind de la baza partidului, cu programe de viziune și acțiune politică, cu respectarea dreptului de a candida și de a alege al tuturor membrilor declarați ai PNL”.

                      De asemenea, ei propun instituirea unui sistem electoral prin care viitorul președinte al partidului să fie desemnat prin votul tuturor membrilor PNL.

                      „Au trecut 45 de zile de la rezultatul umilitor al alegerilor parlamentare, când electoratul ne-a sancționat pentru erorile politice pe care le-am făcut în ultimii doi ani.

                      În fața refuzului deținătorilor temporari ai funcțiilor de conducere de a organiza o dezbatere pentru analiza realistă și onestă a situației PNL credem că este datoria noastră să acționăm și să luăm inițiativa. Membrii partidului își doresc această acțiune, societatea românească ne observă, este momentul să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor (…)

                      Eșecul de astăzi al PNL este rezultatul ignorării problemelor interne și mai ales a dorințelor și aspirațiilor societății românești. Procesul de unificare PNL-PDL a durat prea mult și a fost condus fără curaj și fără viziune politică. Comunicarea catastrofală, cu metode și prin persoane prost alese au dus la pierderea încrederii electoratului de dreapta care ne-a considerat incapabili de guvernare”, se arată în manifest.

                      Printre semnatarii documentului se numără și fostul senator băcăuan Dragoș Luchian, precum și fostul deputat Viorica Marcu.

                      „Lucrurile nu mai pot continua așa, de aceea am lansat acest apel. Deja se văd efectele manifestului, dat fiind anunțatele alegeri din partid, de la bază înspre vârf”, a spus Dragoș Luchian, care a menționat că rămâne un liberal convins indiferent de conjuncturile politice. De menționat că Dragoș Luchian și Viorica Marcu au decis în toamna trecută să nu mai candideze pentru Parlament pentru a face loc altor liberali, după cum au declarat la momentul respectiv.

                      Cu grație, despre grațiere

                      Ne-a lovit, în ultimele zile, un val grozav de opinii pro sau contra vizavi de ceea ce mai gândesc sau chiar mai fac guvernanții. Tema la ordinea zilei este acum (și încă va mai fi) „grațierea și modificarea Codurilor penale”. Nimic nou în atitudinea populară, plăcerea românului fiind să-și dea mereu cu părerea. Presa susține oarecum caracterul instituționalizat al dezbaterilor, dar parcă acestea nu au farmecul celor declanșate unde se adună întâmplător măcar doi-trei oameni, în autobuz, la piață, la birt etc. Acolo să vezi patimă, accente, demonstrații și încontrări verbale.

                      Nu mă prea bag în asemenea dispute, pentru că, de regulă, sunt pierdere de timp sau, oricum, nu te alegi cu nimic consistent din ele. E altceva să vezi marile demonstrații populare de stradă, în urma cărora au și căzut guverne uneori, pentru că de acolo sigur se poate declanșa ceva. Dar, dacă tot stai la o coadă, nu ai de ales: asculți. Unii spun lucrurilor pe nume, dau exemple, în felul lor, alții devin virulenți, mai să se păruiască. Păi, pe cine vor ăștia să grațieze, domnule, pe ăia care au furat, au fost corupți, au mințit, au făcut numai rău poporului? Ei au ajuns la putere, tot ei fac legea, dar numai în folosul lor!

                      Ai zice că așa ceva nu poate fi nici vorbă pe placul vreunui om din popor. Surprinzător, însă, și asemenea „strategii” guvernamentale au adepți, de la vlădică la opincă. De aici virulența și vehemența în „dezbateri”.

                      Nimeni nu se mai gândește că fie și despre o amărâtă de grațiere s-ar putea discuta mai cu… grație. Poate să o fi făcut cei acceptați la dezbaterea, pe aceeași temă, de ieri de la Ministerul Justiției, dezbatere populară dar ținută cu ușile cam închise, însă cu jurnaliștii de față. Nu era gata dezbaterea până am dat la tipar aceste rânduri, de aceea tot mai sper ca măcar acolo să se fi discutat cu mai multă grație, adică liniștit, așezat, cu argumente grele.

                      Băcăuanii continuă să-și achite masiv restanțele bancare

                      Băcăuanii au încheiat anul trecut cu datorii mai mici în băncile comerciale. După două luni de creștere a acestora (septembrie și octombrie), au urmat alte două luni de scăderi, care au însumat peste 5,5 milioane de lei. Numai în luna decembrie, scăderea creditelor restante a ajuns la aproape 4,8 milioane de lei. Astfel, volumul lor total a ajuns la numai 134 de milioane de lei – conform raportului făcut public de Banca Națională a României.

                      Comparativ, volumul economiilor băcăuanilor în bănci a fost în creștere și a ajuns la aproape peste 9,50 de miliarde de lei în luna decembrie, cel mai mare din toate timpurile. În schimb, volumul creditelor a scăzut la 3,5 miliarde de lei. Băcăuanii au solicitat băncilor credite în lei de aproape 2,35 de miliarde (în scădere), iar în valută la echivalentul a 1,14 miliarde de lei (în creștere). Creditele restante rămân, în continuare, mult mai mici decât economiile, dar de 3,55 de ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adică față de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de înțeles că rezidenții au cel mai mare volum de credite, de peste 1,14 miliarde de lei, pe când nerezidenții stau la aproape 917 milioane de lei.

                      Valoarea creditelor de consum a ajuns la aproape 250 de milioane de lei (în scădere), iar a creditelor pentru locuințe la peste 410 milioane de lei (tot în scădere).

                      În Regiunea Nord-Est, ponderea restanțelor în total credite acordate băcăuanilor a scăzut la cel mai mic nivel în ultimele 19 luni, iar în județul Bacău rămâne cea mai scăzută între toate cele șase județe, de numai 3,83%, sub nivelul regional de 5,49%. Județul Botoșani ocupă poziția a doua la acest capitol, cu 4,02%. Ponderea cea mai mare o au restanțele înregistrate în județul Vaslui (10,98%), dar în volum cele mai mari restanțe rămân cele din județul Iași, de peste 433 de milioane de lei, însă și volumul creditelor este cel mai mare în Iași, de peste 7,78 de miliarde de lei. Valorile, în volum, pentru județul Bacău sunt aproape la jumătatea celor din Iași.

                      Nimic despre lucrurile cu adevărat importante?

                      Răzvan Bibire

                      Protestele din ultimele săptămâni, oricât de romantice ar părea, nu fac decât să acopere adevăratele probleme ale momentului. S-a tot explicat că nu există nici o amnistie iar grațierea nu se referă la corupți, criminali sau violatori; nu a contat pentru că cei care au orchestrat mișcările de stradă aveau nevoie de acestea pentru cel puțin doua lucruri: pe de o parte să securizeze poziția DNA, grav afectată de dezvăluirile lui Sebastian Ghiță și, pe de altă parte, să distragă atenția de la dezbaterile referitoare la amestecul SRI în Justiție.

                      Pentru că, în vreme ce atenția opiniei publice este distrasă de proteste și de falsa problema a „grațierii corupților”, încep să iasă la iveală protocoalele secrete care au permis serviciilor secrete să trasforme Justiția în „câmp tactic”. Care este problema, câtă vreme au fost arestați corupții?, se vor întreba unii. În primul rând, dacă acceptăm ideea că SRI poate să se amestece în Justiție, înseamnă că întreaga pledoarie care a condamnat faptul că Securitatea avea propia Direcție de Cercetări Penale cade. Înseamnă că Securitatea a procedat corect atunci când făcea dosare penale.

                      În al doilea rând avem o problemă mare cât China: dacă se dovedește că CSAȚ a „completat” legislația cu directive secrete, stabilind că serviciile secrete se pot implica în anchetele penale poate atrage după sine anularea tuturor probelor obținute de către SRI și folosite la condamnarea corupților! Pentru simplul motiv că probele au fost obținute ilegal.

                      CSAȚ nu este organ legislativ, nu are voie, potrivit Constituției, să modifice sau să completeze legile date de Parlament. Prin urmare, protocoalele prin care serviciilor secrete li s-a trasat sarcină să secondeze procurorii în anchetele penale sunt ilegale. Și, cum spuneam mai înainte, orice probă obținută pe baza acestor protocoale devine automat nulă. Vorbim aici despre mii de interceptări telefonice și înregistrări ambientale care au fost folosite de procurori pentru a obține condamnarea celor acuzați de corupție.

                      Spre deosebire de ordonanța de grațiere, problema protocoalelor secrete ale CSAȚ poate determina cu adevărat eliberarea corupților.

                      Pescuitul recreativ, în pericol

                        ”Pescuitul recreativ, în pericol!” este, de câteva zile, mesajul adus, prin toate mijloacele de comunicare, în atenția publicului la nivel național, iar în județul Bacău, prin Centrul Regional de Ecologie. Membrii organizației, precum și membri ai asociațiilor de pescari recreativi sunt îngrijorați de noile măsuri luate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), prin modificările aduse legii pescuitului, modificări care ar fi în defavoarea celor dintâi și în avantajul Agențiilor Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv (AJVPS).

                        Îngrijorările voluntarilor ecologiști au pornit odată cu noua lege pentru pescuit, în vigoare din ianuarie 2017, și identificarea pe site-ul ANPA a unui proiect de ordin privind acordarea dreptului de pescuit recreativ în habitatele piscicole naturale (proiect Ordinul MADR – varianta 2-2017 publicat pe www.anpa.ro, secțiunea Legislație – proiecte de acte normative).

                        ”Din pix, Ministerul Agriculturii şi ANPA pun pumnul în gură asociaţiilor de pescari şi dau cale liberă AJVPS-urilor. Proiectul pregăteşte o licitaţie, în urma căreia vor fi atribuite zonele de pescuit către asociaţiile care doresc să se ocupe de ele, adică acele asociaţii care vor percepe cotizaţii şi care vor fi obligate să combată braconajul, să facă populări, amenajari, educaţie, curăţenie etc. Ordinul include prevederi directe care favorizeaza AJVPS-urile şi elimina majoritatea asociaţiilor de pescari sportivi înfiinţate în ultimii ani. In anexa nr.3 a ordinului sunt prevăzute criteriile de evaluare prin care se stabilesc câştigătorii”, spun reprezentanții CRE Bacău. Noile reglementări, atrage atenția CRE Bacău, vor afecta grav activitățile asociațiilor mici, bazate, în mare parte, pe voluntariat.

                        ”Rămâne de văzut cum se vor stabili zonele de pescuit. În mod normal acestea ar trebui să fie bine delimitate geografic, iar pentru fiecare zonă să se solicite o capacitate tehnică minimă. Cel mai mare abuz va fi acela că o asociaţie mică care solicită o singură zonă va fi depăşită la punctaj de o asociaţie mare care solicită toate zonele din judeţul respectiv, deşi este evident că administrarea unei zone limitate de către o asociaţie (de exemplu CRE- Lacul Bacău) e mult mai eficientă decât modul de administrare pe catre o asociaţie mai mare îl poate asigura pentru sute de kilometri şi mii de hectare de apă”, spun membrii CRE Bacău.

                        Aceștia, împreună cu membri ai unor asociații și organizații similare din țară au trimis deja, pe 25 ianuarie, un memoriu la ANPA prin care își exprimă punctele de vedere. În memoriu, care reprezintă poziția comună a 17 asociații unite din țară, semnatarii își motivează îngrijorările legate de ”câteva noutăți prezentate de proiectul afișat pe site-ul ANPA, care nu sunt perfect corelate cu cadrul legislativ care reglementează pescuitul, inclusiv Legea nr 1/2017 recent apărută” și că ”pescuitul recreativ trebuie să fie reglementat de autoritatea publică responsabilă (ANPA) pornind de la situația reală a acestui domeniu de interes pentru o mare categorie de persoane, cu respectarea drepturilor și reglementărilorexistente deja în domeniu, atât pentru pescarii recreativi, cât și pentru toate asociațiile de profil legal constituite”. (Mădălina Rotaru)

                        Nemulțumiri

                        Potrivit CRE Bacău, în ceea ce privește viitorul pescuitului recreativ în România s-au făcut deja, la nivel central, primii pași prin schimbarea legii pescuitului (Legea 1/2017), mai mult, ” ANPA a scos de la naftalină contractele din anii ’80 ale AJVPS-urilor, contracte pe care intenţionează să le prelungească prin acte adiţionale, iar pentru zonele de pescuit neatribuite pregăteşte un caiet de sarcini cu dedicaţie tot pentru vechile AJVPS-uri”.

                        Nemulțumirile CRE Bacău și ale membrilor celor 17 asociații de pescari recreativi din țară, dincolo de a fi fost deja manifestate prin memoriul trimis ANPA, au fost făcute publice și pe rețelele de socializare, ”în speranța că în văzul lumii, blatul va fi evitat; pasionaţii de pescuit s-au arătat dezamăgiţi de perspectivele pescuitului recreativ din România, în timp ce unii visează cu ochii deschişi la “pescuitul fără taxă” şi eventual fără reguli”, comunică CRE Bacău. ”Viitorul pescuitului recreativ, ape curate şi sănătoase, pot fi asigurate doar prin implicarea a cât mai multe grupuri de pescari.

                        Cel mai bun exemplu este judeţul Arad, unde mai multe asociaţii au acelaşi punct de vedere şi înţeleg că sunt suficient de multe zone de pescuit, astfel încăt fiecare asociaţie să demonstreze ce poate face pe zona ei (populări, pază, promovare, curătenie, amenajări, etc)”, spun reprezentanții CRE Bacău, făcând apel, totodată, la toate grupurile de pescari sau asociații nou-înființate de a studia modificările legislative și proiectul de ordin de pe site-ul ANPA și de a li se alătura demersului.

                        Zâzanie între asociațiile de pescuit

                        Legea scutirii de taxe Nr 1/2017 din 6 ianuarie și ordinul MADR de reglementare a pescuitului recreativ – varianta 2-2017 , crează disensiuni în rândul Asociațiilor de Pescari Sportivi și AGVPSR. Legea care v-a intra în vigoare de la 1 februarie, la Art X, care modifică articolul 23 /2008 va avea următorul cuprins ,,Prin pescuit recreativ/sportiv se înţelege pescuitul efectuat cu undiţa sau cu lanseta, în scop de agrement/performanţă, pe baza unui permis nominal emis de către administratorul resurselor acvatice vii şi eliberat de acesta sau de asociaţiile de pescari sportivi, după caz, fără perceperea de taxe şi tarife.”

                        Totul bine și frumos până aici. Pentru obținerea unui nou permis de pescuit pentru 2017, abia după 1 februarie se speră că vom avea un răspuns mai simplu și mai clar la întrebarea cum poate fi obținut, făcând și mențiunea că ANPA nu eliberează ei permisul, așa cum o fac AJVPS- urile și asociatiile. În principiu, nu mai este nevoie de achitarea taxei pentru permis de pescuit pentru2017, la trezorerie. Cum ordinul MADR este încă în dezbatere publică, asociațiile de pescari aducând acuzații celor care au gândit Legea pescuitului din România că încalcă grav directivele UE, favorizând anumite grupuri de interese, în fața arealelor naturale mici, unde se face mult voluntariat. Rămâne de văzut ce efecte va avea protestul acestora la forma de redactare finală a legii și data când va fi ea publicată. (Nelu Bîșcă)

                        Ce faci dacă ţi-ai vândut maşina, dar primeşti în continuare amenzi?

                          Cumpărarea unei mașini poate aduce multe surprize neplăcute

                          Băcăuanii care şi-au vândut maşina, însă nu au radiat-o din circulaţie, s-au trezit că sunt buni de plată. Le-au venit acasă înştiinţări prin poştă că au de plătit amenzi pentru lipsa rovinietei, deşi nu mai erau proprietarii de drept ai maşinii respective.

                          Se întâmplă acest lucru atunci când cumpărătorul este creditat cu bune intenţii, însă, acesta nu face demersurile legale pentru a declara maşin ape numele său şi astfel, amenda este trimisă pe numele fostul proprietar. Conform OG nr. 15/2002, amenzile care se dau pentru neachitarea rovinietei sunt cuprinse între 250 şi 4.500 de lei. În cazul autoturismelor, de exemplu, amenzile pornesc de la 250 de lei şi pot ajunge până la 500 de lei.

                          “Într-adevăr, ne confruntăm cu numeroase situaţii de acest gen. Tocmai de aceea, le recomandăm băcăuanilor ca în urma înstrăinării maşinii, să se adreseze serviciului în a cărui rază de competenţă a fost înmatriculat autovehiculul, în vederea depunerii unei notificări cu privire la înstrăinarea vehiculului. Pe lângă notificare, solicitantul trebuie să depună obligatoriu copii ale documentelor justificative, respectiv, contract de vânzare – cumpărare, certificat de radiere fiscală pentru maşina în cauză. O dată ce se face menţiunea, după un anumit termen, persoana nu va mai fi notificată pentru amenzile pe care ar trebui să le plătească actualul proprietar al maşinii”, declară cms. şef Claudiu Filimon, şeful SPCRPCÎV Bacău

                          În situaţia în care a fost emis proces verbal de constatare a contravenţiei, persoana în cauză poate formula o contestaţie la procesul verbal emis, în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, la Judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul firma la care lucrează, în vederea solicitării de anulare a acestuia. Dacă procesul-verbal de contravenţie pentru lipsa rovinietei, care este trimis şoferilor prin poştă după depistarea făcută de camerele video, nu conţine semnătura de mână a agentului constatator, acesta este nul, după cum a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

                          Primele medalii pentru SCM Bacău

                          Debut de an fructuos pentru tenismenii SCM Bacău. La prima competiție de rezonanță a sezonului, Campionatul Național Individual de Iarnă U16, SCM Bacău și-a trecut în palmares două medalii, ambele în proba de dublu. În competiția feminină, noua achiziție a SCM-ului, ex-ieșeanca Ilinca Amariei, care a făcut cuplu cu dinamovista Simona Ogescu, a cucerit argintul.

                          Perechea Amariei/ Ogescu a trecut cu 6-1, 6-2 de Iordache/ Zvonaru si cu 6-4, 6-1 de Manea/ Țăranu, cedând in finală cu 7-6(3), 2-6, 10-7 în fața cuplului alcătuit din Alessia Ciucă (Sport 4 Fun Timișoara) și Maria Gândac (Unirea Slobozia).

                          La masculin, Bogdan Manole (foto), care a făcut pereche cu Mircea Marin, a ajuns până în finala mică și, în ciuda faptului că a pierdut-o, a intrat în posesia bronzului, conform regulamentului FRT care premiază în mod egal tenismenii ce dispută finala pentru locurile 3-4. Manole/ Marin i-a învins cu 6-2, 6-3 pe David/ Roșulescu și cu 2-6, 6-2, 10-6 pe Macovei/ Popeangă, pierzând în semifinale cu 6-4, 6-4 contra lui Crețu/ Georgescu și cu 7-6(3), 6-2 în finala pentru locurile 3-4 împotriva cuplului Dica/ Filip.

                          La simplu băieți, Manole a fost eliminat în primul tur cu scorul de 6-4, 3-6, 6-2 de Ștefan Andreescu, în timp ce un alt reprezentant al SCM Bacău, Patrițiu Balint nu a prins tabloul principal, fiind scos din cursă în calificări, de timișoreanul Mihai Văsîi Kolla, cu 6-0, 6-2.
                          Cotată drept favorita nr.7 a turneului de simplu fete, Ilinca Amariei a obținut două victorii (6-3, 6-4 cu Daria Macos și 6-4, 6-4 cu Ana Țăranu), înainte de a pierde în „sferturi” cu scorul de 6-3, 5-7, 6-1 în fața bucureștencei Theodora Iosub.

                          „Sunt rezultate bune, care ne dau speranțe pentru 2017”, a declarat coordonatorul secției de tenis a SCM Bacău, Mihai Ciuntea.

                          Alți doi tenismeni ai clubului băcăuan, Alexandru Manole și Petru Berdilă sunt angrenați în această perioadă in turnee internaționale. Manole participă în Antalya, la două turnee ITF dotate cu premii de câte 15.000 dolari, în timp ce Berdilă va lua startul pe 4 februarie, la Chișinău, la un turneu ITF U18 de gradul 2.

                          Final de tur pe locul 10

                          Handbalistele Științei Bacău au încheiat prima jumătate a campionatului pe locul 10. În ultima rundă a turului, studentele au cedat cu scorul 36-30 (16-15) pe terenul celei de-a treia clasate în Seria A a Diviziei A, HM Buzău.

                          Cum nu exista pauză între tur și retur, la finalul acestei săptămâni, echipa antrenată de Costel Oprea și Giani Hornea va reveni pe teren, urmând să se deplaseze în fieful vice-liderei, Dinamo București.

                          Rezultatele complete ale etapei a 13-a: Știința București- CSM București II 24-22, HM Buzău- Știinta Bacău 36-30, HCF Piatra Neamț- SCM Pitești 26-29, CSU Târgoviște- Neptun Constanța 23-33, Rapid București- CNOT Iași 36-18, ACS Șc. 181 București- Spartac București 39-27, Dinamo București- Activ Plopeni 39-16.

                          Clasament Seria A

                          1. Rapid București 13 13 0 0 483-244 39p.
                          2. Dinamo Bucuresti 13 12 0 1 453-275 36p.
                          3. HM Buzău 12 10 0 2 439-361 30p.
                          4. SCM Pitești 12 8 1 3 383-344 25p.
                          5. Știința București 12 7 9 5 335-330 21p.
                          6. CSM București II 13 6 1 6 380-340 19p.
                          7. Neptun C-ța 11 6 0 5 295-314 18p.
                          8. ACS Șc. 181 13 5 2 6 396-435 17p.
                          9. HCF P. Neamț 12 5 1 6 336-351 16p.
                          10. Știința Bacău 13 4 2 7 364-387 14p.
                          11. Activ Plopeni 13 4 1 8 329-381 14p.
                          12. CNOT Iași 12 1 0 11 311-436 3p.
                          13. CSU Târgoviște 13 1 0 2 324-465 3p.
                          14. Spartac 12 1 0 11 269-416 3p.

                          Programul etapei viitoare (duminică, 5 februarie): Știința București- Activ Plopeni, Dinamo- Știinta Bacău, HM Buzău- Spartac, ACS Șc.181 Bucuresti- CNOT Iași, Rapid București- Neptun Constanța, CSU Târgoviște- HCF Piatra Neamț, SCM Pitești- CSM București II.

                          ULTIMELE ȘTIRI