miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2935

Zeci de voluntari, printre care politicieni si vedete, au muncit pe un santier ilegal

    La inceputul acestei luni, Bacaul urma sa fie gazda celui mai mare eveniment de voluntariat din Europa, soldat cu constructia a 40 de case pentru tot atâtea familii cu venituri mici.

    Dar, cu doar câteva zile inainte de debutul intâlnirii, Habitat for Humanity România (HHR), organizator, remite presei un comunicat prin care anunta amânarea evenimentului, recunoscând ca nu a obtinut autorizatia de constructie necesara pentru a fi in legalitate.

    „Schimbari in administratie si legislative au facut imposibila derularea evenimentului. Dupa acordarea terenului prin Hotarâre de Consiliu Local, HHR a facut toate eforturile sa schimbe functionalitatea industriala a terenului alocat in rezidentiala”, au precizat cei de la HHR.

    Ca sa facem istoria scurta a acestui proiect, la inceputul acestui an, in luna februarie, fostul Consiliu Local aproba prin hotarâre alocarea terenului de circa 8000 de metri patrati in cartierul Izvoare pentru ridicarea caselor.

    Scriam, la acel moment, ca alocarea terenului nu este singurul pas necesar pentru a fi totul legal, organizatia urmând sa obtina avizele, sa faca organizarea de santier, dupa care vor incepe lucrarile la fundatii, pentru ca in luna octombrie sa finalizeze integral casele, iar oamenii sa se poata muta in ele.

    Dar, de la momentul la care s-a dat terenul, potrivit unui raspuns amplu primit de la Primaria Bacau, HHR nu a mai facut nici un demers pentru ca santierul sa intre in legalitate.

    Primul pas era sa obtina un certificat de urbanism care are rolul unei informari cu privire la statutul terenului.

    Apoi, trebuia sa faca un PUZ (plan urbanistic zonal) si sa ceara aprobarea Consiliului Local pentru schimbarea zonei din industriala, asa cum este trecuta in Planul Urbanistic General, in rezidentiala, adica sa se poata construi.

    In urma acestui PUZ, trebuia sa treaca la obtinerea avizelor necesare unei autorizatii de constructie si in final sa solicite eliberarea ei de la Primaria Bacau.

    Or, „pâna la acest moment, Municipiul Bacau nu a eliberat decât certificatul de urbanism 353/2016. Asociatia nu detine autorizatie de constructie”, ni se comunica in raspunsul oficial primit de la Primaria Bacau. Lucru confirmat si de un raspuns oficial la solicitarea noastra de Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), institutie care precizeaza si ca in acest caz, „construirea fara autorizatie de constructie constituie contraventie, iar Primaria Municipiului Bacau a sanctionat contraventional Asociatia Habitat for Humanity.”

    Ce este si mai ciudat este ca Habitat nu a avut autorizatie de constructie nici pentru cele opt case pe care le-a ridicat anul trecut, in cadrul unui proiect similar, tot in Izvoare. „Pentru lucrarile de constructii de pe terenurile mentionate (cel de 2000 metri patrati acordat prin HCL 84/2015 si cel de 7864 mp acordat prin HCL 51/2016 n.r.), Municipiul Bacau nu a emis autorizatie de constructie”, se arata in comunicatul municipalitatii. Lucru intarit de viceprimarul Dragos Stefan.

    „Ca sa fie totul legal, trebuiau urmati aceiasi pasi de autorizare, dupa care proprietarii care s-au mutat in case sa vina la primarie si sa li se calculeze contravaloarea concesiunii pentru terenul de sub casa. Nimic din toate aceste lucruri nu s-au intâmplat”, a declarat Dragos Stefan.

    Desi somat, santierul a continuat

    Incepând din luna iunie, Politia Locala face mai multe controale la acest santier, constatând ca nu exista autorizatie pentru desfasurarea de forte de la fata locului si cere Habitat „sa ia masuri de intrare in legalitate pentru cele patru locuinte duplex construite fara autorizatie.

    La somatia Politiei Locale, Asociatia Habitat a informat primaria ca are in lucru, la faza finala, toate documentele necesare eliberarii autorizatiei de construire, urmând ca in cel mai scurt timp dupa primirea autorizatiei sa depuna un exemplar la sediul Politiei Locale”, se mai arata in comunicatul primariei. De la vizita politistilor, pe santier s-au perindat nenumarati voluntari care au pus umarul la constructie.

    Adica, au sapat santuri, au facut betoane, au turnat fundatii. Pentru toate aceste lucruri, era necesara autorizatie, dar nimeni n-a stat sa se intrebe daca exista. De altfel, in iunie, dupa cum relatam si noi in paginile ziarului, circa 350 de motociclisti au lucrat un weekend pe acest santier, iar anterior, zeci de vedete au pus umarul la ridicarea caselor.

    La un control ulterior, pe 19 septembrie, politistii constata ca se lucreaza in continuare, motiv pentru care aplica o amenda de 2000 de lei, dispun oprirea lucrarilor si intrarea in legalitate. Pentru a arata disponibilitatea Primariei Bacau ca acest proiect sa continue, politistii au dat HHR un termen de 12 luni pentru intrarea in legalitate.

    „Ne exprimam întreaga disponibilitate pentru ca proiectul derulat de Habitat for Humanity în municipiul Bacau sa se desfasoare, dar într-o deplina stare de legalitate”, a declarat primarul Cosmin Necula, imediat dupa anuntul de amânare a evenimentului.

    Se mai lucreaza?

    Odata cu amenda primita de la Politia Locala, Habitat trebuia sa inceteze si lucrarile pe santier, pâna la obtinerea autorizatiei. Cu toate acestea, exista semnale ca n-a fost chiar asa. Ce spune HHR?

    „Pe santierul din Bacau au avut loc doar activitati pregatitoare la sol, realizarea fermelor de acoperis si a peretilor de lemn, lucrari care nu necesita autorizatie de constructie si care vor face ca ridicarea locuintelor sa se produca mult mai repede, atunci când va fi eliberata autorizatia de constructie”, explica Loredana Modoran, manager de comunicare din partea Habitat.

    In fine, Habitat sustine ca „in parteneriat cu autoritatile locale, facem toate demersurile pentru a construi locuintele in cel mai scurt timp posibil.”

    Dar, ce presupune asta? Potrivit arhitectilor pe care i-am consultat, de acum organizatia trebuie sa obtina o expertizare a lucrarilor care s-au facut, atât la casele ridicate anul trecut, cât si la fundatiile turnate pâna acum.

    „Intrarea in legalitate se va face numai in conditiile unui referat de expertiza tehnica pentru cerinta esentiala de calitate rezistenta mecanica si stabilitate, privind starea structurii de rezistenta in stadiul fizic in care se afla constructia, precum si cerinta de securitate la incendiu sau (atentie! n.r.) prin desfiintarea acestora”, specifica foarte clar ISC.

    Verdictul final va veni de la Primaria Bacau. „In conformitate cu Legea 50/1991, decizia mentinerii sau a desfiintarii constructiilor realizate fara autorizatie de constructie se va lua de Primaria Bacau, in conformitate cu planurile urbanistice si reglementarile aferente”, sustine in final in raspunsul oficial, Nelu Stelea, directorul ISC. (Andreea Gavrila)

    Familiile beneficiare muncesc la propria casa si trebuie sa returneze catre Habitat for Humanity România costul casei la pretul materialelor de constructie, pe o perioada de 20 de ani, in rate lunare fara dobânda, fara profit.

    Vedete care au muncit pe un santier ilegal

    Conform unui comunicat de presă al Habitat for Humanity Romania, in luna mai, in campania „Vii si tu la Bacau?” erau implicate vedete Prima TV (Livia Taloi si Constantin Zamfirescu, de la Trasnitii, Serban Huidu, Codrut Keghes si Ioana Petric de la Cronica Carcotasilor, Horia Virlan si Valentin Sanfira, de la Mama mea gateste mai bine, Livia Graur si Andreea Fried, prezentatoare Focus), Europa FM (Vlad Petreanu si George Zafiu, realizatori Desteptarea), Voltaj, Lora, etc. La lucrari au participat si politicieni din Bacau, candidati in alegerile locale din aceasta vara.

    Au aviz de la ISU pentru pozitionarea in parcela

    Reprezentantii de la Habitat for Humanity au solicitat si obtinut de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau un aviz pentru amplasarea locuintelor in parcela si delimitarea clara a cailor de acces necesare interventiei pompierilor in cazul producerii unui incendiu, de exemplu, insa nu au nevoie de autorizatie de securitate la incendiu.
    „Au facut demersurile necesare in vederea obtinerii avizului de pozitionare in parcela, prin care se asigura distantele cel putin minime pentru ca autospecialele ISU sa poata interveni in cazul producerii de evenimente nedorite. Acest aviz a fost deja eliberat”, a declarat capitan Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la ISU Bacau. (G.P.)

    Un statut special: zona industriala

    Oferirea unui teren organizatiei Habitat tocmai in Izvoare, acolo unde Planul Urbanistic General retine ca este zona industriala, poate fi considerat aproape un fruct otravit.

    La elaborarea PUG-ului in 2012, arhitectii bacauani au atras atentia ca firma ieseana care a reactualizat PUG-ul nu a prezentat o viziune de dezvoltare a orasului, nu a luat in calcul solutii pentru fluidizarea traficului si, nu in ultimul rând, au lipsit solutiile cu privire la recuperarea urbanistica a fostelor terenuri industriale, care, pe fondul restrângerii activitatii de profil, au fost degajate de imobile.

    Un astfel de teren ar fi si cel din cartierul Izvoare, care acum ar servi la constructia acestor locuinte.

    Un alt exemplu a fost proiectul de reconversie a celor 42 de hectare care apartin fabricii Letea, pe care urmau sa fie construite locuinte, o statie SMURD, un cimitir privat etc, proiect blocat de fosta administratie liberala, aceasta considerând terenul drept „zona industriala”.

    Nu cu aceeasi moneda a fost tratat un alt proiect imobiliar de ridicare a unei cladiri de birouri pe terenul fostei fabrici de postav Pobac, situat tot in zona industriala, dar pentru care s-a facut o derogare de la PUG.

    Statutul acestei zone se poate schimba printr-un PUZ care trebuie sa treaca de votul consilierilor locali.

    PUG-ul are o valabilitate de zece ani, dar in acest timp mai poate fi corectat si amendat in functie de necesitati.

    Nu mai departe de luna aprilie a acestui an, consilierii locali au corectat, in cadrul unei sedinte de Consiliu Local, mai multe erori aparute in plan, cladiri ale unor scoli, institutii sau fundatii care apareau in zone de locuinte individuale sau cu unitati industriale, spatii comerciale care apareau in zone de agrement si sport. Marul discordiei a fost o parcare de la Spitalul de Pediatrie care nu putea fi modernizata pentru ca in PUG aparea drept spatiu verde.

    „Operatorii economici care executa lucrari de constructii asigura nivelul de calitate corespunzator cerintelor fundamentale, prin personal propriu si responsabili tehnici cu executia autorizati, precum si printr-un sistem propriu conceput si realizat.”
    raspunsul Inspectoratului de Stat in Constructii

    Minim 500 m intre case si o statie de betoane

    Supravegherea respectarii distantelor minime intre zonele de locuit si zonele industriale sau agricole ori cele ale unor obiective care asigura serrvicii de orice fel revine reprezentantelor Ministerului Sanatatii in teritoriu si primariilor. Conform Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 114/2014 privind Normele de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei, distantele minime de protectie sanitara între teritoriile protejate si o serie de unitati care produc disconfort si riscuri asupra sanatatii populatiei sunt cuprinse intre 50 si 1.000 de metri, in functie de specificul obiectivului industrial, agricol sau de servicii.

    Fata de o statie de preparare mixturi asfaltice si betoane, distanta minima de la zona de locuit trebuie sa fie de 500 m. Aceeasi distanta se aplica si in cazul incineratoarelor pentru deseuri periculoase si nepericuloase.

    „Aceste distante nu sunt atât de riguroase, se pot dispune masuri compensatorii”, a declarat arhitectul sef al municipiului Alexandru Geliman.

    Ori, casele urmeaza sa fie ridicate in apropiere de doua societati care au ca profil de activitate, una productia de betoane, asfalt, mixturi asfaltice, iar cealalta tinichigerie, vopsitorie, confectii diverse in domeniul constructiei si intretinerii de drumuri.

    Art. 11 al ordinului 114/2014 al Ministerului Sanatatii prevede, la alineatul 1, distante minime de protectie sanitara intre teritoriile protejate si o serie de unitati care produc disconfort si riscuri asupra sanatatii populatiei de la 50 la 500 de metri când vine vorba de ferme si crescatorii, in functie de numarul de capete. (Petru Done)

    Pagina 1

      pagina1

      Bataie pe trei izvoare minerale scoase la licitatie in Slanic Moldova

      Trei dintre cele 11 izvoare minerale din Statiunea Slanic Moldova („300 de scari”, Sonda 2 si Izvorul 3) vor fi scoase la licitatie, la sfârsitul acestei luni, de lichidatorul actualului proprietar, societatea Flora, aflata in insolventa.

      De aceste active este interesata chiar Unitatea Administrativ-Teritoriala (UAT) a orasului Slanic Moldova, iar Primaria a anuntat ca va participa la licitatie.

      Intr-o postare facuta zilele trecute pe pagina de Facebook a institutiei, primarul Gheorghe Baciu isi exprima transant pozitia si sentimentele fata de modul in care au fost preluate izvoarele si, evident, terenurile aferente si fata de modul in care cei care au directa nevoie de apele minerale din Slanic nu ar mai putea beneficia de proprietatile lor curative, pentru ca se invoca „dreptul de proprietate”. In fapt, de mai multe ori izvoarele au fost oprite, inclusiv de actualul proprietar.

      Izvoarele au fost initial in proprietatea societatii Perla Moldovei, din statiune, dar care a intrat in faliment si a pierdut licenta pentru exploatarea lor. Proprietatea terenurilor din zona izvoarelor a revenit societatii Flora chiar inainte de falimentul Perla Moldovei, prin executor judecatoresc, in compensatie cu datoriile acumulate intre cele doua firme.

      Doar un teren din zona unui izvor care nu mai curge (Sonda 3) a ramas, totusi la Perla Moldovei, insa pe 16 mai 2016, a fost cumparat de Paulina Casuneanu, sotia cunoscutului om de afaceri Costel Casuneanu, cu 2.500 de euro – conform unei informatii publicata de portalul romaniacurata.ro.

      Pentru folosinta izvoarelor, hotelierii din statiune platesc proprietarului izvoarelor, Incasarile nu au fost insa cele asteptate si au aparut tot felul de neintelegeri, iar apele minerale sunt si acum subiectul unor litigii.

      Insasi Flora desfasoara unele activitati comerciale ambulante in zona izvoarelor, pentru ca proprietarul pretinde ca e zona lui, dar edilii orasului sustin ca acela este un perimetru cu protectie sanitara severa, fiind vorba de izvoare minerale, si trebuie tratat ca atare.

      Solutia – spune primarul Gheorghe Baciu – este ca izvoarele sa revina in domeniul public, astfel incât UAT sa lase chiar gratuit accesul la ele, iar recuperarea cheltuielilor aferente sa se faca echidistant.

      „Noi – a precizat primarul – am sesizat ca nu e bine ce se intâmpla si am hotarât in Consiliul Local sa cumparam terenurile. Mai devreme de aceasta, am hotarât sa preluam licenta de exploatare a apelor minerale din Slanic. Credem ca acum suntem pe drumul cel bun, iar actiunea noastra are ca scop constientizarea ca oricine ar veni sa cumpere terenurile ar avea o mare problema, pentru ca va fi foarte greu sa recupereze investitia”.

      Dar daca unii hotelieri nu platesc, conform contractelor incheiate cu proprietarul izvorelor, acesta ce va face? Va legitima fiecare turist sa vada de la ce hotel este? In plus, statiunea are foarte multi vizitatori, turisti de ocazie sau care nu vin neaparat la tratamente balneo.

      Proprietarul va pune, pentru ei, cartela de acces? S-a intâmplat la Olanesti asa ceva, iar persoana in cauza este incum condamnata in justitie.

      Licitatia pentru cele trei izvoare este anuntata pentru data de 31 octombrie. Pentru ca si Flora este acum in insolventa, in reorganizare judiciara, licitatia va fi tinuta de firma din Bacau care se ocupa de reorganizare. „Iar daca noi, UAT, nu putem prelua izvoarele, vom expropria in interes public proprietarii care vor fi” – a conchis primarul.

      „Dupa alegerile din vara, când locuitorii Slanicului mi-au acordat încrederea, m-am gândit cum putem schimba cât mai repede fata localitatii. Nu prin programe si filosofie politica, ci cu fapte reale. Principala resursa a noastra este turismul alimentat de izvoarele minerale, bogatia noastra de peste 200 de ani. De cinci luni am facut tot ce este omeneste posibil sa devin o punte peste probleme, pentru ca apa minerala sa curga pentru toata lumea, LA LIBER, pentru înca 200 de ani. Noi vom fi acolo sa luptam pentru pastrarea lor.”
      Gheorghe Baciu, primarul orasului Slanic Moldova

      Dura lex, sed lex

      Orice adult care este intreg la minte si are toate drepturile ce decurg din calitatea de cetatean are si raspunderi. La fel se intâmpla si cu firmele, organizatiile si institutiile care functioneaza pe teritoriul unui stat civilizat.

      Oricare ar fi obiectul de activitate, acestea sunt obligate sa respecte legile statului respectiv si normele care le insotesc. Faptul ca o asociatie se ocupa de acte caritabile nu-i da dreptul sa incalce legea.

      Daca donez alimente nu inseamna ca nu raspund de calitatea lor sau de modul in care le-am procurat, transportat, distribuit. E un exemplu mai grosier, dar potrivit pentru ceea ce vreau sa spun, si anume ca o organizatie care construieste case pentru nevoiasi trebuie sa respecte legea, la fel care oricare alta din judetul Bacau si din România.

      De fapt, nu construieste pentru nevoiasi, ci pentru familiile care au venituri, dar nu-si permit un credit ipotecar. E o forma de solidaritate care ajuta la imbunatatirea conditiilor de locuit si care, in plus, educa, creste gradul de responsabilitate al populatiei.

      Cu atât mai mult ma mira faptul ca organizatia respectiva nu se comporta responsabil. Sa construiesti fara autorizatie, oriunde in Europa, inseamna sa incalci legea.

      Nici saracul din Cuca Macaii nu mai indrazneste, in 2016, sa-si ridice o casa fara autorizatie de la primarie. Si ma mai mira ceva: ca o organizatie care e in stare sa mobilizeze mii de voluntari nu face fata birocratiei.

      Caci asta sugereaza acum, ca a intreprins tot ce e necesar, dar schimbarea legislatiei si a administratiei, dupa alegeri, au blocat proiectul. Primaria Bacau zice ca nu-i asa. Pe cine sa cred? As vrea sa cred asociatia, dar aceasta nu raspunde intrebarilor, doar se face ca raspunde. Lipsa de transparenta cu privire la parcursul investitiei din Bacau nu e corecta, chiar daca scopul investitiei este corect si nobil.

      O noua lupta „in razboiul apei” de la Onesti

        Prin includerea pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Onesti de marti 25 octombrie a Proiectului privind promovarea in instanta a unei actiuni pentru recuperarea cu titlu de despagubiri in urma folosirii fara aprobare si in mod gratuit a infrastructurii aferente serviciului de alimentare cu apa si canalizare, in „razboiul” dintre SC Apa Canal SA si Primaria municipiului de pe Trotus incepe o noua lupta.

        Aceasta porneste de la faptul ca Tribunalul Bacau a dat o hotarâre asupra unui dosar judecat in instanta din anul 2013, in care este mentionat ca SC Apa Canal SA Onesti presteaza serviciul public de alimentare cu apa si de canalizare fara a detine contractul de delegare a gestiunii serviciului public mentionat.

        Mai mult de atât, in urma cu doi ani instanta a obligat societatea la plata unei sume de 444 378 lei, reprezentând contravaloarea veniturilor realizate prin utilizarea de catre aceasta firma a sistemului de apa si canalizare pentru perioada ianuarie 2009 – februarie 2014.

        Acum actiunea se introduce in judecata pentru ca „SC Apa Canal desfasoara in continuare activitate de furnizare a apei potabile si de canalizare fara a detine o forma legala de incredintare a serviciului public de apa si canalizare” (dupa cum se arata in noul proiect de hotarâre adoptat de catre consilierii locali onesteni).

        Totodata se cere si plata unei redevente pentru utilizarea infrastructurii aferente serviciului de alimentare cu apa si de canalizare de catre SC Apa Canal, pentru perioada martie 2014 si pâna la introducerea actiunii.

        Mentionam ca in Consiliul Local Onesti s-a dat aviz favorabil acestui proiect de hotarâre, care a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

        Adoptarea proiectului a stârnit numeroase discutii, stiut fiind faptul ca acest municipiu se afla “pe lista” Companiei Regionale de Apa Bacau (CRAB), pentru oprirea furnizarii apei potabile in urmatoarele zile, din cauza datoriilor pe care le are de achitat SC Apa Canal SA Onesti. Primarul municipiului Onesti, Nicolae Gnatiuc a declarat la dezbaterea acestui proiect:

        „Urmam o foaie de parcurs, pe care am gândit-o in urma cu o luna. Atât Primaria municipiului, cât si primarii din ultimii ani ai Onestiului au facut tot ce a fost posibil sa se rezolve aceasta problema. Nimeni nu este mai presus de lege, deciziile instantei trebuie respectate. Imi pare rau ca este si o abordare politica a litigiilor dintre Primaria, Consiliul Local Onesti si SC Apa Canal iar parlamentarii Onestiului ar trebui sa se implice in aceasta problema, nu sa arate cu degetul, de pe margine! SC Apa Canal din anul 2013 functioneaza ilegal, fara licenta de la ANRSC. Primaria Onesti nu are datorii la SC Apa Canal, care factureaza ilegal, nerespectând ultimul tarif stabilit de catre Consiliul Local!”

        Pentru a elucida mai multe nuante ale acestei probleme Nicolae Gnatiuc a mai mentionat: „Primaria Onesti nu a contribuit in sens negativ la situatia in care se afla SC Apa Canal SA. In discutiile avute cu prefectul judetului Bacau, Ioan Ghica, s-a subliniat faptul ca in municipiul Onesti apa potabila nu poate fi oprita, SC Apa Canal trebuie ca sa livreze apa in regim de permanenta, fiind si o decizie in acest sens. CRAB are o relatie economica cu SC Apa Canal, o disputa pe care si-o vor rezolva, fiind proceduri ce isi pot urma cursul, pentru recuperarea datoriilor. Trebuie ca infrastructura aferenta serviciului de alimentare cu apa si de canalizare sa fie exploatata de catre municipalitate iar acest lucru cu cât e mai repede cu atât este mai bine!”

        Dincolo de aceste declaratii ale primarului municipiului Onesti consilierul local Gheorghe Ene, PNL, a afirmat o parere ce poate fi luata in seama: „Calea justitiei nu cred ca va duce curând la rezolvarea acestei situatii. SC Apa Canal foloseste ceva ce apartine municipiului Onesti si acelasi complet de judecata a hotarât ca nu Primaria Onesti este proprietara retelei de apa si canalizare si nu trebuie ca sa evacuam SC Apa Canal! Nu trebuie abandonata calea dialogului si cred ca trebuie rezolvata si situatia ca la robinete avem o apa potabila galbena la primele ore ale diminetii, ce curge zdruncinând instalatia si care poate distruge o centrala termica de apartament!”

        Responsabilii cu securitatea aeronautica a aeroporturilor s-au intalnit la Slanic Moldova

        La reuniunea responsabililor cu securitatea aeriana au participat si oficiali bacauani

        Orasul Slanic Moldova gazduieste, zilele acestea, un eveniment organizat de Asociatia Aeroporturilor din România, sub coordonarea Autoritatii Aeronautice Civile Române, in colaborare cu Aeroportul International „George Enescu” Bacau.

        E vorba despre a IX-a editie a „Reuniunii Responsabililor de Securitate Aeronautica ai Aeroporturilor din România”, care se desfasoara in intervalul 25 – 28 octombrie. La deschiderea intâlnirii din Slanic Moldova au participat Ionel Floroiu, vicepresedintele Consiliului Judetean Bacau, Gheorghe Baciu, primarul orasului, Remus Muresan, auditor de securitate si reprezentant al Autoritatii Aeronautice Civile Române, responsabili de securitate aeronautica ai aeroporturilor membre din România si reprezentanti ai Administratiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).

        Reuniunea si-a propus dezbaterea unor subiecte de interes actual in acest segment de activitate al securitatii aeroportuare. Astfel, pe parcursul lucrarilor vor fi analizate premisele de creare a unui format cadru, mai precis „doua documente de importanta majora pentru aeroporturi”, respectiv „Planul de Securitate Aeroportuara” si „Planul de Management al Situatiilor de Criza”, arata Oana Chelaru, presedinte executiv al Regiei Autonome Aeroportul International Bacau si vicepresedinte al Asociatiei Aeroporturilor din România.

        “Ne dorim si pe viitor ca astfel de evenimente, deosebit de importante pentru un sector de activitate atât de mediatizat cum este cel aeroportuar, sa se desfasoare in judetul Bacau”, a mai declarat Oana Chelaru

        Filiera saudita

        Răzvan Bibire

        Daca ieri am vorbit despre modul in care John Podesta, seful campaniei electorale a lui Hillary Clinton, este legat financiar de Rusia, astazi vom vorbi despre modul in care fratele sau, Tony Podesta, este legat de Arabia Saudita.

        Huffington Post scrie ca firma de lobby creata de fratii Podesta in 1988 primeste 140.000 de dolari in fiecare luna de la guvernul Arabiei Saudite. Un guvern care este cunoscut pentru ca executa dizidentii non-violenti, utilizeaza pe scara larga tortura, nu permite femeilor sa conduca masini si, mai nou, bombardeaza spitale, scoli si zone rezidentiale in Yemen.

        In vreme ce John conduce campania lui Hillary, Tony contribuie financiar la aceasta cu bani proveniti de la Arabia Saudita. Publicatia citata scrie ca sauditii au angajat firma lui Tony Podesta anul trecut pentru ca presa americana incepuse sa toace Arabia Saudita din cauza cresterii de victime civile ale atacurilor aeriene din Yemen si din cauza politicii fata de dizidenti.

        De exemplu, când sauditii l-au executat pe dizidentul Sheikh Nimr al-Nimr, provocând proteste in toata lumea siita, Podesta Group a trimis New York Times opinia unui comentator saudit care apara decizia guvernului.

        Wikileaks a publicat un email din 2009 al lui Hillary Clinton in care ea spunea ca trebuie luate masuri deoarece Arabia Saudita finanteaza Al Qaeda, talibanii, Lashkar e-Tayyiba si alte grupari teroriste. Totusi, in loc sa-i sanctioneze pe sauditi, ea a autorizat, din functia de secretar de stat la externe, vânzarea de mari cantitati de armament.

        De exemplu, scrie Huffington Post, in Ajunul Anului Nou 2011, Hillary Clinton sarbatorea o vânzare de armament in valoare de aproape 30 de miliarde de dolari catre Arabia Saudita, unul dintre cei mai importanti finantatori ai campaniei sale electorale. Atunci sauditii au primit peste 80 de avioane de lupta F15, construite de Boeing, companie care a contribuit cu aproape un milion de dolari la campania electorala a lui Hillary.

        Primarul Viorel Ilie: „Se deschide o noua etapa pentru Moinesti”

        Exact in urma cu un an, adica pe 27 octombrie 2015, Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti, ne declara ca orasul va obtine, in mod cert, statutul de statiune turistica, asta deoarece primise de la Institutul National de Recuperare si Balneoclimatologie indicatiile terapeutice ale izvoarelor din Parcul Bai.

        Urma ca Institutul National de Cercetare in Turism sa-i trimita documentatia necesara obtinerii avizului Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT).

        Iata ca, in octombrie 2016, ANT aproba solicitarea Unitatii Administrativ Teritoriale (UAT) Moinesti ca municipiul sa aiba statutul de statiune turistica.

        “Zilele trecute, membrii comisiei de evaluare din cadrul ANT au venit la Moinesti. Documentatia indeplinea toate conditiile dar au vrut sa vada pe viu cum arata potentiala statiune.

        Erau cumva indoiti, nici nu stiau unde se afla Moinestiul, dar au fost incântati de tot ceea ce au descoperit aici” declara Viorel Ilie.

        Statutul de statiune ii va permite UAT-ului sa acceseze fonduri pentru dezvoltarea serviciilor, infiintarea de zone de agrement, amenajarea de trasee, organizarea de evenimente turistice si culturale si, simultan, sa creeze locuri de munca.

        “Marele avantaj este ca se deschide o noua etapa de dezvoltare a municipiului Moinesti. In al doilea rând vom putea accesa fonduri europene, ceea ce e bine atât pentru localitatea noastra, cât si pentru intreaga zona turistica a judetului, care cuprinde doua importante statiuni, Sl. Moldova si Tg. Ocna” mai arata primarul Viorel Ilie.

        Cupa Bacaului la inot

        La sfârsitul acestei saptamâni, aproape 300 de copii provenind de la 17 cluburi de inot din tara se vor intrece la Bazinul de Inot la cea de-a IX-a editie a Cupei Bacaului.

        Competitia se va desfasura in doua sesiuni, sâmbata de la ora 17.00 si duminica de la 9.30. Se vor intrece in concurs copiii nascuti intre anii 2002 si 2009, iar inotatorii Marius Radu si Norbert Trandafir care au fost la Jocurile Olimpice de la Rio vor evolua demonstrativ.

        Cupa Bacaului la Inot editia a IX-a este organizata de Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Bacau, Asociatia Judeteana de Natatie si Pentatlon Modern, C.S. Nautica in parteneriat cu Primaria Municipiului Bacau.

        Judo/ Cupa Muresul CIS Gaz: Salba de medalii pentru SCM si JC Royal Bacau

        Bilant pozitiv pentru micutii judoka bacauani de la SCM si JC Royal prezenti weekend-ul trecut la turneul international Cupa „Muresul CIS Gaz” de la Târgu-Mures. Ajunsa la cea de-a sasea editie, competitia organizata de antrenorul Samurailor Florii de Cires din Voiniceni, Laurentiu Gliga a reunit in acest an 500 de sportivi legitimati la 51 de cluburi din noua tari.

        Bacauanii antrenati de Aurel Chelariu au cucerit zece medalii (din 11 posibile), pozitionându-se pe locul patru in ierarhia celor 51 de echipe. SCM Bacau si-a adjudecat doua medalii, prin Stefano Dumitru (argint la U12, 55 kg) si Marcus Herghelegiu (U12, 38 kg), in timp ce JC Royal si-a trecut in palmares opt clasari pe podium.

        Din cele opt medalii cucerite de JC Royal, nu mai putin de cinci au avut culoarea aurului si au ajuns sa straluceasca la gâtul lui Rares Galea (U8, 24 kg), Razvan Moisei (U9, 32 kg), Radu Nistor (U10, 30 kg), Stefan Buga (U11, 24 kg) si Andrei Buga (U11, 34 kg).

        Paula Stanciu (22 kg, U9), Eduard Benchea (U10, 34 kg) si Brian Herghelegiu (U11, 34 kg) au obtinut bronzul, in timp ce Raimond Benchea (U9, 26 kg) s-a clasat pe locul 5. „Sunt multumit de comportarea sportivilor nostri, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei s-au aflat la primele concursuri”, a concluzioat profesorul Aurel Chelariu.

        Mobila mea pentru o PREMIERA!

        O initiativa ingenioasa si inedita am consemnat la Teatrul Municipal “Bacovia”.

        Pentru punerea in scena a piesei “Cu sufletul nu-i de glumit”, de Dimitre Dinev, in regia lui Sorin Militaru, piesa al carui subiect este plasat in anii comunismului, conducerea teatrului face apel la bacauanii care mai au prin casa mobilier sau decoratiuni vechi (de la pestele din sticla pâna la vitrine, scaune, mesute, sifoniere, mileuri etc.) si vor sa scape de ele, pot sa le doneze teatrului, pentru a putea fi integrate in scenografia piesei.

        In apelul de pe Facebook-ul teatrului si cel al Elizei Judeu, director al Teatrului “Bacovia”, aflam ca institutia teatrala nu mai are in depozite asemenea mobilier. “Scapa acum de mobila veche! Teatrul te ajuta!”, este indemnul conducerii teatrului. Donatorii vor primi o invitatie la premiera spectacolului si vor fi trecuti pe afisul spectacolului. De asemenea, teatrul asigura transportul pieselor donate.

        “Actiunea piesei are loc in casa unor emigranti, oameni cu posibilitati minime de confort, de aceea avem nevoie de acele piese de mobilier ieftin, din PAL, PFL, cu vitirne, barul acela celebru, stiu prietenii nostri despre ce vorbesc.

        Ne vom bucura pentru orice donatie, pentru orice piesa, care, cu siguranta, vor crea atmosfera acelor ani. Va fi un parteneriat profitabil pentru ambele parti, noi ne facem treaba, donatorii scapa de un mobilier de care nu mai au nevoie. Eu le multumesc de pe acum celor care ne vor sprijini si ii astept la sediul teatrului sau la telefon, pentru alte detalii”, ne-a spus Eliza Judeu.

        Premiera piesei va avea loc pe 10 decembrie 2016, insa pentru a avea timpul necesar de reconditionare si repetitii in “casa noua”, donatiile pot fi facute pâna la jumatatea lunii noiembrie. Relatii la telefon 0234/510086 (Teatrul Municipal “Bacovia”).

        De asemenea, puteti trimite un mesaj in privat pe pagina de Facebook a teatrului, cu datele personale, eventual o fotografie cu piesa pe care doriti sa o donati.

        Caldura muzicii

        Violoncelista Vashti Hunter, acompaniata de pianistul italian Maurizio Barboro, a sustinut luni un recital extraordinar cu lucrari de Beethoven, Schubert si Sostakovici, la Sala „Ateneu”. De 65 de ani, de când se desfasoara Concursul International de violoncel, „Primavara pragheza”, în 2012, Vashti este prima violoncelista britanica câstigatoare.

        Ea obtine premiul III si titlul de laureat cu Concertul de A. Dvorak, dirijor Koji Kawamoto, cu Pilsen Philharmonic Orchestra în Sala Dvorak, Rudolfnium, Praga. Avem bucuria de o asculta cu celebrul Concert de Dvorak, în aceasta seara, sub bagheta dirijorului Andrei Gocan. Acesta a studiat vioara si dirijatul, cu Colin Metters la Academia Regala de Muzica din Londra. Dirijeaza în tara, în Germania si Franta, fiind considerat un “remarcabil talent”. Orchestra va interpreta doua lucrari de Edward Elgar: Introducere si Allegro (Cvartet Consonante) si Variatiunile Enigma.

        Vineri, la Sala „Ateneu”, orchestra va fi dirijata de Wolfgang Harrer (Germania). Discipol al legendarilor Hans Swarovski si Otmar Suitner, Harrer abordeaza un repertoriu vast, fiind vienez, dirijeaza pretutindeni muzica familiei Strauss. Din 2009 a fondat orchestra Austrian-Turkmen Symphony „Galkynysh”.

        La noi, va dirija Simfonia a IV-a de Robert Schumann si o va acompania pe tânara solista italianca, Francesca Bonaita, în paginile Concertului pentru vioara si orchestra de P.I. Ceaikovski.
        Soarele ne lipseste în aceste zile de toamna, dar nu si caldura muzicii.

        Ozana Kalmuski Zarea

        Sentinta definitiva: Fostul primar din Luizi Calugara, Aurel Varga, condamnat la 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare

          Curtea de Apel Bacau a respins, astazi, apelurile declarate de Parchetul Judecatoriei Bacau, dar si ale inculpatilor din dosarul lui Varga.

          Anul trecut, Judecatoria Bacau l-a condamnat pe Aurel Varga la 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare. La aplicarea acestei pedepse cu executare a fost luata in calcul si o condamnare mai veche, suspendata, de doi ani închisoare.

          Varga este acuzat ca, în perioada 2010 – 2011, când era consilier local, i-ar fi determinat pe primarul de atunci, Mihai Funaru, pe directorul Scolii nr. 1 Luizi Calugara, Petru Ciurea, precum si pe alti consilieri locali sa încheie contracte de lucrari fara respectarea legii si la preturi supraevaluate.

          Procurorii sustin ca lucrarile nu au fost realizate, dar au fost achitate din bugetul local, banii ajungând în conturile unor firme administrate de sotia lui Aurel Varga.

          Si in calitate de primar, în perioada 2012 – 2013, Varga ar fi încheiat contracte fara respectarea legii, iar banii ar fi intrat tot în contul firmelor sotiei sale.

          Prejudiciul estimat este de circa 1.000.000 lei. In acelasi dosar a fost cercetat si fostul primar Mihai Funaru, pentru complicitate, acesta fiind condamnat la 2 ani si 6 luni de închisoare, cu suspendare.

          Petru Ciurea, acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual si uz de fals în forma continuata, a primit 2 ani de inchisoare, cu suspendare. Sotia lui Varga a fost condamnata la 2 ani si 3 luni închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu.

          De asemenea, administratorul unei firme de constructii a primit o pedeapsa de 2 ani inchisoare, cu suspendare, tot pentru complicitate la abuz in serviciu, dar si participatie improprie la infractiunea de fals intelectual. Trei firme au primit amenzi penale intre 5.000 si 50.000 de lei.

          De „Sfântul Dumitru”, Ioachim Bacauanul a primit straie noi

            In zi de sarbatoare, mii de bacauani au umplut pâna la refuz Biserica „Sfântul Dumitru” din Bacau. Oaspete de seama a fost IPS Ioachim, arhiepiscop al Romanului si Bacaului, care, impreuna cu un sobor de preoti din Protoieria Bacau a oficiat Sfânta Liturghie de hram.

            Enoriasii au stat in biserica mai bine de patru ore, iar dupa slujba, au ascultat cuvântul IPS Ioachim si indemnurile preotului paroh Ioan Plescau. Acesta din urma a tinut sa laude toate actiunile enoriasilor care au contribuit la cladirea bisericii in timp si a tinut in mod special sa reaminteasca faptul ca IPS Ioachim a fost cel care a pus piatra de inceput a acestei biserici.

            In semn de recunostinta, preotul Ioan Plescau i-a daruit IPS Ioachim un rând de straie preotesti, rosii, ca vesmintele sfântului Dimitrie.

            Dupa binecuvântarea merindelor aduse in biserica, oamenii au impartit pomana frateste si au pornit spre case cu multumirea ca au reusit in zi de mare sarbatoare sa-l slaveasca pe Domnul si sa-i pomeneasca pe cei adormiti.

            Poduri: O femeie a murit iar fetele ei au ajuns la spital dupa ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon

            Nenorocirea a fost descoperita marti, in jurul orei 14.00. Soacra femeii, care locuieste in locuinta vecina, si-a dat seama ca s-a intâmplat ceva pentru ca nici nora ei si nici fetele nu iesisera din casa de dimineata. Minorele ar fi trebuit sa mearga la scoala dupa-amiaza, iar acest lucru a trezit suspiciuni.

            A chemat o ruda si impreuna le-au gasit pe toate trei in pat. Mama de 38 de ani era deja decedata, fata cea mare era in coma si doar cea mica era constienta, dar nu mai avea puterea sa strige dupa ajutor. In localitate au ajuns doua ambulante, care au preluat copilele si le-au transportat la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti unde primesc toate ingrijirile medicale de care au nevoie.

            Fata de 11 ani a fost stabilizata si a ramas sub supraveghere in Sectia de Pediatrie, iar sora ei a fost internata la Terapie Intensiva, unde primeste oxigen, tratament indicat in astfel de situatii. Din pacate, pentru mama lor, echipajele de salvare nu au mai putut face nimic.

            „Când am vazut ca este trecut de prânz si nu este nicio miscare la ele in curte, m-am ingrijorat. Vaca nu fusese mulsa, fetele nu au iesit sa se duca la scoala. Am chemat o ruda de aici si când a intrat le-a gasit pe toate in pat. Au venit salvarile, dar nora se pare ca era moarta de câteva ore. Pe fete le-au dus la spital”, povestea bunica minorelor.

            Rudele nu-si explica ce s-a intâmplat. Soba ar fi fost curatata inainte sa inceapa sa faca focul si oricum nu era veche, casa lor fiind inca in constructie, iar oamenii cred ca probabil a fost supraincalzita. Sotul femeii, plecat la munca in strainatate, a aflat ce s-a intâmplat si este asteptat sa se intoarca acasa.

            Cronica rutiera

              La data de 25 octombrie a.c. , în jurul orei 18:00, polițiștii rutier au depistat un bărbat de 60 de ani, din comuna Berești Tazlău, care conducea un autoturism, pe DN2G, în localitatea Floreşti, în timp ce avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

              La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 16:00, pe strada Triumfului din municipiul Bacău, polițiștii au depistat un bărbat de 38 de ani, care a condus o autoutilitară, în timp ce se sub influența alcoolului.
              Bărbatul a refuzat testatarea cu aparatul etilotest, iar polițiștii au stabilit că acesta are dreptul de a conduce suspendat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
              Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judetean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

              La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 3.45, polițiștii au depistat în flagrant un bărbat de 35 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada Calea Mărășești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
              În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

              A ramas fara telefon mobil in cabinetul medical

                Polițiștii au depistat o tânără de 18 ani din Moinești, care profitând de neatenția unei persoane i-a sustras acesteia un telefon în valoare de 1500 de lei.

                La data de 25 octombrie a.c., polițiștii din Comănești au fost sesizați de o localnică de 44 de ani despre faptul că o persoană necunoscută i-a sustras un telefon mobil in timp ce se afla într-un cabinet medical din cadrul Spitalului Orașului Comanesti.

                În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la faţa locului și în urma cercetărilor efectuate au stabilit că la aceeași dată, persoana vătămată şi-a lăsat poşeta în anticamera cabinetului medical, situație de care a profitat o persoană necunoscută, care i-a sustras din geantă un telefon mobil în valoare de 1.500 lei .

                În urma investigațiilor desfășurate polițiștii au depistat o tânără de 18 ani, din Moinești, asupra căreia a fost găsit telefonul sustras.

                În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de furt.

                Urmărit international de autoritățile italiene, prins de polițiștii băcăuani

                  Un bărbat pe numele căruia autoritățile din Italia au emis un mandat european de arestare pentru traffic de persoane, a fost depistat de polițiștii din județul Bacău, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al Poliției Române.

                  La data de 25 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale – I.P.J. Bacău, sprijiniți de polițiști din cadrul Postului de Poliție Oituz au efectuat o descindere domiciliară pe raza comunei Oituz, în vederea depistării unei persoane, care era urmărită în temeiul legii.

                  Polițiștii au depistat astfel un bărbat de 31 de ani, din județul Bacău, împotriva căruia a fost instituită măsuara urmăririi la nivel internaţional, la solicitarea autorităţilor Italiene.

                  Pe numele acestuia autoritățile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane.

                  Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

                  Bărbatul a fost reținut, urmând a fi prezentat Curții de Apel Bacău, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile italiene.

                  I-au fluierat pe nemti la ei acasa

                  Cu ei ne mai scoatem

                  Fotbalul bacauan este precum stadionul „Municipal”: o ruina. De ani buni stam cocotati pe gardul incertitudinii, care separa ce a fost (deceniile de Liga I, prima echipa româneasca ajunsa in turul patru al unei cupe europene, finala de Cupa contra Craiovei) de ce ar putea fi: copiii si juniorii gruparilor-liliput ale Bacaului.

                  Aici, sus, pe gard, stim un singur lucru: ca daca ne mai balanganim mult picioarele, vom continua sa cadem. De care parte, nici nu mai conteaza. Deocamdata, singurii cu care ne mai scoatem in lume sunt arbitrii. Da, da, arbitrii! Oamenii cu fluierul si cu steguletul. In ultima vreme, prin ei am tinut legatura cu Liga I si chiar cu Europa: Cristi Sava, Emil Voicu, Alexandra Apostu. Mai nou, o brigada de arbitri bacauani a stabilit si o premiera. Pentru România, nu doar pentru Bacau.

                  Astfel, nu mai departe de saptamâna trecuta, Sergiu Mavriche, Bogdan Ailioaie si Claudiu Lucaci au condus doua meciuri din campionatele inferioare ale Germaniei, participând, totodata, si la un curs de specializare la Kamen.

                  Totul, in baza unui parteneriat incheiat intre Asociatia Judeteana de Fotbal Bacau si forul omonim din Westfalia, FLVW. Ei i-au „fluierat” pe nemti, nemtii i-au aplaudat. „Gazdele noastre din Germania au fost foarte multumite de nivelul arbitrilor bacauani”, a precizat presedintele AJF Bacau, Cristi Sava, initiatorul proiectului de colaborare cu FLVW.

                  p_20161018_202604

                  Oferi respect, primesti respect

                  Daca nemtii au apreciat calitatea arbitrilor din Bacau, in schimb acestia din urma au tinut sa remarce nivelul fotbalului german.

                  „Am arbitrat un meci de Under 19 si unul de U16. Ei bine, pot spune ca fotbalistii U19 pe care i-am vazut la lucru ar putea juca lejer la noi in Liga a III-a si chiar in esalonul secund. Pe durata a 90 de minute nu am vazut o singura minge aruncata la intâmplare. Orice actiune de joc era bine construita”, a subliniat „centralul” Sergiu Mavriche, fost jucator de prima divizie in urma cu mai bine de un deceniu.

                  „Desi erau jocuri intre echipe de tineret sau de juniori, nivelul mi s-a parut foarte ridicat: tehnic, fizic, dar si tactic. Intr-adevar, majoritatea fotbalistilor U19 arbitrati de noi ar face fata fara probleme ligii secunde din România”, a completat asistentul Claudiu Lucaci.

                  „Chiar daca angajamentul fizic era foarte pronuntat, domnea fair-play-ul. Si fata de adversar, dar si fata de deciziile noastre, ale arbitrilor. N-au protestat nici macar o data”, a relatat celalalt asistent, Bogdan Ailioaie. „Acolo te simti respectat ca arbitru. La cursuri, de exemplu, m-a impresionat faptul ca la fiecare recomandare ti se amintea ca, la final, sa te adresezi jucatorilor cu «Bitte», adica «Te rog». Daca oferi respect, primesti respect” a adaugat Sergiu Mavriche.

                  p_20161019_182536

                  In vizita la Metzelder si Posipal

                  Unul dintre cele doua meciuri arbitrate a fost TUS Haltern- Munster. Prima echipa evolueaza in Zweite Bundesliga U19 si este manageriata de fostul stoper al lui Real Madrid si al nationalei Germaniei, Christoph Metzelder.

                  „Dupa joc, Metzelder s-a dovedit foarte jovial. S-a intretinut cu noi, am facut poze, am discutat despre fotbal. O gazda foarte primitoare”, a marturisit presedintele AJF Bacau, Cristi Sava despre singurul fotbalist german care a evoluat la cele doua super-rivale Schalke 04 si Borussia Dortmund.

                  Pe durata sejurului in Germania, delegatia bacauana a locuit la cantonamentul reprezentativelor Germaniei de la Kamen, a vizitat baza lui Schalke 04 („fiind primiti chiar de managerul Christian Heidel”, dupa cum a specificat Cristi Sava), dar si „unul dintre cele mai cochete stadioane mici- 15.000 locuri- din intreaga Germanie, cel din Paderborn”, acolo unde au vizionat partida de liga a III-a, dintre Paderborn si Hallescher.

                  Acesta n-a fost singurul meci din program, cu trei zile mai devreme bacauanii având sansa de a asista si la duelul din Liga Campionilor dintre Bayer Leverkusen si Tottenham. In fine, presedintele AJF si cei trei arbitri bacauani ale caror costuri de deplasare au fost asigurate in baza Legii 350/ 2005, nu au ocolit nici „Muzeul fotbalului german” din Dortmund, acolo unde, la loc de cinste, se afla pasaportul românesc al lui Iosif Posipal, lugojeanul devenit campion mondial cu Germania de Vest, in ’54.

                  susimg-20161022-wa0005

                  Colaborarea AJF- FLVW continua

                  Cea mai importanta intâlnire din program a fost, insa, cea cu presedintele Asociatiei Regionale de Fotbal din Westfalia, Gundolf Walaschewski, la care au mai participat vice-presedintele Manfred Schneiders si instructorul pentru arbitri din cadrul FLVW, Oliver Topp.

                  „Cu acest prilej, am schitat urmatorii pasi ai colaborarii dintre AJF si FLVW”, a precizat Cristi Sava, care a detaliat: „Cel mai important pas este semnarea unui contract in baza caruia, in primavara lui 2017, FLVW va furniza mai multor scoli bacauane din mediul rural echipament si material sportiv.

                  Tot anul viitor, vom trimite câtiva antrenori din judet in Germania, la cursuri de specializare, pentru ca la finalul lui mai si inceputul lui iunie, trei arbitri bacauani sa participe la cel mai important turneu U15 din Germania, care le reuneste, anual, pe Bayern, Borussia Dortmund, Leverkusen sau FC Koln. In fine, am reusit sa incheiem un parteneriat cu puternicul brand german KOMM It care organizeaza, anual, sase turnee de juniori in Grecia, Spania, Germania, Italia, Croatia si Olanda.

                  Parteneriatul ne permite sa trimitem si noi o echipa bacauana la unul din aceste turnee”. Usor-usor, scoatem capul in lume si cu echipele de copii si juniori, nu doar cu arbitrii. Pâna sa vina lumea buna din nou la noi, insa, mai dureaza. Cam cât reabilitarea „Municipalului”.

                  Pagina 1

                    pagina1