Acasă Blog Pagina 2932

A intrat cu mașina într-o remorcă

    de
    Comunicat de presa
    -

    La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 06.00, poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

    Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 42 ani, din comuna Urecheşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11 A, pe raza localităţii Căiuţi, cu direcţia Adjud – Oneşti, a acroşat o semiremorcă care staţiona, semnalizată cu triunghi reflectorizant, pe partea carosabilă, pe acelaşi sens de mers cu autoturismul în cauză.

    În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă ieşind în decor, în afara sensului de deplasare Oneşti – Adjud, rezultând vătămarea corporală a bărbatului de 42 ani, care a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti, unde a rămas internat.

    Bărbatul de 42 de ani şi conducătorul semiremorcii, respectiv un bărbat de 38 ani, din judeţul Neamţ, au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Din cauza aglomerației, la permise și înmatriculări auto se fac liste de așteptare

      de
      Ramona Ionescu
      -
      Aglomeraţia poate fi evitată prin programare/foto: Ramona Ionescu

      * programările la înmatriculări auto se fac deja pentru data de 22 februarie, iar cei care vor să-şi preschimbe permisul de conducere au de aşteptat chiar şi o lună până la vine rândul

      Eliminarea taxelor prevăzute în Legea nr.1/2017 a stârnit interesul băcăuanilor pentru maşini. Şi când spun asta mă refer atât la înmatricularea maşinilor, dar şi la preschimbarea permisului de conducere. Ghişeele au început să fie aglomerate, cererea tot mai mare, iar ca să facă faţă tuturor solicitărilor, cms.şef Claudiu Filimon, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bacău a luat decizia de a deschide o listă de programări.

      “Am dat bonuri de ordine, iar lumea vine la ora şi în ziua programată şi atunci nu mai este aglomerat. La permise, programarea a ajuns la trei săptămâni, iar la înmatriculări sunt programări făcute pe zece zile în avans. Lumea nu mai are de ce sa stea la coadă! Găseşte dimineaţa bon la liber între orele 8.00 – 16.00 şi pentru permise şi pentru înmatriculări. Nu eliberăm mai mult de 160 de bonuri, pentru că altfel blocăm activitatea”, declară cms.şef Claudiu Filimon, şeful SPCRPCÎV Bacău.

      Filimon spune că persoanele care depun actele până în ora 13.00, pleacă în aceeaşi zi şi cu plăci şi cu acte. SPCRPCÎV Bacău a închis circuitul, pentru că nu este suficient doar să le ia actele solicitanţilor, ci trebuie să le şi returneze acestora.

      La permise, băcăuanii pleacă cu dovada la purtător. Permisele lucrează online, iar solicitanţii sunt validaţi şi primesc dovada pe loc, cât stau la foto. În maxim o săptămână, actele sosesc prin poştă, la domiciliul solicitantului.

      Mici abatoare în fermele crescătorilor de animale

      de
      Florentin Radu
      -

      Din acest an, legislaţia le permite şi micilor crescători de animale să-şi amenajeze centre de sacrificare sau puncte de tăiere mai aproape de propriile gospodării. Facilitatea este oferită de un ordin al şefului Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor – 140/2016 – recent intrat în vigoare.

      Actul normativ urmăreşte necesitatea reducerii riscului de îmbolnăvire a consumatorilor ca urmare a plasării pe piaţă a cărnii şi organelor provenite de la animale sacrificate la nivelul fermei, fără asigurarea unei supravegheri sanitare veterinare permanente. În plus, se rezolvă şi problema costurilor mari cu transportul generate de distanţele foarte mari dintre localităţi şi abatoarele autorizate.

      Totodată, ar putea fi diminuat şi fenomenul de sacrificări neautorizate în gospodăriile populaţiei, la nivelul fermelor/exploataţiilor sau la nivelul unor târguri de animale, în condiţii de igienă precare, obţinându-se, astfel, o urmărire mai bună a trasabilităţii cărnii şi produselor de origine animală.

      „Noutatea constă în faptul că se creează posibilitatea înfiinţării unor unităţi de abatorizare locale de tipul centrelor de sacrificare / puncte de tăiere integrate în fermă, unde micii fermieri / crescătorii de animale – bovine, ovine, caprine, porcine – pot să îşi sacrifice animalele din fermele proprii, obiective noi care trebuie supuse procedurii de autorizare sanitară veterinară în conformitate cu prevederile legale în domeniu”, a precizat dr. Florin Baltă (foto), purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău.

      Practic, faţă de procedura standard privitoare la cerinţele ce trebuie îndeplinite de abatoare, în cazul unităţilor de sacrificare de capacitate mică, nu mai este necesară asigurarea unui spaţiu destinat exclusiv serviciului sanitar veterinar şi nici un spaţiu separat pentru depozitarea carcaselor de bovine până la sosirea rezultatului de laborator privind ESB (encefalopatia spongiformă bovină).

      Potrivit evidenţelor DSVSA Bacău, în judeţ, sunt autorizate sanitar veterinar două abatoare mari de carne roşie, unde se sacrifică bovine, ovine, porcine, iar în cazul unuia dintre acestea, şi cabaline. Capacitatea de procesare a acestora este de 105 tone de carne pe săptămână, respectiv 150 tone pe săptămână. De asemenea, sunt autorizate şi două abatoare de păsări de capacitate mare, în speţă 750 tone de carne procesată / săptămână, respectiv 320 tone / săptămână.

      Cum prescurtăm numele lunii februarie?

      de
      Ioan Dănilă
      -

      Nu cred să fi dat importanţă vreodată numărului de litere din abrevierea numelui celei de-a doua luni a anului. O găsim pe facturi, în extrasele de cont, în acte administrative şi, în mod necesar, în colţul din dreapta sus al tablei din sala de clasă, scrisă de elevul de serviciu. Dacă vom avea curiozitatea să numărăm literele care compun prescurtarea, vom constata că în peste 90% din cazuri nu se depăşeşte numărul de trei unităţi. Şi dacă nu-i corect?…

      Feb. sau febr.?

      Vom răspunde invariabil: feb., de vreme ce alte luni ale anului se comportă identic: ian., apr., iun., oct., ca să luăm câte un exemplu din fiecare anotimp. (Remarcaţi, vă rog, că nu am încheiat cu etc. /et caetera/ „şi celelalte”, pentru că există şi abateri de la o regulă pe care o bănuim. Mai potrivit ar fi fost ş.a. „şi altele”.) Dacă verificăm documente mai vechi din arhiva personală, vom observa că datiera (un fel de ştampilă pentru imprimarea datei) se opreşte automat după a treia literă: mar., aug., sep., fără să ştie că doar a doua abreviere (aug.) este corectă.
      Deschidem Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM2 – 2005) şi ne mirăm: numele lunii februarie deţine, în abreviere, patru litere: febr.

      De ce?

      Ca în aproape toate normele ortografice, există şi aici o raţiune, pe care o exprimăm astfel: abrevierea simplă (a unui cuvânt) se realizează din prima silabă a cuvântului respectiv, urmată de prima consoană a silabei a doua. Aşadar: ia-n/uarie (ian.), mar-t/ie (mart.), iu-n/ie (iun.), iu-l/ie (iul.), au-g/ust (aug.), sep-t/embrie (sept.), oc-t/ombrie (oct.), de-c/embrie (dec.). Am omis numele lunii mai, care în limba română are exact numărul de litere cerut de… datieră. De fapt, e atât de scurt (mai e şi monosilabic), încât nu avem ce abrevia. Se recunosc şi excepţii, una dintre ele fiind acest febr. (Să observăm că nu este prezentată abrevierea lunii aprilie care, conform regulii deja enunţate, ar trebui să aibă două litere: *ap., din *a-p/rilie.) Excepţia căreia i se conformează numele lunilor februarie şi aprilie se referă la normele despărţirii cuvintelor în silabe: când avem un grup biconsonantic, iar a doua consoană este l sau r (lichide), despărţirea se face înaintea acelui grup (ex. ca-pră, nu *cap-ră; ta-blă, nu *tab-lă). Ca atare, cuvintele februarie şi aprilie comasează cele două consoane: -bru-, respectiv -pri-, ceea ce ne obligă să-l şi scriem pe r în abreviere.

      Avem alternative?

      Da. DOOM2 ne dă două simboluri (deci nu abrevieri): unul cu cifre romane (II), iar al doilea cu cifre arabe (.02. sau -02-). De remarcat că este obligatorie perechea de cifre, adică 02 şi nu doar 2, conform grilei ZZ LL AAAA (zi, lună, an).

      Ce spun îndreptarele ortografice

      Nimic. Din 1904 până în 1995 (IOOPV), la Indexul de cuvinte, cuvântul februarie este prezentat cu indicaţii de rostire („pron. -bru-a-ri-e”) sau de scriere („Februarie”; 1932). La capitolul Abrevieri, se dau multe exemple, dar nici unul nu se referă la numele anului, în afară de IOOP din 1932, care ne învaţă că luna curentă se abreviază l.c. E imprecis şi inactual. Al. Graur (Puţină gramatică) prezintă doar etimologia lui februarie, iar Mioara Avram, terminaţia -ie, comună mai multor luni, şi abrevierea febr., fără explicaţii: „Abrevierile numelor româneşti ale lunilor anului sunt de obicei fragmente constând din primele trei sau patru litere ale cuvintelor în cauză” (Ortografie pentru toţi, 1990).

      Aşadar, februarie e… lung

      Alături de martie (mart.) şi septembrie (sept.), ilustrează prescurtările cele mai… lungi ale lunilor anului.

      ,,Cinesunta” sau arta de a curta metafizica prin prăpăstiile realului

      de
      Ion Fercu
      -
      Viorel Savin

      Nimic nou: ,,Stilul este omul însuși” (Buffon). Viorel Savin oferă însă stilului său inconfundabil nuanțe mereu surprinzătoare. ,,Cinesunta- fata cu trecutul amputat” (Ed. Junimea, Iași, 2016) este romanul pe care Ioan Holban, în prefață („Criminalii zâmbesc frumos”), îl decriptează într-o cheie fericită: ,,Ficțiune? Un caz clinic? Roman-document? De aventuri? În registrul realismului magic? În cel al fantasticului? Câte ceva din fiecare…” Eroina, aruncată de soartă în prăpăstiile realului, este ajutată de autor să meargă, aproape hedeggerian, până la capătul „ființei ca… ființă”, redescoperindu-și dramatic identitatea hăituitului EU. O rețetă literară în care psihologia, psihanaliza, sociologia, dreptul și mitologia armonizează fericit.

      …O adolescentă româncă devine victima a doi interlopi cu ținte diferite: s-o ofere traficului de carne vie din Amsterdam sau să-i comercializeze organele la Paris. Thriller: eroina, băcăuancă, ademenită în Franța, scapă din capcană, după ce-i ucide pe rând, justificându-se moral, pe interlopul „tuciuriu” (într-un accident provocat), apoi pe Pierre, franțuzul care a sechestrat-o, și pe Edu (chiar dacă numai în vis), prietenul care a trădat-o.

      După accident, ființa eroinei este cucerită de „amnezie regresivă”. Pierre îi stabilește o identitate provizorie: CINESUNTA, pornind de la interogația ei obsesivă: ,,Cine sunt, Doamne, cine sunt?” Sufletul protagonistei este asediat de un posibil infern: „Mă voi obișnui oare, să nu știu cine sunt?” Își privește chipul în oglindă și se întreabă:

      „Scârba asta din tablou voi fi fiind eu? Dar din care lume?” Se refugiază temporar în părăsitul castel Nadlis, devenind apoi un fel de vedetă stranie a presei internaționale. Arestată, aventura ei existențială evoluează de la statutul de fantomă care bântuia castelul la cel de ființă care vrea să se redescopere: „Cinesuntismul, domnii mei, se definește prin căutarea răspunsurilor la trei întrebări cardinale,-(…) induse de sinele său: de unde vin?, cine sunt?, unde ajung?” „Cinesuntismul” devine „un motor moral-filozofic al mileniului trei”. Spitalul, anchetele, instanțele, foamea de restaurare a identității autentice fac „amnezia regresivă” să bată în retragere. Cinesunta descoperă că știe engleza, româna, italiana și de aici pornește fericit firul Ariadnei către aflarea autenticității ființei sale. Nu doar diavolul se ascunde în amănunte, ci și norocul.

      Un tablou-surpriză din ,,dormitorul castelului Nadlis” va reprezenta pentru instanță argumentul care va genera dezlegarea misterului identității ei. O curtează cetățeniile italiană, engleză, română. Judecătorul vrea noi argumente în favoarea ideii, susținută și de ea, că ar fi româncă. Eroina argumentează magistral: „Faptul că visez în limba română, domnule judecător!” Toată rețeaua interlopă care a complotat pentru distrugerea ființei sale se prăbușește ca un castel de nisip. Descoperă că este Diana Precup. O descoperire care a avut ca aliat, pe lângă inteligența emoțională de excepție, un leit motiv care invadase și subconștientul hăituitei:

      „Nu mai suport să nu știu!” Aparențele sunt însă înșelătoare. Interogațiile n-au luat sfârșit. Zămislesc un nou orizont al zvârcolirilor: „…Dar, la urma urmei, Diana asta… cine este?” Iar Viorel Savin ne întreabă: „Va avea cineva aplecare și timp să studieze «ființa aceasta ca ființă»?” CINESUNTA, „un roman singular în proza noastră de astăzi” (Ioan Holban), un răsfăț epic purces dintr-un jurnal imaginar, pigmentat cu note de subsol seducătoare, dar care, provocator, nu sfârșește niciunde, căci drumul către profunzimile ființei este mereu locuit de capcanele misterului și ale incertitudinii.

      Calea către „ființa ca ființă”, așa cum o percepe savinismul, este mereu un început. Dar un început curtat mereu de miracole care ne spun că omul este nu doar singura ființă care „se știe nenorocită” (B. Pascal), ci și singura entitate hărăzită cu suflet care privește către stele, pentru a le admira, ca la cel mai seducător spectacol al lumii. Viorel Savin este, și cu „Cinesunta”, unul dintre acei vrăjitori ai cuvântului care ne sugerează că filosofii sunt admirabili și atunci când ne spun că întrebările sunt (uneori) mai importante chiar și decât răspunsurile…

      Hublou / Frica lichidă

      de
      Carmen Mihalache
      -
      Carmen Mihalache
      Carmen Mihalache

      Mă uit de jur împrejur și tare mă mir văzând atâția oameni care nu știu să se poarte. Și mă uit foarte atentă mai ales la persoanele publice, de la care am așteptări îndreptățite de importanta poziție ocupată de aceștia. Păi, cum să nu ai un cod de conduită când ai atâta răspundere?, mă întreb eu, desigur, cu naivitate, îmi dau seama, în cele din urmă. Pentru că, lucrurile se știu demult: între etică şi etichetă există o legătură.

      Aşa după cum este o legătură şi între bunăstarea durabilă şi etică. Trebuie să faci lucrurile cum trebuie, să fii corect, să nu trişezi. Când nu se întâmplă așa, mai devreme sau mai târziu oamenii care au fost înşelaţi, nedreptăţiţi, se vor revolta, căutând calea spre revanşă. Un sistem care nu este etic se va clătina serios, se va zgâlţâi, la un moment dat, din temelii. E nevoie de legi clare, de reguli de conduită socială şi de respectarea lor, pentru ca viaţa noastră să decurgă normal.

      Există un anumit mod de a lua contact cu oamenii, unul civilizat, bazat pe respect, pe asumarea unei etichete care impune nişte norme de bună purtare, maniere necesare pentru o convieţuire în limitele bunului-simţ. Dincolo de minciunile mari, de înşelăciunile, abuzurile suportate, şi care vin din partea puterii, oamenii au modificat şi raporturile dintre ei. Unii s-au schimbat chiar vizavi de ei înşişi. Adică au pierdut optimismul, încrederea, dorinţa de a ieşi cu adevărat dintr-o situaţie grea, inacceptabilă, în mod normal.

      Au devenit suspicioşi și se tem că vor fi mereu înșelați. Din nefericire, nu mai trăim demult într-o lume protectoare, și suntem agresaţi mereu, în fel şi chip. Sentimentul de teamă e copleșitor, urât, paralizant, şi mi-e frică să-mi fie frică. Prea multe crize, catastrofe naturale, terorism, fundamentalisme religioase, instabilitate politică, „războaie hibride”, amenințări la tot pasul, în fine, o nesiguranță enormă ne împresoară. Societățile „solide” aparțin trecutului, e limpede ca lumina zilei. Iar acum, se spune că trăim într-un tip de societate „lichidă”, în care frica este permanentizată. O frică lichidă.

      Am citit, într-o vreme, câteva cărți despre agonia puterii, spiritul terorismului, transparența răului (Baudrillard), contrazicându-mi principiul hedonist al lecturii. Dar erau subiecte care-mi trezeau interes, pentru că voiam și vreau să înțeleg ce se petrece în lumea de azi, din care nu pot evada decât în imaginație. Când mă întorc în antichitatea greacă, într-un sfârșit de Ev Mediu, în timpul Renașterii, în perioada interbelică, în epoca jazz-lui cu anii ei nebuni, vremuri în care mi-ar fi plăcut să fiu și eu pe acolo. De-am putea să ne alegem timpul în care să trăim, care ni se potrivește structural, ce norocoși am fi!

      Până una-alta, n-am încotro, trebuie să mă adaptez la un prezent (potrivit dictonului „adapt or die”), care nu sună deloc bine. Încerc să țin departe de mine pesimismul, incertitudinile care mă asediază deseori, să-mi spun că sunt temporare, dar reușesc asta din ce în ce mai greu. Iar în zilele bune continui să-mi fac iluzii, pentru că ele mă ajută, mă protejează în fața asaltului brutal al realității. Numai păstrându-mi iluziile și visele pot să rezist, rămânând eu însămi. Mă gândesc că, la un moment dat, o mică flacără se va aprinde din nou, și că vom redescoperi, în adâncul nostru, bucuria, încrederea, speranța. Și că, vindecați de neîncredere, spălați de frică, vom putea din nou să privim senin și cu încântare spectacolul lumii.

      Incendiu pe Calea Moldovei

        de
        Comunicat de presa
        -

        Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău a intervenit la stingerea unui incendiu pe Calea Moldovei din municipiul Bacău.

        În după amiaza zilei de 9 februarie 2017, în jurul orei 17.00, jandarmii din cadrul unui echipaj mobil de intervenţie din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, în timpul executării unei acţiuni pe linia ordinii şi siguranţei publice pe Calea Moldovei din municipiul Bacău au observat un incendiu la o casă.

        Jandarmii din cadrul echipajului au intervenit imediat, solicitând sprijin de la structurile specializate ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Bacău; de asemenea, la faţa locului, aceştia au identificat un bărbat de 61 de ani căruia i-au acordat primul ajutor.

        Pe timpul desfăşurării intervenţiei de către pompieri, jandarmii au acţionat în vederea izolării şi limitării accesului persoanelor în zonă.

        Liberalii băcăuani se declară îngrijorați de modul de guvernare al PSD

          de
          Florin Ștefănescu
          -

          PNL Bacău a acuzat PSD de demagogie într-o conferință de presă, susținută, vineri, de deputații Ionel Paler și Tudorița Lungu cărora li s-a alăturat și senatorul Daniel Fenechiu.

          „Toate promisiunile făcute în campania electorală nu au fost decât demagogie și scopul acelor promisiuni a fost cu totul altul”, a declarat deputatul Paler.

          „Țin să felicit societate civilă că s-a trezit și a ieșit în stradă. Este meritul lor și nu al nostru”,a precizat deputatul băcăuan.

          Conferința de presă a continuat cu intervenția senatorului Daniel Fenechiu care a încercat să expună efectele OUG 13 și 14 și impactul pe care l-au avut asupra populației care a ieșit în stradă.

          „Chiar dacă ministrul Iordache și-a dat demisia, noi nu doar că excludem ca OUG 14 să fie respinsă, dar suntem extrem de vigilenți și transparenți pe procedura în care va fi discutată OUG 14 în Parlament”, a declarat senatorul băcăuan.

          Deputatul Tudorița Lungu a explicat de ce nu au votat bugetul consolidat al statului: „Am votat «împotrivă» pentru că acest buget încalcă Legea responsabilității fiscale, în sensul că prevede creșteri ale veniturilor cu 15% în timp ce P.I.B.-ul nominal are o creștere de 7,5%”, a explicat ea, care a mai făcut referiri la datele Comisiei Naționale de Prognoză. Tot ea a spus ca Guvernul ignoră Moldova.

          Tudorița Lungu a mai precizat că parlamentarii PNL Bacău au depus 12 amendamente. Între acestea, unul s-a referit la continuarea lucrărilor pe râul Trotuș pe segmentul Ghimeș-Urechești, alte amendamente au fost cu privire la investițiile pe capitolul drumuri și poduri din localițățile din mediul rural, precum și solicitări de fonduri pentru autostrada Bacău-Brașov, reabilitarea și modernizarea podului de pe DN 11 la intrarea în Onești sau modernizarea DN 11 Brașov-Onești- Bacău.

          Niciun amendament depus de liberalii băcăuani nu a fost adoptat în Parlament.

          Pagina 1

            de
            Deșteptarea
            -

            Otrava cea de toate zilele

            de
            Ovidiu Pauliuc
            -

            Hai s-o mai scăldăm un pic despre problema apei. Fără să facem apel la multă filozofie sau știință, amintim doar că locuim pe o lume dominată de ape, că organismul uman însuși este lichid în marea sa proporție.

            Încă un argument, în sprijinul acestor rânduri: că dacă nu ai hrană o mai duci cât o mai duci, dar fără apă te duci direct la poarta Sfântului Petru, cum ne place unora să credem. Și totuși, în această inundație, noi, băcăuanii din tot județul, avem o problemă cu lipsa apei, chit că am avut “neșansa” să nu ne aflăm în Sahel sau deșertul Namib.

            Avem apă din belșug, putem să facem și o afacere din asta, așa cum au făcut cei care îmbuteliază apă plată, la prețuri de la un leu pentru șase litri, până la opt lei pentru cinci litri. “De unde diferența aceasta de prețuri?”, ne-om fi întrebat, mai ales atunci când suntem obligați să cumpărăm fiindcă a crăpat țeava de la Valea Uzului.

            Răspuns probabil: din calitatea apei. Că una este să bei apă cu nitriți la un leu, alta este să bei apă cu nitriți la opt lei. Că doar cine citește etichetele? Problema cea mai mare este că principalele victime ale apei cu nitriți sunt copiii cei mai mici. Noi, ăștia mai bâtrâni, ne mulțumim, într-o zi de vară, cu vreo apă răcoroasă scoasă de cumpăna fântânii de la răscruce de drumuri.

            Pe caniculă, să bei o gură de apă rece direct din găleată, să îți răcorești un pic fața de drumeț obosit, este o plăcere supremă. Și totuși, avem probleme mari cu apa. E cam otrăvită cu nitriți, zic autoritățile. Și revenind la copii: să nu vă mirați că au ficatul flenduri încă de pe la 10-15 ani. Care ar fi soluția? Greu de spus. În funcție de buget. Păcat de copii…

            Buhuși: Copiii până în 3 ani și gravidele NU AU VOIE să bea apă de la robinet

              de
              Deșteptarea
              -
              apă rece

              – DSP spune că apa din rețeaua publică are concentrație prea mare de nitrați şi de aceea se interzice folosirea ei pentru alimentaţia copiilor cu vârste de până la 3 ani, a gravidelor sau a femeilor care alăptează

              Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău a postat pe site-ul instituţiei un comunicat de informare a populaţiei din oraşul Buhuşi în care se arată că apa din reţeaua publică nu este bună de consum pentru anumite categorii de persoane, din cauza cantităţii de nitrat pe care o conţine. Autorizaţia sanitară pentru sistemul centralizat de apă din Buhuşi a fost emisă cu o derogare de trei ani, pentru parametrul nitrat. „Valoarea parametrului nitrat prezintă creşteri faţă de concentraţia admisă (CMA= 50mg/l, valoarea maximă determinată = 65mg/l).

              În aceste condiţii se interzice utilizarea apei pentru alimentaţia copiilor cu vârste între 0 şi 3 ani, femeilor însărcinate şi celor care alăptează. Aceştia vor consuma apă din surse verificate sanitar cu o valoare corespunzătoare pentru parametrul nitrat. Se impun restricţii şi la persoanele diagnosticate cu boli cronice invalidante”, se arată în comunicatul DSP Bacău. Oficialii acestei instituţii mai spun şi că medicii din localitate vor trebui să recomande alimentaţia la sân a sugarilor, iar pentru celelalte categorii vizate se recomandă folosirea de apă îmbuteliată sau din surse autorizate sanitar. De asemenea, se mai precizează şi că SC CRAB SA (Compania Regională de Apă Bacău), în colaborare cu autoritatea locală, va duce la îndeplinire programul şi calendarul de conformare anexat autorizaţiei privind realizarea lucrărilor angajate.

              Se va amplasa o stație specială

              Primarul orașului Buhuși, Vasile Zaharia spune: „ADIB, prin CRAB Bacău care gestionează calitatea apei potabile și livrarea ei în Buhuși, au inițiat un proiect, cu un orizont de implementare de vreo trei ani, prin care vor amplasa o stație de denitrificare. Noi am anunțat populația/instituțiile din perspectiva noului semnal al DSP. Vor reînnoi, de pildă, mijloacele de avertizare amplasate lângă izvoarele orașului, prin care reamintim faptul că apa nu poate fi consumată, din cauza concentrației știute de nitrați, de către copiii cu vârste sub 3 ani și femeile însărcinate. De precizat însă că, din punct de vedere microbiologic, apa este foarte bună”.

              Problema este veche. Este de pomină faptul, că într-o plenară orășenească a partidului comunist, directorul unei instituții care monitoriza calitatea apei a ,,raportat” că apa potabilă din Buhuși este foarte bună. După ședință, raportorul a fost văzut cu două stelaje de apă ,,Borsec”. Întrebat despre ce este vorba, a răspuns: ,,Bă, voi sunteți nebuni? Apa din… ședință este una, cea pe care o beau eu acasă este alta!” Circulă prin Buhuși și o ,,legendă” neconfirmată oficial. În zona Poiana Morii, unde sunt amenajate puțurile de captare pentru alimentarea orașului cu apă, ar fi existat cândva o fermă de animale care a lăsat urmări în sol, subsol. Atunci când este secetă, concentrarea nitraților din apă crește… Tot neoficial, specialiști ai domeniului ne-au spus că instalațiile de aducțiune ale apei potabile fiind foarte vechi, este posibil ca ele să fie infectate din perspectiva prezenței nitraților. (Geta Panaite, Ion Fercu)

              „Din analizele efectuate, doar cinci surse se încadrează în limitele admisibile la parametrul nitrați, respectiv: Izvorul Verești, Izvor Mănăstirea Runc, Izvor captat str. Aleea Școlii, Izvor parcare Costișa, Izvor captat Școala nr.3. La aceste surse au fost depășiri la parametri bacteriologici, dar au fost efectuate lucrări de curățare și dezinfectare în vederea potabilizării. Au fost făcute informări la cabinetele medicale individuale, astfel încât medicii de familie să atenționeze gravidele, mamele cu copii mici și persoanele cu boli cronice asupra interdicției de a consuma apă din aceste surse.”
              ing. Simona Maftei, Protecția Mediului, UAT Buhuși

              E bătrân, surdo-mut și nu-l vrea nimeni!

                de
                Silvia Patrascanu
                -

                Un bătrân din Glăvănești, care este surdo-mut și are un handicap de gradul II, a ajuns în 2015 într-un azil, dar acum riscă să fie dat afară de acolo. Se numește Vasile Băcăuanu și a fost dus la Centrul pentru persoane vârstnice Tutova, județul Vaslui, de sora lui, Georgeta Toma, care locuiește în Podu Turcului.

                Septuagenara e disperată deoarece fratele ei ar putea ajunge pe drumuri: „Începând din ianuarie 2017, casa de bătrâni a majorat costurile de întreținere la 1.390 lei, fratele meu având o pensie de 977 de lei care nu acoperă valoarea pe care a stabilit-o căminul”, arată Georgeta Toma.

                Bătrâna afirmă că directorul centrului a înștiințat Primăria Glăvănești încă din noiembrie 2016 cu privire la creșterea costurilor și a solicitat ca aceasta să participe la întreținerea asistatului, dar primăria nu a răspuns.

                „Eu sunt foarte bolnavă și am o indemnizațiie de 750 de lei din care jumătate se duce pe medicamente, neavând nicio posibilitate să-l ajut”, arată Georgeta Toma. O rudă a celor doi, Neculai Vrânceanu, confirmă că bătrânii sunt total neajutorați.

                Gheorghe Tilibașa: „Bugetul e foarte slab”

                Dinspre Glăvănești vin slabe speranțe pentru bătrânul ocrotit în Tutova. Primarul comunei, Gheorghe Tilibașa, arată că bugetul local e deja sugrumat de datorii: „Noi avem un proiect pe fonduri europene pe apă-canal, în valoare de 3,5 milioane de euro, pentru care datorăm o cofinanțare de 26 de miliarde de lei vechi, iar bugetul e foarte slab. Anul trecut am realizat 3 miliarde de lei vechi. Eu am vorbit cu sora lui și i-am spus că ar trebui să-l ajute și ea.” Șansele ca bătrânul surdo-mut să fie susținut în plata contribuției de către autorități sunt foarte mici.

                „Noi mai avem cazuri sociale, avem bătrâni nevoiași, doi copii cu handicap în centre pentru care suportăm o parte din costuri! După ce va veni bugetul de la județ vom discuta cazul în Consiliul Local. Încercăm, dacă ne vor da ceva bani vom vedea, dacă nu… e complicat.”
                Gheorghe Tilibașa, primarul comunei Glavănești

                Returnat rudelor…

                Maricica Noacă, directorul Centrului pentru persoane vârstnice, arată că a contactat Primăria Tutova și speră ca bugetul pe 2017 să permită alocarea unor sume care să fie orientate spre sprijinirea bătrânilor cu probleme. În caz contrar, va fi nevoită să-l returneze pe Vasile Băcăuanu rudelor care l-au adus. „Eu aș vrea să nu plece nimeni din cămin, dar nu depinde de mine, declară ea. Când vine în control, Curtea de Conturi mă trage la răspundere și mă obligă să adun bănuții!” În căutarea unei soluții, am cerut sprijinul Danei Țîțaru, director adjunct al DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) Bacău.

                „Primul pas ar fi să ne trimită copii după contractul încheiat cu centrul din Tutova, actele medicale și dovada privind veniturile ca să putem verifica modul de aplicare a legislației în cadrul contractului. Pasul doi va fi să căutăm soluții la nivel local împreună cu Primăria Glăvănești, iar dacă nu vom găsi, să încercăm să rezolvăm problema în cadrul centrelor specializate din subordinea DGASPC.”
                Dana Țîțaru, director adjunct al DGASPC Bacău

                Cum se dă o lovitură de stat

                de
                Răzvan Bibire
                -

                Încă de dinainte de război, petrolul iranian era exploatat de englezi. În sensul că britanicii luau 2/3 legal iar din treimea rămasă Iranului, o mare parte era furată tot de englezi. Premierul iranian, Mossadeq, a solicitat Parlamentului – Majlis – îndreptarea situației. În aprilie 1951, Majlis votează naționalizarea producției de petrol.

                Englezilor nu le-a convenit și instituie în septembrie embargo-ul internațional asupra petrolului iranian. Armata britanică pregătea invazia câmpurilor petroliere cu 70.000 de soldați. Mossadeq, premierul iranian, 69 de ani, se plânge la ONU și la Casa Albă. Președintele SUA, Truman, îl avertizează pe Churchill că nu va susține invazia Iranului; Churchill amenință că Marea Britanie nu va mai sprijini SUA în Coreea. În vara lui 1952 toată lumea era în impas.

                La 26 noiembrie încep primele discuții între SUA și Marea Britanie pentru o acțiune subversivă care să răstoarne Guvernul iranian. Trebuia găsită o motivație. Așa cum peste ani, pentru Irak s-au inventat armele de distrugere în masă, pentru Iran s-a inventat amenințarea comunistă. Asta, deși partidul Tudeh (comunist) nu avea decât 2.500 de membri și era în ilegalitate. Dar CIA avea bani. Au fost cumpărați politicieni iranieni, lideri religioși și interlopi. Au fost mituiți senatori, ofițeri ai armatei, editori și publiciști, grupuri de bătăuși.

                La 4 aprilie CIA trimite un milion de dolari la Teheran. 150.000 de dolari s-au cheltuit pe editarea de material de propagandă și pentru mituirea presei. Au fost mituiți membrii Parlamentului pentru a-l proclama pe Zahedi premier. Șahul Iranului nu prea voia să se pună cu premierul. CIA o aduce de la Paris pe sora sa geamănă, Prințesa Ashraf, pentru a face presiuni asupra monarhului. Fără succes. La 1 august este adus generalul Norman Schwarzkopf (tatăl viitorului comandant al Furtunii în Deșert), care pregătise Jandarmeria iraniana, pentru a-l convinge. Șahul refuză, de teamă că armata nu o să i se alăture. Kim Roosvelt – omul CIA care se ocupă de caz – își pierde răbdarea și îl presează personal pe Șah. Acesta, îngrozit, fuge în stațiunea regală de la Marea Caspică.

                Roosvelt redactează un ordin regal prin care premierul Mossadeq era demis și Zahedi numit prim-ministru și-l da șefului gărzii imperiale pentru a-l înmâna Șahului să-l semneze, în caz de nevoie, sub amenințarea armei. Începe propaganda în presă: Mossadeq este comunist și evreu, găștile plătite de CIA încep să atace imamii și profanează moschei, dându-se comuniști. La 14 august, Mossadeq a mobilizat garnizoana Teheranului.

                Când garda imperială a venit să-l aresteze, a fost dezarmată. Zahedi s-a ascuns. Pe 16 august, dimineață, Radio Teheran anunță că lovitura a eșuat. Seara, CIA înmânează 50.000 de dolari interlopilor. A două zi dimineață, sute de oameni ies în stradă și se dedau la acte de vandalism. Pe 19 august, sunt aduși la Teheran mii de oameni din regiunile sudice, din triburile ale căror căpetenii fuseseră plătite de CIA.

                Mulțimea a devastat patru redacții ale ziarelor și sediul unui partid care-l sprijinea pe Mossadaq, apoi a intrat în sediul Guvernului. A fost atacat oficiul telegrafic, ministerul propagandei și sediile poliției și armatei. CIA a ordonat gărzii imperiale să atace casa în care se afla Mossadeq. Au murit 200 de oameni, iar, după o zi de confruntări, premierul se predă.

                Stă trei ani în închisoare și alți zece în arest la domiciliu. Zahedi primește un milion de dolari și se apucă de distrus opoziția și de umplut închisorile cu inamicii politici.

                Orbeni: Biserică adusă din pădure

                de
                Ramona Ionescu
                -

                – Biserica din lemn „Sfântul Nicolae” este unicul monument al comunei Orbeni – legenda spune că lăcaşul de cult a fost la început un schit, iar în anul 1785 a fost strămutată pe actualul loc

                Cum urci dealul spre inima comunei Orbeni, este aproape imposibil să nu zăreşti micuţa biserică de lemn ce poartă numele „Sfântul Nicolae”. Un zid de brazi străjuiesc aleea în pantă care duce spre biserică. La intrare dai de-o poartă neagră, sculptată în lemn. Dincolo de ea, în curtea interioară, pătura de omăt neatinsă de piciorul omului contrastează cu lemnul vechi, de culoarea castanei coapte, în deplină armonie cu brazii verzi din jur.

                În liniştea mormântală de pe deal, elementele arhitecturale simple îţi taie răsuflarea. Lăcaşul de cult este apărat de un brâu sculptat în lemn, iar armonia lucrării te îndeamnă să cercetezi mai departe. Deasupra uşii de la intrarea în biserică stă pisania care aminteşte data ridicării clădirii: 1785. Arhitectura, mirosul lemnului şi urmele vremii sculptate în pereţi te fac să te reîntorci în timp. Din păcate, la momentul descinderii pe deal, biserica era închisă.

                Am aflat însă de la Costache Popa, primarul comunei Orbeni, că icoanele din interior impresionează prin simplitatea lor, dar şi prin îmbinarea armonioasă a culorilor. Fiecare bucată de lemn face trimitere la sute de ani în urmă şi amplifică starea de mister. În plină iarnă, biserica nu-şi pierde din farmec. Grijile lumeşti par să dispară în cele câteva clipe petrecute în biserică sau în curtea acesteia. Am nimerit acolo într-o zi senină, când razele soarelui se jucau în omătul moale, iar în liniştea aceea, specifică raiului, aveai impresia că îl poţi asculta pe Dumnezeu.

                Biserică cu poveste

                Oamenii locului spun că biserica ar fi fost adusă din pădurea Bălanele de către boierul Negrii (Fântâna Popii unde s-a presupus că a fost un schit grecesc) şi aşezată pe actualul amplasament în 1785. Este o biserică mică, construită în formă de cruce.

                Atrage atenţia privitorului prin turla originală înconjurată de gemuleţe mici din sticlă. În arhivele comunei se află date ce vorbesc despre construcţia în sine, despre pereţii din bârne din lemn lipite şi văruite în interior şi la exterior cu maro închis. Sătenii povestesc că icoanele sunt pictate pe lemn, pe un fond auriu în nuanţe slabe de roşu, galben şi albastru. Legenda spune că în vremuri de demult exista riscul ca icoanele să fie furate şi pentru a-i descuraja pe hoţi, acestea au fost acoperite cu un strat de vopsea.

                În anii 1977-1978 părintele paroh Constantin Ungureanu a refăcut împrejmuirea bisericii din lemn. Stratul de vopsea a fost înlăturat de pe preţioasele icoane, lăsând la vedere stratul auriu în care erau îmbrăcate iniţial. În perioada 2004-2006 lăcaşul de cult a fost supus unor ample lucrări de restaurare, iar pe 18 iunie 2006 a avut loc slujba de resfinţire a bisericii de lemn „Sfântul Nicolae” din Orbeni.

                Copil de 11 luni operat cu succes în Spitalul Județean Bacău

                  de
                  Geta Panaite
                  -

                  Diagnosticat cu hidronefroză, o problemă medicală care nerezolvată la timp afectează unul sau ambii rinichi, copilul a fost internat în Secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău și supus unei intervenții laparoscopice, deloc ușoară.

                  Acesta este al zecelea și cel mai mic copil operat astfel, în ultimii patru ani, de când secția a fost dotată cu această aparatură, iar starea lui este bună.

                  „Am operat laparoscopic o hidronefroză la un copil de 11 luni, ceea ce ne aduce cam printre cei puțini din țară care fac astfel de operații. Este una dintre cele mai dificile intervenții chirurgicale laparoscopice. Ca să poți să faci așa ceva, trebuie să ai o sumă de condiții care să-ți permită treaba asta și anume să ai un personal, care să fie foarte bun, și să ai condiții materiale”, a explicat dr. Mihai Galinescu, medic primar, șeful Secției de Chirurgie Pediatrică din cadrul SJU Bacău.

                  Aparatura cu care se fac aceste intervenții a fost achiziționată de SJU Bacău cu sprijinul mai multor sponsori, iar personalul medical a urmat multe cursuri pentru a putea opera la acest nivel. Acum, aici, ajung să fie operați nu doar copii din județul Bacău, ci și din județele Neamț, Vaslui sau Vrancea. Pacienții supuși intervențiilor laparoscopice se recuperează mult mai repede și astfel perioada de spitalizare este mai redusă.

                  „Hidronefroza poate fi diagnosticată antenatal, iar în majoritatea cazurilor problema se rezolvă spontan. Sunt însă și cazuri în care acest lucru nu se întâmplă și atunci este nevoie de intervenție chirurgicală pentru că urina nu mai curge normal din rinichi în vezică, rinichiul se dilată, este afectat, iar copilul poate face insuficiență renală și se poate ajunge chiar la transplant.”
                  dr. Mihai Galinescu, medic primar, șeful Secției de Chirurgie Pediatrică din cadrul SJU Bacău

                  Ateneu (569), ianuarie 2017

                  de
                  Gheorghe Bălțătescu
                  -

                  Primul număr din 2017 al revistei noastre de cultură, editată de Consiliul Judeţean, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, ai cărei fondatori sunt George Bacovia şi Grigore Tabacaru (1925), iar iniţiatorul seriei noi scriitorul Radu Cârneci (1964), propune cititorilor un sumar marcat de marile evenimente ale lunii ianuarie.

                  Criticul şi istoricul literar Constantin Călin semnează un articol de analiză a receptării creaţiei lui Mihai Eminescu de contemporanii lui cât, mai ales, de urmaşi, în paralel cu Bacovia şi arta lui: „Răsfrângeri: Eminescu – Bacovia” (pag.13).

                  „Receptarea lui Bacovia a fost influenţată de evoluţia receptării lui Eminescu. În ce fel? În primul rând prin schimbarea percepţiei asupra ideii de poet. Poetul – relevă noii comentatori – e o persoană care merită atenţia şi ocortirea societăţii, iar aceasta trebuie să facă pentru el mai mult decât a făcut.”

                  Elaborat pe o serioasă documentare din scrierile vremii, din arhive, articolul aduce în atenţia cititorului, a criticii, cât şi – de ce nu – a instituţiilor de de cultură, de stat şi private, analogii între viaţa, creaţia şi receptarea celor doi mari poeţi ai literaturii române. Profesorul Ştefan Munteanu face apel, în articolul „Henri Sanielevici despre romantismul eminescian şi despre filosofia din «Sărmanul Dionis»” (pag. 12) la contribuţiile unui critic şi istoric literar controversat, care însă nu poate fi neglijat.

                  Este o opinie, printre multe altele, care merită atenţia cercetătorilor şi criticilor mai vechi sau mai noi. Universitarul Ioan Dănilă a reuşit un tur de forţă pe la manifestările dedicate Poetului, organizate prin şcoli, biblioteci, muzee, centre culturale, impresii publicate sub titlul „Eminescu, pretutindeni” (pag. 2).

                  Proză semnată de Tincuţa Horonceanu Bernevic (Foametea, roman aflat în lucru), poezii semnate de tinerele poete Atena Ivanovici şi Dana Banu, interviu cu scriitorul Ion Fercu („Aş vrea să stau de vorbă doar cu mine şi cu oftatul greu al pământuluii”) realizat de Ştefan Munteanu, Personalităţi băcăuane: Ion Tudor Iovian, o interesantă incursiune în viaţa şi creaţia poetului, semnată de istoricul literar Cornel Galben, sunt alte repere ale Ateneului din luna ianuarie.
                  Revista se distribuie şi prin reţeaua de difuzare a SC DEŞTEPTAREA SA.

                  Pentru locul 2

                  de
                  Dan Sion
                  -

                  De la un derby la altul. Continuă seria meciurilor tari pentru voleibalistele Științei Bacău. După „dubla” Cupă-campionat cu CSM Târgoviște, studentele se pregătesc de o altă confruntare de „care pe care”: duminică, în Sala Sporturilor vine CSM București. Ce-i drept, ora, impusă de cei de la Digi, postul care va transmite meciul, nu este tocmai potrivită pentru un derby (11.45), însă chiar și așa, echipa lui Florin Grapa speră să poată conta pe un public pe cât de numeros, pe atât de entuziast.

                  „Dacă la un meci precum cel cu penultima clasată, CSU Galați, am avut parte de o asistență ridicată, de ce nu ar sta la fel lucrurile și duminică, împotriva Bucureștiului? Îmi place să cred că publicul spectator a apreciat ultimele noastre evoluții și ne va fi alături și de această dată”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă.

                  Știința- CSM București este un joc al orgoliilor, dar și o confruntare cu implicații directe în zona înaltă a clasamentului: cine bate, rămâne pe locul 2. Ați prins ideea? RĂMÂNE pe 2.
                  Programul celorlalte jocuri din runda a 17-a (11 februarie): CSU Galați- Dinamo București, Medicina Târgu-Mureș- CSM Târgoviște, Penicilina Iași- Unic Piatra Neamț, SCM Pitești- Alba Blaj, SCM U Craiova- CSM Lugoj.

                  Clasament

                  1. Volei Alba Blaj 16 15 1 47-6 45p.
                  2. Știința Bacău 16 12 4 40-15 38p.
                  3. CSM București 16 13 3 42-17 38p.
                  4. CSM Târgoviște 15 12 3 38-14 35p.
                  5. Dinamo București 16 10 6 33-23 29p.
                  6. Unic P. Neamț 16 7 11 28-29 23p.
                  7. Medicina Tg. Ms. 16 7 9 23-29 20p.
                  8. Penicilina Iași 15 6 8 22-29 18p.
                  9. CSM Lugoj 16 6 10 22-35 17p.
                  10. SCM Pitești 16 5 11 17-37 14p.
                  11. CSU Galați 16 1 15 8-46 5p.
                  12. SCM U Craiova 16 1 15 7-47 3p.

                  Final de cantonament pentru Aerostar

                  de
                  Dan Sion
                  -

                  Divizionara C Aerostar Bacău își va încheia sâmbătă stagiul de pregătire centralizată efectuat la baza proprie. Pe parcursul cantonamentului, „aviatorii” au susținut și un joc de verificare, învingând miercuri, în deplasare, cu 1-0, echipa de liga secundă Foresta Suceava.

                  Unicul gol al întâlnirii desfășurate pe terenul sintetic al LPS-ului din Suceava a fost înscris în min. 15 de ultima achiziție a Aerostarului, mijlocașul Alex Sahru (foto).

                  „A fost un test reușit. Nu m-a interesat atât rezultatul, cât atitudinea, capacitatea fizică a echipei mele si integrarea jucătorilor nou-veniți. Sunt mulțumit, dar este clar că mai avem mult de muncă”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Mișu Ionescu, care a utilizat următoarea formulă de echipa: Albescu- Gheorghiu, Mihăeș, Dima, Oanea- Artenie, Honea, Strat, Sahru- Chirilă- Ignea.

                  Au mai jucat: Antim, Ichim, R. Istrate, A. Istrate și C. Ardei. Au absentat: Dornescu, Blănaru, Belecciu și Tudorache. Următorul amical ar putea avea loc săptămâna viitoare, la Focșani. „Totul depinde de starea terenurilor”, a explicat tehnicianul Aerostarului.

                  Nevoie de puncte

                  de
                  Dan Sion
                  -

                  Derby pentru supraviețuire la Cluj, acolo unde voleibaliștii Științei vor evolua sâmbătă, în etapa a 17-a, contra gazdelor de la U. Despărțite de un singur loc și de un singur punct în ierarhia Diviziei A1, U Cluj și Știința au mare nevoie de puncte.

                  Ambele echipe vin după succese în tie break-obținute runda precedentă; clujenii la Piatra Neamț, pe terenul „lanternei roșii”, iar Știința acasă, împotriva unei alte grupări din zona joasă a clasamentului, Unirea Dej.

                  Celelalte partide ale etapei a 17-a (sâmbătă, 11 februarie): VC Caransebeș- SCM U Craiova, CSM București- VCM Piatra Neamț, Unirea Dej- Explorări Baia Mare, Tricolorul Ploiești- Steaua, Arcada Galați- VM Zalău (se joacă pe 13 februarie).

                  Clasament

                  1. Arcada Galați 16 14 2 43-16 40p.
                  2. Steaua București 16 13 3 42-15 39p.
                  3. VM Zalău 16 13 3 41-18 37p.
                  4. SCM U Craiova 16 12 4 39-15 35p.
                  5. Tricolorul Ploiești 16 11 5 38-23 33p.
                  6. CSM București 16 9 6 33-28 28p.
                  7. Explorări B. Mare 16 5 11 26-37 17p.
                  8. VC Caransebeș 16 6 10 24-36 17p.
                  9. Unirea Dej 16 6 10 22-40 14p.
                  10. Știința Bacău 16 4 12 20-39 13p.
                  11. U Cluj 16 4 12 17-39 12p.
                  12. VCM P. Neamț 16 1 15 8-47 3p.

                  Profesorul, poetul Dan Sandu: ,,Noi trăim alte mizerii, alte Gherle şi Canale, mult mai sofisticate!…”

                  de
                  Ion Fercu
                  -

                  – Dragule, Soarele răsare pentru toți muritorii din același loc, îi luminează deopotrivă pe toți, așa cum a sugerat Dante?
                  – Vezi tu, îţi percep ispititoarele interogaţii ca pe nişte ,,cântece de prieten” în cea mai bună tradiţie a spiritului ţâşnit dinspre Camoes, de unde şi sprinteneala mea nefirească în a-ţi răspunde conştiincios, de la înălţimea unei vârste biologice ajunse la apogeu, dedate unei uşoare stări de lenevire intelectuală, de jeomanfişism molatico-mioritic, deşi, ai spune tu, vârsta nu se măsoară niciodată în păr albit şi dinţi căzuţi, ci, mai degrabă, cu gri-ul fotografiilor mişcate de trecerea unui timp dizolvat în apele tot mai înceţoşate ale visului (care suntem!), pe deplin circumscris oniricului resimţit ca proiecţie mistico-transcedentală… Ce să zic?!?… Îngustimea cuvintelor doare! Cine vede Soarele, trebuie să vadă şi Întunericul! Chestia cu Soarele nu-i decât o… păţanie a fiecărui individ, în parte. (OARE?!?). Dacă te-nvecinezi prea mult cu ideea de Soare, te arzi, dacă te depărtezi nechibzuit, rişti să îngheţi…

                  – La Berzunți, unde faci legea superbă a metaforei, pentru nație, Soarele are hachițele lui?
                  – ,,Vatră veche de români, Berzunţi poartă în nume o rezonanţă ciudată, ceva ca un hârşâit de lamă damaschină pe un talger croit din aurul agatârşilor… ”, aşa gândeam eu mai hăt, când mi-am asumat autoexilul cel de toate zilele, după o peregrinare iniţiatică de vreo nouă ani prin ,,turcitul Bucureşti”. Mulţi m-au privit ca pe-un ciudat! Habitatul cu irizări istorice incredibile riscă uneori, într-o democraţie bolnavă, să devină republică separatistă, locul în care, uneori, fauna se ia la trântă cu geografia… În detrimentul celei din urmă… Mai recent, s-au tăiat pădurile multiseculare, că nu mai găseşti nici crengi să faci o coadă de topor. Noroc cu cele vechi, noduroase, viguroase şi de nădejde. Care s-au mai şi puit… Nu sunt născut aici, aşa cum apare, eronat, în unele referinţe. Aici am deschis ochii spre Soarele mai-nainte pomenit şi spre Lumina Lumii. Ziceam cândva: ,,Ca nicăieri în altă parte a Moldovei de Jos, ţăranii berzunţeni reuşesc să modeleze din elementele culturii populare locale herbul lor inconfundabil pe are îl poartă cu mândrie şi indiferenţă la curgerea convulsivă a timpului”. Asta, ca să vedem pe unde păşim! Tatăl meu (odihnească-l Dumnezeu!) a făcut apostolat în acest sat însemnat şi cu bune şi cu rele, mulţi ani, eu deprinzând buchea cărţii, din casă. Ştiam şi citeam literele pe la patru-cinci ani, ba chiar le şi scriam – (nu m-a-nvăţat nimeni!). La şase ani citeam Robinson Crusoe, reţineam pasaje întregi pe de rost, trăiam cu frenezie scenele ,,tari”, mă credeam părtaş la acţiune, aventurier sadea, ce mai… Mare decepţie mai târziu, când am aflat de pronunţarea ciudată în engleză a numelor atât de dragi mie! Nu-ţi mai spun de bogata literatură sovietică aflată din belşug pe masa, pe patul şi, mai ales, pe sub patul tovarăşului învăţător, nemembru de partid şi, colac peste pupăză, cu părinţii neînscrişi la întovărăşire, într-un sat cu origini transilvănene… Să vezi mai pe urmă prigoană! Cu metafora în vârf de condei te naşti. Şi nu-i vina ta, ca scriitor, că porţi în ursită meşteşugul scripturii. Uneori, un blestem, o corvoadă! Unul singur este Creatorul şi eu nu fac decât să-i execut porunca. După mine, nu există scriitori mari şi mici. Toţi se legitimează, mai ales, prin ceea ce nu scriu. Absolut toţi sunt plămădiţi din aceleaşi ape heraclitice ale Himerei, potrivit intenţiei Marelui Arhitect. Societatea este aceea care, potrivit canoanelor, ,,pompează” (non)valoare în ,,desaga” ipochimenului. În mânuţa noastră tremurândă de emoţie curge necondiţionat metafora, ca expresie a stării de graţie. Asta este Poezia: starea de graţie! Chiar de nu mă-ntrebi, îţi spun că mai mult rup, decât scriu. Prefer să scriu puţin, dar inspirat. Cele mai multe însăilări minunate le port cu mine, le-nvălmăşesc în minte şi-n suflet, le pierd, nu regret, vin altele… Mă-nspăimântă grafomania! În toate trebuie să fie o măsură!… A propos de unii confraţi…

                  – Care este cel mai ticălos dușman al ființării tale: Timpul, Omul, Tu?…
                  – Scitul filosof Anacharsis spunea cam aşa: ,,Cine sunt duşmanii oamenilor? Ei înşişi!” Aferim zic şi eu şi, totuşi, mă teleportez, spre nuanţare, pe cele meleaguri mioritice şi-mi spun of-ul cu obidă valaho-carpatină: ,,Vino, mândră, şi-mi ghiceşte/ De ce codru-ngălbeneşte…” Un şcoler cuminte, sudios şi cu note bune la purtare (nu ca mine, în juneţe!) ar spune, pe nerăsuflate, spre bucuria profului, că „iată, lungoarea şi tristeţea codrului sunt surprinse în spirala ciclică a metamorfozelor fără leac, circumscrise precis în mişcarea cuminte a Trecerii fără de început și sfârşit…” … Pe când eu, omul, (scris cu minuscule!), unicul, inconfundabilul, irepetabilul, încerc, în zadar, să dialoghez cu Timpul, să-l înduplec, să-mi mai ia din spaime. Nu fac decât să intru în panică şi mai mult, uitându-mă cu groază spre hăurile thanatos-ului! Codrul şi Omul… fraţi vitregi întru eternitate. Natura, potrivit legilor nescrise, străbate (ca şi prin compunerile elevilor!) melancoliile toamnei, rigorile iernii, bucuria germinţiei primăvara şi vara, adică se lasă pradă infinităţii atent programate în computerul tragismului şi al renaşterii cosmice, pe când eu, clipa de zâmbet amar în Potirul Domnului, în nonsinonimie cu infinitatea, cunosc doar steriotipia minunată a unui singur ciclu plenar: – al naşterii, al fiinţării şi al morţii. La ce bun că asist de peste o jumătate de veac la măreaţa jeluire stelară a naturii, dacă, zilnic, constat neputincios jalnica-mi desfrunzire înscrisă încă de la venirea pe lume în sfânta trinitate a ornicelor cu care Destinul ne măsoară destrămarea – ale Cosmosului, Vieţuirii şi Sinelui…

                  – Leibniz zicea că trăim în cea mai bună dintre toate lumile posibile. Parcă te văd un pic aruncat cu ghearele la beregata lui…
                  – Spirit enciclopedic, Leibniz pendulează între ştiinţele exacte şi filosofie cu dezinvoltura magicianului atins de aripa geniului, transfigurând substanţa ,,monadei” până la mărinimia revelării dogmatice. De aici şi ideea continuităţii şi evoluţiei naturii sub semnul coerenţei universale atent supravegheate de Divinitate. Nihil sine Deo, am zice şi noi, repetându-i spusele, adică semnătura lapidară şi profund înţelenită în spaţiul gândirii filosofice germane, inscripţie sine qua non, descoperită în copilăria mea până şi pe centironul soldatului bavarez trimis să moară la Oituz, departe de ţară, în cele două mari carnagii mondiale. Sincer, nu-i ţintesc beregata! Din câteva motive. Nu prea suntem contemporani, el putea să bea, la vremea aceea, apă nefiltrată din Dunărea albastră, eu, astăzi, nu, deşi disponibilităţile imaginarului pot crea premisele necesare schematizării unei proiecţii atemporale abisale, care să presupună şi să impună o istorie unificatoare în structura unei epoci cu aparenţă de prezent istoric perpetuu. Noi trăim alte mizerii, alte Gherle şi Canale, mult mai sofisticate!… Încă nu mi-am văzut Dosarul… cu multe file… Sunt încă în putere şi n-aş vrea să-i frâng spinarea vreunui prieten… Cu scuipatul dispreţului, vezi bine! Şi eu cred în Arhitectul Universului, făcătorul Cerului şi al Pământului! Porunca a şasea mă opreşte să jinduiesc la beregată de om-filosof, mai cu osebire. Dacă îmi impun un scurt ,,zbor deasupra unui cuib de cuci” dedat metempsihozei, văd c-am dus-o şi mai rău… Ce ne-am face dacă n-am muri? Am venit cu mâinile goale şi vom pleca având mâinile goale… În rest… A quoi bon?

                  – Cioran zice că lumea asta trebuia zămislită oricum, numai așa cum este ea nu…
                  – Nu ştiu dacă i-a convenit, vreodată, ceva! În sensul comun, şters, al existenţei umane, se-nţelege! Auzi, colea: ,,În copilărie, eram un ateist vehement, şi asta e încă puţin spus. Când, la masă, se spun ea vreo rugăciune, mă ridicam şi ieşeam imediat…” Atenţie! Spune ,,ateist”, nu „ateu”! După cum se vede, şi lui Cioran i-a dat Dumnezeu cuvântul, ca să-şi ascundă gândul. Chiar dacă nu se prea omora el cu cele bisericeşti. Ascultă-l cum voroveşte, vădit hotărât să ne aburească: ,,Urăsc scrisul şi am scris foarte puţin. De cele mai multe ori, nu fac nimic. Sunt cel mai inactiv om din întregul Paris. Numai o curvă fără clienţi este mai trândavă decât mine”. Cică să-l crezi pe cuvânt! Doar Dumnezeu ştie ce era în sufletul său! Mai ales că francezii, cu trecerea anilor, i-au binecuvântat hălăduirile prin spaţiile materiale şi spirituale ale Galiei celtice şi… l-au adoptat sub numele de …,,Sioran”! Pronunţat în hiat! Numai lui i se putea întâmpla asta! ,,Dezertorului” din limba română… Mă simt răzbunat!

                  – Dac-ar fi ceva de cârpit la amărâta noastră existență, unde-ai pune câteva petice?
                  – Întrebarea vine târziu. Te faci că uiţi că am venit pe lume în secolul trecut. Atunci chiar că mai merita să scoţi agenda şi să notezi: Absurdul, Adevărul, Amarul, Arta, Bătrâneţea, Bucuria, Bunătatea, Caracterul, Cunoaşterea, Demnitatea, Educaţia, Fericirea, Iertarea, Iubirea, Inima, Înţelepciunea, Libertatea, Moartea, Nefericirea, Mlaştina, Nobleţea, Patria, Părinţii, Prietenia, Revelaţia, Singurătatea, Sufletul,Temerea, Visul. Pe-atunci nu puteau intercepta ei, cât gândeai şi sufereai tu… Acum te urăsc pentru că nu eşti ca ei şi cu ei… Şi totuşi, îţi răspund, dar mai pe de lături: ,,Mi-ai spus aproape şoptit/ – proletcultismul este/ cea mai ieftină dintre religii/ (ca şi dragostea de altfel)/ în numele gloatei poţi înjunghia/ firul de iarbă căutându-l/ pe Marx printre butoaie cu rom / – numai el îţi va trece/ hauhaul prin răni – numai el/ îţi va alina tristeţea/ rânjind cu traista în băţ/ slinul sublim al unui surtuc/ peticit – desigur asigurarea la ADAS/ precum ţi-a fost hărăzit./ Parcă ziceai ceva de-o hazna?”…

                  – Spune-mi două vorbe despre himera care ți-a hărțuit cel mai mult spiritul…
                  – Imposibil să dau un răspuns pertinent la rugămintea venită de pe buza unei fântâni, de sete arsă, fără să apelez, din nou, la bunul meu sfătuitor indian: ,,Ce crezi că este al tău astăzi, a fost al altcuiva ieri și va aparţine altcuiva mâine”. Cred c-am fost un copil nedorit când am păşit lutul ăstei întâmplări vremelnice. De când mă ştiu, ,,închis în carnea mea preferată”, m-am aplecat asupra întrebărilor lumii, încât mă şi mir cât mai suport ,,strângerea unsuroasă de mână/ a lui Iuda…” Un incurabil Don Quijote, alias Irimia cel cu oiştea-n gard (variantă românească!). Să fiu sigur că nu ratez nicio nefericire, mi-am confecţionat singur o bucată de gărduţ pe care o port mereu spânzurată de oiştea iluzorie a carului dăruit mie de hoţomancele ursitoare. Şi fac, astfel, cu voia Domniei Tale, trimitere la ,,Omul cu umbra zdrobită”: ,,Noaptea a spart o sticlă de parfum – aproape/ luna poetului îşi aruncă/ umbra prin lume – … se face uitare/ înger negru de absenţă…vă rog/ să nu mai credeţi aceste versuri/ sunt pură minciună… a lor e minciuna…/veţi spune/ ai mei sunt săracii plângând…/… gâturi de lebădă se bălăcesc/ în cerneală cu emoţie/ atunci poemele mele sunt semne de/ întrebare…” Şi, dacă tot invoc neajunsul de a mă fi născut (poet?!?), mărturisesc o sfântă prăbuşire de statui înscrisă pe richter-ul celui mai crâncen cutremur sufletesc zămislit vreodată de simţirea românească: „MĂ SEACĂ LA INIMĂ”!

                  1...2.9312.9322.933...5.861Pagina 2.932 din 5.861

                  ULTIMELE ȘTIRI