De la un derby la altul. Continuă seria meciurilor tari pentru voleibalistele Științei Bacău. După „dubla” Cupă-campionat cu CSM Târgoviște, studentele se pregătesc de o altă confruntare de „care pe care”: duminică, în Sala Sporturilor vine CSM București. Ce-i drept, ora, impusă de cei de la Digi, postul care va transmite meciul, nu este tocmai potrivită pentru un derby (11.45), însă chiar și așa, echipa lui Florin Grapa speră să poată conta pe un public pe cât de numeros, pe atât de entuziast.

„Dacă la un meci precum cel cu penultima clasată, CSU Galați, am avut parte de o asistență ridicată, de ce nu ar sta la fel lucrurile și duminică, împotriva Bucureștiului? Îmi place să cred că publicul spectator a apreciat ultimele noastre evoluții și ne va fi alături și de această dată”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă.

Știința- CSM București este un joc al orgoliilor, dar și o confruntare cu implicații directe în zona înaltă a clasamentului: cine bate, rămâne pe locul 2. Ați prins ideea? RĂMÂNE pe 2.
Programul celorlalte jocuri din runda a 17-a (11 februarie): CSU Galați- Dinamo București, Medicina Târgu-Mureș- CSM Târgoviște, Penicilina Iași- Unic Piatra Neamț, SCM Pitești- Alba Blaj, SCM U Craiova- CSM Lugoj.

PUBLICITATE

Clasament

1. Volei Alba Blaj 16 15 1 47-6 45p.
2. Știința Bacău 16 12 4 40-15 38p.
3. CSM București 16 13 3 42-17 38p.
4. CSM Târgoviște 15 12 3 38-14 35p.
5. Dinamo București 16 10 6 33-23 29p.
6. Unic P. Neamț 16 7 11 28-29 23p.
7. Medicina Tg. Ms. 16 7 9 23-29 20p.
8. Penicilina Iași 15 6 8 22-29 18p.
9. CSM Lugoj 16 6 10 22-35 17p.
10. SCM Pitești 16 5 11 17-37 14p.
11. CSU Galați 16 1 15 8-46 5p.
12. SCM U Craiova 16 1 15 7-47 3p.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ